Celor ce trăiesc în durere cu iubire psihotraume indelebile. Metanoia lăţindu-se pe o pată de motorină
1. Dincolo de lume e doar lumea/
2. Un atelier pentru experţi în deranjarea plauzibilului/
3. Aur exfoliat sub rugina ascezei/
4. Începi să numeri numai din trei în trei/
5. Schimbând ordinea cu care probabilităţile îşi enunţă firescul/
6. Dintr-o dată un drog devine ceva familiar/
7. O formă de gândire secretomană aprioric triadică/
8. Ce frumos plânge Dumnezeu pe încăpăţânarea omului de a rătăci în tridimensionalitate/
9. Amenhotep de sacrificiu stă într-un fotoliu provincial/
10. Pendula rusească trişează/
11. Ea bate de cinci ori ora trei pentru un vânător de fantome/
12. Psihotraume indelebile/
13. Un trident sub mantia faraonului/
14. Vechiturile împart podul în mici terase de remembrare/
15. Incertitudine în sala de meditaţie când o boare jucăuşă gâdilă un carpen/
16. El gândeşte că nu se va mai întâlni decât peste un an cu aprilie/
17. Regretul apare ca un resentiment al fatalităţii/
18. ba bine că da/
19. Letargie/
20. Neprielnice îi vor fi aceste vagi pulsiuni juvenile ce invocă revelaţia erotismului/
21. De aur e al său chip/
22. De aur e al său chip şi nici riduri nu face/
23. De expresivitate nu mai poate fi vorba în acest caz/
24. El îşi netezeşte fruntea cu o flacără apoi îşi desface picioarele şi se apleacă să-şi privească sexul cu o curiozitate de turist politic/
25. Abia acum îşi dă seama că limitele inocenţei culisează în funcţie de erorile moralei şi că nu se vede nimic de la un cartier la altul/
26. Harta e bătută în cuie/
27. Nu-şi poate desprinde privirile de o firidă interioară a gândului ce alunecă pe un excurs despre ego/
28. Îi văd doar eu pe eroii adamici cum se plâng că dragostea lor trece prin freud/
29. O daltă ce gâdilă bronzul cu sunetul simplu al unui bici/
30. Ferestrele tremură pe zid cu idioţia unui metronom ce încuviinţează hărnicia călăului/
31. Amenhotep bate din palme/
32. Lumea îi cade la picioare admirându-i unghiile în două culori/
33. Publicul prezent scandează numele lui şi îşi devorează formele mai suculente din cetăţenie/
34. Metanoia lăţindu-se pe o pată de motorină ce sufocă ochiul de apă din fântână/
35. Rămâne la epicentru o ţară de hibrizi masculocraţi/
36. Nu atingeţi exponatele, urlă Amenhotep, reţineţi probabilitatea de a înţepa posteritatea cu un falus/fiinţele îşi dezgolesc numai atrocitatea în faţa fricii. Lui îi plac oamenii fascinaţi de vid
37. Urc în mansarda oraşului să-i sfidez sfârtecarea ţinând în mâinile înmănuşate o sticlă cu metatexte de rouă/
38. Noaptea e o crâncenă sfadă între faraoni de carton/
39. Noaptea se lustruiesc buzele asfaltului cu limbile artificiale iscate prin logocentrism/
40. Mă încolăcesc în lumina focalizată prin axul piramidei şi număr seminţele de crivăţ rămase de la dezînhibarea paradoxului originar/
41. Amenhotep devine iubitul meu tainic martor de virginitate psihologică dar nu este iubitul meu/
42. Amenhotep în sus Amenhotep în jos/
43. Nici nu ştiu când trece vara într-o căruţă pe lângă curtea mea cât o cutie de pantofi/
44. O interogaţie despre scadenţe/
45. Fotografia de acum treizeci de ani/
46. Eu romantică privesc ideea romantică a artistului imortalist/
47. Puberii se îmbracă în fâşii de carne crudă şi declamă manele cu exces de autoritate/
48. Îşi umflă obrajii ca pe nişte sexe de muşama roasă pompând aer lipicios în săruturi puturoase/
49. Iarba aduce o relaxare a tonusului metafizicii/
50. Tinerii stau doi câte doi în pungi de unică folosinţă şi încremenesc în figurine erotice de bazar ce sunt apoi congelate prin ganguri/
51. Marfa se vinde numai la kilogram ca să ducă mai departe clişeul sejurului amoros al dragostei prin stomac/
52. Oameni simpli parţial edentaţi recită poezii de asmuţit retorica şi pătrarele lunii/
53. O femeie râde când Amenhotep distruge discheta cu trecutul amoros al oraşului/
54. Atunci cineva îi umple gura cu aur/
55. O gaură mare transcende orice arhitectură/
56. Novicii îşi trosnesc degetele alegându-se cu porţiuni nesemnificative de adevăr/
57. Ei sesizează că grandoarea de colonist încape în coşul zilnic pâine televizor şi coapse de femeie clocind pe epoleţii sergenţilor/
58. Amenhotep îi conduce la banca de spermă pe bază de abonament/
59. El le ordonă să vorbească nesigur să se cloneze în plin triumf al ezitării cu spaima de încarcerare cu tot/
60. Lui îi plac oamenii fascinaţi de vid/
61. Fiinţele îşi dezgolesc numai atrocitatea în faţa fricii/
62. În staţiile de metrou oamenii şi şerpii se fac comozi/
63. Lenevind într-un mental manierist/
64. Un somn dezideatic îi afumă ca pe vreascuri/lumea ne ia drept minimalişti de serviciu. Avem abator. Aşa am fost ales şef de partid
65. Mă desprind de gâtul lui Amenhotep/
66. De aur sunt de nicăieri mă înfiripez într-un sunet specific deşertăciunii/
67. Privesc la îngerul ce mă strigă de trei ori pe poreclă/
68. Văd un posibil complice un clopot sunt în zbor aripile lui de ecou când deja am făcut dependenţă de un iluzionism ecumenic cu priză la cabotini/
69. De sub piatra pe care calc ţâşneşte substanţa inimii lui Amenhotep/
70. Tare şi lucie/
71. Verde amară un cristal de sodalit/
72. Miez de bostan ticăind într-o bombă uitată în pivniţă printre butoaie/
73. Natura nu ne este prielnică în ordinea cu care ne propune retractilitatea din visare/
74. Nici arta fovă nu ne face mai modeşti/
75. Intrăm într-o cafenea ce pluteşte pe un crâmpei de burg medieval/
76. ar fi trebuit să citim ziarul şi să bârfim secretarele dar scenariul iese cu mai mult piper/
77. Căci fumul de ţigară linge fals umil mâinile ce astupă conversaţia/
78. Stăm la masă excitaţi privind fălcile altora cum mestecă vorbe ca pe hălci de carne de oaie/
79. ne luăm la bătaie pentru femei pe care nu le-am avut niciodată/
80. Dar banii sunt totul aici şi capriciul/
81. Rupem dar masa şi o roadem ca nişte termite/
82. Monştrii ne fotografiază pentru următorul casting/
83. Se caută instantanee cu sânge proaspăt din belşug/
84. Reclame ce autostopiste ce au degetele lungi pe care le sug pentru a dizolva distanţele în gustul pilulei de sub limbă cum o criză de inimă în strânsoarea unei dimineţi geroase/
85. Lumea ne ia drept minimalişti de serviciu/
86. Dar nu se vede nimic în şansa istorică/
87. Noi suntem coloniştii lui Amenhotep/
88. Numai stadiul gerontic ne aduce deservicii de omotetică/
89. pe deplin arieraţi/
90. Cultivăm în oraş o paideumă a spermatozoizilor noştri fărâmicioşi/
91. ne perpetuăm virtual printr-o elită a senzorialităţii/
92. la o adică îl rog pe chelner să-mi lipească nota de plată în frunte/
93. Aşa am fost ales şef de partid/
94. Adică omul care creează comanda socială ca pe o listă de bucate din care se înfruptă fără să plătească/
95. Mă prind iar de gâtul lui Amenhotep/
96. Un şirag de boabe de muştar/
97. E şic e cool/
98. El bea vin dintr-o scoică masivă/
99. Sorb cu patimă picăturile ce i se preling în bărbie/
100. E recesiune şi fac economie/
101. Capacul de la veceu un martor despre sagacitatea scatologică prin care coloniştii câştigă voturi în cartierele de la baza piramidei/
102. Oamenii sângerează expresiv când se prefac că mimează frica de moarte/
103. Avem abator/
104. Apetenţă pentru fapte mărunte developate în chip de etichetă/am vrut să fiu bărbatul unei singure femei. Un semn de circulaţie ivit prea târziu pe buza prăpastiei
105. Am vrut să fiu bărbatul unei singure femei/
106. Asta se cerea la interviul pentru supravieţuire/
107. Am fost bărbat cât să primesc în întreţinere şi educare o cruce mai lată/
108. Am răstignit pe ea sondajele de opinie invocând un ego dezarticulat al primiparelor/
109. Cu câte o broască în fiecare axilă am exersat meseria de cărăuş pe viaţă la statuile altora/
110. Martirizându-mi ratarea printr-un delict de veracitate personală/
111. Din orice bloc de aur pe care i l-am adus, Amenhotep a ştiut să şlefuiască o mantră/
112. Cuvinte de valorizat dislalia emoţiilor cu care se pune surdină pe mugetul mahalalei/
113. Apoi faraonul a pus în circulaţie sensurile noi pentru o taxinomie paleontologică din care rolul meu de bărbat titular în inventica geo-politică a colonizării s-a ales cu nominalizarea la premiul cel mare/
114. Stau acum pe un soclu/
115. Dar stau degeaba/
116. Îmi luxez charisma în interogaţii despre virtutea trăncănelii/
117. Cuvintele mi se atrofiază/
118. Rămân pe case acoperişuri şuierătoare şi pe oase muşchii cu fiziologie de stăpân/
119. Zvâcnesc strălucitori în pungile de piele şi mă susţin în faţa poporului/
120. Muşchii unui fundamentalism ideatic îmi gâdilă mimica de orator de duminică/
121. Muşchii deltoizi informează despre faptul că mă aplec asupra necazurilor plebei/
122. Muşchii abdominali strivesc florile proaspete ce cresc contemplative pe omoplaţii femeilor cu care am întâlniri spasmodice/
123. Muşchii sartorius înşiră baleiaje de unghiuri cu care picioarele mele de titan ar fi dispuse să părăsească în plină glorie masa de lucru a sculptorului/
124. Dar în faţa mea răsare Amenhotep/
125. Un semn de circulaţie ivit prea târziu pe buza prăpastiei/
126. Mă ţine în braţe ca pe un fiu de piatră/
127. Mă plânge pentru că sunt fragil/
128. Vulnerabil ca un ombilic de viţel/
129. Îmi ia palmele şi mi le pune pe faţa lui/
130. O minge de aur este la fel de aspră şi nu ai ce să faci cu ea zău/
131. pe durata experimentului sunt un bărbat dilematic/
132. Posed proporţii egale de paronimii altoite pe dezmăţul imaginal cu orice alt mascul în perioada rutului/
133. Ce să fac din destinul meu de colonist exemplar al axiologiei: exemplu sau generalitate? /
134. Aştept tragedia ca pe o scrisoare de intenţii/
135. Un maestru de şcoală îmi cere un repertoriu pentru restaurat inteligenţa falsităţii/
136. Cu competenţă continentă/
137. Şi cu dor exemplar/dar sufletele ştiu să zboare. Un miez de planetă în jurul căruia gravitează cimitirele vesele
138. pe o râpă însorită din marginea cimitirului de maşini mi-am dus mustangii să-şi scuture coama/
139. Gândind că depărtarea din preajma libertăţii îmi va întrerupe gândurile/
140. Amenhotep ştia că aşa merg oamenii înainte/
141. Cineva poartă în suflet pe altcineva/
142. Până se obişnuieşte cu altruismul/
143. Cu râia e la fel/
144. În marsupii patoplastice se cuibăresc suflete de plastilină ce emit pretenţii postume de clasicizare/
145. Ele iau formă de urs sau de colibri sau de cârtiţă/
146. Atât permite deocamdată ştiinţa mitomană a venerării/
147. Dar sufletele ştiu să zboare/
148. Comprimându-şi sintaxa până la interioritatea celor două aripi/
149. Ele adoră din viciu să survoleze grădina cu fericiri a iconoclastiei/
150. Iar oamenii se diferenţiază după durata gestaţiei afective în capsula gazdei ce acceptă această tiranie a dragostei în remember/
151. Sufletele nobile miros a ceaţă/
152. Cuvinte bisilabice/
153. Iiii-sussss bunăoară/
154. O sută de ani durează fermentaţia karmei lor/
155. Cu un foc pârjolitor irump în lume/
156. Trompetismul florii de vişin la licitaţia maniheistă a virtuţii/
157. Azi Amenhotep se gândeşte la Dumnezeu ca la un perpetuu cadavru adânc îngropat într-un filon de locuri geometrice/
158. Un miez de planetă în jurul căruia gravitează cimitirele vesele/
159. Cu amintiri hâtre se împodobeşte aromirea de leş din complicaţiile sentimentale/
160. În fiecare mort este o poveste comică ce deformează mersul ca o pereche de ghete prea mici/
161. Omul şade la taifas cu propriul cadavru într-o inimă ce-şi bate joc de ritm îmbătându-se cu extrasistole până ce i se pare că este chiar inima unui erou/
162. Regele mustangilor a fost un cal de aur/
163. Dar i s-a topit morga/
164. Pentru un salariu bun de portar la faraon el a deprins uşor calea de a îngrămădi de-a valma bisericile într-o piramidă/
165. Mă prefac că pun preţ pe această geometrie a includerii nerestrictive/
166. În copilărie la ora de balet învăţasem cum să-mi introduc corpul pe verticală într-un vertij ce se desăvârşea chiar în axul ce-mi străpungea inima de sus în jos/
167. Amerizare reuşită/
168. Urmez o ipotenuză ce parcurge evazând simbolul trinităţii/
169. Altarul ca ventricul vulnerabil la infarct/
170. Mă întreb dacă Amenhotep are noţiuni vagi de sacroterapie cardiologică/
171. O întreprindere elusivă asupra rugăciunii/
172. Oamenii iubesc în taină victimele atacului de inimă rea/
173. Sfinţii se predau dragostei papivore pentru evangheliile ispitirii/
174. Îmi sublimez anxietatea/
175. Inima mea şomează într-o stalactită/
176. Iubesc de-a gândul în pustie/
177. Cuvântul cade ca o monedă într-un pahar cu apă stătută/postCYBERmodernPUNK-isme dispuse pe o raţionalitate transversală. Invocarea superficialităţii ca rigoare compensatorie
178. Şi trupul lui Amenhotep poate fi trist neidentificându-se cu nimeni într-o umanitate ordinară/
179. Narcisism pe un sfârşit de epistemă dihotomia ispitirii carnale ca patchork lipsit de zvârcolire sau shuttle îndelung mistuitor după o cină fast-food/
180. Imperfecţiunea ca exhibiţie a locuţiunilor post-coitale/
181. Nisipul din ochi/
182. Carnea din galantarele de 90-60-90/
183. Trupul are un meniu fix de gesturi împotriva lui Dumnezeu/
184. Meritul nebuniei între paradigmele tari de a poza ca regină nevrotică sau doică de preoteasă/
185. Cineva îşi lasă vulgaritatea să alunece pe umerii mei ca un timbru fiscal lipit cu scuipat pe o meditaţie/cogito ca recapitulare recuperatorie a inventarului prescris la naştere/
186. E simplu să fii om – nu e simplu să fii/
187. Putinţa naşterii îmbrăţişează trupul într-o blană de samur în timp ce cum pe un peisaj mental îl înghite cu nesaţ/
188. O minusculă caşetă nedevelopată contra îmbătrânirii/
189. Doar ea e informată şi ştie ce vrea/
190. Post postCYBERmodernPUNK-isme dispuse pe o raţionalitate transversală/
191. Cum boabele de puroi într-o păstaie septică/
192. Un limbaj fără sensuri propune o singură direcţie/
193. Înţelepciunea turbionului/
194. Negarea ca audienţă a trupului la un croitor de lux/
195. Amenhotep e şef în oraş/
196. El ştie să feminizeze masele cu mac stimulator de letargie/
197. Dacă vreodată o lumină aspră ce zgârie întristarea pietrei se desface în dezacorduri, e pace pe ecranul contra-utopiei/
198. Purtându-şi umerii carbonizaţi pe un surâs interior o femeie a dansat în flăcări cu unduiri tărăgănate învăţând de la nisip să-şi piardă urma/
199. O istorie personală incomodă/
200. Literatură pe o catapeteasmă scufundată în deşert/
201. În butoiul Amenhotep încap toate plângerile iscate din invocarea superficialităţii ca rigoare compensatorie/
202. Adevărata mare începe dincolo de reverie/
203. pe linia orizontului se joacă teatrul pentru gospodine/
204. Dar moartea pardoseşte o sală de bal unde sporovăiala noastră umanitară aflată în căutarea unui stil onorabil ne invită la gavote/
205. Trecutul aşezat pe fundul unei sticle în aşteptarea inventatorului de mituri/
206. Tăifăsuind cu naratologii/privirile noastre sunt două lentile ce schimonosesc candoarea. Noaptea mă înşfacă de ceafă cu botul ei rece
207. Bărbatul îi propune femeii cu degetul o alură de seismogramă ce explodează dincolo de zenit/
208. Geograful împuternicit să extragă nordul dintr-un conflict între generaţii de sexe/
209. Amenhotep îşi smulge inima cu gestul cu care se scot şi măselele stricate/
210. O închide în lacul cu moroi al micului ecran/
211. Gaură fecundabilă la infinit a erei mediatice în care se înfundă în pripă ţeste de oţel/
212. Un pescar aruncă undiţa peste imaginar transformându-l într-un unghi secţionat/
213. Faraonul de carton/
214. Sau personalitatea care nu încape în clasificări ca un flux ce ruinează digul/
215. Frica de carton/
216. Ea se intubează într-un interval de traversare a oglinzii după care anxietatea vine ca un puseu egofobic prelingându-se pe o mimică descendentă până la vitrifierea produsă de angoase/
217. În mod obligatoriu scena se comută pe o pastorală în care se proiectează cu discreţie o teologie a necazurilor ce iniţiază un monolog cu vizibilul suportabil/
218. Amenhotep trăieşte fără inimă/
219. E fericit/
220. E ogarul fugărind un râs la liziera pădurii/
221. Liniştea lui de aur se preschimbă în literele cursive cu care îşi scrie jurnalul de geniu un cerşetor/
222. Cuvintele sângerează sub ascuţişul privirilor indiferente/
223. Dimineaţa soseşte cu un tren indecis într-o haltă cu ciulini/
224. Apoi un soare mânios şi zeflemitor se caţără pe decorul standard al unei stânci buboase locuită de un sihastru/
225. Mă privesc cu el ochi în ochi până ce ne dăm seama că privirile noastre sunt două lentile ce schimonosesc candoarea/
226. Acoperământul meu este un frunzar de idei teribiliste ce subminează tăcerea locuitorilor nefiinţării/
227. De care m-am săturat/
228. Mă voi întoarce la Amenhotep pe sub pragul magic al percepţiei/
229. Voi râcâi cu unghia policarului semnele ce deschid poarta de aur a secţiunii sărutând umbrele ce prefigurează moaştele unui artist/
230. Poetul spectral/
231. Un oficiant al sacrificiului în contiguitatea imaginarului lingvistic/
232. Cine să se încumete a-l iubi sub un soare scheletic vizitat de urletul lupilor/
233. Noaptea mă înşfacă de ceafă cu botul ei rece/
234. Mă trezesc într-o peşteră cu acustică de catedrală/
235. Citesc un poem într-o limbă necunoscută/
236. Vorbire în regresie/
237. Cobor un etaj în zona post-ismelor/
238. pe spinarea oricărui lucru stă o rostire ezitantă/
239. Dibuirea unei traiectorii/
240. Praful pulverizat în lumină se aşează după liniile de forţă ale unui câmp regizoral/
241. Statuia ecvestră a unei iluzii arhaice/
242. Iat-o fierbând colivă pentru depolarizarea cuvintelor/femeile lui Amenhotep ies şi intră în text ca într-o saună ce le livrează de fiecare dată împuţinate amantului spre desfătare. Poezia ca profeţie a eului disociabil
243. Nimic din ce mă interesează nu pare a se fi petrecut dincolo de prefăcătoria lui Amenhotep/
244. El are o sosie cognomenă pe care o plimbă prin universurile fantasmatice/
245. Când urcă spre lumină el pare a se adânci într-o meandră hermeneutică de refugiu prin care se poate trece clandestin dintr-un mileniu în altul/
246. Când cade în întuneric el pare a se înălţa proptindu-se îmbătat de cerul de ortoză ca de un sân de fată/
247. Eu ies în piaţa centrală a oraşului şi feresc statuile de ramolisment mângâindu-le cu palma sau cu o perie de şters gândurile plonjate pe capota celebrităţii/
248. Muzeul central descrie ţinuturi înscrise în visătoria orbilor/
249. Teritorii ce peticesc haina posomorâtă a ştiutului/
250. În ele se absorb feeric locuţiuni calme ale distrugerii şi structuri mărturisitoare despre fosilele fonemice cu care paleotextul îşi este sieşi relief/
251. În pulberi de parfumuri despre şovăitoarea etimologie se scaldă faraonul dimpreună cu câţiva prieteni aleşi/
252. Apoi oaselor ce schiţează incunambulesc gestualitatea umană la resemnare le sunt atribuite unghiuri noi ale expresivităţii/
253. Bucuria trebuie să fie mai curbă la interpretare şi tristeţea mai ascuţită iar ura n-are decât să fie liniară ca o săgeată cu originea în vârful plămânului stâng pe care se aşează vulturul ca un steag de luptă/
254. Amenhotep îngroapă îngerii în alveole sub ochii roşii lipiţi peste viclenia prezentului/
255. ne rupem de marginea neatingerii ca de un mal ale cărui odgoane au putrezit sub ploaia neîntreruptă/
256. Intrăm într-un discurs despre arta de a peripatetiza cum un glissando pe sub o cascadă/
257. Femeile lui Amenhotep ies şi intră în text ca într-o saună ce le livrează de fiecare dată împuţinate amantului spre desfătare/
258. După parcurgerea unui nou ritual vine vacanţa ca o boală a copilăriei/
259. Îmblânzitorul semantic adună cu vârfurile degetelor norii de pe secetă creând o eventualitate/
260. Alternativa negării/
261. O antenă ce semnalizează piramida/
262. Eu alunec în susul unui cer vălurit/
263. Un scarabeu pe un voal de nuntă/
264. la capătul lumii e doar lumea şi Amenhotep într-o zdreanţă de lux/
265. Vameşii potolesc ţâţânile mării cu ştiri despre receptarea mediatică a durerii ca bucurie perversă/
266. Aur pe anatomia suferinţei ce colonizează sacrificiile celor blânzi/
267. Decoraţiuni şi arte devastând scheletul craniului meu în dialog cu masca de ceremonie mortuară a unui Amenhotep de colecţie/
268. Poezia ca profeţie a eului disociabil.
Amenhotep a fost cel mai bogat om de pe Pământ. Prezenţa lui într-un text inspirat de imaginarul lingvistic este doar un pretext. Deşi îl desemnează pe cel mai bogat om de pe Pământ, cuvântul Amenhotep este foarte sărac. Aşa s-a născut şi aşa va muri. Meritându-şi textul de faţă.
