Talent universal, cu multiple posibilităţi literare, sau scriitoare modestă căreia criticii contemporani nu-i mai acordă decât interesul istoric al momentului şi al împrejurărilor în care s-a format? După unii, ar fi tot? tât. De mare ca Balzac şi ca Hugo (ei înşişi au afirmat acest lucru, lăudându-i fără reticenţe „pera şi adxnirându-i fără rezerve puterea de muncă); după alţii, în special Baudelaire, „G. Sttnd n-a fost niciodată o artistă… Posedă doar acel faimos stil curgător, MÂl de drag burgheziei. „dar e mărginită, e greoaie, e vorbăreaţă… 11 Andro Maurois, unul dintre cei. Mai competenţi şi mai serioşi biografi ai săi, o vede cu totul altfel: „A fost moda, spune el, să se vorbească despre ea cu ironie şi ctt severitate. Am fericirea sau slăbiciunea s-o iubesc. Ea a scris într-o zi, vorbind despre o altă femeie: „Este un suflec minunat de frumos, generos şi tandru, o inteligenţă de elită, cu o viaţă plină de rătăciri şi de mizerii…”. Aceste fraze i se potrivesc întocmai celei care le-a scris. George Sand a fost şi ea un suflet generos; şi a avut şi ea o viaţă plină de rătăciri şi de mizerii. Geniul… exigefit şi periculos pentru oricine, este pentru o femeie un oaspete şi mai de temut încă; şi întâlnirea în dragoste a două genii produce scântei arzătoare. Rătăciri, da l Nu voi ascunde nimic… De ce să mint? Dar nădăjduiesc
! C'h. Baudelaire. Mon cat ut” ik a nu, pp. 53-54.
să fac să i se recunoască geniul şi să-l determin pe lector, cum m-am determinat pe mine însumi, să respecte această mare femeie şi să-i acorde, în istoria literelor, locul de onoare care-i aparţine pe drept.”
Ne asociem din toată inima distinsului biograf, străduindu-ne, prin tipărirea operei de faţă, de altfel cea mai cuprinzătoare şi mai închegată, să ştergem colbul pe nedrept aşternut peste numele celei mai lăudate şi totodată mai bârfite femei din epoca respectivă, a cărei viaţă a stat în permanenţă sub semnul unor mari şi imanente contradicţii. Am putea-o chiar numi, din acest punct de vedere, „marea doamnă a contrastelor”.
Prima contradicţie o constituie însăşi originea ei. Tatăl?
Strănepot al lui Frederic August, elector de Saxa şi mai apoi rege al Poloniei înrudit cu câţiva dintre marii regi ai Franţei. Mama? „Făcea pane din fasa depreciată şi vagabondă a ţiganilor acestei lumi. Era dansatoare, ba chiar mai puţin decât atât; juca în ultimul dintre teatrele de bulevard, din Paris, când dragostea ţinui bogătaş veni s-o smulgă din această abjecţie pentru a o face să îndure altele şi mai mari.
Tata a cunoscut-o când împlinise 30 de ani, şi în mijlocul căror rătăciri! Avea o inimă mare tata! A înţeles că această frumoasă fiinţă putea încă să mai iubească!” 2
Sub semnul aceleiaşi ciudate contradicţii se vor desfăşura atât copilăria cât şi adolescenţa scriitoarei care va fi obligată să-şi împartă dragostea între „cele două mame” ale sale. Pe
4e o parte bunica „albă, blondă, grava, calmă şi demnă”, cu maniere demodate, care se străduie să-i impună nepoatei un anumit fel de a merge, de a se aşeza, de a saluta, de a-şi ridica mănuşa, de a ţine furculiţa, de a prezenta un obiect; în sfârşit o „etichetă pe care copiii trebuiau s-o înveţe foarte de timpuriu cu scopul ca ea să le devină, prin obişnuinţă, o a doua natură”; pe de alta, mama, „bună, palidă, pătimaşă, Ulugace şi timidă, dar totdeauna gata să izbucnească, geloasă, pasionată, mânioasă şi slabă, răutăcioasă şi bună în acelaşi timp”, şi care găsea, cum era şi firesc, toate manierele bunicii „cât se poate de ridicole.
Măritată la numai optsprezece ani cu un boiernaş de ţară, Casimir Dudevant, simţind în ea cu totul alte elanuri decât măruntele ocupaţii casnice, George Sand, deşi dornică să-şi întemeieze o familie căreia să i se consacre, se smulge de sub tutela maritală şi pleacă la Paris pentru a se apuca de literatură faţă de care simţise încă de mică o stranie vocaţie.
Viaţă ciudată, cel puţin pentru vremea aceea, când prejudecăţile erau în floare şi când o femeie care încerca să se emancipeze de sub tutela bărbatului era de două ori rău privită: o dată de semenele sale cărora dezertarea de la „meseria” obligatorie de soţie li se părea o insultă, şi a doua oară de către bărbaţii neobişnuiţi ca o femeie să cuteze să fie independenta şi, deci, egală lor.
Viaţă ciudată, plină de renunţări şi de amărăciuni, de muncă istovitoare, dar şi de bucuria împlinirii, de realizări de valoare care i-au adus faimă, bani şi prietenii de prestigiu…
