Cuprins:
Introducere 5
1. Reproducerea umană 7
Anatomia aparatului genital masculin… 7
Anatomia aparatului genital feminin… 9
Noţiuni de reproducere umană 11
Avortul provocat şi complicaţiile lui… 12
2. Igiena regiunii ano-vulvare în timpul şi în afara menstruaţiei 15 îmbolnăvirea organelor genitale prin nerespectarea regulilor de igienă 16
Alimentaţia deficitară, excesele alimentare, alcoolul şi tutunul 18
3. Igiena genitală, activitatea sexuală. Activitatea fizică, regimul de muncă 21
4. Alimentaţia raţională a femeii gravide 28
Suferinţe de origine alimentară ale mamei şi ale fătului 31
Depistarea precoce a semnelor de disgravidie şi im portanţa dispensarizării 32
Regimul igieno-dietetic în pregătirea pentru naştere 33
5. Alimentaţia dezechilibrată. Deficitul şi excesul ponde ral – cauze ale disgravidiilor 37
Boli de origine alimentară ale embrionului şi fătului 39
Medicamentele şi sarcina 40
Pag.
Fi. Necesitatea examenului medical la prima băniiială de sarcină. Regimul igieno-dietctic în primele trimestre de sarcină 42
7. Ce trebuie să ştie o lăuză 54
Prevenirea tulburărilor psihice în lăuzie… 53
Igiena locuinţei 59
8. Exerciţii de cultură fizică meilicnlă în sarcină şi lăuzie 60 sa n „41. (} ii” ti m ' b '->Jii
Introducere l
Naşterea este un fenomen fiziologic, este încununarea dragostei şi bucuriei de a exista a femeii. Nici o familie nu este realizată complet, nu simte că fiinţează deplin dccât numai dacă aduce pe lume copii. Aceştia sunt oglinda cuprinzătoare a vieţii conjugale, armonia ci, clesăvârşirea ci.
Dar, până a ajunge la această absolută maturitate, cuplul are nevoie de cunoaştere, de autocunoaştere, ac responsabilitate, de înţelegere şi de altruism. Toate acestea se cer într-un cadru socio-economic favorabil, ce ajută efectiv tânăra familie – societatea noastră socialistă.
În acest context, dorim să punctăm necesitatea unei pregătiri ştiinţifice pentru naştere. Cotisiderăm că este indicat ca partenerii (soţ, soţie) să aibă cunoştinţe suficiente despre anatomia şi fiziologia actului reproducerii, despre întreaga evoluţie intrauterină a oului pină când acesta se transformă în nou-născut, despre transformările care se petrec în organismul matern cit şi despre regimul igieno-ăietetic şi de viaţă pe care trebuie să-l urmeze gravida, sub supravegherea medicului obstetrician. Toate aceste date nu au ah scop decât acela de a asigura o desfăşurare normală a sarcinii şi, implicit, a naşterii.
Dorim să explicăm tinerelor femei că sarcina şi naşterea sunt fenomene fiziologice, şi că, în condiţiile unei supravegheri atente, printr-o strânsă colaborare cu personalul medico-sanitar, riscurile sunt eliminate.
Procedând astfel, evidenţiem necesitatea unei înţelegeri depline între soţi – la bucuria aducerii pe lume a unor copii frumoşi şi sănătoşi, tata aducându-şi o contribuţie importantă.
Educaţia cuţilului marital pentru viaţă şi pentru a da viaţă începe din adolescenţa, familia şi şcoala având un rol esenţial în determinarea comportamentului sexual ulterior.
În sistemul nostru social, întemeierea familiei este privită ca un act de maximă responsabilitate, acordân-du-i~se în acest fel cadrul necesar unei permanenţe. Consultaţia premaritală, asigurată de cadre medicale superioare, face un bilanţ exact, obligatoriu şi necesar al stării de sănătate a partenerilor. Acest fapt vine în sprijinul evidenţierii ş'i menţinerii unei capacităţi de procreere optime.
Încheiem, sperând că această broşură adresată viitoarelor mame va aduce suficiente argumente pentru cea mai nobilă menire a omului: aceea de a da viaţă fiinţei prin fiinţă.
Reproducerea umană, naşterea
Anatomia aparatului genital masculin
Aparatul genital masculin este format din două testicule, două canale deferente, veziculele seminale, prostata, canalele ejaculatorii şi penisul.
Testiculele sunt glandele sexuale masculine, sunt în număr de două şi sunt adăpostite în scrot. Scrotul este un sac cutanat, împărţit în două compartimente – câte unul pentru fiecare testicul. Testiculul, format din corpul glandei şi epididim, este acoperit de un ţesut fibros organizat într-o membranătunica albuginee. El conţine ţesut propriu, canalicule seminifere, vase şi nervi, în canaliculele seminifere se găsesc celulele Sertoli şi celulele de origine ale spermatozoizilor, între canalicule se descriu alte celule – Leydig, care produc secreţia internă a testiculului: testosteronul, hormon masculin, în partea superioară a testiculelor se găseşte epididimul care colectează canalele efercute şi se continuă cu canalele deferente. Acesta este lung de aproximativ 45 cm şi pătrunzând în abdomenul inferior face legătura cu veziculele seminale.
Veziculele seminale sunt situate între vezica urinară şi rect, înapoia prostatei. Legătura între ele şi urctră – situată în penis – se face prin canalele ejaculatoare.
Pe parcursul acestui drum spermatozoizii se maturizează complet şi, împreună cu secreţiile veziculelor seminale şi ale prostatei, dau naştere lichidului de ejaculare, sperma.
Penisul îşi are originea în iperineu, prin rădăcina sa, de la nivelul simfizei pubiene devenind organ liber. El se termină prin gland, care este o formaţiune tron-conică acoperită de un pliu cutanat – prepuţ. Structural penisul cuprinde urctră, corpii cavernoşi, vase, muşchi şi nervi. Uretra, canalul de conducere a urinii şi spermei, se deschide în afară prin meatul urinar. Corpii cavernoşi umplându-sc cu sânge atribuie penisului rigiditatea necesară copulării. În şanţul format de gland cu prepuţul (=. Şanţul balanoprepuţial) se găsesc glandele care secretă smegma cu miros caracteristic, substanţă necesară lubrifierii glandului.
Întregul aparat genital masculin, dar mai ales glan-dul şi prepuţul beneficiază de o bogată inervaţie.
Prostata, glandă exclusiv masculină, secretă un Ji-chid albicios care intră în componenţa spermei.
Controlul aparatului genital masculin este dependent de sistemul nervos şi de cel endocrin, orice tulburare în acec-t rrbilibni nvând repercusiuni asupra capacităţii de reproducere.
Anatomia aparatului genital feminin
După aşezare se descriu: organele genitale interne: ovarele, trompele, uliTiil! Ji vagina;
— Organele genitale externe: vulva formată din muntele lui Verius, labiile mari, labiile mici sau nim-l'i'lo, tlilorisul, vestibulul Vaginal, introitul vaginal şi C.landele vulvo-vaginale Bartholin şi Skene.
Ovarele sunt glandele sexuale sau gonadele. Ele formează ovulele şi le expulzează, ciclic, lunar în momentul ovulaţiei, fiind capabile de a fi fecundate. Această funcţie se numeşte gametogeneză. Ovulele au şi un rol endocrin, de a secreta hormoni, deosebit de important: secretă estrogenii şi progesteronul. Echilibrul necesar acestei activităţi este asigurat de releul hipotalamo-hipofizoovarian care cuprinde o regiune nervoasa – hipotalamusul şi una glandulară – hipo-fiza situate la baza creierului.
Ovarele au o greutate de 5 -8 g, sunt ovoidale cu următoarele dimensiuni: 5/3/1 cm; au culoare albicioasă şi sunt de consistenţă elastică. Ele sunt mobile în cavitatea pelviabdominală, fiind suspendate de organele vecine şi de perete prin ligamente şi formaţiuni vasculonervoase.
Trompele uterine sau salpingele pornesc de la nivelul coarnelor uterine şi se îndreaptă lateral, spre pereţii laterali ai excavaţiei pelvine terminându-se în pâlnie aproape de ovare. Această ultimă porţiune se numeşte pavilion si, datorită conformaţiei, asigură captarea ovulului.
Uterul este uri organ muscular de forma unei pere cu vârful în jos. Are: 1. Un vârf = col care proemină în vagin şi care are două orificii: unul extern şi altul intern; întreg acest dispozitiv. Având cel mai important rol în protejarea prin închiderea lui a sarcinii; 2. Un corp; 3. O porţiune între col şi corp numită istm şi fundul uterin de la care pornesc trompele.
Uterul este căptuşit de o mucoasă numită endome-tru şi care, în afara sarcinii, se elimină parţial la menstruaţie. Când apare sarcina, endometrul se transformă în vederea menţinerii acesteia.
Vaginul este un organ tubular continuat şi răsfrânt în sus pe col şi inferior terminat la vulvă. Est e extensibil, permiţând contactul sexual şi naşterea – el participând la crearea canalului necesar trecerii fătului din uter la exterior. La intrarea în vagin, o cută a mucoasei formează o membrană subţire, perforată numită himen care se rupe la primul contact sexual.
