Viewing Single Post
AnnaE
#0

Celor ce trăiesc în durere cu iubire psihotraume indelebile. Metanoia lăţindu-se pe o pată de motorină

 

 

 

          1. Dincolo de lume e doar lumea/

          2. Un atelier pentru experţi în deranjarea plauzibilului/

          3. Aur exfoliat sub rugina ascezei/

          4. Începi să numeri numai din trei în trei/

          5. Schimbând ordinea cu care probabilităţile îşi enunţă firescul/

          6. Dintr-o dată un drog devine ceva familiar/

          7. O formă de gândire secretomană aprioric triadică/

          8. Ce frumos plânge Dumnezeu pe încăpăţânarea omului de a rătăci în tridimensionalitate/

          9. Amenhotep de sacrificiu stă într-un fotoliu provincial/

          10. Pendula rusească trişează/

          11. Ea bate de cinci ori ora trei pentru un vânător de fantome/

          12. Psihotraume indelebile/

          13. Un trident sub mantia faraonului/

          14. Vechiturile împart podul în mici terase de remembrare/

          15. Incertitudine în sala de meditaţie când o boare jucăuşă gâdilă un carpen/

          16. El gândeşte că nu se va mai întâlni decât peste un an cu aprilie/

          17. Regretul apare ca un resentiment al fatalităţii/

          18. ba bine că da/

          19. Letargie/

          20. Neprielnice îi vor fi aceste vagi pulsiuni juvenile ce invocă revelaţia erotismului/

          21. De aur e al său chip/

          22. De aur e al său chip şi nici riduri nu face/

          23. De expresivitate nu mai poate fi vorba în acest caz/

          24. El îşi netezeşte fruntea cu o flacără apoi îşi desface picioarele şi se apleacă să-şi privească sexul cu o curiozitate de turist politic/

          25. Abia acum îşi dă seama că limitele inocenţei culisează în funcţie de erorile moralei şi că nu se vede nimic de la un cartier la altul/

          26. Harta e bătută în cuie/

          27. Nu-şi poate desprinde privirile de o firidă interioară a gândului ce alunecă pe un excurs despre ego/

          28. Îi văd doar eu pe eroii adamici cum se plâng că dragostea lor trece prin freud/

          29. O daltă ce gâdilă bronzul cu sunetul simplu al unui bici/

          30. Ferestrele tremură pe zid cu idioţia unui metronom ce încuviinţează hărnicia călăului/

          31. Amenhotep bate din palme/

          32. Lumea îi cade la picioare admirându-i unghiile în două culori/

          33. Publicul prezent scandează numele lui şi îşi devorează formele mai suculente din cetăţenie/

          34. Metanoia lăţindu-se pe o pată de motorină ce sufocă ochiul de apă din fântână/

          35. Rămâne la epicentru o ţară de hibrizi masculocraţi/

          36. Nu atingeţi exponatele, urlă Amenhotep, reţineţi probabilitatea de a înţepa posteritatea cu un falus/fiinţele îşi dezgolesc numai atrocitatea în faţa fricii. Lui îi plac oamenii fascinaţi de vid

          37. Urc în mansarda oraşului să-i sfidez sfârtecarea ţinând în mâinile înmănuşate o sticlă cu metatexte de rouă/

          38. Noaptea e o crâncenă sfadă între faraoni de carton/

          39. Noaptea se lustruiesc buzele asfaltului cu limbile artificiale iscate prin logocentrism/

          40. Mă încolăcesc în lumina focalizată prin axul piramidei şi număr seminţele de crivăţ rămase de la dezînhibarea paradoxului originar/

          41. Amenhotep devine iubitul meu tainic martor de virginitate psihologică dar nu este iubitul meu/

          42. Amenhotep în sus Amenhotep în jos/

          43. Nici nu ştiu când trece vara într-o căruţă pe lângă curtea mea cât o cutie de pantofi/

          44. O interogaţie despre scadenţe/

          45. Fotografia de acum treizeci de ani/

          46. Eu romantică privesc ideea romantică a artistului imortalist/

          47. Puberii se îmbracă în fâşii de carne crudă şi declamă manele cu exces de autoritate/

          48. Îşi umflă obrajii ca pe nişte sexe de muşama roasă pompând aer lipicios în săruturi puturoase/

          49. Iarba aduce o relaxare a tonusului metafizicii/

          50. Tinerii stau doi câte doi în pungi de unică folosinţă şi încremenesc în figurine erotice de bazar ce sunt apoi congelate prin ganguri/

          51. Marfa se vinde numai la kilogram ca să ducă mai departe clişeul sejurului amoros al dragostei prin stomac/

          52. Oameni simpli parţial edentaţi recită poezii de asmuţit retorica şi pătrarele lunii/

          53. O femeie râde când Amenhotep distruge discheta cu trecutul amoros al oraşului/

          54. Atunci cineva îi umple gura cu aur/

          55. O gaură mare transcende orice arhitectură/

          56. Novicii îşi trosnesc degetele alegându-se cu porţiuni nesemnificative de adevăr/

          57. Ei sesizează că grandoarea de colonist încape în coşul zilnic pâine televizor şi coapse de femeie clocind pe epoleţii sergenţilor/

          58. Amenhotep îi conduce la banca de spermă pe bază de abonament/

          59. El le ordonă să vorbească nesigur să se cloneze în plin triumf al ezitării cu spaima de încarcerare cu tot/

          60. Lui îi plac oamenii fascinaţi de vid/

          61. Fiinţele îşi dezgolesc numai atrocitatea în faţa fricii/

          62. În staţiile de metrou oamenii şi şerpii se fac comozi/

          63. Lenevind într-un mental manierist/

          64. Un somn dezideatic îi afumă ca pe vreascuri/lumea ne ia drept minimalişti de serviciu. Avem abator. Aşa am fost ales şef de partid

          65. Mă desprind de gâtul lui Amenhotep/

          66. De aur sunt de nicăieri mă înfiripez într-un sunet specific deşertăciunii/

          67. Privesc la îngerul ce mă strigă de trei ori pe poreclă/

          68. Văd un posibil complice un clopot sunt în zbor aripile lui de ecou când deja am făcut dependenţă de un iluzionism ecumenic cu priză la cabotini/

          69. De sub piatra pe care calc ţâşneşte substanţa inimii lui Amenhotep/

          70. Tare şi lucie/

          71. Verde amară un cristal de sodalit/

          72. Miez de bostan ticăind într-o bombă uitată în pivniţă printre butoaie/

          73. Natura nu ne este prielnică în ordinea cu care ne propune retractilitatea din visare/

          74. Nici arta fovă nu ne face mai modeşti/

          75. Intrăm într-o cafenea ce pluteşte pe un crâmpei de burg medieval/

          76. ar fi trebuit să citim ziarul şi să bârfim secretarele dar scenariul iese cu mai mult piper/

          77. Căci fumul de ţigară linge fals umil mâinile ce astupă conversaţia/

          78. Stăm la masă excitaţi privind fălcile altora cum mestecă vorbe ca pe hălci de carne de oaie/

          79. ne luăm la bătaie pentru femei pe care nu le-am avut niciodată/

          80. Dar banii sunt totul aici şi capriciul/

          81. Rupem dar masa şi o roadem ca nişte termite/

          82. Monştrii ne fotografiază pentru următorul casting/

          83. Se caută instantanee cu sânge proaspăt din belşug/

          84. Reclame ce autostopiste ce au degetele lungi pe care le sug pentru a dizolva distanţele în gustul pilulei de sub limbă cum o criză de inimă în strânsoarea unei dimineţi geroase/

          85. Lumea ne ia drept minimalişti de serviciu/

          86. Dar nu se vede nimic în şansa istorică/

          87. Noi suntem coloniştii lui Amenhotep/

          88. Numai stadiul gerontic ne aduce deservicii de omotetică/

          89. pe deplin arieraţi/

          90. Cultivăm în oraş o paideumă a spermatozoizilor noştri fărâmicioşi/

          91. ne perpetuăm virtual printr-o elită a senzorialităţii/

          92. la o adică îl rog pe chelner să-mi lipească nota de plată în frunte/

          93. Aşa am fost ales şef de partid/

          94. Adică omul care creează comanda socială ca pe o listă de bucate din care se înfruptă fără să plătească/

          95. Mă prind iar de gâtul lui Amenhotep/

          96. Un şirag de boabe de muştar/

          97. E şic e cool/

          98. El bea vin dintr-o scoică masivă/

          99. Sorb cu patimă picăturile ce i se preling în bărbie/

          100. E recesiune şi fac economie/

          101. Capacul de la veceu un martor despre sagacitatea scatologică prin care coloniştii câştigă voturi în cartierele de la baza piramidei/

          102. Oamenii sângerează expresiv când se prefac că mimează frica de moarte/

          103. Avem abator/

          104. Apetenţă pentru fapte mărunte developate în chip de etichetă/am vrut să fiu bărbatul unei singure femei. Un semn de circulaţie ivit prea târziu pe buza prăpastiei

          105. Am vrut să fiu bărbatul unei singure femei/

          106. Asta se cerea la interviul pentru supravieţuire/

          107. Am fost bărbat cât să primesc în întreţinere şi educare o cruce mai lată/

          108. Am răstignit pe ea sondajele de opinie invocând un ego dezarticulat al primiparelor/

          109. Cu câte o broască în fiecare axilă am exersat meseria de cărăuş pe viaţă la statuile altora/

          110. Martirizându-mi ratarea printr-un delict de veracitate personală/

          111. Din orice bloc de aur pe care i l-am adus, Amenhotep a ştiut să şlefuiască o mantră/

          112. Cuvinte de valorizat dislalia emoţiilor cu care se pune surdină pe mugetul mahalalei/

          113. Apoi faraonul a pus în circulaţie sensurile noi pentru o taxinomie paleontologică din care rolul meu de bărbat titular în inventica geo-politică a colonizării s-a ales cu nominalizarea la premiul cel mare/

          114. Stau acum pe un soclu/

          115. Dar stau degeaba/

          116. Îmi luxez charisma în interogaţii despre virtutea trăncănelii/

          117. Cuvintele mi se atrofiază/

          118. Rămân pe case acoperişuri şuierătoare şi pe oase muşchii cu fiziologie de stăpân/

          119. Zvâcnesc strălucitori în pungile de piele şi mă susţin în faţa poporului/

          120. Muşchii unui fundamentalism ideatic îmi gâdilă mimica de orator de duminică/

          121. Muşchii deltoizi informează despre faptul că mă aplec asupra necazurilor plebei/

          122. Muşchii abdominali strivesc florile proaspete ce cresc contemplative pe omoplaţii femeilor cu care am întâlniri spasmodice/

          123. Muşchii sartorius înşiră baleiaje de unghiuri cu care picioarele mele de titan ar fi dispuse să părăsească în plină glorie masa de lucru a sculptorului/

          124. Dar în faţa mea răsare Amenhotep/

          125. Un semn de circulaţie ivit prea târziu pe buza prăpastiei/

          126. Mă ţine în braţe ca pe un fiu de piatră/

          127. Mă plânge pentru că sunt fragil/

          128. Vulnerabil ca un ombilic de viţel/

          129. Îmi ia palmele şi mi le pune pe faţa lui/

          130. O minge de aur este la fel de aspră şi nu ai ce să faci cu ea zău/

          131. pe durata experimentului sunt un bărbat dilematic/

          132. Posed proporţii egale de paronimii altoite pe dezmăţul imaginal cu orice alt mascul în perioada rutului/

          133. Ce să fac din destinul meu de colonist exemplar al axiologiei: exemplu sau generalitate? /

          134. Aştept tragedia ca pe o scrisoare de intenţii/

          135. Un maestru de şcoală îmi cere un repertoriu pentru restaurat inteligenţa falsităţii/

          136. Cu competenţă continentă/

          137. Şi cu dor exemplar/dar sufletele ştiu să zboare. Un miez de planetă în jurul căruia gravitează cimitirele vesele

          138. pe o râpă însorită din marginea cimitirului de maşini mi-am dus mustangii să-şi scuture coama/

          139. Gândind că depărtarea din preajma libertăţii îmi va întrerupe gândurile/

          140. Amenhotep ştia că aşa merg oamenii înainte/

          141. Cineva poartă în suflet pe altcineva/

          142. Până se obişnuieşte cu altruismul/

          143. Cu râia e la fel/

          144. În marsupii patoplastice se cuibăresc suflete de plastilină ce emit pretenţii postume de clasicizare/

          145. Ele iau formă de urs sau de colibri sau de cârtiţă/

          146. Atât permite deocamdată ştiinţa mitomană a venerării/

          147. Dar sufletele ştiu să zboare/

          148. Comprimându-şi sintaxa până la interioritatea celor două aripi/

          149. Ele adoră din viciu să survoleze grădina cu fericiri a iconoclastiei/

          150. Iar oamenii se diferenţiază după durata gestaţiei afective în capsula gazdei ce acceptă această tiranie a dragostei în remember/

          151. Sufletele nobile miros a ceaţă/

          152. Cuvinte bisilabice/

          153. Iiii-sussss bunăoară/

          154. O sută de ani durează fermentaţia karmei lor/

          155. Cu un foc pârjolitor irump în lume/

          156. Trompetismul florii de vişin la licitaţia maniheistă a virtuţii/

          157. Azi Amenhotep se gândeşte la Dumnezeu ca la un perpetuu cadavru adânc îngropat într-un filon de locuri geometrice/

          158. Un miez de planetă în jurul căruia gravitează cimitirele vesele/

          159. Cu amintiri hâtre se împodobeşte aromirea de leş din complicaţiile sentimentale/

          160. În fiecare mort este o poveste comică ce deformează mersul ca o pereche de ghete prea mici/

          161. Omul şade la taifas cu propriul cadavru într-o inimă ce-şi bate joc de ritm îmbătându-se cu extrasistole până ce i se pare că este chiar inima unui erou/

          162. Regele mustangilor a fost un cal de aur/

          163. Dar i s-a topit morga/

          164. Pentru un salariu bun de portar la faraon el a deprins uşor calea de a îngrămădi de-a valma bisericile într-o piramidă/

          165. Mă prefac că pun preţ pe această geometrie a includerii nerestrictive/

          166. În copilărie la ora de balet învăţasem cum să-mi introduc corpul pe verticală într-un vertij ce se desăvârşea chiar în axul ce-mi străpungea inima de sus în jos/

          167. Amerizare reuşită/

          168. Urmez o ipotenuză ce parcurge evazând simbolul trinităţii/

          169. Altarul ca ventricul vulnerabil la infarct/

          170. Mă întreb dacă Amenhotep are noţiuni vagi de sacroterapie cardiologică/

          171. O întreprindere elusivă asupra rugăciunii/

          172. Oamenii iubesc în taină victimele atacului de inimă rea/

          173. Sfinţii se predau dragostei papivore pentru evangheliile ispitirii/

          174. Îmi sublimez anxietatea/

          175. Inima mea şomează într-o stalactită/

          176. Iubesc de-a gândul în pustie/

          177. Cuvântul cade ca o monedă într-un pahar cu apă stătută/postCYBERmodernPUNK-isme dispuse pe o raţionalitate transversală. Invocarea superficialităţii ca rigoare compensatorie

          178. Şi trupul lui Amenhotep poate fi trist neidentificându-se cu nimeni într-o umanitate ordinară/

          179. Narcisism pe un sfârşit de epistemă dihotomia ispitirii carnale ca patchork lipsit de zvârcolire sau shuttle îndelung mistuitor după o cină fast-food/

          180. Imperfecţiunea ca exhibiţie a locuţiunilor post-coitale/

          181. Nisipul din ochi/

          182. Carnea din galantarele de 90-60-90/

          183. Trupul are un meniu fix de gesturi împotriva lui Dumnezeu/

          184. Meritul nebuniei între paradigmele tari de a poza ca regină nevrotică sau doică de preoteasă/

          185. Cineva îşi lasă vulgaritatea să alunece pe umerii mei ca un timbru fiscal lipit cu scuipat pe o meditaţie/cogito ca recapitulare recuperatorie a inventarului prescris la naştere/

          186. E simplu să fii om – nu e simplu să fii/

          187. Putinţa naşterii îmbrăţişează trupul într-o blană de samur în timp ce cum pe un peisaj mental îl înghite cu nesaţ/

          188. O minusculă caşetă nedevelopată contra îmbătrânirii/

          189. Doar ea e informată şi ştie ce vrea/

          190. Post postCYBERmodernPUNK-isme dispuse pe o raţionalitate transversală/

          191. Cum boabele de puroi într-o păstaie septică/

          192. Un limbaj fără sensuri propune o singură direcţie/

          193. Înţelepciunea turbionului/

          194. Negarea ca audienţă a trupului la un croitor de lux/

          195. Amenhotep e şef în oraş/

          196. El ştie să feminizeze masele cu mac stimulator de letargie/

          197. Dacă vreodată o lumină aspră ce zgârie întristarea pietrei se desface în dezacorduri, e pace pe ecranul contra-utopiei/

          198. Purtându-şi umerii carbonizaţi pe un surâs interior o femeie a dansat în flăcări cu unduiri tărăgănate învăţând de la nisip să-şi piardă urma/

          199. O istorie personală incomodă/

          200. Literatură pe o catapeteasmă scufundată în deşert/

          201. În butoiul Amenhotep încap toate plângerile iscate din invocarea superficialităţii ca rigoare compensatorie/

          202. Adevărata mare începe dincolo de reverie/

          203. pe linia orizontului se joacă teatrul pentru gospodine/

          204. Dar moartea pardoseşte o sală de bal unde sporovăiala noastră umanitară aflată în căutarea unui stil onorabil ne invită la gavote/

          205. Trecutul aşezat pe fundul unei sticle în aşteptarea inventatorului de mituri/

          206. Tăifăsuind cu naratologii/privirile noastre sunt două lentile ce schimonosesc candoarea. Noaptea mă înşfacă de ceafă cu botul ei rece

          207. Bărbatul îi propune femeii cu degetul o alură de seismogramă ce explodează dincolo de zenit/

          208. Geograful împuternicit să extragă nordul dintr-un conflict între generaţii de sexe/

          209. Amenhotep îşi smulge inima cu gestul cu care se scot şi măselele stricate/

          210. O închide în lacul cu moroi al micului ecran/

          211. Gaură fecundabilă la infinit a erei mediatice în care se înfundă în pripă ţeste de oţel/

          212. Un pescar aruncă undiţa peste imaginar transformându-l într-un unghi secţionat/

          213. Faraonul de carton/

          214. Sau personalitatea care nu încape în clasificări ca un flux ce ruinează digul/

          215. Frica de carton/

          216. Ea se intubează într-un interval de traversare a oglinzii după care anxietatea vine ca un puseu egofobic prelingându-se pe o mimică descendentă până la vitrifierea produsă de angoase/

          217. În mod obligatoriu scena se comută pe o pastorală în care se proiectează cu discreţie o teologie a necazurilor ce iniţiază un monolog cu vizibilul suportabil/

          218. Amenhotep trăieşte fără inimă/

          219. E fericit/

          220. E ogarul fugărind un râs la liziera pădurii/

          221. Liniştea lui de aur se preschimbă în literele cursive cu care îşi scrie jurnalul de geniu un cerşetor/

          222. Cuvintele sângerează sub ascuţişul privirilor indiferente/

          223. Dimineaţa soseşte cu un tren indecis într-o haltă cu ciulini/

          224. Apoi un soare mânios şi zeflemitor se caţără pe decorul standard al unei stânci buboase locuită de un sihastru/

          225. Mă privesc cu el ochi în ochi până ce ne dăm seama că privirile noastre sunt două lentile ce schimonosesc candoarea/

          226. Acoperământul meu este un frunzar de idei teribiliste ce subminează tăcerea locuitorilor nefiinţării/

          227. De care m-am săturat/

          228. Mă voi întoarce la Amenhotep pe sub pragul magic al percepţiei/

          229. Voi râcâi cu unghia policarului semnele ce deschid poarta de aur a secţiunii sărutând umbrele ce prefigurează moaştele unui artist/

          230. Poetul spectral/

          231. Un oficiant al sacrificiului în contiguitatea imaginarului lingvistic/

          232. Cine să se încumete a-l iubi sub un soare scheletic vizitat de urletul lupilor/

          233. Noaptea mă înşfacă de ceafă cu botul ei rece/

          234. Mă trezesc într-o peşteră cu acustică de catedrală/

          235. Citesc un poem într-o limbă necunoscută/

          236. Vorbire în regresie/

          237. Cobor un etaj în zona post-ismelor/

          238. pe spinarea oricărui lucru stă o rostire ezitantă/

          239. Dibuirea unei traiectorii/

          240. Praful pulverizat în lumină se aşează după liniile de forţă ale unui câmp regizoral/

          241. Statuia ecvestră a unei iluzii arhaice/

          242. Iat-o fierbând colivă pentru depolarizarea cuvintelor/femeile lui Amenhotep ies şi intră în text ca într-o saună ce le livrează de fiecare dată împuţinate amantului spre desfătare. Poezia ca profeţie a eului disociabil

          243. Nimic din ce mă interesează nu pare a se fi petrecut dincolo de prefăcătoria lui Amenhotep/

          244. El are o sosie cognomenă pe care o plimbă prin universurile fantasmatice/

          245. Când urcă spre lumină el pare a se adânci într-o meandră hermeneutică de refugiu prin care se poate trece clandestin dintr-un mileniu în altul/

          246. Când cade în întuneric el pare a se înălţa proptindu-se îmbătat de cerul de ortoză ca de un sân de fată/

          247. Eu ies în piaţa centrală a oraşului şi feresc statuile de ramolisment mângâindu-le cu palma sau cu o perie de şters gândurile plonjate pe capota celebrităţii/

          248. Muzeul central descrie ţinuturi înscrise în visătoria orbilor/

          249. Teritorii ce peticesc haina posomorâtă a ştiutului/

          250. În ele se absorb feeric locuţiuni calme ale distrugerii şi structuri mărturisitoare despre fosilele fonemice cu care paleotextul îşi este sieşi relief/

          251. În pulberi de parfumuri despre şovăitoarea etimologie se scaldă faraonul dimpreună cu câţiva prieteni aleşi/

          252. Apoi oaselor ce schiţează incunambulesc gestualitatea umană la resemnare le sunt atribuite unghiuri noi ale expresivităţii/

          253. Bucuria trebuie să fie mai curbă la interpretare şi tristeţea mai ascuţită iar ura n-are decât să fie liniară ca o săgeată cu originea în vârful plămânului stâng pe care se aşează vulturul ca un steag de luptă/

          254. Amenhotep îngroapă îngerii în alveole sub ochii roşii lipiţi peste viclenia prezentului/

          255. ne rupem de marginea neatingerii ca de un mal ale cărui odgoane au putrezit sub ploaia neîntreruptă/

          256. Intrăm într-un discurs despre arta de a peripatetiza cum un glissando pe sub o cascadă/

          257. Femeile lui Amenhotep ies şi intră în text ca într-o saună ce le livrează de fiecare dată împuţinate amantului spre desfătare/

          258. După parcurgerea unui nou ritual vine vacanţa ca o boală a copilăriei/

          259. Îmblânzitorul semantic adună cu vârfurile degetelor norii de pe secetă creând o eventualitate/

          260. Alternativa negării/

          261. O antenă ce semnalizează piramida/

          262. Eu alunec în susul unui cer vălurit/

          263. Un scarabeu pe un voal de nuntă/

          264. la capătul lumii e doar lumea şi Amenhotep într-o zdreanţă de lux/

          265. Vameşii potolesc ţâţânile mării cu ştiri despre receptarea mediatică a durerii ca bucurie perversă/

          266. Aur pe anatomia suferinţei ce colonizează sacrificiile celor blânzi/

          267. Decoraţiuni şi arte devastând scheletul craniului meu în dialog cu masca de ceremonie mortuară a unui Amenhotep de colecţie/

          268. Poezia ca profeţie a eului disociabil.

          Amenhotep a fost cel mai bogat om de pe Pământ. Prezenţa lui într-un text inspirat de imaginarul lingvistic este doar un pretext. Deşi îl desemnează pe cel mai bogat om de pe Pământ, cuvântul Amenhotep este foarte sărac. Aşa s-a născut şi aşa va muri. Meritându-şi textul de faţă.