ACTUL I.
PERSOANELE:
CADÂR.
IANKE.
TAKE.
ILIB.
IONEL.
ANA.
SAFTA.
Doi copii.
Vezi înaintea ochilor un şir de case ca şi cum le-ai privi din strada. Sunt acolo trei prăvălii modeste, de târguşor provincial, întâia este a lui Take, a doua este a lui lanke şi cea din urmă şi micuţă, de tot a lui Cadâr. Casa lui Take şi a lui lanke sunt construite absolut la fel, numai că sunt cu totul altfel zugrăvite. De pildă, zidurile casei lui Taka sunt roşii, iar tabla de pe acoperiş albă, pe când casa lui lanke are zidurile albastre şi tabla de pe acoperiş roşie. Firma lui Take, pe care-i scris doar: „La Take”, e neagră, cu litere galbene, iar a lui lanke e galbenă cu litere negre. Căsuţa micuţă a lui Cadâr şi firma lui au luat de la fiecare câte o culoare. Aşa, de pildă, zidurile sunt roşii, tabla neagră, firma galbenă cu litere albe. Take şi lanke ţin mărfuri la fel, coloniale, un pic de fierărie şi mărunţişuri de marchitănie. Numai Cadâr are specialitatea naţiei lui: cafea, rahat şi tot felul de dulciuri. E vreme de vară. Toate cele trei prăvălii au perdele tn faţă, cit ţine micul trotuar provincial – fireşte, şi ele deosebit colorate. E cald şi zăpuşeală. Ghiceşti apropierea serii – dar vipia nămezii s-a prelungit până aici. Poate să fie ora cinci. Uliţa e pustie şi nu se aude decât foarte departe – undeva – cântecul trist al unei flaşnete. Toţi trei negustorii, uşor şi comod îmbrăcaţi de vară, dormitează pe scaune înadins puse în faţă, fiecare la prăvălia lui.
SCENA l.
TAK. E (somnorosşi lehăniclil. de căldură, îşi şterge nădn< – oftlnd): Ooof, cald e! IANKE: Şi ce-rni spui asta mie? TAKE: Dar cui să i-o spui? 1ANKE: Ce mă interesează pe mine că ţi-i cald? Dacăpar cald, du-te în casă şi te răcoreşte! Ce? Eu pot s; î u-* răcoresc? TAKE: Dar ce. te-am rugat eu să rnă răcoreşti? Lasâ-riiA-n plata Domnului!
IANK. E: Ei poftim! Acum eu nu-1 las! TAKE: Mă rog, ţie nu ţi-i lene să vorbeşti a U ta? IANKE: Şi ce te priveşte pe tine dacă Yni-i lene <m n; mi-i lene? TAKE: Dacă ţi-ar fi lene ai dormi.
(Pauză; se aude caterinca.) IANKE: U uf! Mare căldură! Aşa o căldură n-ara avut tontă vara!
TAKE: Şi acum cc-mi spui inie asta? IANKE: Dar ce, ţie-ţi spui? TAKE: Atunci cu cine vorbeşti? IANKE: Ce te priveşte pe line cu cine vorbesc? Vorbea cu Dumnezeu! (Iarăşi pauză şi iarăşi sn aude caterim-u.
tare.)
TAKE: Ia te uită, pe căldura asta, lui ii arde de cintaf., IANKE: Ei şi ce parcă el cânl. ă? Ciută maşina. TAKE: Da, dar el dă din mină. IANKE: Ce eşti dobitoc? El dă din mină încet şi m a ş i na cânlă tare. (Jar mică pauză. Cadir sforăie.) Nu sforăi că nu pot să dorm. TAKE: Nu sforăi eu. lurcu sforăie. IANKE: Spune-i să tacă. TAKE: Nu pol, că-J trc/esc.
: Da, dar el de ce mă trezeşte pe mine? Ei, Cadir! Acuşi ii dau în cap cu un calup de săpun! Cadir! Ce-ai luat-o aşa turceşte? Cadir! Aista-i surd de tot când doarme. Du-te de-1 trezeşte!
TAKE: Nu mă mişc de-aici nici mort.
IANKE: Dar ce, crezi că eu mă mişc? Mai bine stric un calup de săpun. I-auzi domnule cum sforăie! Aista nu mai este turc, aista-i curat harmăsar persan! Cadâr! (la o bucată de săpun şi o zvârle în Cadir. Cadâr, lovit, crapă un ochi, murmură ceva neînţeles, se răsuceşte puţin In scaun, apoi se aşază zdravăn şi adoarme iar. Nu mai sforăie.)
IANKE: Ei aşa! Dai un ban, dar face l (Cadâr începe să sforăie iar.)
TAKE (râde): Mai zvârle un calup.
IANKE: D.ir ce, crezi că eu am fabrică de săpun? Spune-i că i-a venit un muşteriu, că pe” mine nu mă crede.
TAKE: Fă-te repede că dormi, că vine baba Safta să cum pere ceva!
IANKE: Şi co-mi pasă mie? Ea nu cumpără de la ovrei.
„~ Fă-te tu că dorini. (Dar şi el închide ochii.)
SCENA 2 TAKR, 1AXKE, C A D î K, şi BABA SAFTA.
ABA SAFTA (se dace la Talte): Dom' Take! Un calup de săpun!
TAKE: N-arn săpun bun, babă. S-a stricat. Cere-i lui Tanke. BABA SAFTA: 'Ooor! Păcatelor! Dorn' lanke, ia dă-mi un otlup de săpun! IANKE: Săpun? De unde am eu săpun? N-am deloc! Ia 'de la Tr-'kc. că el are!
BABA SA. FT.: Are, da spune că nu-i bun! IANKE: Parcă sc pricepe el la săpun?
BABA SAFTA: Dom1 Take, auzi că jupânul n-are.
TAKE: Are, nu te uita în gura Jui.
BABA SAFTA: Ei, Doamne, jupâne, zău dă-mi un calup de săpun! ÎANKE: Se poate aşa o creştină ca dumneata să cum per* de Ia un ovrei ca mine? Ia de la Take, că ţi-1 d.; mai ieftin!'
TAKE: Uite, babă, ia bucata ceea de jos! Ţi-o dau ieftin1 BABA SAFTA: Apoi vezi că nu-i rău? Dar cu cât? TAKE: Dă cât vrei! Cinci lei! Poftim! BABA SAFTA: Ei, îi murdară, nu se poate, maică! Trei lei!
TAKE: Trei! (Ia banii. Baba pleacă.} ÎANKE: Dă zece lei încoace. TAKE: Pe ce?
ÎANKE: Pe bucata de săpun. Dar ce am vândut-o eu? TAKE: De ce-ai zvârlit-o? ÎANKE: Ce te priveşte pe tine ce fac eu cu marfa mee?
O aşez unde-mi place! Dă zece lei! TAKE: Nu dau nimic!
ÎANKE: Ei dă-mi atunci un calup de săpun de la tine. TAKE: Şi eu ce câştig? ÎANKE: Ia nu fi măgar! N-ai câştigat cincizeci de hani?
Dă-mi un calup de săpun! TAKE: Vino de ia.
ÎANKE: Dacă nu dai imediat, te pun la dobândă! TAKE (zmrle banii): Na, domnule, ia-ţi-i toţi! Trei lei' ÎANKE: Poftim restul! (Şi-i zcirle şi el jos nişle gologani.)
Cinzeci de bani, câştigul tău!
TAKE: Dar ce, am vândut săpunul meu ca să câştig? ÎANKE: Dar ce, eu 1-am vândut ca să câştig? Tu 1-ai vândut, tu să-ţi iei câştigul! TAKE: Bine, L-am luat. ÎANKE: Să-i porţi sănătos, dar, fiindcă tot te-ai sculat, dă-i încoace şi pe ai mei. TAKE: A, asta era? Scoală-te tu şi-i ia?
TAKE:
IANKE:
ÎANKE: Nu pot!
TAKE: Nici eu nu pot! Mai dai cincizeci de bani?
IANKE': Nu pot, că pierd!
TAKE: Bine, altfel nu ţi-i dau!
ÎANKE: Aşa? Dă înapoi cincizeci de bani!
TAKE: Acu nu mai dau-! Gata.
ÎANKE: Mă, dă înapoi.
TAKE: Nu dau.
ÎANKE: Serios vorbeşti?
TAKE: Foirte serios!
ÎANKE: Ai luat tu pomană de la un ovrei ca mine?
TAKE: Am luat!
ÎANKE: Ptiu, păcătosule! (Pauză.)
Na banii, mă! (Şi-i zvârle jos.) la-i! N-auzi! _Dorm!
TAKE: îi laşi aşa în mijlocul drumului? ÎANKE: Ce te priveşte pe tine unde-mi fac eu casa de economie? Lasă-i acolo, că poate-s buni de sămânţă.
(Cadir iar începe să sforăie.) Pii! Iar a început! Turcii ai stea ne-au necăjit totdeauna pe noi, săracii români!
Iar zvârl un calup! Mă, tu ai rezervă, că dacă mai sforăie mult trebuie să deschid o fabrică! TAKE: Am, dar 1-am scumpit! ÎANKE: Dă-te dricului, n-ai câştigat destul la el? Nu mai vând săpun şi gata! Să nu se mai spele mahalaua atât de mult, că nu-i sănătos! Cadir?! (Znrle săpunul)
Pii! ' -TAKE: Ce-ai făcut? ÎANKE: Eu n-am făcut nimic, săpunul a făcut! Aşa un săpun p^ost! Eu îl trimit la Cadâr şi el nimereşte în zid! TAKE: A dat jos zugrăveala?
IANKE: Să ştii că-i S3mn de ploaie. Aşa un săpun bun, ' numai cât l-am zvârlit şi a mirosit a ploaie a şi spălat: vopseaua! Ăsta-i săpun patent! Am să-1 vând mai scump de-aci încolo, ca să-mi scot vopsitul casei.
TAKE: Apoi, fără glumă, ar cam trebui să ni le vopsim!
IANKE: Treaba ta, dacă vrei să vopseşti, vopseşte! Ce, eu am să ţi-o vopsesc?
T*KE: Bine. Atunci trimit vorbă lui Stanică să vie şi pun la vopsit.
IANKE: Zăău? Aşa crezi tu? Şi. eu ce fac?
TAKE: Treaba ta'.
IANKE: Păi n-a fost vorba să aşteptăm să vie copiii? Să-i întrebăm cum vor ei? Aşa o vorbă ai tu?
TAKE: Da dar băiatul meu a venit.
IANKE, Dar ce mă priveşte pe mine băiatul tău.? Pe m i no mă priveşte fata mea, şi ea n-a venit. Dacă fata vrea o culoare şi băiatul tău vrea tot culoarea aceea?
TAKE: Bine, mă, înţeleg, dar cit am să stau cu cu casa necurăţată?
IANKE: De unde vrei să ştiu eu?
TAKE: Dacă nu ştii tu când iii vine fata vrei să ştiu cu?
IANKE: Dar ce tc-am obligat ou să ştii? Parcă tu ai ştiut când vine băiatul. N-a i ştiut! Am x.is eu ceva? N-am zis.
TAKE: Da, dar a venit. Fiica ta văd că nu dă nici un semn. Mai vine ori nu mai vine.
IANKE: Ei, o să vie dacă vrea şi dacă n-o să vrea n-o să vie şi gata! Aşa o cultură mare cura învaţă ea poate că nu-i dă voie să vie.
TAKE: Ei na! Că băiatu-meu nu învaţă tot la Academia comercială:'
IANKE: Da, dar ce. el e femeie?
TAKE: Pai şcoala e totuna şi pentru băieţi, şi pentru fete!
IANKE: Ce vorbeşti? Şi le ia şi la armată?
TAKE: la lasă-mă în pace. Eu vorbesc serios şi ţie iţi ardo de glumă.
IANKE: Păi bine, dobitocule, cine a ştiut vreodată în lumea asta, ce-i în capul unei foniei? Şi dacă nu ştie de ea, când vine, nici Ionel al tău. care, a vă/ul-o aciuit trei zile, de unde vrei să ştiu eu, care n-am vă'zul-o de doi ani! Lasă să fie ea sănătoasă, acolo! Ce are să folosească dacă are să vie la un ovrei bătrân ca mine? Eu bani să trimit. Dacă trimit bani, gata! E! Dacă ar mai trăi maică-sa, ar mai fi o frumuseţe – dar aşa? Parcă tu ce folos ai că ţi-a venit băiatul? îl vezi? Nu-1 vezi! El umblă, se plimbă şi cere bani! Ce nevoie e să facă asta aici? Poate s-o facă şi la Bucureşti, că tot atât costă! Ba aici costă mai scump, că vrea să sperie târgul. Tu nu-1 vezi pe Ionel cu aşa o eleganţă? Parcă n-ar fi băiatul lui Take dia Podeni, parc-ar fi băiatul prefectului!
TAKE: Lasă să fie dacă-i dă mâna lui tată-său!
IANKE: Zic eu ceva? Lasă să fie că-i tânăr! Dar ce folos ai tu de asta?
TAKE: Am să mă mândresc că am cogeamite flăcău, voinic şi deştept!
IANKJE: Iote, iote. că nu eşti tu chiar aşa de prostdar tot negustor prost eşti! Tu nu ştii să lauzi deci t marfa care n-o ai de vânzare!
TAKE: D; r ce. vrei să spui că nu-i marfă bună?
IANKE: Zice cineva ceva? Bună. chiar mă mir că a ieşit aşa o marfă di n t r-unul ca tine.
TAKE: Nu mai spune.! D-apoi bine, măi. nu-ţi aduci aminte cum eram când am deschis noi prăvăliile aici?
IANKE: Ce vorbeşti? Erai un pârlit de negustor şi asta-i tot. Ce te pui tu alături cu aşa o floare de băiat ca Ionel.
TAKE: Pârlit (de negustor, ai? Apoi, ai avut tu noroc că eram noi prieteni, că-ţi arătam eu ţie. NKE: Ei, şi ce era să arăţi? Ai mai spus tu de multe ori aşa o prostie. Ei şi ce folos aveai tu dacă mi-ai fi pus acolo câteva coarne? Eu tot cu nevastă frumoasă rămâneam. Mai bine te-ai gândi că nevastă-ta, geloasă cum era, se întoarce în groapă de câte ori te aude că zici aşa o prostie. Şi de-atâtea ori o zici, că trebuie să fi ajuns săraca ventilator.
teatru radiofonic la microfon ascultati aici...........https://latimp.eu/take-ianke-si-cadar-teatru-audio-comedie-de-victor-ion-popa-1976/