CUPRINS:
Introducere 1
Cap. 1 – Distrugerea Ierusalimului 5
Cap. 2 – Persecuţiile din primele veacuri 13
Cap. 3 – O epocă de întuneric spiritual 16
Cap. 4 – Valdenzii 21
Cap. 5 – John Wycliffe 29
Cap. 6 – Huss şi Ieronim 36
Cap. 7 – Despărţirea lui Luther de Roma 45
Cap. 8 Luther înaintea Dietei 55
Cap. 9 Reformatorul elveţian 65
Cap. 10. Înaintarea Reformei în Germania 70
Cap. 11 Protestul prinţilor 75
Cap. 12 Reformaţiunea în Franţa 80
Cap. 13 În Ţările de Jos şi Scandinavia 90
Cap. 14 Reformatorii englezi de mai târziu 93
Cap. 15 Biblia şi Revoluţia Franceză 101
Cap. 16 Părinţii peregrini 110
Cap. 17 Vestitorii dimineţii 114
Cap. 18 Un reformator american 121
Cap. 19 Lumină prin întuneric 131
Cap. 20 O mare redeşteptare religioasă 135
Cap. 21 Avertizarea respinsă 143
Cap. 22 Profeţii împlinite 149
Cap. 23 Ce este sanctuarul? 156
Cap. 24 În Sfânta Sfintelor 161
Cap. 25 Legea lui Dumnezeu de neschimbat 165
Cap. 26 O lucrare de reformă 171
Cap. 27 Redeşteptări moderne 175
Cap. 28 În faţa raportului vieţii 182
Cap. 29 Originea răului 187
Cap. 30 Vrăjmăşia dintre om şi Satana 192
Cap. 31 Lucrarea duhurilor rele 194
Cap. 32 Cursele Satanei 197
Cap. 33 Prima mare amăgire 202
Cap. 34 Pot oare morţii să ne vorbească? 209
Cap. 35 Ameninţarea libertăţii de conştiinţă 214
Cap. 36 Conflictul care se apropie 221
Cap. 37 Scripturile o apărare sigură 225
Cap. 38 Ultima avertizare 229
Cap. 39 Timpul strâmtorării 233
Cap. 40 Poporul lui Dumnezeu salvat 241
Cap. 41 Pustiirea pământului 248
Cap. 42 Sfârşitul luptei 251
TRAGEDIA VEACURILOR
Introducere.
Înainte de intrarea păcatului în lume, Adam se bucura de o comunicare liberă cu Făcătorul său, dar după ce omul s-a despărţit de Dumnezeu prin neascultare, neamul omenesc a pierdut acest înalt privilegiu. Prin Planul de Mântuire, însă, a fost deschisă o cale prin care locuitorii pământului să poată avea iarăşi legătură cu cerul. Dumnezeu a comunicat cu oamenii prin Duhul Său, iar prin descoperirile date slujitorilor Săi aleşi a fost dată lumii lumina divină. "Oamenii au vorbit de la Dumnezeu mânaţi de Duhul Sfânt" (2 Petru 1,21).
Timp de 2500 de ani din istoria omenirii, n-a existat nici o revelaţie scrisă. Aceia care fuseseră învăţaţi de Dumnezeu transmiteau cunoştinţa lor altora şi aceasta era moştenită din tată în fiu, de la o generaţie la alta. Pregătirea Cuvântului scris a început pe vremea lui Moise. Revelaţiile inspirate au devenit atunci o carte inspirată. Această lucrare a continuat într-o perioadă de timp lungă de 16 veacuri – de la Moise, istoricul creaţiunii şi al Legii, până la Ioan, raportorul celor mai sublime adevăruri ale Evangheliei.
Biblia arată către Dumnezeu ca autor al ei; cu toate acestea, a fost scrisă de mâini omeneşti şi, în variatele stiluri ale diferitelor ei cărţi, ea prezintă caracteristicile numeroşilor ei scriitori. Adevărurile descoperite sunt toate "insuflate de Dumnezeu" (2 Tim. 3,16); cu toate acestea, sunt exprimate în cuvinte omeneşti. Cel Infinit, prin Duhul Sfânt, a revărsat lumina care trebuia să lumineze mintea şi inima slujitorilor Săi. El a dat vise, vedenii, simboluri şi înfăţişări. Iar aceia cărora adevărul le-a fost astfel revelat au îmbrăcat gândul în limbaj omenesc.
Cele Zece Porunci au fost rostite de Însuşi Dumnezeu şi au fost scrise cu propria Sa mână. Ele sunt o alcătuire divină şi nu omenească. Dar Biblia cu adevărurile ei date de Dumnezeu, exprimate în limbajul oamenilor, ne prezintă o unire a divinului cu omenescul. O astfel de unire a existat şi în natura lui Hristos, care era Fiul lui Dumnezeu şi Fiul omului. Acest lucru este adevărat cu privire la Biblie, tot aşa cum a fost adevărat şi cu Hristos Ă "Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi" (Ioan 1,14).
Scrise în veacuri diferite, de oameni care se deosebeau foarte mult în ceea ce priveşte rangul şi ocupaţia, înzestrarea intelectuală şi spirituală, cărţile Bibliei prezintă un contrast izbitor în ceea ce priveşte stilul, ca şi o diversitate de subiecte descoperite. Sunt folosite diverse forme de exprimare de către diferiţii ei scriitori; adesea, acelaşi adevăr este mai clar prezentat de unul decât de altul. Deoarece totalitatea scriitorilor ei prezintă un subiect sub diferite aspecte şi relaţii, pentru cititorul superficial, neglijent sau cu prejudecăţi, poate părea o nepotrivire sau o contradicţie, acolo unde cercetătorul evlavios, cu o pătrundere mai clară, vede armonia care există în profunzime.
