I – ÎN CARE NORTH POLAR PRACTICAL ASSOCIATION LANSEAZĂ UN DOCUMENT ÎN CELE DOUA LUMI
— Deci, domnule Maston, dumneavoastră pretindeţi că nici o femeie nu a reuşit vreodată să-şi aducă contribuţia la dezvoltarea ştiinţelor matematice sau experimentale?
— Cu cel mai mare respect, sunt obligat, doamnă Scorbitt, răspunse J. T. Maston. Sunt de acord că au existat sau că există matematiciene remarcabile, în special în Rusia. Dar, datorită conformaţiei creierului său, nu există vreo femeie care să poată deveni un Arhimede şi cu atât mai puţin un Newton.
— Oh, domnule Maston, daţi-mi voie să protestez în numele sexului meu…
— Sex cu atât mai fermecător, doamnă Scorbitt, cu cât nu este făcut pentru studiile abstracte.
— Deci, după dumneavoastră, domnule Maston, văzând un măr căzând, nici o femeie n-ar fi putut să descopere legile gravitaţiei universale, aşa cum a făcut-o ilustrul savant englez la sfârşitul secolului al XVII-lea?
— Văzând un măr căzând, doamnă Scorbitt, o femeie n-ar fi avut vreo altă idee… decât de-al mânca… după exemplul mamei noastre Eva!
— Deci, văd că dumneavoastră denigraţi orice aptitudine a noastră pentru cercetările abstracte…
— Orice aptitudine? Nu, doamnă Scorbitt. Şi, totuşi, am să vă atrag atenţia că, de când există locuitori pe Terra, deci şi femei, nu există nici o descoperire ştiinţifică asemănătoare celor ale lui Aristotel, Euclid, Kepler, Laplace, datorată unui creier feminin.
— Acest lucru constituie pentru dumneavoastră un motiv pentru ca şi trecutul să semene irevocabil cu viitorul?
— Hm! Ceea ce nu s-a realizat timp de mii şi mii de ani nu se va realiza niciodată… fără îndoială!
— Deci, îmi dau seama, domnule Maston, că trebuie să ne resemnăm şi că nu suntem într-adevăr bune…
— Decât să fiţi bone! Răspunse J. T. Maston.
Şi acest lucru îl spuse cu acea amabilă galanterie pe care o poate avea un savant îmbuibat cu X-uri. Doamna Evangeline Scorbitt fu nevoită să se mulţumească cu această concluzie, de altfel.
— Ei bine, domnule Maston, continuă ea, fiecare cu soarta lui în această lume. Rămâneţi extraordinarul calculator care sunteţi. Consacraţi-vă cu totul problemelor operei măreţe căreia, dumneavoastră şi prietenii dumneavoastră, vă veţi închina existenţa. Eu voi rămâne „femeia bună” care trebuie să fiu, asigurând aportul meu pecuniar…
— Pentru care vă rămânem veşnic recunoscători, răspunse J. T. Maston.
Doamna Evangeline Scorbitt roşi fermecător, căci simţea, dacă nu pentru savanţi în general, cel puţin pentru J. T. Maston o simpatie într-adevăr ciudată. Inima unei femei nu este oare un abis de nepătruns?
Opera la care se referea era imensă într-adevăr, iar bogata văduvă americană se hotărâse să-i consacre un capital important.
Voi expune mai jos care era această operă şi scopul pe care iniţiatorii ei pretindeau să-l atingă.
Pământurile arctice propriu-zise cuprind, după părerea lui Maltebrun, Reclus, Saint-Martin şi a celor mai autorizaţi geografi:
1. Devonul nordic, adică insulele acoperite de gheţuri ale Mării Baffin şi ale Strâmtorii Lancaster.
2. Georgia nordică formată din Ţara lui Banks şi din numeroase insule, cum ar fi insulele Sabine, Byam-Martin, Griffith, Corn-Wallis şi Bathurst.
3. Arhipeleagul Baffin-Parry, alcătuit din diferite regiuni ale continentului circumpolar denumite Cumberland, Southampton, James-Sommerset, Boothia-Felix, Melville şi altele aproape necunoscute.
În acest ansamblu, limitat de paralela şaptezeci şi opt, pământul se întinde pe-o suprafaţă de un milion patru sute de mii de mile1 şi mările pe şapte sute de mii de mile pătrate.
Dincolo de această paralelă, întreprinzătorii exploratori moderni au reuşit să avanseze până aproape de latitudinea de 84°, determinând poziţia câtorva coaste pierdute în spatele banchizelor înalte, dând nume capurilor, promontoriilor, golfurilor şi golfuleţelor acestor vaste ţinuturi ce-ar putea fi numite Podişul Arctic. Dar dincolo de paralela optzeci se află misterul, dezideratul irealizabil al cartografilor şi nimeni nu ştie încă dacă acolo se găsesc pământuri sau mări ascunse, pe o întindere de şase grade latitudine, îngrămădire de gheţuri de netraversat ale Polului Nord.
În acest an 189…, guvernul Statelor Unite a avut ideea, destul de neaşteptată, de a propune scoaterea la licitaţie a regiunilor circumpolare încă neexplorate – regiuni a căror concesiune era solicitată de-o societate americană recent înfiinţată.
J. T. Mason.
Este adevărat că, în urmă cu câţiva ani, conferinţa de la Berlin formulase un cod special, destinat Marilor Puteri ce doresc să-şi însuşească bunul altuia, sub pretextul colonizării sau al deschiderii de debuşee comerciale.
Totuşi, se pare că acest cod nu este aplicabil în acest caz, domeniul polar nefiind locuit. Cu toate acestea, cum ceea ce nu aparţine nimănui aparţine tuturor, noua societate nu dorea să „ia”, ci doar să „achiziţioneze”, pentru a evita astfel viitoarele reclamaţii.
În Statele Unite, nu exista proiect atât de îndrăzneţ, sau chiar aproape irealizabil fără o mulţime de amatori atraşi de laturile practice şi de capitaluri pentru a le realiza. S-a mai văzut acest lucru, în urmă cu câţiva ani, când Gun-Club-ul din Baltimore dorise să trimită un proiectil în Lună, în speranţa de-a obţine o comunicare directă cu satelitul nostru. Şi cine furnizează cele mai mari sume necesare pentru această interesantă tentativă, dacă nu aceşti întreprinzători yankei? Şi, dacă ea a avut loc, acest lucru s-a datorat celor doi membri ai clubului mai sus-menţionat, ce au îndrăznit să înfrunte riscurile acestei experienţe supraomeneşti!
