„Există în jurul nostru demoni ai răului ca şi ai binelui, şi cred că trăim şi ne mişcam într-o lume necunoscută, într-un loc cu caverne, cu umbre, cu locuitori aflaţi la începutul evoluţiei lor. Poate că omul va regăsi într-o zi calea vechii ştiinţe, şi n-am nici o îndoială că o ştiinţă redutabilă mai supravieţuieşte.
ARTHUR MACHEN
Cu câteva săptămâni în urmă, la capătul unei străzi din târgul Pascoag (Rhode Island), un trecător înalt, bine clădit şi plăcut la înfăţişare, a devenit, prin comportarea sa neobişnuită, sugiect de discuţie. Cobora, se pare, dealul pe drumul dinspre Chepachet. Ajungând pe strada principală a localităţii, căreia câteva clădiri rezervate afacerilor îi dădeau un aer important, omul cotise spre stânga. În locul acela, fără vreun motiv aparent, reacţionă într-un chip suprinzătoru. După ce privise fix timp de de câteva clipe cea mai înaltă dintre clădiri, se apucă să scoată urlete îngrozite, isterice, apoi ţâşni într-o cursă nebunească, terminată printr-o cădere la răspântia următoare. Ridicat de jos şi scuturat de mâini binevoitoare, el păru conştient, nevătămat şi, în mod evident, scăpat de atacul nervos. Bâlbâi nişte explicaţii stânjenite în legătură cu încercările prin care trecuse, apoi cu ochii plecaţi, o luă înapoi pe drumul spre Chepachet, fără să se mai întoarcă. Părea straniu ca un astfel de incident să i se întâmple unui bărbat atât de voinic, de robust, cu aerul atât de normal şi plin de înzestrări. Misterul nu fu elucidat nici de observaţiile unui martor care recunoscuse în el pe chiriaşul unui fermier de pe lângă Chepachet.
Omul, pe nume Thomas F. Malone, era un detectiv din New York aflat în concediu după o boală grea; o contactase în urma unei misiuni ieşite din comun, în jurul unei afaceri murdare ce se terminase tragic. Mai multe clădiri de cărămidă, foarte vechi, se prăbuşiră în timpul unei descinderi a poliţiei la care participase şi el. De altfel, referitor ]a moartea celor arestaţi şi a colegilor săi, ceva m-a frapat în mod deosebit. El unui era cuprins de o groază imensă faţă de orice clădire care le putea sugera, fie şi vag, pe cele prăbuşite, încât până la urmă, pentru o perioadă nedefinită, psihiatrii i-au interzis să le mai privească.
Un medic din poliţie, cu rude la Chepachet, apreciase drept ideal ca loc de convalescenţă acest cătun alcătuit din case coloniale, de lemn. Detectivul se instalase acolo, după ce promisese că n-avea să se aventureze nicicând pe străzile mărginite de clădiri din cărămidă fără să primească îngăduinţa specialistului din Woon-socket, căruia îi fusese încredinţat. Plimbarea aceea până fa Pascoag pentru nişte cumpărături făcute din magazine fusese o greşeală, iar bolnavul îşi plătise scump neascultarea: prin teamă, contuzii şi umilinţe. Asta era ce ştiau bârfitorii din Chepachet şi din Pascoag, dar de cazul său se interesau psihiatrii cei mai de vază.
La început, Malone mărturisise specialiştilor tot adevărul, însă se oprise, constatând că se lovea de oi neîncredere profundă. După aceea îşi ţinuse gura. N-a protestat când admiseseră cu toţii că prăbuşirea câtorva imobile vechi în cartierul Red Hook din Brooklyn, unde pierduseră mai mulţi ofiţeri de poliţie curajoşi, îi distrusese lui echilibrul nervos. Se spunea că ostenise mult la curăţarea acelor cuiburi de dezordine şi violenţă. Unele elemente ale anchetei erau prin ele însele îndea-juns de impresionante şi, fără îndoială, neaşteptata tragedie reprezenta picătura ce făcuse să se reverse pa-harul. Aceasta era o versiune edulcorată, acceptată de toată lumea. Nefiind îngust la minte, Malone şi-a dat seama că era mai bine s-o accepte şi el. Să povesteşti unor inşi lipsiţi de imaginaţie despre o oroare ce întrecea închipuirea omenească, aşa cum era grozăvia caselor, cartierelor şi conacelor mâncate de lepră şi de cancer, de un rău venit din lumi străvechi, ar fi fost o provocare ce putea atrage după sine zăvorârea într-o celulă capitonată. Ca om cu judecată, în ciuda misticismului său, Malone preferase unei asemenea perspective o perioadă de şedere în ţară.
Avea intuiţia celţilor pentru lucrurile stranii şi ascunse, dar şi privirea rapidă a logicianului pentru ceea ce, în înfăţişarea sa exterioară, nu-i părea convingător. Acest amestec îl antrenase destul de departe în decursul celor patruzeci şi doi de ani de viaţă, conducându-i în locuri neobişnuite pentru cineva născut într-un conac georgian din vecinătatea Parcului Phoenix, şi care-şi desăvârşise studiile universitare la Dublin. Acum, când îşi revedea amintirile înfiorătoare, Malone se felicita că păstrase doar pentru sine secretul unui lucru capabil să transforme un luptător neînfricat într-un nevrozat co-pleşit de nelinişte. Nu era pentru prima dată că senzaţiile sale bizare rămâneau fără explicaţie; iar însuşi faptul de a fi căzut în abisele poliglote ale lumii din subteranele New York-ului nu reprezenta, oare, o ciudăţenie a-flată dincolo de orice explicaţie raţională?
Cum să vorbeşti unor inşi prozaici despre vrăjitoria practicată în vechime şi despre minunile ce se înfăţişează numai ochilor sensibili? Cum să evoci acel cazan otrăvit cu toate drogurile unor epoci înfricoşătoare care-şi ames-tecă laolaltă veninul, perpelindu-şi spaimele obscene?
Văzuse infernala flacără verde a misterului nedezvăluit într-o zgomotoasă şi evazivă confuzie de pofte exterioare şi de blasfemii lăuntrice, şi zâmbise când toţi cunoscuţii lui din New York îşi bătuseră joc de ceea ce povestea el. Oamenii aceia cinici glumiseră, făcând haz de fantastica lui goană după mistere indescifrabile, şi-l asiguraseră că, în timpurile noastre, oraşul n-avea parte decât de mediocritate şi vulgaritate. Unul dintre ei pariase pe o sumă considerabilă că din relatarea aceea nu va ieşi nici măcar un articol pentru revista din Dublin. Să scrii o istorie cu adevărat interesantă despre lumea interlopă a New York-ului? Cugetând la asta, simţea acum că ironia sorţii îndreptăţise asemenea cuvinte nefaste, chiar dacă în ascuns le respingea semnificaţia. Oroarea întrezărită de el nu putea da naştere unei povestiri, deoarece, asemeni cărţii citate de criticul german al lui Poe, „es lăsst sich nicht lesen”, n-avea să se lase citită nici ea.
