AnnaE
#0

Clericul blestemat de Howard Philips Lovecraft

The Evil Clergyman 1939

 

 

 

          În mansardă m-a condus un bărbat grav, cu privirea inteligentă, îmbrăcat sobru şi purtând barbă căruntă. Mi-a spus următoarele:

          — El a locuit aici, de fapt, şi vă sfătuiesc să nu atingeţi nimic, absolut nimic. Curiozitatea te împinge la gesturi iresponsabile. Noi nu intrăm niciodată, noaptea, în camera asta şi doar pentru a-i respecta ultimele dorinţe păstrăm locul neschimbat. Îi cunoaşteţi opera. Când, practic, ajunsese la capătul experimentelor, a intervenit societatea aceea abominabilă. Astfel că nu ştim unde este înmormântat. Nimeni n-a putut ajunge la membrii sectei, nici măcar oamenii legii. Sper să plecaţi de aici până la căderea nopţii. În plus, vă mai rog să lăsaţi pe masă obiectul care seamănă cu o cutie de chibrituri. Nu ştim ce reprezintă, dar presupunem că are o legătură cu tot ce a făcut. Mergem până acolo încât nici măcar nu-l privim cu insistenţă.

          După o clipă, omul m-a părăsit. Mansarda era murdară şi plină de praf. În ciuda mobilelor sărăcăcioase, exista acolo ceva care te făcea să crezi că mai vechiul ei locatar nu era un obişnuit al cocioabelor. O etajeră cu scrieri clasice şi teologice acoperea o porţiune de zid, altă bibliotecă însuma tratate de magie: Paracelsus, Albert cel Mare, Trithemius, Hermes Trismegistus, Borellus şi alte texte, scrise într-un alfabet straniu, pe care n-am reuşit să-l descifrez. Camera avea şi un dulap. Singura ieşire era trapa deschisă deasupra unei scări înguste. Ferestrele erau lucrate în ochi-de-bou, iar grinzile de stejar înnegrit trădau o mare vechime. Pe scurt, casa aparţinea vechii lumi.

          Unde mă găseam? Fără îndoială, oraşul acela nu era Londra. După mine, era un mic port. Ciudatul obiect de pe masă mă fascina. Ştiam la ce foloseşte. Am scos din buzunar o torţă electrică – sau ceva asemănător – şi, concentrat, am făcut câteva încercări. Lumina nu era albă, ci violetă. Avea mai curând aspectul unei lumini radioactive decât pe acela al luminii veritabile. Nu mă serveam de ea, în fond, ca de o lampă obişnuită. La urma urmelor, aveam o lampă electrică obişnuită într-un alt buzunar.

          Începea să se întunece, iar vechile acoperişuri şi hornuri aveau o înfăţişare stranie, văzute prin minuscula fereastră. Adunându-mi întreg curajul, am fixat cu o carte, pe masă, micul obiect. Apoi am îndreptat asupra lui razele luminii violete. Aceasta părea acum o ploaie de mici particule violete mai degrabă decât o rază continuă. Pe când lovea suprafaţa de sticlă din centrul curiosului obiect, se produceau nişte trosnete seci, precum al scânteilor ce străbat un tub cu vid. Suprafaţa de sticlă întunecată a emis o strălucire roz şi o vagă siluetă albă părea să prindă contur în mijlocul ei. În momentul acela am constatat că nu mai eram singur în încăpere. Mi-am vârât proiectorul în buzunar.

          Dar nou-venitul n-a vorbit şi n-am perceput nici un zgomot în minutele următoare, ca şi cum scena ar fi fost o pantomimă. Noul venit şi însoţitorii săi erau, totuşi, nişte făpturi de talie mare.

          Primul, un ins slab şi negricios, de înălţime mijlocie, era îmbrăcat într-un costum preoţesc al Bisericii anglicane. Avea vreo treizeci de ani, tenul verzui şi, în ciuda trăsăturilor sale plăcute, fruntea neobişnuit de înaltă. Părul negru îi era bine tuns, pieptănat cu grijă, şi se răsese zdravăn, chiar dacă barba foarte închisă la culoare îi lăsa pe obraz o umbră albăstruie. Purta ochelari fără ramă, cu agăţătoare de oţel. Nu se prea deosebea, în fond, de alţi oameni ai Bisericii anglicane pe care îi cunoşteam, dar avea fruntea mai înaltă, pielea mai întunecată, expresia mai inteligentă – şi era, de asemenea, în mod subtil mai diabolic.

          Până să fi avut eu răgazul de a interveni, îşi şi zvârlise toate cărţile de magie în vatra aflată într-un cotlon al camerei, atât de ascunsă după coturile mansardei încât n-o remarcasem. Flăcările consumară volumele, într-un uluitor amestec de culori stranii şi de mirosuri groaznice.

          Printre oamenii apăruţi atunci, am remarcat unul care purta mantie şi pantalon scurt, de episcop. Toţi lăsau impresia că îl urăsc şi, în acelaşi timp, se şi tem de primul sosit, iar acesta părea că încearcă în privinţa lor acelaşi sentiment. O expresie sardonică îi împietrise pe faţă, dar am putut vedea că-i tremura mâna dreaptă pe când apucă spătarul unui scaun. Episcopul arăta biblioteca goală şi vatra cu flăcările aproape stinse. Primul sosit surâse răutăcios şi îşi întinse mâna stângă spre micul obiect de pe masă. Atunci, întreaga asistenţă s-a tras înapoi cu spaimă. Procesiunea de clerici a dispărut încetul cu încetul pe scară, după ce se strecurase prin trapă. Plecând, fiecare din ei ne-a tratat cu gesturi ameninţătoare. Ultimul a părăsit locul episcopul.

          Când am rămas singuri, primul sosit s-a îndreptat spre dulap şi a scos din el un colac de funie. Căţărându-se pe un scaun, a legat un capăt al funiei de un cârlig înfipt în etajera de stejar negru din mijloc, iar la celălalt capăt a făcut un nod umblător. Înţelegând că voia să se spânzure, am avansat câţiva paşi, intenţionând să încerc să-i schimb hotărârea. M-a văzut, s-a întrerupt şi m-a privit cu o ciudată expresie de triumf care m-a tulburat. A coborât încet de pe scaun ca să se apropie de mine, cu un rânjet diabolic în colţul buzelor sale subţiri.

          M-am simţit imediat în pericol de moarte şi am scos brusc din buzunar faimosul meu proiector. Căci, nu ştiu de ce, ceva îmi spunea că-mi va servi în apărare. I l-am îndreptat spre faţă. Trăsăturile lui îngălbenite luară o culoare violetă, apoi deveniră roz. Satanica exultaţie s-a schimbat într-o groază adâncă. Bătând brutal aerul cu braţele, s-a dat înapoi, poticnit. Se afla nu departe de trapa deschisă. Am strigat, să-l avertizez. Nu m-a auzit. În secunda următoare, a căzut pe spate prin deschizătura căscată şi a dispărut.

          Cu grijă, m-am apropiat de trapă. Aplecându-mă peste seară, am constatat că jos nu se găsea nici un corp zdrobit. Dimpotrivă, am zărit o mulţime de oameni alergând spre mine cu lanternele aprinse. Farmecul liniştii şi al fantasmelor se spulberase. Auzeam din nou glasuri omeneşti şi vedeam iarăşi în obişnuitele noastre trei dimensiuni. Ce zgomot să-i fi atras, oare? Cei doi aflaţi în fruntea trupei (nişte săteni obişnuiţi) se opriră ca împietriţi, văzându-mă, iar unul dintre ei începu să strige:

          — Ah! Ah! Încă o dată!

          Cuprinsă de panică, întreaga trupă s-a împrăştiat. Un singur om rămânea. L-am recunoscut pe bărbosul care mă condusese acolo. Stând drept, singur, cu o lanternă în mână, aştepta. Părea fascinat, nu însă şi înspăimântat. A venit alături de mine, în mansardă.

          — Prin urmare, nu l-aţi lăsat în pace. Ştiu că s-a întâmplat. S-a mai petrecut o dată, dar atunci persoanei i-a fost frică şi a tras un foc. N-ar fi trebuit să-l faceţi să revină. Ştiţi prea bine ce vrea. S-a produs ceva cumplit, fără să se ajungă totuşi atât de departe încât personalitatea să vă fie în pericol. Dacă vă păstraţi sângele rece şi dacă acceptaţi să vă schimbaţi întrucâtva existenţa, o să vă bucuraţi de viaţă în continuare. Dar nu veţi putea trăi aici. Nu cred nici că Londra vă convine. Vă sfătuiesc să mergeţi în America. Să nu mai încercaţi o altă experienţă aici. Asta n-ar face decât să agraveze situaţia. Nu v-aţi descurcat tocmai rău, dar plecaţi imediat. Şi mulţumiţi cerului! Mă străduiesc să vă vorbesc sincer. S-a produs o anume schimbare în felul cum arătaţi. Era de aşteptat. Dar, dacă părăsiţi ţara asta, o să vă puteţi obişnui. Veniţi, e o oglindă în celălalt capăt al camerei. Chiar dacă nu sunteţi respingător, aşteptaţi-vă la un şoc.

          Cum tremuram de frică, omul cu barbă a trebuit să mă susţină până la oglindă. Un ins slab şi negricios, de înălţime mijlocie, îmbrăcat în costumul Bisericii anglicane, purtând ochelari fără ramă, cu agăţătoare de oţel ce sclipeau sub o frunte nefiresc de înaltă: primul sosit pe tăcute şi care îşi arsese cărţile.

          Pentru tot restul vieţii, cel puţin în aparenţă, trebuia să fiu omul acela!

 

                                                                      SFÂRŞIT