Viewing Single Post
AnnaE
#0

Misterul trage la mister. După ce numele meu a devenit simbolul unor situaţii inexplicabile, m-am trezit implicat în istorii şi împrejurări care, în mintea oamenilor, se legau de reputaţia şi de ocupaţia mea. Majoritatea întâmplărilor respective nu prezentau vţeun interes deosebit, însă unele au fost, totuşi, dramatice. Dacă vreo câteva mi-au stârnit senzaţii plăcute şi pline de risc, altele, în fine, m-au antrenat în nişte cercetări ştiinţifice şi istorice foarte profunde. Întotdeauna am vorbit fără reţinere despre aceste evenimente şi aşa o să fac mereu, dar există una despre care până azi m-am ferit să pomenesc; o descriu aici numai şi numai datorită insistenţelor depuse de editorii acestui magazin, la urechile cărora povestea a ajuns sub forma unor zvonuri plecate din familie. Neabordat înainte, subiectul se referă la vizita particulară făcută de mine în Egipt, cu paisprezece ani în urmă, şi despre care n-am vorbit din mai multe motive. Pe de-o parte, nu vreau să profit de nişte fapte autentice, de circumstanţe aparent necunoscute miilor de turişti ce roiesc în jurul piramidelor, şi nici de un secret atât de bine păzit de autorităţile de la Cairo. Pe de alta, ezit să relatez un incident în care imaginaţia mea delirantă a trebuit să joace un rol atât-de însemnat. Ceea ce am văzut, ori ceea ce am crezut că văd, de bună seamă că nu s-a întâmplat. Am fost, probabil, victima şi jucăria atmosferei stranii care mă înconjura. Amplificate de starea de exaltare în care ajunsesem din pricina unor împrejurări deja ieşite din comun, viziunile mi-au fost, desigur, destul de puternice încât să mă antreneze în aventură, în acea noapte fatală şi îndepărtată.

          Era în ianuarie 1910. Tocmai îmi sfârşisem un contract în Anglia şi semnasem altul pentru un turneu prin teatrele australiene. Întrucât mi se acorda timp suficient pentru deplasare, am hotărât să mă aleg de pe urma ei cu avantaje maxime. Aşadar, întovărăşit da soţia mea, am traversat în chip. plăcut continentul şi m-am îmbarcat pe vasul Malwa spre Port-Said. De acolo, îmi propuneam să vizitez principalele locuri istorice, ale Egiptului de Jos, înainte de a porni spre Australia. Călătoria a decurs agreabil, presărată cu numeroasele reprezentaţii date de un magician aflat la bord. Ca să-mi salvez liniştea, intenţionasem să-mi păstrez ano-nimatul, însă am fost constrâns să mă trădez din cauza, acelui confrate magician, preocupat să uimească pasagerii cu numere dintre cele mai comune; asta a trezit în mine spiritul de concurenţă, obligându-mă să-mi spun numele. Menţionez episodul datorită consecinţelor stâr-nite de el, consecinţe pe care ar fi trebuit să le prevăd când hotăram să-mi dezvălui profesia dinaintea unei mase de turişti aflaţi în drum spre valea Nilului. Rezultatul a fost că de-acum mi se ştia identitatea oriunde mă duceam, ceea ce ne lipsea, pe soţia mea şi pe mine, de tihna căutată. Deşi întreprinsesem croaziera ca să descopăr diverse curiozităţi, devenisem eu însumi obiectul curiozităţii altora.

          Veniţi în Egipt în căutarea pitorescului şi misticii, am fost destul de dezamăgiţi când vasul şi-a aruncat ancora la Port-Said.

          Dune de nisip, geamanduri plutind pe ape puţin adânci şi un orăşel european mohorât, fără nici un interes, cu excepţia statuii lui Lesseps, toate acestea ne-au sporit nerăbdarea de a ajunge în sfârşit în zonele turistice importante. Prin urmare, am hotărât să mergem la Cairo, apoi la piramide, după care să luăm vaporul de Australia din portul Alexandria, incit să putem vizita: aşezările greco-romane ale acestei străvechi metropole. Călătoria pe calea ferată, cu o durată de patru ore şi jumătate, a fost suportabilă. Am văzut o mare parte din Canalul Suez, de-a lungul căruia am înaintat până la Ismailia, şi ne-am făcut o primă impresie despre Egiptul antic pe seama canalului restaurat din Imperiul Mijlociu. Oraşul Cairo l-am descoperit pe înserate: o constelaţie sclipitoare care pur şi simplu ne-a orbit, ajunşi în marea gară centrală. Încă o dată, însă, am rămas dezamăgiţi de faptul că tot ce vedeam era european, minus costumele şi mulţimea pestriţă. Un metrou prozaic conducea la o piaţă năpădită de maşini, de taxiuri, de tramvaie. Şiroiau lumini pe toate clădirile şi îndeosebi pe teatrul unde, fără succes, am fost invitat să mă produc – m-am mulţumit cu rolul de spectator – şi care fusese rebotezat de curând Cosmograful american. Ne-am suit într-un taxi care rula pe străzi largi şi elegante, şi am descins la hotelul Shepheard. Cu serviciul impecabil din restaurant, cu ascensoarele şi luxul anglo-american al ansamblului, Orientul misterios şi trecutul imemorial păreau nespus de departe. Totuşi, ziua următoare ne-a proiectat în plin miezul unei atmosfere demne de O mie şi una de nopţi. Iar pe străzile cotite şi în peisajele exotice djn Cairo, părea să renască Bagdadul lui Harun al-Raşid. Orientându-ne după Baedeker-ul nostru, tocmai ne plimbam prin grădinile Ezbekiyeh în căutarea cartierului indigen când am acceptat serviciile unui cicerone gălăgios care, în ciuda întâmplărilor ce aveau să urmeze, s-a dovedit un maestru în felul său. Doar mai târziu mi-am dat seama că ar fi trebuii să cer un ghid autorizat. Omul era un individ simpatic, cu o voce neobişnuit de joasă, relativ curat. Semăna cu un faraon, pretindea să fie numit Abdul Reis el-Drogman şi părea să aibă destulă autoritate asupra celor de condiţia sa. Mai târziu, poliţia avea să declare că nu-l cunoştea, adăugind şi că Reis era. un nume folosit de orice persoană ce se bucură de o oarecare influenţă, pe când Drogman nu era, se pare, nimic altceva decât stâlcirea grosolană a cuvântului întrebuinţat pentru a desemna pe şeful grupurilor de turişti: „dragoman”. Abdul ne-a condus către minunile de care doar auzisem vorbindu-se şi pe care speram să le descoperim. Vechiul Cairo este prin el însuşi o carte de istorie şi un vis. E un labirint de xilieioare strimte, parfumate cu mirodenii secrete, şi ale căror balcoane în stil maur şi ferestre în relief aproape că se unesc deasupra străzilor. În înghesuiala de pe drum se aud strigăte bizare, plesnituri de bici, scârţâit de căruţe, clinchet de clopoţei de argint şi răgete de măgari. Un caleidoscop de veşminte în toate culorile, voaluri, turbane şi fesuri. Sacagii şi dervişi, câini şi pisici, ghicitori de noroc şi bărbieri îşi tăiau unii altora calea. Iar peste tot acest spectacol răsunau gemetele cerşetorilor orbi, ghemuiţi sub arcadele porţilor, şi chemările răz-tătătoare ale muezinilor din minaretele subţiri care se detaşau pe cerul de un albastru profund şi neschimbător.