Viewing Single Post
AnnaE
#0

Episodul I.

          Capitolul I.

          A doua zi după întrevederea lui Rocambole cu Conception şi, prin urmare, după sosirea ducelui de Sallandrera la Paris, ducele de Château-Mailly îl văzu, când se deşteptă dimineaţa, pe Zampa stând la căpătâiul patului său.

          Zampa avea un aer misterios şi plin de umilinţă, care îl intrigă pe tânărul duce.

          — Ce faci tu acolo? întrebă el.

          — Aştept să vă deşteptaţi, domnule duce.

          — Pentru ce? nu sun eu când mă trezesc?

          — Aveţi dreptate.

          — Atunci, zise Zampa, dacă îmi daţi voie să vorbesc…

          — Vorbeşte…!

          — Şi dacă îmi veţi permite un lucru…

          — Anume?

          — Acela de a uita un moment că eu sunt în serviciul senioriei voastre şi prin urmare valetul dumneavoastră; poate că voi putea să mă exprim mai bine astfel.

          — Ia spune! zise ducele.

          — Mă veţi ierta dacă ştiu oarecari amănunte…

          — Ce anume ştii?

          — Am fost zece ani în serviciul răposatului don José.

          — Ştiu.

          — Şi bietul meu stăpân, zise Zampa, părând că se emoţionează, binevoia din când în când să-mi spună şi mie câte ceva din secretele sale.

          — Te cred cât se poate de demn pentru un lucru ca acesta.

          — A mers până acolo cu încrederea, încât…

          — Te-a făcut confidentul lui, nu-i aşa?

          — Câteodată.

          — Şi?

          — Şi din cauza aceasta, am reuşit să aflu câteva lucruri privitoare la don José, la domnişoara de Sallandrera, vara sa, şi la…

          — Şi la cine…?

          — Şi la dumneavoastră, domnule duce.

          — La mine! zise ducele tresărind.

          — Don José, urmă portughezul, nu o iubea pe domnişoara Conception…

          — Ah! crezi?

          — Dar el voia s-o ia în căsătorie numai pentru titlu şi avere.

          — Înţeleg.

          — Dar, în schimb, domnişoara Conception îl ura de moarte.

          Cuvântul acesta îl făcu pe duce să tresară de bucurie.

          — Pentru ce? întrebă el.

          Zampa crezu de cuviinţă să facă pe încurcatul.

          — Drace! zise el după un moment de ezitare, pentru că mai întâi ea îl iubea pe fratele lui don José.

          — Pe don Pedro?

          — Da.

          — Şi… apoi?

          — Pe urmă, pentru că, încetând să-l mai iubească pe don Pedro, ea se amorezase poate de altul.

          Aceste din urmă cuvinte, îl făcură pe duce să tresară simţind o emoţie stranie, necunoscută.

          — Şi… pe cine altul? întrebă el tremurând…

          — Nu ştiu… dar… poate…

          — Spune! zise ducele cu nerăbdare.

          — Nu pot să-i pronunţ numele, dar pot să povestesc domnului duce, câteva amănunte…

          — Povesteşte…

          Ducele era curios şi părea că viaţa sa atârna de spusele lui Zampa.

          — Într-o seară, sunt aproape şase luni de atunci, don José mă trimise la palatul de Sallandrera, reluă lacheul. Duceam o scrisoare ducelui. Senioria sa era singur cu domnişoara Conception. Din anticamera care preceda cabinetul său, a cărui uşă era deschisă şi în care am rămas cinci minute, am putut să aud următoarele cuvinte: „Copila mea, zicea ducele, frumuseţea ta mă pune într-o mare încurcătură. Contesa Artoff, care a plecat acum de aici, a venit să-mi ceară mâna ta pentru tânărul duce de Château-Mailly.” Acest nume şi aceste cuvinte au aţâţat curiozitatea mea.

          — Şi?… întrebă ducele.

          — M-am uitat prin crăpătura uşii şi am văzut că domnişoara Conception se făcuse foarte roşie.

          — Ah! murmură ducele, a cărui inimă începu să bată cu violenţă. Şi ce a răspuns ea?

          — Nimic. Ducele a continuat: „Familia de Château-Mailly e foarte nobilă, are o avere mare; şi, am făcut o mare prostie că l-am refuzat; dar vezi bine că nu puteam să fac altfel”.

          — Şi? întrebă ducele cu emoţie, domnişoara de Sallandrera…?