AnnaE
#0

CUVÂNT INTRODUCTIV.

          În acest volum se reproduc patru conferinţe ţinute de profesorul Nae Ionescu în luna mai 1938, în faţa legionarilor, pe când se găsea internat în lagărul de la Miercurea Ciuculuî. Aceste conferinţe au fost publicate în buletinul informativ" (nr. 2-34-5, august-septembrie 1940), ce apărea săptămânal la Berlin, pentru uzul intern al legionarilor refugiaţi în Germania, în primul exil.

          Într-o notă preliminară, făcuta de redacţia buletinului, se precizau următoarele: „Sub acest titlu („Fenomenul legionar"), profesorul Nae Ionescu, pe când se afla în lagăr, a ţinut în primăvara anului 1938 o serie de conferinţe legionarilor închişi. Vor fi reproduse succesiv, în acest buletin, după notele luate de un auditor. Conferinţele ne-fâind stenografiate, ele trebuie considerate mai mult ca nişte rezumate".

          Auditorul care a luat notele nu a fost menţionat atunci. El era răposatul preot Ştefan Palaghiţă, care ne-a dat asigurarea că gândurile exprimate de ilustrul conferenţiar au fost notate fidel, aproape cuvânt cu cuvânt, şi că, după fiecare conferinţă, îşi confruntase însemnările cu notele altor camarazi, spre a completa eventualele omisiuni.

          La sfârşitul volumului reproducem cuvintele comemorative ce le-am rostit în ziua de 24 martie 1940 în faţa camarazilor strânşi la casa de Amalienhof (Berlin) cu ocazia morţii lui Nae Ionescu, subliniind semnificaţia jertfei sale.

         

          Din citirea conferinţelor reproduse, se poate observa clar factura gândirii lui Nae lonescu cu dialectica ei ca racteristică. Totuşi, uneori, parcă se simte o contracţie bruscă în cursivitatea gândirii, determinată, probabil, de vreo lacună în notarea cuvintelor rostite de conferenţiar. Pe de altă parte, trebuie ţinut seama că, în timpul când conversa sau rostea o conferinţă, pe lângă dialectica lui îndrăcită, Nae lonescu degaja şi o vrajă specifică, ce cap ta pe auditor. Spre deosebire de alţi conferenţiari, care obişnuiesc să citească sau să recite un text elaborat cu multă trudă Nae lonescu gândea pe loc. Prin aceasta nu numai că antrena pe auditor în procesul de gândire, dar îl făcea să guste şi deliciul ei, aşa cum se simte aroma pâinii calde abia ieşită din cuptor. De aceea, dacă în rândurile redate, dialectica lui specifică rămâne adânc impregnată, vraja conferenţiarului însă, lipseşte. Şi aceasta face ca textul să apară mai schematic.

          Trebuie să menţionăm că profesorul Nae lonescu a ţinut mar^nulte conferinţe în legătură cu „Fenomenul legionar", în,3uletinul informativ", însă, nu s-au publicat decât acestea patru pe care le reproducem, întrucât, cu nr. 7 din 13 septembrie 1940, când a avut loc repatrierea legionarilor refugiaţi, buletinul şi-a încetat apariţia.

          De aceea, în conferinţele ce le reproducem, se tratează mai mult problemele generale, menite însă a servi ca baza la explicarea fenomenului legionar propriu-zis. Notele de la conferinţele succesive nu le-am avut la îndemână.

          Nu ştim dacă profesorul Nae lonescu şi-a dezvoltat aceste idei şi în alte conferinţe sau scrieri de-ale dânsului. In situaţia de acum n-am avut posibilitatea să verifiFenomenul legionar 5 cam, fiindcă nu avem la dispoziţie toate articolele, conferinţele sau lucrările lui. Problema ar putea fi lămurită de către aceia care sunt mai la curent cu activitatea profesională sau publicistică a ilustrului gânditor. Oricum, ideile expuse în paginile ce urmează ar putea servi, în mare parte, ca bază pentru o doctrină legionara, sistematizată. Trebuie să relevăm, însă, că sunt şi câteva idei care n-ar concorda cu linia Căpitanului. Pe una dintre acestea am vrea să o relevăm în mod deosebit, fiindcă se exalta spiritul imperialist „Caracterul naţiunii – spune Nae lonescu – e ofensiv şi imperialist prin excelenţă, adică un organism care nu poate trăi decât în expansiune, viaţa, dinamism. Sar putea obiecta: care e poziţia faţă de alte neamuri? Ireductibilitatea naţiei.

          Nu mă interesează pe mine, naţiune vie, în ofensivă, ci pe ele, Să se aranjeze ele, cum pot, cu mine.

          Noi trăim în istorie, unde este păcat, veşnică luptă, unde trebuie să ne cucerim dreptul la existenţa, prin vrednicia noastră. (Dacă nu există dreptul de existenţa, am fi în acest caz îngeri, şi nu sub păcat şi în istorie!)

          Aici este adevărata înţelegere a lumii în istorie. Apune altfel problema este o dobitocie, cei ce o susţin sunt sau proşti, sau imbecili. Prin urmare, cel care vrea să-1 realizeze pe Dumnezeu nu o va face decât cucerind în afară, strângând de gât pe altul, deci naţiunea e dinamică, este viaţă ofensivă şi imperialistă. Nu există, altfel zis, cuminţenie şi defensivă în naţionalism, căci neamurile care se pun pe o astfel de temă, poziţie, cad în robie." (Conferinţa a IV-a, pag. 31).

          Această idee a luptei necruţătoare o găsim exprimată de Căpitan în nişte rânduri trimise Congresului Studenţese ţinut la Berlin, în toamna anului 1930. Scria atunci Căpitanul: „Respingeţi cu îndărătnicie toate falsele teorii ale falşilor apostoli umanitarişti şi pacifişti, care tind să vă dezarmeze sufleteşte. Nu uitaţi că dreptul este o proprietate care se sprijină pe forţă. în lume oamenii se luptă. Din adâncul mării şi până în înălţimile văzduhului, nu-i decât o luptă în care animalele se devorează unele pe altele. In lumea plantelor, în natură, în păduri şi pe câmpii, acolo unde oamenii se duc să guste pacea, nu este în realitate decât o luptă surdă şi necruţătoare pentru viaţă. Voiesc să spun că nu există în natură „pacea" pe care o cântă toţi poeţii şi literaţii, nu există decât o singura realitate, mare, crudă, superbă: RĂZBOIUL Neamurile care înţeleg acest adevăr trăiesc. Celelalte pier. Românii, înconjuraţi pretutindeni de vrăjmaşi cu pofte mari şi invadaţi înăuntru de duşmani care îi slăbesc şi le macină sistematic puterile de rezistenţă şi de viaţă, nu vor putea rezista în viitor decât dacă vor înţelege că pe pământul lor trebuie să crească soldaţii ca brazii în pădure. De la acest adevăr fundamental şi în această direcţie spirituală trebuie să pornească întreaga noastră activitate. Viaţa acestei Patrii milenare va fi asigurată." (Circ, pag. 14)

          În „Pentru legionari", şase ani mai târziu, Căpitanul, fără a renunţa la principiul luptei naţionale active, îi dă, totuşi, o mai mare viziune creştină, care formează partea cea mai originală şi patetică a doctrinei legionare.

          „Ţelul final al Neamului – scrie el – este viaţa? Dacă este viaţa, atunci nu interesează mijloacele pe care neamurile le întrebuinţează spre a şi-o asigura. Toate sunt bune, chiar şi cele mai rele. Se pune deci problema: După ce se conduc naţiunile în raport cu alte naţiuni? După legea peştilor din mare sau a fiarelor din pădure? Ţelul final nu este viaţa. Ci învierea. învierea neamurilor în numele Mântuitorului lisus Hristos. Creaţia, cultura nu-s decât un mijloc, nu un scop, cum s-a crezut, pentru a obţine această înviere. Este rodul pe care Dumnezeu 1-a sădit în Neamul nostru, de care trebuie să răspundem. Va veni o vreme când toate neamurile pământului vor învia, cu toţi morţii şi cu toţi regii şi împăraţii lor. Având fiecare neam locul său înaintea tronului lui Dumnezeu. Acest moment final,4hvierea din morţi", este ţelul ceî mai înalt şi mai sublim către care se poate înălţa un neam." în lumina citatului de mai sus, teoria imperialismului şi a expansionismului, de esenţă amorală, vine în vădită contradicţie cu linia creştină adoptată de Căpitan pentru Mişcarea Legionară.

          Fără îndoială, mai mult ca oricare, Nae lonescu trebuie să fi observat această disonanţă. Ar fi extrem de interesant de ştiut ce anume explicaţii a găsit el pentru a rămâne nu numai ataşat de Mişcarea Legionară, dar şi pentru a mărturisi o nestrămutată încredere în destinul legionar. încă din 1936, probabil după apariţia cărţii „Pentru legionari", mărturisea unui discipol al său: „A crede că o dată cu dispariţia lui Corneliu Codreanu se va nărui şi opera lui, ar însemna să ne facem o slabă idee despre adâncimea acestei opere. Minunea pe care a făcut-o Corneliu Codreanu e aşa de mare, că de-acum îl depăşeşte şi pe el".1

          Poate Nae lonescu să fi dat această explicaţie în conferinţele despre „fenomenul legionar" ce au urmat şi care, din cauza încetării apariţiei „Buletinului informativ", nu s-au mai publicat. De aceea, înainte de a recurge la alte scrieri ale lui, vom căuta chiar în conţinutul con-

          1. Vezi „Legea", anul IL nr. 3 – 4, iunie-iulie 1957, G. Racoveanu: „Nae lonescu. Fapte şi cuvinte. Inedit". Şi „Orientări", nr. 13, octombrie 1958.

 ferinţelor reproduse elemente care ar putea schiţa puntea de apropiere a acestor două concepţii deosebite.

          „Naţionalismul secolului al XX-lea – spune Nae Ionescu în a IV-a sa conferinţă – pleacă de la popor, trece la popor pentru a ajunge la Dumnezeu. Cuvântul lui Hristos este unul în cer, pe linia perfecţiunii, dar noi, oamenii care trăim în istorie, îl înţelegem deosebit, deci relativ, după raţiunea din care facem parte, altfel am fi îngeri. Aşadar, fiecare om trăieşte cuvântul lui Dumnezeu în felul său, conform cu colectivitatea supremă absolută, în istorie, care este naţiunea. In lumea răsăriteană există un simţ mai dezvoltat al realităţii, fapt care ne deosebeşte de Apus, unde domină simţul generalităţii, al abstracţiunii. Deci aici, în Răsărit, există deja nuanţe în trăirea lui Dumnezeu. Dacă naţia realizează pe Dumnezeu pe pământ, pe mine nu mă interesează decât Dumnezeul pe care-1 trăiesc eu şi nu ungurii, francezii etc. în Napoli aproape fiecare stradă are Madona ei, ceva al străzii; aceasta înseamnă necesitatea localizării, individualizării, naţionalizării lui Dumnezeu. Deci, eu sunt dator Iui Dumnezeu numai în naţia mea. Or, cum naţia este cel mai important cerc colectiv în care trăieşte omul în istorie, eu n-am decât un singur tribut de plătit în viaţă, faţă de Dumnezeu: prin naţie. Dacă Dumnezeu nu este numai Dumnezeul meu, dacă nu este un Dumnezeu singular, ci este şi al ungurilor, francezilor etc, atunci eu n-aş mai fi român şi n-aş mai putea plăti lui Dumnezeu tributul meu prin naţia mea."

          Ideea relativităţii în „veac", adică în istorie, la care se referă Nae Ionescu la începutul paragrafului citat mai sus, este subliniată şi de Căpitan.

          „Facem o mare deosebire – scrie el – între linia pe care mergem noi şi linia Bisericii Creştine" („Pentru legionari", pag. 393). „Linia istorică este una: aceea pe care o trăim noi. Căci noi trăim în veac. Linia Bisericii este cu mult deasupra noastră. Către ea tindem, dar nu realizăm decât puţin. Pentru că trăim sub condamnare şi sub piatra de moară a păcatelor noastre, a lumii şi a moşi-stră-moşilor noştri. Recunoaştem că suntem păcătoşi: aceasta este atitudinea legionară faţă de Biserică" (pag. 109).

          Şi totuşi, acel „puţin" care se realizează,^n veac" din năzuinţa creştină pentru „învierea neamului", este foarte mult dacă se compară cu tendinţa generală dominantă în societatea contemporană de a se comporta, exaltând legea junglei, a „peştilor din mare sau a fiarelor din pădure". Specifica omenie românească arată că năzuinţa creştină de a depăşi legea junglei este apanajul întregului popor român. Poate şi el a realizat „puţin" în cursul zbuciumatei sale istorii, dar n-a păcătuit ca alte popoare, „strângând de gât pe altul".

          Desigur, pentru cei care au cultul păgân al foiţei materiale cu sete de putere şi tendinţe de dominaţie imperialistă, această năzuinţă creştină ar părea ca o mare deficienţă. Căpitanul însă o considera ca un titlu de nobleţe istorică a poporului român. Pe această linie orienta el şcoala legionară, menită, după vindecarea metehnelor imprimate de dominaţia fanariotă şi potenţarea virtuţilor, „să dea ţării acesteia un mare tip de român. Poate să iasă din ea ceva mare, cum n-a mai fost, care să frângă în două întreaga noastră istorie şi să pună temeliile începutului unei alte istorii româneşti, la care acest popor are dreptul, datorită suferinţelor şi răbdării îui milenare, precum şi curăţeniei şi nohlepi sale sufleteşti, căci este, poate, singurul popor din lume care, în toată istoria sa, n-a cunoscut păcatul înrobirii, încălcării sau nedreptăţirii altor popoare" („Pentru legionari", pag. 287).

Attachments