O, Marie, cea zămislită fără de prihană, roagă-te pentru noi, cei care ne îndreptăm către Tine.
Amin
„Dacă unul dintre voi are o sută de oi şi pierde una, îşi va lăsa cele nouăzeci şi nouă de oi pe câmp pentru a se duce după aceea care s-a pierdut, şi nu se va întoarce până ce n-o va găsi?”
Luca, l5,4
DEDICAŢIE.
Nu pierde Itaca din vedere, căci ţinta ta e să ajungi acolo.
Dar nu-ţi grăbi paşii; e mai bine călătoria-ţi să dureze ani, iar corabia-ţi să ancoreze pe insulă când te vei fi-mbogăţit deja cu tot ce ai cunoscut pe drum.
Nu aştepta ca Itaca să-ţi dea alte bogăţii.
Itaca fi-a dăruit deja o călătorie minunată; fără Itaca, niciodată nu ai fi plecat.
Ţi-a dăruit deja totul şi nimic nu mai are de dat.
Şi dacă la sfârşit vei crede că Itaca e săracă, să nu gândeşti că te-a înşelat.
Pentru că vei fi devenit un înţelept, vei fi trăit o viaţă plină, şi acesta este înţelesul Itacăi.
Konstantinos Kavafis (l863-l933)
În maşină, am spus că pusesem punct primei versiuni a cărţii mele. Când am început să suim amândoi una dintre crestele Pirineilor, pe care o consideram sacră şi unde trăisem deja clipe extraordinare, am întrebat-o dacă nu voia să ştie care era tema centrală sau titlul; ea mi-a răspuns că i-ar fi plăcut mult să întrebe, dar că din respect pentru munca mea nu spusese nimic, fusese doar mulţumită, foarte mulţumită.
Eu i-am spus atunci titlul şi tema centrală. Ne-am continuat drumul în tăcere şi, la întoarcere, am auzit un foşnet; era vântul care se apropia, trecând peste vârfurile copacilor desfrunziţi, coborând până la noi, făcând ca muntele să-şi arate din nou puterea şi magia.
Imediat a venit şi zăpada. M-am oprit şi am rămas contemplând clipa: fulgii căzători, cerul plumburiu, pădurea, ea alături de mine. Ea, care mi-a fost totdeauna alături, totdeauna.
Mi-a venit să spun în acel moment, dar am amânat, ca să afle numai când va răsfoi pentru prima oară aceste pagini: această carte îţi este dedicată ţie, Christina, soţia mea.
Autorul
Conform scriitorului Jorge Luis Borges, ideea de Zahir vine din tradiţia islamică şi se apreciază că a apărut prin secolul al XVIII-lea. Zahir, în arabă, înseamnă vizibil, prezent, imposibil de a trece neobservat. Ceva sau cineva cu care, odată ce am intrat în contact, ajunge să ne cotropească toate gândurile, până ce nu mai reuşim să ne concentrăm asupra altui lucru. Aceasta poate fi considerată sfinţenie, sau nebunie.
FAUBOURG SAINT-PFERES, Enciclopedia fantasticului, l953
Ea, Esther, corespondent de război, sosită de curând din Irak pentru că invazia acestei ţări trebuie să înceapă dintr-o clipă în alta, 30 de ani, căsătorită, fără copii. El, un bărbat neidentificat, de vreo 23 sau 25 de ani, brunet, trăsături mongoloide. Amândoi au fost văzuţi ultima oară într-o cafenea din Faubourg Saint-Honore. Poliţia a fost informată că se întâlniseră şi mai înainte, dar nu se ştie de câte ori: Esther spunea mereu că bărbatul – a cărui identitate o ascundea sub numele de Mihail – era cineva foarte important, însă niciodată nu explicase daci era important din punctul de vedere al profesiei de ziarist sau pentru ea, ca femeie.
Poliţia a început o anchetă oficială. Au fost avansate ipoteze de sechestrare, şantaj, de sechestrare urmată de omor – ceea ce nu era deloc neobişnuit, întrucât munca ei o obliga mereu să intre în contact cu indivizi care aveau legături cu celule teroriste, era permanent în căutare de informaţii. Au descoperit că din contul ei bancar fuseseră scoase regulat sume de bani în săptămânile anterioare dispariţiei: poliţia a considerat că asta putea să aibă legătură cu plata informatorilor. Nu-şi luase cu ea nici un fel de haine, dar, ciudat, paşaportul a fost de negăsit.
El, un necunoscut, foarte tânăr, fără cazier, nici o pistă care să poată duce la identificarea lui. Ea, Esther, două premii internaţionale de jurnalism, 30 de ani, căsătorită. Soţia mea.
Sunt pus imediat pe lista suspecţilor şi sunt reţinut – pentru că refuzam să spun unde fusesem în ziua dispariţiei. Dar, iată, gardianul îmi deschide uşa şi-mi spune că sunt un om liber.
Cum de sunt un om liber? Pentru că în zilele noastre se poate afla orice despre oricine, este de ajuns să doreşti o informaţie şi o găseşti îndată: unde am utilizat cardul de credit, care sunt locurile pe care le frecventăm, cu cine ne-am culcat. În cazul meu, a fost mai uşor: o femeie, ziaristă şi ea, prietena soţiei mele, dar divorţată – şi deci fără probleme în a spune că se culcase cu mine – s-a oferit să depună mărturie în favoarea mea când a aflat că fusesem arestat. A adus dovezi concrete despre faptul că fusesem cu ea în ziua şi în noaptea dispariţiei lui Esther.