Capitolul 1
La adăpostul întunericului, pasărea trecu rapid pe lângă submarin de la un capăt la altul al acestuia, zburând razant aproape la nivelul punţii şi la aproximativ zece metri spre babord. Era uriaşă, iar Kenlon, care îi zări înaintarea pe fundalul cerului înnorat, întoarse capul şi o urmări cum se îndepărta, schimbându-şi traiectoria, în zborul ei rapid spre nord-vest.
Kenlon îl privi întrebător pe maistrul timonier Reichert, care era ocupat cu aparatura electronică de direcţionare. Însă acesta nu părea să fi observat ciudata pasăre care trecuse pe lângă ei. Kenlon îşi îndreptă din nou privirea spre direcţia în care se dusese pasărea. Spuse, abia şoptit:
— Nu-i bună direcţia, păsărico! Dacă vrei să supravieţuieşti, nu spre Tokyo trebuie să zbori. De fapt…
Se opri încruntat. Ce ciudat, îşi spuse. Scoase telefonul din cutia lui impermeabilă.
— Aici Tedders, se auzi vocea locotenentului Tedders.
— Eu joc un joc, spuse Kenlon, şi nu mai pot ţine socoteală ca lumea. La ce distanţă ne aflăm de uscat?
— M-aţi trezit din somn, domnule, din cel mai adânc somn de care am avut parte de câteva săptămâni, spuse Tedders pe un ton plin de indignare.
Kenlon zâmbi satisfăcut. Între membrii echipajului se instituise un pariu, care urma să fie câştigat de acela dintre ei care, atunci când avea să fie trimis să-l trezească pe Tedders pentru ceva important, avea să-l găsească dormind. Ofiţerul de pe submarinul Sea Serpent avea incredibila aptitudine de a se trezi cu câteva secunde înainte de a fi sunat.
Nimeni nu-l văzuse vreodată moţăind când era de serviciu. Acum era de serviciu.
Tedders îşi încheie reproşurile, apoi spuse:
— Ca răspuns la întrebarea dumneavoastră, domnule Kenlon, Pacificul este probabil cea mai mare zonă oceanică în această emisferă, iar submarinul Flotei Americane Sea Serpent1, care şi-a părăsit baza, în vederea celui mai lung parcurs de probă din scurta sa existenţă, se află acum la aproximativ o mie nouă sute de kilometri de cel mai apropiat atol cunoscut. Poate că aici e o mică exagerare.
— Mai uimeşte-mă puţin cu cunoştinţele tale, îl ironiză Kenlon. Înşiră-mi, fără prea multe înflorituri, numele tuturor păsărilor mari pe care le cunoşti şi care pot parcurge în zbor trei mii opt sute de kilometri.
— Păi… ar fi albatrosul.
Făcu o pauză, iar Kenlon îl îndemnă:
— Hai continuă.
— Vezi dumneata – spuse Tedders cu iritare în glas, vreau să ştii că atunci când a început războiul din Coreea, tocmai mă instalam comod într-un fotoliu mare cu o pernă moale de la firma Carruthers, Carruthers, Tait şi Carruthers, care nu sunt ornitologi. Nimeni nu-mi va putea da vreodată o explicaţie logică a faptului că, după terminarea războiului, m-am hotărât să rămân în armată şi să-mi petrec restul zilelor într-o ţeavă de scurgere, plină de instalaţii, în adâncul mărilor.
— Albatrosul, cugetă Kenlon cu voce tare. Ăsta are cumva o dimensiune de trei-patru metri, cu aripile desfăcute?
— Exact.
— Cu un cioc lung, puternic?
— Mda!
— Cu paisprezece pene în coada rotundă şi cu aripi foarte înguste?
— Întocmai.
— Trebuie să te gândeşti la ceva, spuse Kenlon. Aceasta nu era aşa. Cu aripile întinse, măsura şase metri, avea aripi lungi.
— Poate că e jupânul tuturor albatroşilor.
— Fără cioc, fără nici un fel de pene în coadă – continuă Kenlon – şi cu un corp care părea aproape greoi, de mare ce era, chiar şi cu acele aripi mari. Întrebare: Pot liliecii să atingă dimensiunile unui mic avion?
— Întrebare, spuse Tedders. Oare căpitanii de vas se ţăcănesc după ce petrec o anumită bucată de timp în fiecare noapte, pe punte, deasupra celorlalţi? Sau tocmai asta-i problema, că ajung să plutească cu ajutorul câtorva păhărele din rezerva secretă de licori bahice?
Kenlon, care nu bea niciodată, se încruntă. Ştia că nu avea de ce să se supere, din moment ce el se aflase la originea micului joc. Nu-i pica însă deloc bine să i se spună în faţă că avea probleme psihice. Spuse, cu politeţe în glas:
— Voi mai face unele observaţii, domnule Tedders, şi de această dată voi purta ochelari.
Aşeză receptorul la loc şi rămase în picioare, învăluit în beznă, ridicându-şi privirea spre cerul nopţii. Stratul de nori se îngroşase în locul în care dispăruse pasărea, dar spre sud-est, acolo, unde luna era mascată de nori albi, se zăreau porţiuni albastre de cer pe care sclipeau stelele.
