AnnaE
#0

I. DESCRIEREA SUBSTANŢEI şi PROCESUL DE OBŢINERE 1.1. INTRODUCERE.

          Substanţele halucinogene produc schimbări asupra percepţiilor, mai ales cele vizuale, de la distorsiuni şi iluzii până la adevărate halucinaţii. Persoanele care prezintă halucinaţii induse de consumul acut de halucinogene sunt conştiente de faptul că acestea sunt provocate de substanţa respectivă, cu testarea realităţii intactă, ceea ce nu se întâmplă în cazul halucinaţiilor din schizofrenie.

          Halucinaţia este definită ca percepţie senzorială fără obiect extern.

          Iluzia este percepţia falsă a unei imagini senzoriale reale, o deformare a obiectului perceput.

          Nu există unanimitate în ceea ce priveşte cuvântul cel mai adecvat pentru a denumi aceste substanţe. În general este utilizat cuvântul halucinogene, dar pot fi întâlnite şi denumiri ca psihodelice, psihedelice, psihotomimetice, psihodisleptice sau psihotogene. Din punct de vedere psihofarmacologic, Lewin le-a clasificat în categoria fantastică.

          Aceste substanţe se află în plante, ciuperci, animale sau sunt un produs al sintezei chimice. Se cunosc aproape 100 de plante sau ciuperci care conţin substanţe halucinogene şi care sunt utilizate sau au fost utilizate la oameni.

          Există substanţe halucinogene care se cunosc încă din antichitate şi care prezintă o mare importanţă: sociologică, istorică şi culturală.

          În prezent, halucinogenele încă constituie centrul ritualurilor religioase şi magice în numeroase culturi, de la cele mai înapoiate la cele mai avansate.

          Popoarele indigene ale multor regiuni ale lumii au descoperit substanţe naturale din mediul lor care aveau proprietatea de a modifica simţul timpului, producând distorsiuni ale simţurilor şi modificând organizarea raţională a gândirii, aceste substanţe fiind denumite halucinogene naturale.

          În multe culturi halucinogenele naturale au jucat un rol important din perspectiva utilizării liturgico-magice, deoarece se utiliza consumul ritual al acestor substanţe ca modalitate de apropiere de divinitate.

          Consumul de halucinogene necesita o învăţare rituală direcţionată/orientată de şaman sau vrăjitor ca fiind cel mai iniţiat şi interpretator al senzaţiilor, viziunilor sau stărilor provocate de substanţă.

          Deşi unele dintre aceste substanţe continuă să fie consumate, în majoritatea cazurilor s-a schimbat total mediul şi finalitatea consumului. Substanţele sunt aceleaşi, însă contextul cultural este complet diferit. Aceste circumstanţe explică, în bună parte, faptul că există descrieri foarte diferite ale efectelor aceleiaşi substanţe halucinogene.

          Studiul adecvat al farmacologiei unora dintre halucinogene nu este uşor, deoarece, în general, este vorba despre poţiuni sau extracte obţinute din plante, care pot conţine unul sau mai multe principii active. În multe cazuri a fost izolat principalul responsabil al efectelor şi a fost posibilă studierea în urma administrării ca substanţă unică (de exemplu, ciupercile psylocibe din care a fost izolată psilocibina sau cactusul peyote din care s-a izolat mescalina).

          În prezent, halucinogenele sunt clasificate în Lista I a Convenţiei cu privire la Substanţele Psihotrope (Viena, 21.02.1971), un loc rezervat pentru acele substanţe pe care Organizaţia Naţiunilor Unite le consideră ca fiind foarte periculoase pentru sănătatea publică şi cărora le lipseşte o utilitate terapeutică recunoscută.

          Apogeul consumului de halucinogene în societăţile avansate a apărut în anii ‘60 şi ‘70. Totuşi, de la jumătatea anilor ‘90 s-a observat o creştere a consumului şi un nou interes pentru aceste substanţe. De câţiva ani s-a observat o întoarcere a consumului de astfel de substanţe cu provenienţă vegetală. Multe persoane culeg sau cultivă aceste substanţe pentru consum propriu.

          1.2. CLASIFICAREA HALUCINOGENELOR.

          Clasificarea cel mai des utilizată ia în considerare asemănarea cu neurotransmiţătorii cerebrali şi unele dintre caracteristicile chimico-structurale. Prezentăm în continuare această clasificare:

          Structură chimică relaţionată cu serotonina: indolalchimanine.

          Derivaţi ai acidului lisergic:

          Amide ale acidului lisergic (ergina) şi isolisergic (isoergina).

          Dietilamida acidului lisergic (lisergida, LSD-25).

          Triptamide substituite:

          Psilocibina, psilocina.

          Bufotenina, DMT şi DET (origine sintetică)

          Beta-carbolina: alcaloizi ai harmalei (harmina, harmalina, harmalol).

          Ibogaina.

          Acidul ibotenic şi muscimol.

          Structură chimică asemănătoare cu cea a catecolaminelor: fenieltilamine.

          Mescalina, elemicina şi miristicina.

          Fenilizopropilamine:

          Metoxiamfetamine: 2-CB, PMA, TMA, DOM/STP.

          Metilendioxiamfetamine: MDMA, MDA, MDE.

          Altele.

          Aricicloalchilamine:

          Fenciclidina (PCP)

          — Ketamina.

          • Derivaţi tropanici: atropină, hiosciamina şi escopolamina.

          • Salvinorina A.

          • Tuiona.

          • Canabinoide.

          Clasificarea conţine unele substanţe care produc singure schimbări relevante în percepţii sau halucinaţii în cazul ingestiei în doze crescute sau la subiecţi susceptibili. De aceea, nu pot fi considerate halucinogene. Chiar şi aşa, mulţi autori le includ în această categorie. Ne referim la canabinoide şi unii derivaţi ai fenietilaminei (MDMA, mDa, MDE).

          În continuare ne vom referi doar la LSD, utilizat ca substanţă prototip. 1.3. ORIGINEA ŞI SINTEZA LSD-ului.

          Lisergida (LSD sau LSD-25 sau dietilamida acidului lisergic) a fost sintetizată în 1938 de către Albert Hofmann în laboratoarele farmaceutice Sandoz în Basilea. Căutau un derivat ergotic cu proprietăţi situmulente asupra respiraţiei şi contracţiei uterine. Până la acea dată fuseseră izolate şi sintetizate diferite substante ergotice utilizate pentru oprirea hemoragiilor după naştere. Rezultatele la animalele de laborator nu au fost cele sperate iar cercetarea a fost abandonată pentru moment. În 1943 Hofmann a reînceput sinteza LSD şi au apărut rezultatele care vor fi detaliate în acest material.

          Astfel, LSD-ul este un derivat sintetic al acidului lisergic, care se află în pintenul (cornul) secarei. Pintenul secarei sau ergot este o ciupercă parazit (Claviceps purpurea) care conţine unii alcaloizi, numiţi ergotici, cum ar fi ergina sau ergonovina.

          Încă din Evul Mediu se cunoşteau epidemii de ergotism provocate prin contaminarea făinii pentru pâine cu această ciupercă. Intoxicaţia se manifesta prin convulsii sau cangrenă a extremităţilor, care se făceau negre şi se numea popular focul sacru sau focul din San Antonio.

          Există unele plante care conţin amide (R-CON-R) ale acidului lisergic (ergina şi isoergina) cu proprietăţi halucinogene. Astfel, acestea se găsesc în seminţele de volbură, Ololiuqui pentru azteci (Turbina corymbosa de asemenea cunoscută ca Rivea corymbosa sau Ipomoea violacea) sau Argyeia nervosa, răspândită în Hawai (hawaiian baby wood rose). Unele dintre acestea sunt utilizate încă de către indienii din sudul Mexicului.

          Descoperirea LSD-ului a fost însoţită de mari aşteptări în ceea ce priveşte posibilitatea de a gestiona în mod adecvat anumite tulburări mintale, mai ales psihozele. La început s-a crezut că era o substanţă capabilă să remedieze exact însăşi boala mintală, astfel încât, cu ajutorul LSD-ului se va putea ajunge rapid şi în mod adecvat la accesul la conştiinţa ascunsă a individului. Astfel a existat un entuziasm iniţial când LSD a fost comercializat (DelysdR) şi introdus în domeniul psihoterapiei, cu două aproximări: psiholitică (administrat în doze mici) şi psihodelică (administrat în doze crescute). A fost utilizat în multe tulburări psihiatrice, în special în cazul psihozelor.

          Totuşi, după entuziasmul iniţial a urmat o decepţie rapidă după primele încercări. În realitate, LSD nu reproducea exact tipul de tulburări de care sufereau în mod normal bolnavii. LSD-ul era dificil de utilizat şi, în unele cazuri, chiar exacerba simptomatologia psihotică. În mod lamentabil, în ciuda faptului că LSD a fost încercat de multiple grupuri, toate încercările realizate au fost foarte limitate din punct de vedere metodologic.

          Rezultatele fără succes ale aplicaţiei sale în terapie au fost însoţite de retragerea de pe piaţă şi interzicerea internaţională, atunci când au existat dovezi cu privire la consumul în scopuri recreative.

          LSD se prezintă în diverse forme, cele mai frecvente sunt hârtia sugativă şi pastile mici numite micropuncte. De asemenea, sub formă de capsule, tablete, fâşii de gelatină şi soluţie. Soluţia se aşează pe fâşii de hârtie sugativă unde rămâne impregnată. Aceste hârtii sunt decorate cu motive atractive. De asemenea, soluţia poate fi pusă pe bucăţi de zahăr. Denumirea populară a LSD-ului este acid sau tripi.

          În prezent, LSD-ul este sintetizat în mod clandestin. Provine din transformarea acidului lisergic care, la rândul său, poate proveni din alcaloizi ergotici, cum ar fi ergotamina.

Attachments
Halucinogene.doc 128.5 Kb . 107 Views