AnnaE
#0

DIN DOSARELE DE SECURITATE 1957-1977

 

 

 

          Istoricul Stejărel Olani de la Institutul Român de Istorie recentă mi-a trimis un număr de pagini din dosarele mele, sugerându-mi să-i deconspir (dacă pot) pe informatorii securităţii, cei care erau (sunt) protejaţi de ghilimele.

          Am declinat invitaţia: nu ghilimelizaţii (unii foşti pârâcioşi la şcoală, „maturizaţi” ca auxiliari ai securităţii, însă alţii prinşi cu câte ceva, ameninţaţi, şantajaţi, obligaţi să denunţe) – nu ei îmi erau duşmanii de moarte. Scrisesem despre Piteşti, ştiam cine este capul (un fel de a zice.) care ordonă ciomagului să lovească – altfel ciomăgaşul însuşi va fi ciomăgit – ci securistul. Insul în uniformă, cel care hăituieşte, hărţuieşte, chinuieşte, umileşte – chiar omoară semeni ai săi, nevinovaţi – pentru plată.

          Am pus pe hârtie, de la început, în mărturiile mele, ceea ce cunoscusem, adunasem (şi adunasem.) din latura criminală a securistului: fiinţa care, dacă nu avea din născare porniri de cruzime, intrând la ei, le-a învăţat; le-a practicat -şi a grimit plată pentru asta.

          În Culoarea curcubeului depusesem mărturie despre ceea ce îndurasem eu şi familia mea şi prietenii şi simpatizanţii – şi familiile lor – din partea securităţii, doar pentru că cerusem. Drepturi ale omului. Ceea ce ni se „dăduse”, chiar dacă uneori se petrecuse în pivniţele lor, rămăsese totuşi, vizibil (pentru victimele care aveau ochi să vadă, care ţineau minte – ca să mărturisească).

          Or ceea ce arată filele din dosarele mele (selectate, toaletate, traficate de aceeaşi securitate – a avut timp: 15 ani!) este subterana mai. Subpământică decât Jilava, decât „Submarinul de la Interne”, decât minele de plumb din Maramureş.

          Oricât s-au străduit criminalii securişti să şteargă urmele faptelor lor, nu doar distrugând documente – ca cele privind atentatele din Occident împotriva mea, a fiului meu (vorbesc, în continuare, doar de dosarele mele); – aşa cum se dovediseră incapabili să aştearnă pe hârtie rapoartele lor de. „activitate”, s-au dovedit a fi inapţi, impotenţi când au încercat să falsifice dosarele: analfabeţii care fuseseră atunci când erau ei mari-şi-tari (şi în uniforme), analfabeţi au rămas şi atunci când s-au străduit să pelinizeze „hârtiile”.

          Se va constata fără efort: Monstruosul Aparat al Terorii – securitatea – era, nu doar crud, nedrept, criminal.

          Ci şi grotesc. Pentru cei cu simţul umorului: comic.

          Primul document (din dosarul F. P. 47310) cuprinde: „Concluziuni scrise depuse de inculpatul GOMA PAUL” la „Tribunalul Militar Bucureşti, Dosar 93/1957, judecat la 20 Martie 1957”.

          De către apărătorii mei, avocaţii C. Dinescu şi Victoria Radu (sora poetei Florenţei Albu). Concluziunea celor 10 pagini de pledoarie scrisă. „Achitarea”.

          Al doilea document: „Sentinţa” („nr 487 din 20 martie 1957”), pronunţată de: „Tribunalul Militar Bucureşti, compus din: „Preşedinte, Căpitan de justiţie SITARU VALERIU „Asesori Populari, Căpitan Voican Ioan, „Căpitan Tătaru Mihai „Procuror Militar Locot major just. Diaconescu Nicolae „Grefier Bozaş Teodor”

          După 7 pagini îndesate, concluziunile: „Pentru aceste motive, tribunalul în unire cu concluziunile Procurorului Militar, cu unanimitate de voturi declară culpabili pe civ. GOMA E. PAUL şi civ. POPESCU FLORIAN HORIA, studenţi în anul III la Facultatea de Filologie din Bucureşti pentru delictul de agitaţie publică, P. P. de art. 327 al 3 CP.

          „Asemenea cu unanimitate de voturi declară ca sunt circumstanţe atenuante în favoarea iculpaţilor.

          „în consecinţă, „TRIBUNALUL „In numele Poporului „HOTĂRĂŞTE

          „Cu unanimitate de voturi (.) îi condamnă pe GOMA E. PAUL domiciliat (.) şi pe Popescu Florian Horia (.) la câte 2 (doi) ani închisoare corecţională pentru delictul de agitaţie publică. (.) „Cu drept de recurs.

          „Dată şi citită în şedinţă publică astăzi 03 luna mai anul 1957. „Preşedinte, Asesori, Secretar (semnăturile) „

          Iată şi recursul: „Dosar Nr. 1929/957, Deciziunea nr. 1770; şedinţa publică de la 30 august 1957, Tribunalul Militar al Regiunii Ii-a Militară, colegiul de recurs, compus conform legii din: „Preşedinte LT. COL. DE JUSTIŢIE DUMITRESCU ŞTEFAN „JUDECĂTORI: Maior Petrescu Ioan, Căpitan Lavrov George „PROCUROR Căpitan SCALATOIU GRIGORE „Secretar de şedinţă: ZORAPAPEL TATEOS”

          Patru pagini mai departe: „TRIBUNALUL IN NUMELE POPORULUI DECIDE: „Se resping ca nefondate recursurile (.) „ „Dată şi citită în şedinţă publică astăzi 30 august 1957 la Bucureşti.

          „PREŞEDINTE Lt. Col. de Justiţie Dumitrescu Ştefan „JUDECĂTORI: Maior Petrescu Ion, Căpitan Lavrov George „Secretar şef, Zorapapel Tateos”

          Cu un salt de. 26 ani, iată-ne mutaţi „după revoluţie”. Câte şi ce substanţiale schimbări s-au produs şi în „justiţia” practicată în România!

          Procurorul general Vasile Manea-Drăgulin declară.

          „recurs în anulare (actul nu este datat, copiez o însemnare de mână cvasiilizibilă care zice: „13.02.964„) împotriva sentinţei nr.487 din 3 mai 1957 a Tribunalului Militar Bucureşti şi [a] deciziei nr. 1770 din 30 august 1957 a Tribunalului Militar (.)- Colegiul de recurs”, Şi cere. Rejudecarea cauzei.

          Ultima hârtie a episodului „recursului” din 1994: „Curtea Supremă de Justiţie, minuta deciziei nr. 1967, Dosar nr. 227/1994, în şedinţa publică din 8 decembrie 1994, „In numele legii decide: „Admite recursul în anulare (.), casează hotărârile (.) achită pe inculpaţi”.

          „Judecători, E. Gyorgy, E. Vorobciuc, E. Gherguţ”

          Când Justiţia poporului achită (după 36 ani).

          Într-un text publicat i-am interzis lui Manea Drăgulin şi alor lui să mă achite, să aştepte să-i achit eu pe cei de teapa lui.

Attachments
Cod Barbosul de Paul Goma.doc 1.69 Mb . 281 Views