MĂRTURII.
Epoca volumului întâi.
DATELE PRIMELOR PUBLICĂRI.
Toate mărturiile pentru biserică din acest volum au fost publicate pentru prima dată la Battle Creek, apărând în următorii ani: Nr.1-1855; Nr.2-1856; Nr.3-1857; Nr.4-1857; Nr.5-1859; Nr.6-1861; Nr.7-1862; Nr.8-1862; Nr.9-1863; Nr.10-1864; Nr.11-1867; Nr.12-1867; Nr.13-1867; Nr.14-1868.
Cele nouă volume ale Mărturiilor pentru comunitate, ce totalizează 4.738 pagini de text, constau din articole şi scrisori scrise de Ellen G. White şi conţin sfaturi pentru bunul mers al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. O broşură de 16 pagini, apărută în decembrie 1855, a marcat începutul seriei acestor sfaturi care apăreau în broşuri şi cărţi, una după alta. Aceste solii se ocupau, cum era şi firesc, de probleme curente, însă în majoritatea cazurilor noi suntem confruntaţi astăzi cu aceleaşi probleme, primejdii şi ocazii cărora a trebuit să le facă faţă biserica în primii ani. Primele Mărturii au fost publicate la doar şapte ani după memorabilele "conferinţe cu privire la Sabat"din 1848, când credincioşii adventişti care primiseră adevărurile cu privire la Sabat şi Sanctuar au pus temeliile doctrinelor specifice ale denominaţiunii Adventiste de Ziua a Şaptea. În timpul acestor câţiva ani, cauza adventă a înaintat în mod remarcabil. La început erau doar trei sau patru predicatori sau "soli", aşa cum obişnuiau ei să se numească pe atunci, toţi fiind dependenţi de ceea ce câştigau prin muncă fizică şi de darurile de bună voie ale puţinilor credincioşi, şi aceştia săraci în ceea ce priveşte bunurile acestei lumi. Aceste începuturi erau limitate în spaţiu doar la statele Noii Anglii. În 1855, anul apariţiei primei broşuri cu Mărturii, existau cam 20 de predicatori ai Sabatului şi ai soliei advente. Numărul credincioşilor crescuse de la mai puţin de 100 până spre 2.000. Lucrarea de publicaţii, începută de fratele White în vara lui 1849 la Middletown, Connecticut, fusese condusă din diferite locuri, în împrejurări adverse. Acum, în 1855, era deja stabilită în propria sa clădire la Battle Creek, Michigan. Perioada de timp cuprinsă de primele 14 Mărturii, acum adunate în volumul I, a fost de treisprezece ani. Observăm în acest volum câteva dintre experienţele şi evenimentele cuprinse în soliile date în perioada dintre 1855 şi 1868. Primul moment de necredinţă, apostazia şi opoziţia câtorva din fraţii de mai înainte în lucrare, cunoscut ca "The Messenger party"datorită publicaţiei lor The Messenger of the Truth(Solul adevărului), a produs durere şi încurcătură. Sfaturile anterioare date cu privire la această mişcare au vorbit şi au prezis sfârşitul grabnic al acesteia în confuzie. Mişcările fanatice, ce aveau ca ţintă să atragă sufletele sincere datorită neîmplinirii speranţei "sfinţirii", au apărut în diferite locuri, în special în câteva dintre statele din est şi în Wisconsin. În unele cazuri, aceste învăţături erau însoţite de ceea ce era presupus a fi manifestarea "darului limbilor". Însă bisericii i-au fost date sfaturi clare, menite să o scutească de înşelăciunile vrăjmaşului. Scurgerea timpului şi vădita întârziere a celei de-a doua veniri şi pătrunderea în biserică a multora care nu participaseră la mişcarea de la 1844, cu profunda consacrare spirituală ce avusese loc atunci, au avut ca rezultat pierderea dragostei dintâi. A fost, de asemenea, o perioadă în care se speculau pământurile şi casele deoarece statele din vest se deschiseseră faţă de colonişti, printre care se afla un mare număr de credincioşi din statele aglomerate din est. Se făceau cele mai serioase avertizări şi apeluri cu privire la evidentele primejdii ale conformării cu lumea, care chemau biserica la o consacrare mai profundă. În ultima parte a anului 1856, atenţia a fost atrasă către solia adresată Laodiceii din Apocalipsa cap.3. Înainte, acest sfat fusese înţeles ca aplicându-se credincioşilor adventişti care nu urmaseră lumina în creştere a celui de-al treilea înger şi care se organizaseră într-o altă biserică, în opoziţie înverşunată faţă de adevărul cu privire la Sabat. Acum ei se vedeau pe ei înşişi "căldicei"şi având nevoie să dea atenţie sfatului Martorului Credincios. Timp de mai mult de doi ani, credincioşii au fost puternic mişcaţi de această solie, aşteptându-se ca aceasta să-i conducă direct la strigătul cel puternic al celui de-al treilea înger. Soliile serioase cuprinse în Mărturii care relatează această mişcare pot fi înţelese mai bine dacă se cunosc aceste împrejurări. A fost o perioadă de discuţii şi dezbateri. Mulţi dintre pastorii noştri erau solicitaţi să discute despre Sabat şi alte adevăruri, şi unii dintre aceştia au luat chiar o poziţie agresivă în asemenea dezbateri. Era o situaţie ce necesita sfat de la Dumnezeu. Unul din pastorii noştri de seamă, Moses Hull, s-a angajat în discuţii cu spiritiştii, la început la solicitarea acestora, apoi a lui. Ca urmare a acestui pas îndrăzneţ, el a fost prins în labirinturile spiritismului. După acest moment, sora White şi-a publicat "Însemnările trimise fratelui Hull", lucrare în care a făcut cunoscute public scrisorile pe care i le scrisese acestuia în ultimii ani şi care, dacă le-ar fi dat atenţie, l-ar fi salvat de la ruinarea credinţei sale. În acei ani s-au făcut paşi în privinţa organizaţiei. Împotriva acestei mişcări erau temerile unora care trecuseră prin experienţele soliei celui de-al doilea înger, când se susţinuse că organizaţia bisericii ar fi un semn al "Babilonului". Problemele cu privire la organizaţie, aşa cum apăreau în acea perioadă şi cum erau discutate între fraţi, apar în multe din îndrumările date bisericii prin sora White. Iar când, în 1860, a fost organizată lucrarea de publicaţii şi când, după multe discuţii şi unele întrebări, a fost adoptat numele de adventişti de ziua a şaptea, s-a dovedit că atât mişcarea, cât şi numele însuşi erau în armonie cu voinţa divină. Imediat urmând paşilor finali în privinţa organizării, marcaţi de organizarea Conferinţei generale în mai 1863, a venit memorabila viziune de la Otsego, din iunie, când sorei White i-a fost dată o perspectivă a principiilor care aveau să alcătuiască ceea ce urma să se numească "reforma sanitară", cu descoperirea legăturii dintre ascultarea de legile sănătăţii şi formarea caracterului, necesară a fi dobândită de membrii bisericii pentru a putea fi luaţi la cer. Strâns legată de aceasta a fost reforma în îmbrăcăminte. Doi ani mai târziu, s-a dat sfatul ca să avem "o casă de sănătate a noastră", lucru care a dus la întemeierea Institutului pentru Reformă Sanitară, în privinţa căruia au fost date multe îndemnuri. Lumina a fost urmată şi institutul acesta a luat amploare, până când a devenit unul dintre cele mai bune de acest fel din lume. În perioada cuprinsă în acest volum, principiile de conducere care au dus la necesarul său sunt clar formulate. În acest timp, de asemenea, războiul civil i-a pus pe adventiştii de ziua a şaptea faţă în faţă cu definirea relaţiei lor cu stăpânirea civilă în vreme de război. Importanţa căminului în ce priveşte formarea caracterului creştin şi răspunderea părinţilor au fost accentuate şi multe solii solemne, adresate în mod special tinerilor, se găseau în aceste pagini. Pe lângă problemele specifice care erau strâns legate de evenimentele acelei perioade, au fost date multe sfaturi şi îndemnuri generale privind disciplina bisericii şi pregătirea în vederea luării la cer. Aceasta a fost o perioadă importantă în dezvoltarea bisericii rămăşiţei, iar Mărturiile, cu sfaturile cuprinse în ele, au exercitat o influenţă deosebită. Consiliul de administraţie al publicaţiilor Ellenei G. White.
