Către cititor.
Cu volumul de faţă, trecem o nouă barieră bibliografică a seriei de Opere. Mai puţin riguros, editorul interbelic contopise şi trilogia Satan şi Iscariotul în formula aceluiaşi roman-foileton De pe tron la eşafod, astfel încât, cu uşoare modificări onomastice, se lăsa impresia cititorului că parcurge una şi aceeaşi operă.
În vechea versiune, Old Shatterhand dobândea identitatea norvegianului Carol Sunders, „pseudonimul” lui Karl Sternau din originalul german (personaj nominalizat ca atare în ediţia noastră). Cum contopirea a două opere distincte – în realitate trei, după cum vom vedea ulterior – contrazicea flagrant unitatea de timp şi loc a unor acţiuni de sine stătătoare, fostul editor a apelat la un subterfugiu, la tehnica inserării unui roman în cadrele altuia.
Cititorii volumelor anterioare îşi aduc aminte de episodul în care doctorul Sternau, bătrânul conte Fernando şi prietenii lor – căzuţi în mrejele lui Henrico Landola, Josefa şi Gasparino Cortejo – ajung, călăi şi victime, în subteranele şi mai fiorosului doctor Hilario. Acolo, sub apăsarea unei profunde tristeţi, care ameninţa să deprime pe mai toţi întemniţaţii, ucigând în ei cea mai firavă scânteie de nădejde în scăpare, Karl Sternau (în foileton: Sunders) îşi povesteşte aventurile extrem de palpitante, desfăşurate în condiţii de timp şi spaţiu diferite. El deapănă de fapt acţiunea din Satan şi Iscariotul, pentru a-i mai face să evadeze cu gândul dintre zidurile închisorii. Cercetarea întreprinsă, apelând din nou la versiunea germană, ne-a determinat să revenim la formă originară, oricât de tentantă s-ar fi dovedit formula păstrării onomasticii unor personaje cu care cititorii noştri s-au şi împrietenit. După cum la fel de adevărat este că, la rândul său, Old Shatterhand le este tot atât de cunoscut.
Pe de altă parte, exigenţele unei serii de Opere impun editorului adoptarea unor criterii filologice mai apropiate de spiritul şi structura cărţilor originale. Astfel încât nu ne putem îngădui să „colaborăm” cu autorul, nesocotind unitatea operelor lui, suita capitolelor, precum şi integralitatea textului. Nu-i de mirare că o confruntare a versiunii germane cu cea românească, efectuată de confratele Gheorghe Doru, a dus la sensibile îmbunătăţiri. În aceeaşi ordine de preocupări se înscrie şi stilizarea pe alocuri a ediţiei (nesemnate) din 19331, avându-se în vedere actualele exigenţe literare.
Şi astfel, cu Satan şi Iscariotul (3 tomuri), seria consacrată operelor lui Karl May ajunge la volumul 11, lăsând deschisă calea celorlalte tipărituri, pe care, din motive lesne de închipuit, nu ne grăbim a le anunţa decât la momentul potrivit.
Bineînţeles, la început am fost fascinat de ideea respectării cronologiei operelor. În condiţiile în care piaţa cărţii ne-a pus însă în faţa numeroaselor titluri – mai mult sau mai puţin întâmplătoare, sub raportul respectării unor elementare rigori editoriale – am fost nevoiţi să evităm, pe cât posibil, suprapuneri nedorite, dăunătoare, în egală măsură cititorului cât şi editurii. De aici pornind, am ajuns la o nouă ordine de priorităţi, luând în calcul operele voluminoase, mai ocolite din variate motive, precum şi tipărirea unor romane încă netraduse în limba română, deja date de noi în lucru. Aceasta nu înseamnă că lor nu li se vor adăuga şi celelalte opere deja epuizate – cum a fost cazul romanului Comoara din Lacul de Argint, ţinându-se seama de rezultatele anchetei pe care o întreprindem în lumea librarilor, bibliotecarilor şi tinerilor cititori, cu predilecţie elevi. Mărturisim că documentarea nu este defel lesnicioasă, câtă vreme piaţa a fost invadată de o puzderie de titluri atribuite lui Karl May, lipsite de un corespondent real în bibliografia operei sale. Aşa se şi explică de ce, în majoritatea cazurilor, respectivele cărţi nu menţionează nicăieri titlul operei germane, dovadă flagrantă a diletantismului redacţional, a necunoaşterii textului original, a legăturilor dintre scrieri.
În ce ne priveşte, scopul mărturisit este alcătuirea unui corpus de opere Karl May, într-o formulă redacţională şi grafică unitară. Ritmul tipăriturilor, preconizat a fi alert, ţine seamă de puterea de absorbţie a cititorilor. Rămânem îndatoraţi acelora dintre ei care ne vor comunica impresiile lor, precum şi eventuale sugestii.
Capitolul I – Mormonul.
Vă aduceţi aminte de Guaymas, nu e aşa? După mine, localitatea aceasta din Sonora, care se află în partea de nord-vest a Mexicului, mi se pare cea mai tristă din câte am văzut vreodată în călătoriile mele. Munţii din regiunea de miazăzi a Sonorei ascund mine bogate de minereuri de aramă şi plumb şi mai toate apele conţin aur. Cu mulţi ani în urmă, toate aceste bogăţii ale pământului nu puteau fi exploatate deoarece indienii nu te lăsau să te apropii de ele.
