Viewing Single Post
AnnaE
#0

31 martie: Decretul prin care regele Carol al II-lea interzice partidele politice.
La data de 31 martie 1938 regele Carol al II-lea semnează decretul prin care interzicea toate partidele politice existente la acea dată în Romania, instituind în aceeași zi, Consiliului de Coroană, organ de stat cu caracter consultativ alcătuit din Consilieri regali numiţi de monarh, ce aveau rang de miniștri de stat.

Pentru a umple golul lăsat de eliminarea partidelor politice de pe scena politică, a fost creat un partid unic numit Frontul Renașterii Naționale, de fapt o formațiune politică al cărei obiectiv era susținerea necondiționată a regelui. Începutul dictaturii personale a lui Carol al II-lea, a fost motivată de dorința acestuia, încă de la înscăunarea sa în iunie 1930, de a conduce deasupra partidelor, el ținând cu tot dinadinsul să și guverneze, nu doar să domnească. Astfel, în februarie 1938 Carol al ll-lea a promulgat o nouă Constituție, abrogând-o pe cea din 1923 ce fuse promulgată de tatăl său, regele Ferdinand.

Noua Constituție a dat regelui Carol al II-lea puteri depline, puteri ce vor subordona practic atât guvernul, parlamentul, cât și alte instituții ale statului. De asemenea, căutând să-și întărească și mai mult dictatura personală, regele Carol va semna la data de 15 aprilie 1938, o nouă lege pentru apărarea ordinii în stat, lege ce va limita și mai mult libertățile civile din România și va proteja regimul monarhic autoritar. Pe acest fond de suprimare a libertăților democratice,

Carol al II-lea va pierde aproape total sprijinul populației, sprijin de care se bucurase instituția monarhică în timpul celorlalți doi regi pe care Romania îi avusese până atunci.

documentar video
https://latimp.eu/situatia-politica-a-romaniei-in-care-regele-carol-al-ii-lea-a-instituit-dictatura/