De trei ori visă Randolph Carter miraculoasa cetate Kadath, şi de trei ori a fost alungat de pe terasa înaltă ce se întinde deasupra ei. În lumina apusului de soare, oraşul întreg strălucea şi te seducea: zidul înalt de piatră care îl împrejmuia, templele, colonadele, podurile de marmură, grădinile înmiresmate, străzile largi, mărginite de arbori încântători, de urne încărcate cu flori şi de şiruri lucitoare de statui de fildeş, scânteiau în bătaia razelor aurii, în timp ce acoperişurile roşii ale caselor cu etaj, printre care se zărea ici-colo acoperământul îngust al câte unei vechi mansarde, se căţărau spre nord pe pantele abrupte, iar printre ele şerpuiau ulicioare pietruite, acoperite de iarbă. Oraşul întreg era cuprins de un freamăt divin; simboluri nemuritoare îţi luau ochii şi fanfare celeste îţi fermecau auzul. Misterul domneşte aci, aşa cum norii învăluie piscul de neatins al unui munte inaccesibil încă şi, în clipa în care, sprijinit de balustrada terasei, stătea în aşteptare cu răsuflarea tăiată, Carter se simţi năpădit de amintirea copleşitoare a unor lucruri pe jumătate uitate, copleşit de regretul de a le fi pierdut şi totodată stăpânit de pornirea bolnăvicioasă de a situa din nou în timp ceea ce odinioară a fost un loc în acelaşi timp înspăimântător şi important.
Înţelegea că altădată acest loc fusese pentru el centrul lumii, fără să-şi dea însă seama în ce ciclu al reîncarnării, în ce clipă de vis sau de trezie îl cunoscuse. Locul îi trezea amintiri nedesluşite dintr-un început îndepărtat al uitatei tinereţi, ale unui timp când fiecare zi învăluită în mister era un prilej de fericire şi miracol, ale unui timp în care orele protetice deschizând porţile strălucitoare ale celor mai profunde şi mai neaşteptate minuni se succedau din zori şi până în noapte. Totuşi, atunci când în fiecare noapte contempla de pe această terasă înaltă de marmură mărginită de urne ciudate şi de o balustradă sculptată frumuseţea calmă a apusului de soare şi iminenţa extraterestră a oraşului, simţea prezenţa tiranică a zeilor viselor, care nu îi îngăduiau niciodată să părăsească acest post de observaţie sublim pentru a o lua în jos pe treptele acestei scări de marmură ce părea să coboare fără sfârşit, pentru a se întâlni cu acele străzi ce se aşterneau ispititoare în depărtare, încărcate de o vrajă străveche.
Când se trezi pentru a treia oară fără să fi coborât treptele acelei scări imense, fără să fi străbătut încă acele străzi pline de pace şi de soare la apus, Carter se rugă îndelung capricioşilor zei ai viselor ce plutesc învăluiţi în norii de deasupra nepătrunsei Kadath, ascunsă în imensităţile îngheţate unde nici un om nu se încumetă. Zeii nu-i răspunseră, nu manifestară nici o îngăduinţă faţă de el, nu-l încurajară în nici un fel atunci când îşi înălţă în vis rugăciunile spre ei. Zeii nu-i răspunseră nici atunci când îi invocă, aducându-le jertfe prin intermediul preoţilor bărboşi din Nasht şi Kaman-Thah, al căror templu subteran, în centrul căruia se înalţă un stâlp de foc, se află foarte aproape de lumea treziei. S-ar părea chiar că rugăciunile sale au fost primite cu ostilitate căci, încă de la prima dintre ele, dreptul de a contempla miraculoasa cetate i-a fost retras cu totul, de parcă cele trei viziuni s-ar fi datorat exclusiv unei clipe de dispreţ suveran ori unei fisuri temporare a voinţei divine.
În cele din urmă, bolnav de dorinţa de a obţine permisiunea de a străbate după pofta inimii acele străzi largi, sclipind în lumina apusului de soare, ori acele străduţe tainice ce se furişează printre vechile acoperişuri de ţiglă, incapabil să şi le alunge din minte, atât treaz, cât şi în somn, Carter hotărî să o pornească fără teamă spre acel tărâm în care nici un om nu a îndrăznit să ajungă, să înfrunte pustiul de gheaţă, pentru a pătrunde, străbătând tenebrele, până în locul unde Kadath, oraşul de nepătruns, învăluit în nori şi încoronat de stele neştiute, ascunde între zidurile sale castelul de onix al Marilor Strămoşi.
Coborî cele şaptezeci de trepte ce duc la Peştera de Foc şi, încă aţipit, îşi împărtăşi planurile preoţilor bărboşi din Nasht şi din Kaman-Thah. Preoţii clătinară din capetele lor bărboase, acoperite cu tiare, şi jurară că aceasta aventură putea însemna pentru el moartea sufletului. Îi subliniară faptul ca Marii Strămoşi îşi manifestaseră deja voinţa şi că nu le făcea plăcere să fie hărţuiţi cu cereri repetate. Îi amintiră, de asemenea, faptul că nu numai că nici un om nu ajunsese vreodată la Kadath, şi că nimeni nu putea bănui în ce loc din spaţiu se ascunde acea cetate. Se afla aceasta oare pe tărâmul viselor ce se întinde de jur împrejurul lumii noastre? Se afla ea oare în apropierea vreunei planete necunoscute, satelit al lui Fomalhaut sau Aldebaran? Dacă s-ar înălţa pe meleagurile visului învecinate cu lumea noastră, atunci s-ar putea ajunge la ea deşi, de la începutul lumii şi până acum, doar trei fiinţe omeneşti au trecut peste perfidele abisuri întunecate ce ne despart de lumea himerelor, iar dintre aceştia trei, doi şi-au pierdut minţile cu totul.
Aceasta călătorie presupune primejdii nebănuite şi fără număr, fără a mai pune la socoteală şi ultima încercare, reprezentată de o serie de mormăituri ce se înalţă din haos în regiuni în care visul nu poate ajunge; în acest ultim abis al haosului absolut, unde himerele şi blasfemiile sunt în centrul întregii infinităţi. Nemărginitul Azathoth, sultanul demonilor, al cărui nume nimeni nu îndrăzneşte să-l pronunţe cu voce tare, se ghiftuieşte acolo, ascuns în adâncurile posomorâte şi de neînchipuit ce se cască dincolo de timp, în sunetul bătăilor înfundate de tobă şi al slabelor lamentaţii, îngrozitor de false, ale unui flaut detestabil. În ritmul acestei muzici, se leagănă fără noimă, încet, greoi şi stângaci, giganticii Zei Ultimi şi Ceilalţi Zei, lipsiţi de judecată, orbi şi fără glas, acei zei tenebroşi al căror duh şi emisar este Nyarlathotep, Haosul Târâtor.
În Peştera de Foc, preoţii din Nasht şi din Kaman-Thah îl preveniră asupra tuturor acestor primejdii, dar Carter rămase neclintit în hotărârea sa de a porni în căutarea Zeilor ce plutesc în imensitatea îngheţată de deasupra cetăţii Kadath, oricine ar fi ei, şi de a obţine de la aceştia dreptul de a vedea şi a se refugia în miraculoasa aşezare aurită de lumina apusului de soare.
