AnnaE
#0

Allen Carr, de profesie contabil, fumător de până la 100 de ţigări pe zi, a încercat zadarnic, de nenumărate ori, să se lase de fumat, până când, în 1983, a descoperit METODA UŞOARĂ (EASY WAY) care îi poartă astăzi numele. A înfiinţat o reţea internaţională de clinici „Allen Carr” pentru vindecarea fumătorilor de adicţie, a extins METODA UŞOARĂ la alte situaţii (dependenţa de alcool, controlul greutăţii, etc.), a publicat cărţi – traduse ulterior în peste 20 limbi – însoţite adesea de versiuni video, audio sau CD-ROM.

          Printre bestseller-urile sale se numără cartea de faţă (Allen Carr’s Easy Way to Stop Smoking, vândută numai până în 1992 în peste 2 milioane de exemplare, potrivit menţiunii de pe coperta ediţiei a treia), The Only Way to Stop Smoking Permanently, Allen Carr’s Easyweigh to Lose Weight, How to Stop Your Child Smoking, The Easy Way to Enjoy Flying. Clinicile „Allen Carr” sunt frecventate de sute de mii de persoane şi au o rată de succes de peste 90%, evaluată prin procentajul (de sub 10%) al fumătorilor cărora, dat fiind că nu reuşesc totuşi să se lase cu METODA UŞOARĂ, li se returnează suma plătită.

 

          PREFAŢĂ.

          În sfârşit, cura miraculoasă pe care o aşteptau toţi fumătorii:

          Instantanee eficienţă chiar şi pentru marii fumători fără simptome grave de abstinenţă nu necesită voinţă nu este un tratament de şoc nu necesită adjuvante sau gadgeturi nici măcar nu te îngraşi permanenţă.

          Dacă eşti fumător, singurul lucru pe care trebuie să-l faci e să citeşti cartea.

          Dacă eşti nefumător şi ai cumpărat cartea pentru cei dragi, singurul lucru pe care trebuie să-l faci e să-l convingi s-o citească. Dacă nu-l poţi convinge, citeşte-o tu; ultimul capitol te va învăţa cum să transmiţi mesajul cărţii celor din jur – şi totodată cum să-ţi împiedici copiii să se apuce de fumat. Nu te lăsa păcălit de faptul că acum urăsc fumatul. Toţi copiii îl urăsc înainte să devină dependenţi.

 

          AVERTISMENT.

          Poate că îţi este cam frică să citeşti această carte. Poate că, asemenea majorităţii fumătorilor, eşti cuprins de panică la simplul gând de a te lăsa şi, cu toate că ai intenţia fermă să nu mai fumezi într-o bună zi, nu vrei ca ziua aceea să fie azi.

          Dacă te aştepţi să-ţi spun că fumătorii sunt pândiţi de nişte riscuri cumplite de îmbolnăvire, că ei cheltuiesc o mică avere de-a lungul vieţii lor de dependenţă, că fumatul e un obicei mizerabil, dezgustător şi că tu însuţi eşti un individ fără coloană vertebrală şi lipsit de voinţă – ei bine, am să te dezamăgesc. Pe mine, astfel de tactici nu m-au ajutat să mă las de fumat şi, dacă pe tine te-ar fi ajutat, atunci te-ai fi lăsat până acum.

          Metoda mea, pe care o s-o numesc METODA UŞOARĂ, nu funcţionează aşa. S-ar putea ca anumite lucruri pe care ţi le voi spune imediat să ţi se pară greu de crezut. Şi totuşi, când vei termina cartea nu numai că le vei crede, dar te vei întreba cum de ai fost supus unei spălări a creierului atât de grave încât să crezi altceva.

          E foarte răspândită ideea eronată că noi alegem să fumăm. Fumătorii aleg să fumeze în aceeaşi măsură în care alcoolicii aleg să devină alcoolici sau dependenţii de heroină aleg să devină dependenţi. E adevărat, am ales să aprindem primele ţigări – aşa, de încercare. Din când în când, aleg să merg la cinema, dar cu siguranţă n-am ales să-mi petrec toată viaţa într-o sală de cinema.

          Te rog, gândeşte-te: ai luat vreodată decizia fermă că în anumite momente ale vieţii nu te vei putea bucura de o cină sau de o întâlnire cu prietenii dacă nu vei fuma? Sau că nu te vei putea concentra, sau că nu vei putea face faţă stresului fără o ţigară? În ce moment ai hotărât că ai nevoie de ţigări nu numai în împrejurări conviviale, ci tot timpul, pentru că altminteri te simţi nesigur, ba chiar cuprins de panică?

          Ca toţi fumătorii, ai fost ademenit în capcana cea mai sinistră şi mai subtilă pe care au reuşit s-o conceapă omul şi natura. Nu există nici un părinte pe această planetă, fie el fumător sau nefumător, căruia să-l placă ideea că odrasla lor fumează. Asta înseamnă că toţi fumătorii îşi doresc să nu fi început niciodată să fumeze. Şi nu e de mirare că, înainte să fi devenit dependent, nimeni n-are nevoie de ţigări ca să se bucure de o masă ori ca să facă faţă stresului.

          În acelaşi timp, toţi fumătorii vor să fumeze în continuare. La urma urmei, nimeni nu ne obligă să ne aprindem ţigara; indiferent de motiv, noi decidem să fumăm.

          Dacă am putea apăsa pe un buton vrăjit care ne-ar face să ne trezim a doua zi ca şi când n-am fi aprins niciodată prima ţigară, unicii fumători de mâine dimineaţă ar fi tinereii aflaţi încă în faza de experimentare. Singurul lucru care ne împiedică să renunţăm este TEAMA!

          Teama că va trebui să trecem printr-o perioadă indefinită de nefericire, privaţiune şi dorinţă nesatisfăcută pentru a deveni liberi. Teama că mâncarea sau o întâlnire cu prietenii nu vor mai fi la fel de plăcute fără o ţigară. Teama că nu ne vom mai concentra, nu vom mai face faţă stresului sau că nu vom mai avea destulă încredere în noi înşine în lipsa micii noastre cârje. Teama că personalitatea şi caracterul nostru se vor schimba. Şi, mai presus de toate, teama că niciodată nu ne vom elibera complet („un fumător rămâne pe veci fumător”), că ne vom petrece viaţa visând la ţigară. Dacă, la fel ca mine, ai încercat deja toate tehnicile ca să te laşi de fumat şi ai trecut prin mizeria aceea pe care eu o numesc „Metoda voinţei”, eşti nu numai cuprins de teamă, ci şi convins că nu te poţi lăsa niciodată.

          Dacă ai dubii, dacă eşti panicat sau dacă ai impresia că n-a venit încă momentul să te laşi, atunci dă-mi voie să-ţi spun că dubiile ori panica ta sunt provocate de teamă. Nu ţigările îţi liniştesc teama, ţigările o produc. Nu tu ai hotărât să cazi în capcana nicotinei. Dar, ca orice capcană, ea este astfel concepută încât să te menţină înăuntru. Întreabă-te: când ai aprins acele prime ţigări – aşa, ca să încerci – ai decis să fii fumător pentru tot restul vieţii? Dacă nu, când o să te laşi? Mâine? La anul? Nu te mai păcăli singur! Capcana e în aşa fel concepută încât să te ţină prins toată viaţa. Dacă n-ar fi aşa, de ce crezi că toţi fumătorii din jur nu renunţă mai înainte ca fumatul să-l ucidă?

          Cartea aceasta a fost publicată acum zece ani şi a rămas, an după an, un bestseller. Pot judeca, prin urmare, care sunt efectele metodei mele. Aşa cum vei citi în curând, aceste efecte mi-au depăşit cele mai nebuneşti speranţe. Au apărut însă şi două aspecte îngrijorătoare ale METODEI UŞOARE. Despre al doilea aspect voi vorbi mai târziu. Primul aspect a reieşit din scrisorile pe care le-am primit. Iată trei exemple tipice: „N-am avut încredere în promisiunile dvs. şi îmi cer scuze. A fost uşor şi plăcut, exact aşa cum aţi spus. Am dăruit cartea dvs. tuturor prietenilor şi rudelor mele care fumează, dar nu pricep de ce nu o citesc”.

          „Am primit cartea dvs. acum opt ani, de la un prieten care se lăsase de fumat. Abia acum am citit-o. Singurul meu regret este că am pierdut opt ani”.

          „Tocmai am terminat de citit METODA UŞOARĂ. Am doar patru zile de când m-am lăsat de fumat, dar mă simt extraordinar şi ştiu că n-o să mai am niciodată nevoie de ţigară. Am început să citesc cartea dvs. acum cinci ani, am ajuns la jumătate şi am intrat în panică. Am ştiut că dacă o să citesc mai departe va trebui să mă las. Doamne, ce proastă am fost!”

          Nu, doamna în cauză nu a fost proastă. Vorbeam mai devreme de un buton vrăjit; METODA UŞOARĂ funcţionează exact ca un buton vrăjit. Să fie clar: METODA UŞOARĂ nu e magie, dar, pentru mine şi pentru sutele de mii de foşti fumători care au descoperit cât de uşor şi de plăcut este să renunţi la fumat, ea pare ceva magic!

          Avertismentul meu e următorul: suntem într-o situaţie de genul, „ce a fost întâi, oul sau găina?”

          Orice fumător vrea să se lase şi orice fumător poate descoperi că lucrul acesta e uşor şi plăcut. Numai teama îl împiedică să încerce. Cel mai mare beneficiu este eliberarea de această teamă. Dar nu te vei elibera până când nu termini cartea. Pe de altă parte, la fel ca în cazul doamnei de mai sus, teama ta se poate amplifica pe măsură ce citeşti şi asta te poate face să nu mai termini cartea.

          Nu tu ai decis să cazi în capcană, dar trebuie să-ţi fie clar: nu vei scăpa de-acolo decât dacă hotărăşti ferm că aşa vei face. S-ar putea să fii gata-gata să te laşi de fumat. Sau, dimpotrivă, s-ar putea să fii nehotărât. Oricum ar fi, te rog să ţii minte: N-AI ABSOLUT NIMIC DE PIERDUT!

          Dacă, atunci când vei termina cartea, decizi că vrei să fumezi în continuare, nimic nu te poate împiedica. Nu trebuie nici măcar să fumezi mai puţin ori să renunţi la fumat în timp ce citeşti. Şi, nu uita, nu e vorba de un tratament de şoc. Dimpotrivă, n-am decât veşti bune pentru tine. Te-ai gândit vreodată cum s-a simţit Contele de Monte Cristo când a scăpat din închisoarea aceea? Aşa m-am simţit eu când am scăpat din capcana nicotinei. Şi la fel se simt milioanele de foşti fumători care mi-au folosit metoda. Aşa te vei simţi şi tu la sfârşitul cărţii!

Attachments