Viewing Single Post
AnnaE
#0

 

          Vineri 26 iulie 2002 am primit de la Vasile Paraschiv o scrisoare expediată din Ploieşti la 22 iulie. Alături, o listă: nume de ticăloşi securişti care l-au chinuit vreme de 30 ani – şi înainte de decembrie 89, dar şi după – până în momentul de faţă. Listă pe care, cu certitudine, Vasile Paraschiv a adresat-o multor instanţe (ultima oară chiar în 22 iulie 2002 – vezi scrisoarea) şi în curând va fi depusă la şi mai multe -tradusă în limbi de circulaţie, va ajunge exact acolo unde îi doare pe securiştii care, în continuare, fac legea lor de tâlhari de drumul mare şi, vorba lui Vasile Paraschiv, după ce au combătut capitalismul, au devenit cei mai rapaci, cei mai neruşinaţi, cei mai nesimţiţi şi mai jegoşi-puturoşi dintre capitalişti.

          I-am cerut expeditorului încuviinţarea să reproduc, atât scrisoarea, cât şi „Lista (lui Paraschiv)”. Mi-am îngăduit neînsemnate (şi necesare suprimări – marcate) şi subliniera numelor şi a faptelor ticăloşilor. O astfel de „Listă” (şi eu am, tot de vreo 30 ani, Lista mea, cu ticăloşii pe care îi neuit şi pe care îi tot scriu) nu are nevoie de prezentare, nici de comentarii. Ea este o mărturie – în sensul cel mai adevărat, mai autentic al cuvântului. Cu astfel de mărturii-liste se va scrie cândva istoria noastră sub ocupaţie sovietică şi sub ocupaţie [comunistă] românească (aici am citat din scrisoarea mea din ianuarie 1977 adresată lui Pavel Kohout şi Chartei 77 de la Praga).

          Cel care va găsi neinteresantă, plicticoasă, repetitivă, stângace litania Listei lui Paraschiv – să nu o citească.

          Nu o merită.

          Nota: Textul lui Vasile Paraschiv – atât scrisoarea propriu-zisă, „Lista ofiţerilor de securitate”, cât şi lista „Asasinilor morali” nu comportă sublinieri. Mi-am îngăduit să o fac eu: numele proprii ale securiştilor, miliţienilor, activiştilor, medicilor MAI: în caractere grase; faptele lor: în caractere italice; fapte deosebit de grave: în caractere gras+italic lată, mai întâi, scrisoarea: „([Ploieşti] 22 iulie 2002) „Dragă domnule Paul Goma „Când am primit scrisoarea dv. m-am bucurat foarte mult, dar nu m-am bucurat deloc, când am văzut absenţa dv. de la colocviul organizat de Academia Civică la Bucureşti la 29 mai 2002, cu ocazia comemorării a 25 ani de la mişcarea politică pentru apărarea omului în România (.) „înţeleg motivele absenţei dv. de la acest eveniment şi vă dau dreptate pentru că şi eu, la rândul meu, sunt tot atât de decepţionat şi deprimat de politica internă a regimului politic creat după revoluţie de dl. preşedinte Ion Iliescu, în România.

          „Pentru ce am luptat şi am suferit noi atunci?

          „Pentru ce au murit în Revoluţia Română din dec. 1989 cei peste o mie şi două sute de eroi?

          „Pentru ca să aducem la cârma ţării în locul lui Ceauşescu un alt membru al CC alP. C. R., pe dl. Ion Iliescu? Pentru ca ofiţerii de securitate care înainte de revoluţie te-arfi omorât în beciurile securităţii sau în cel mai fericit caz te-arfi etichetat de „duşman al poporului” şi ţi-ar fi făcut dosar penal cerând justiţiei condamnarea ta la 15-20 ani de închisoare, dacă i-aifi spus (.) că economia capitalistă este superioară economiei socialiste – şi astăzi ei, ofiţerii de securitate sunt cei mai mari capitalişti din România, prosperi oameni de afaceri, cetăţeni liberi să călătorească unde vor în lume, să nu mai fie obligaţi şi ei să facă greva foamei pentru a obţine un paşaport, cum făcea marea majoritate a cetăţenilor români, când ei deţineau puterea în România?

          „Şi ca să vă dau doar un singur exemplu concret – ele sunt însă de ordinul miilor sau al zecilor de mii – colonelul de securitate din Ploieşti Ion Niculae este astăzi patronul celei mai mari rafinării de petrol din Ploieşti, al Regiei Naţionale a Tutunului Românesc, al unei societăţi agricole „Interagro „ cu multe mii de ha. De pământ – adică cel mai mare moşier din România – şi al altor societăţi comerciale.

          „Pentru asta am luptat noi şi pentru asta şi-au dat viaţa în revoluţie eroii poporului nostru? Pentru ca generalul de securitate Pleşiţă Nicolae şi ceilalţi colonei torţionari ai securităţii să-şi poată exprima în mod liber părerile la televizor, fără să-i considere nimeni bolnavi mintal, schizofrenici sau paranoici şi să-i interneze în spitalele de nebuni din România -pentru că au păreri diferite de ale regimului, aşa cum au făcut ei cu mine, înainte de revoluţiei „Pentru ca să ajungă parlamentari şi consilieri ai primului ministru şi ai şefului statului cu 36 de milioane de lei pe lună salariu şi cu televizoare (.) de peste 130 milioane lei bucata?

          „Pentru ca să poată să se îmbogăţească mai repede şi mai uşor pe seama poporului român, ca să nu poată fi corupţi – cum spunea la televizor deputata de Prahova Paula Ivănescu – ca să-şi justifice salariile exagerat de mari pe care şi le-au fixat singuri, fără să le fie ruşine de poporul român care rabdă de foame, în timp ce un muncitor oarecare are un milion şi jumătate sau două pe lună, un doctor sau un profesor universitar cea 3-4 milioane, etc.?

          „Pentru asta am luptat şi am suferit noi [?] Pentru ca hoţii, escrocii şi tâlharii să ne jefuiască ţara: 3-4 miliarde dolari furaţi din băncile româneşti, fără să se facă cercetări şi să se găsească vinovaţii, au fost trecuţi la datoria publică de către guvernul ţării, a spus la televizor analistul economic Ilie Şerbănescu, adică în contul poporului, ca să plătească el ce au furat comuniştii.

          „Deputatul PSDR (azi PSD) Bivolaru a fost obligat de justiţie să restituie ţării cele 3 mii miliarde de lei furaţi.

          „Ţărişoara noastră România a fost doborâtă la pământ de fiarele sălbatice comuniste şi acum mă uit neputincios la ea cum o devorează şi mă lamentez, strig în gura mare şi în toate părţile şi la toată lumea din România, dar nu mă aude (.) nimeni, eu singur nu pot face nimic.

          „Cu câţiva ani în urmă a vizitat România Preşedintele Franţei Jacques Chirac. Atunci dumnealui a promis guvernului României şi şefului statului că Franţa va fi avocatul României pentru intrarea în NATO. Dacă aş avea posibilitatea, l-aş întreba pe dl. preşedinte al Franţei Jacques Chirac, [dacă] nu ar vrea să fie şi avocatul poporului român şi să intervină pe lângă guvernul României şi şeful statului dl. Ion Ilieseu, pentru ca dumnealor să ajungă prin dialog la un punct de vedere comun cu Vasile Paraschiv în ceea ce priveşte instituirea şi în România a statului de drept la fel ca în America şi Europa Occidentală, astfel ca toţi cetăţenii ţării, de la şeful statului şi până la ultimul om să dea socoteală în faţa justiţiei pentru crimele şi fărădelegile care le-au comis în activitatea lor de-a lungul celor 45 ani de dictatură comunistă din România.

Attachments