Viewing Single Post
AnnaE
#0

CARTEA ITINERARELOR

Oricât li s-ar părea de deplasat celor care nu țin seama de importanța alcovurilor, fie ele sfințite, fie laice și ilicite, pentru bunul mers al administrației publice, primul pas al extraordinarei călătorii a unui elefant până în Austria, pe care ne-am propus s-o povestim, a fost făcut în apartamentele regale ale curții portugheze, mai mult sau mai puțin la ora de culcare. Rețineți că nu întâmplător am folosit aici aceste imprecise cuvinte, mai mult sau mai puțin. Evităm astfel, cu notabilă eleganță, să intrăm în detalii de ordin fizic și fiziologic întru câtva sordide, și aproape întotdeauna ridicole, care, așternute pe hârtie, ar ofensa catolicismul strict al lui dom joâo, al treilea, rege al portugaliei și al algarvelor, și al soției lui, dona catarina de austria, viitoare bunică a acelui dom sebastlăo care va merge să lupte la alcâcer-quibir, murind acolo la primul atac, ori la al doilea, deși unii afirmă că s-a prăpădit de boală în ajunul bătăliei. Cu sprâncenele încruntate, iată-l pe rege începând să-i spună reginei, Mă întreb, doamnă, Ce anume, domnul meu, Darul pe care i l-am făcut vărului maximilian, acum patru ani, la nunta lui, mi s-a părut mereu nedemn de stirpea și de meritele lui, iar acum îl avem atât de aproape, la valladolid, ca regent al spaniei, în vecini, cum s-ar spune, aș dori să-i ofer ceva mai prețios, ceva care să bată la ochi, ce părere aveți, doamnă, Un ostensoriu pentru sfânta cuminecătură ar fi o idee bună, domnul meu, am observat că, poate din pricina virtuților conjugate ale valorii materiale cu semnificația spirituală, un ostensoriu e întotdeauna bine primit, Sfânta noastră biserică n-ar privi cu ochi buni asemenea mărinimie, în infailibila ei memorie trebuie să fie încă prezente mărturisitele simpatii ale vărului maximilian față de reforma protestanților luterani, luterani sau calviniști, sigur n-am știut niciodată, Vade retro, satană, nu mi-am dat seama, exclamă regina, făcându-și semnul crucii, mâine, la prima oră, mă duc la spovedanie, De ce mâine, în mod special, doar vă spovediți în fiecare zi, întrebă regele, Pentru infama idee pe care dușmanul mi-a pus-o în gură, ț îmi simt gâtul arzând de parcă ar fi trecut prin el răsuflarea infernului. Ț Obișnuit cu exagerările senzoriale ale reginei, regele ridică din umeri și se întoarse la spinoasa sarcină de a descoperi un cadou în stare să-l mulțumească pe arhiducele maximilian de austria. Regina îngâna o rugăciune, tocmai începuse una nouă, când, deodată, se întrerupse și aproape că strigă, îl avem pe solomon, Poftim, întrebă regele, perplex, fără să priceapă intempestiva invocare a regelui iudeii, Da, domnul meu, solomon, elefantul, Și ce-are a face elefantul, întrebă regele, ușor agasat, Pentru cadou, domnule, pentru cadoul de nuntă, răspunse regina, sărind în picioare, euforică, plină de entuziasm, Nu este un cadou de nuntă, Ar putea fi. Încet, regele dădu din cap de trei ori, făcu o pauză, apoi iar dădu din cap de trei ori, după care admise, Mi se pare o idee interesantă, Este mai mult decât interesantă, este o idee bună, o idee excelentă, replică regina făcând un gest de nerăbdare, aproape de indisciplină, pe care nu reuși să și-l reprime, animalul a venit din india de peste doi ani, și de atunci n-a făcut decât să mănânce și să doarmă, cada de apă mereu plină, mormane de furaj, parcă am hrăni o vită de jug, însă fără speranță de răsplată, Bietul animal n-are nicio vină, la noi nu există nicio sarcină pe măsura lui, doar dacă l-am trimite să care scânduri, la șantierele navale de pe tejo, dar ar avea de suferit, sărmanul, specialitatea lui profesională fiind trunchiurile de copac, care se potrivesc mai bine cu rotunjimea trompei, Să plece atunci la viena, Și cum o să meargă, întrebă regele, Ah, nu e treaba noastră, dacă vărul maximilian îi va fi stăpân, el să rezolve, îmi închipui că e tot la valladolid, N-am vești dimpotrivă, Bineînțeles că, până la valladolid, solomon va trebui să meargă pe jos, dar are picioare zdravene, La fel până la viena, nu se poate altfel, Un drum lung, spuse regina, Un drum lung, încuviință regele cu gravitate, adăugând, îi scriu mâine vărului maximilian, dacă acceptă, trebuie să fixăm datele și să stabilim amănuntele, de exemplu, când are de gând să plece spre viena, câte zile îi trebuie lui solomon ca să ajungă de la lisabona la valladolid, de acolo înainte nu ne mai privește, ne spălăm pe mâini, Da, ne spălăm pe mâini, rosti regina, dar, în adâncul sufletului, acolo unde se războiesc contradicțiile ființei, simți o neașteptată durere pentru că îl lăsa pe solomon să plece singur spre țări atât de îndepărtate, printre oameni atât de străini.

Attachments