Viewing Single Post
AnnaE
#0

Enigma doamnei cu pelerina neagră.

          Fermecătoarea femeie purta – purtase – o pelerină de catifea neagră. Beneficia – beneficiase – de nişte ochi verzi ce ar fi dat de gândit oricui – chiar şi unui negânditor; de un păr negru, greu, căzut pe umeri. Buzele răsfrânte vorbeau despre senzualitate – însă acesta nu e un deziderat obligatoriu. Cine a spus-o? Diderot? Nu suntem siguri…

          Vârsta ei părea să fie vârsta unei femei tinere ce intenţionează să îmbătrânească foarte târziu. Sau deloc. Sau niciodată…

          Până acum, ceva deosebit? Nu prea… Atâtea femei frumoase cu sau fără pelerine, cu păr negru, căzut pe umeri…

          Dar, dar, dar, între acei umeri deosebiţi, undeva între omoplat şi coloană, sărea în ochi – ca o podoabă de frumuseţe?

          — O, nu!

          — O rană urâtă, aducătoare de moarte.

          Însă doamna cu pelerină neagră şi ochi verzi încă nu decedase.

          Cei ce o găsiseră, la intersecţia străzii Pata cu Ghioceilor, din Cluj, au crezut-o moartă, se gândeau s-o transporte la morgă, se întrebau de fapt unde e morga, până ce un automobilist amabil a oprit, opinând că tânăra femeie trebuie dusă mai întâi la Salvare.

          Aici, un tânăr stagiar, dr. Stănescu, îi examină cu severitate exagerată pe cei trei ce o aduseseră pe „moartă”; nu era un tip impozant stagiarul, dar dispunea de o dicţiune perfectă şi de nişte ochi stacojii…

          — Care din voi e vinovatul? Şi-n acelaşi timp, profesional, cerceta mâinile şi hainele celor trei, căutând urme de sânge. Nu existau.

          — Dar asta nu înseamnă cine ştie ce.

          Comisarul Maximilian Cornea, şeful Brigăzii a 3-a Criminale din Capitală, un fercheş individ subţirel, elegant, spaima asasinilor şi fante recunoscut, unul dintre favoriţii şefilor, fiindcă înregistra succese acolo unde în mod normal trebuie să te bucuri doar de insuccese, dar, în acelaşi timp persecutat de alţi şefi de concepţii opuse, detaşat la Cluj pentru a reorganiza serviciile după demiterea Chestorului Mălai pentru şperţ, incompetenţă, tâmpenie, acest Maximilian Cornea, cu ochii lui cenuşii de oţel, ochii tuturor poliţailor pricepuţi din lume, (ce să fac! Din această schemă nu pot ieşi – dar pot să ies din altele?) ceru să vadă rana, mai bine zis locul acelei răni, în principiu aducătoare de moarte. Mult prea decentul dr. Stănescu, stagiarul, se supuse cu o anumită rezervă cererii omului legii, indecentă după opinia sa.

          Trase, delicat, pătura şi cearşaful. Era ora 23,30'. Rănita fusese adusă la Salvare în urmă cu 28 de minute. Maximilian Cornea văzu o femeie de circa un metru şaptezeci, relativ înaltă (atenţie!), voinică, dar fără a prezenta urme vizibile de îngrăşare, cu forme categoric apetisante, cu frumoase mâini îngrijite terminate în unghii poleite în ojă palidă, ca soarele când apune, când se stinge, ca amurgul… Amurgul…

          Pe mâna dreaptă, această doamnă cu pelerină neagră (acum era fără pelerină) purta două inele de aur, cu pietre, un diamant şi un saphir. Pe stânga, nimic. Liberă, nemări…? O femeie atât de frumoasă?

          Maximilian Cornea îşi aranjă ţinuta şi îşi compuse figura de mare detectiv – cum şi era!

          — Dumneavoastră sunteţi liberi, le spuse celor trei care o aduseseră pe doamna cu pelerină neagră, şi vă mulţumim. Indivizii dispărură, dr. Stănescu rămase uimit, el îi bănuia. „Lasă, îl consolă comisarul Cornea, pe tânărul medic, dacă am nevoie de ei, îi găsesc când vreau. Eu când vreau, găsesc orice. Iar când găsesc, înseamnă că vreau! Dar poşeta unde este? Alături de frumoasa doamnă n-a fost găsită nici o poşetă?”

          Nu, domnule comisar. Cei trei n-au amintit nimic de poşetă. Probabil au subtilizat-o.

          — Mă îndoiesc, surâse copoiul. Contradicţie! Inelele nu i-au fost luate, deşi sunt de preţ, iar poşeta a dispărut. Intenţie de jaf, fără jaf, sau jaf fără intenţie? Ce părere ai, doctore?

          — Niciuna! Şi nu mă mai chestionaţi ca şi cum aş fi eu inculpatul!

          — De ce te enervezi? Am şi eu clipele mele de infatuare – cine nu le are? Poliţistul contemplă iarăşi, îndelung, figura femeii. Ciudat, vorbi ca pentru sine, parcă-mi amintesc de ea. Oare unde am văzut-o? A fost amestecată în nişte scandaluri?

          — Oricine vede, în afară de un poliţist, că o asemenea doamnă nu poate fi amestecată în scandaluri! Protestă medicul, gata oricând să apere reputaţia clienţilor săi.

          Maximilian Cornea nu binevoi să se supere. Ridică din umeri.

          — Ce şanse are? A fost înjunghiată de sus în jos?

          — De unde ştiţi?

          — Ştiu! Uite ce e, doc! Pe mine nervii dumitale mă lasă rece, însă are să vină de îndată medicul legist, pe nume Bolta. E un om bătrân care se dezmeticeşte greu, dar când se dezmeticeşte… Cu el să nu-ţi dai aere!

          — Eu nu-mi dau aere, domnule co…!

          — Lasă. Mai multă operativitate!

          — Ce aveţi de gând să faceţi?

          — Să găsesc bicicleta, îl ului pe medic Maximilian Cornea.

          — Care bicicletă? De ce nu criminalul?

          — Pentru că acela care a atacat-o pe clienta noastră a venit cu o bicicletă şi a fugit cu bicicleta. Aşa reiese din cercetarea sumară.

          — Dăm poza la ziar?

          — Poza bicicletei? Se miră comisarul.

          — Nu ştiţi altceva decât să vă bateţi joc? Fotografia victimei, ca să aflăm cine e.

          — Bravo! O femeie atât de deosebită! Avem un milion de mijloace pentru a o identifica! De ce să ne mai facem publicitate la ziar?

          Medicul rămase cu gura bee, comisarul părăsi încăperea, în aparenţă cu totul dezinteresat de caz. Un caz de simplă rutină…

Attachments