A doua zi nu a murit nimeni. Faptul, fiind absolut contrar regulilor vieții, pricinuia o imensă tulburare în spiritele oamenilor, efect justificat sub toate aspectele, ajunge să ne amintim că, în cele patruzeci de volume ale istoriei universale, nu exista o singură știre sau măcar un caz care să indice că s-ar mai fi întâmplat vreodată un asemenea fenomen, să treacă o zi întreagă, cu toate ale sale generoase douăzeci și patru de ore, socotindu-le pe cele diurne și nocturne, pe cele matinale și de seară, fără să se producă un deces din cauză de boală, o cădere mortală, o sinucidere dusă la bun sfârșit, nimic-nimic, absolut nimic. Nici măcar unul dintre acele accidente de mașină atât de frecvente în ocazii festive, când iresponsabilitatea veselă și excesul de alcool se iau la întrecere pe șosele ca să fie clar, o dată pentru totdeauna, cine e în stare să ajungă primul la moarte. Noaptea de Anul Nou nu lăsase în urmă obișnuitul și catastroficul șuvoi de decese, ca și cum bătrâna atropos cu dinții rânjiți s-ar fi hotărât să-și pună foarfecă în cui pentru o zi. Sânge, totuși, a fost, și nu puțin. Zăpăciți, agitați, îngrijorați, stăpânindu-și cu greu greața, pompierii scoteau din grămada de fiare trupuri umane jalnice care, în conformitate cu logica matematică a coliziunilor, ar fi trebuit să fie moarte, chiar moarte de-a binelea, dar care, în ciuda gravității rănilor și a traumatismelor suferite, continuau să trăiască și erau, astfel, transportate la spitale, în sunetul sirenelor sfâșietoare ale ambulantelor. Niciunul dintre aceștia nu avea să moară pe drum, ba chiar toți aveau să dezmintă cele mai pesimiste prognosticuri medicale, Amărâtul ăsta nu are nicio șansă, nici nu merită să-mi pierd timpul și să-l operez, îi spunea chirurgul infirmierei în timp ce aceasta îi potrivea masca pe față. Realmente, poate cu o zi înainte n-ar fi existat salvare pentru amărât, dar era limpede că victima refuza să moară în acea zi. Și ceea ce se întâmpla aici, se întâmpla în toată țara. Până noaptea la ora douăsprezece fix, în ultima zi a anului, încă mai erau oameni care acceptaseră să moară din cel mai fidel respect față de reguli, indiferent dacă era vorba de cele referitoare la esența chestiunii, adică sfârșitul vieții, sau de cele ținând de multiplele modalități cu care aceasta, amintita esență a chestiunii, obișnuiește să se înveșmânteze, cu o pompă și o solemnitate mai mare sau mică, atunci când sosește momentul fatal. Un caz mai interesant decât toate celelalte, evident pentru că era vorba despre cine era vorba, a fost cel al foarte vârstnicei și veneratei regine-mame. La ora douăzeci și trei și cincizeci și nouă de minute, în acea zi de treizeci și unu decembrie, nimeni n-ar fi fost atât de ingenuu încât să parieze fie și o ceapă degerată pentru viața regalei doamne. Se pierduse orice speranță, medicii se plecaseră în fața evidenței implacabile, familia regală, dispusă în mod ierarhic în jurul patului, aștepta cu resemnare ultima suflare a matriarhei, eventual câteva vorbulițe, o ultimă povață în vederea pregătirii morale a iubiților principi, nepoții săi, poate o frază frumoasă și rotundă adresată veșnic ingratei memorii a supușilor care vor veni. Apoi însă, ca și cum timpul s-ar fi oprit, nu s-a întâmplat nimic. Regina-mamă nu s-a simțit nici mai bine, nici mai rău, rămăsese ca suspendată, legănându-și trupul fragil între viață și moarte, amenințând în flecare clipă să cadă de cealaltă parte, dar legată de ceastălaltă printr-un fir subțire de care moartea, doar ea putea fi, continua să țină, nu se știe din ce capriciu ciudat. Deja trecuserăm în ziua următoare, și în această zi, conform informației date chiar la începutul acestei relatări, nimeni nu avea să moară.
După-amiaza era deja foarte înaintată când începu să circule zvonul că, de la începutul noului an, mai exact de la ora zero a acestei zile de întâi ianuarie în care ne aflăm, nu se semnalase în întreaga țară nici măcar un deces. Unii credeau, de exemplu, că zvonul s-ar fi născut din surprinzătoarea îndârjire a reginei-mame de a nu renunța la puțina viață care-i mai rămăsese, dar adevărul este că obișnuitul buletin medical distribuit mijloacelor de comunicare în masă de biroul de presă al palatului dădea asigurări nu numai că starea generală a bolnavei regale înregistrase o ameliorare vizibilă în timpul nopții, ci chiar sugera, mai mult, lăsa să se înțeleagă, alegând cu grijă cuvintele, că exista posibilitatea unei restabiliri complete a prea importantei sănătăți. Într-o primă fază, zvonul putea să fi pornit în modul cel mai firesc și de la o firmă de pompe funebre, Din câte se vede, nimeni nu pare dispus să moară în prima zi a anului, sau dintr-un spital, Omul acela din patul douăzeci și șapte, nici în car, nici în căruță, sau de la purtătorul de cuvânt al poliției rutiere, Este un adevărat mister cum, având loc atâtea accidente rutiere, nu există niciun mort, măcar așa, ca exemplu.
