CUPRINS:
De ce o asemenea carte? 3
Copilul născut în Noaptea de Crăciun – Isaac Newton 5 „Ultimul vrăjitor” al lumii moderne. Viaţa sa este o adevărată poveste pe care nici astăzi nu o înţelegem foarte bine.
Templele viitorului – Louis Pasteur. 17
Considerat cel mai mare biolog al secolului 19 şi unul dintre binefăcătorii omenirii, sfâşiat între datoria de a ajuta şi nevoia de a merge mai departe.
Datoria de a trăi – Mărie Curie 28
Om de ştiinţă strălucit, dublă laureată a Premiului Nobel şi. femeie. Uneori viaţa merită totuşi trăită.
Timpul s-a terminat prea repede – Ettore Majorana 43
Considerat de Fermi drept unul din geniile absolute ale ştiinţei, dispare fără urmă la doar 32 de ani.
Să nu treci niciodată o apă mare.
Srinivasa Ramanujan 52
A realizat în doar câţiva ani cât alte mari talente într-o viaţă şi a fost „geniul pur” al matematicii secolului 20.
Prezicerile incredibile -Jules Verne 63
POVEŞTILE ŞTIINŢEI:
DE CE O ASEMENEA CARTE?
Din dragoste. Pentru cei aflaţi la început de drum, cum sunteţi mulţi dintre dumneavoastră, cărora ea le este dedicată. Ca şi pentru cei care au clădit ştiinţa. De multe ori, aşa cum i-am învăţat cu toţii din cărţi, aceştia ne apar ca nişte oameni mai curând bătrâni, preocupaţi, conştienţi de valoarea şi superioritatea lor, puţin cam acri, puţin plictisiţi, parcă ştiind că generaţii întregi se vor chinui să-i înveţe din manualele de şcoală. Dar de cele mai multe ori nu au fost aşa. Au trăit greu, au muncit enorm, au fost şi fericiţi, dar şi nefericiţi, au fost nedreptăţiţi şi la rândul lor au fost uneori nedrepţi. Au suferit. Au fost, într-un fel, oameni ca noi. Voi încerca să vă spun povestea a şase dintre ei, aleşi, recunosc, dintre cei care m-au impresionat cel mai mult pe mine. Pe trei dintre ei cred că îi ştiţi bine -Newton, descoperitorul legii gravitaţiei universale, Pasteur, fondatorul microbiologici şi Mărie Curie, descoperitoarea radioactivităţii. Pe alţi doi, cei mai mulţi probabil nu-i ştiţi deloc. Sunt oameni ale căror copilărie şi tinereţe le-au influenţat enorm cariera, dar care, spre deosebire de primii, nu au apucat anii gloriei împlinite. Şi totuşi, în secolul 20 au fost consideraţi poate cele mai „adevărate” genii ale profesiunii lor: Srinivasa Ramanujan în matematică, Ettore Majorana în fizică. Al şaselea, Jules Verne, nu a fost om de ştiinţă, dar prezicerile şi curajul imaginaţiei sale 1-au făcut să întrevadă aproape tot ce au descoperit mai târziu ştiinţa şi tehnica. Nu voi ocoli nici luminile, nici umbrele vieţilor şi muncii lor. Tot ce voi încerca este să vă spun despre ei lucruri pe care poate nu le-aţi ştiut niciodată. Nu se află aici formule sau detalii ale descoperirilor şi activităţii lor, decât poate „ascunse” în nişte casete la care, dacă nu vreţi, nu trebuie să vă opriţi. Şi nici nu vă cer neapărat să căutaţi pilde în aceste poveşti. Dacă totuşi le găsiţi
— cu atât mai bine. Altceva cred că o să vă cer: dacă ceva din viaţa lor vă emoţionează, nu vă împotriviţi. Dăruiţi-le acestor oameni o clipă din gândurile voastre şi, dacă se poate, chiar din sufletele voastre. O merită din plin. Pentru că, din copii, din tineri ca atâţia dintre voi, cei care citiţi această carte, ei au ajuns să schimbe istoria lumii sau măcar pe cea a ştiinţei. Şi un ultim lucru: observaţi, vă rog, că nu am în nici un caz de gând să vă spun cum vă veţi simţi când veţi deschide din nou manualele de şcoală.
COPILUL NĂSCUT IN NOAPTEA DE CRĂCIUN – ISAAC NEWTON.
Nu ştiu cum apar eu în faţa lumii, dar mie mi se pare că nu am fost decât un copilaş care, jucându-se pe malul mării, se bucura din când în când găsind o scoică mai frumoasă sau o pietricică mai netedă, în timp ce marele ocean al adevărului se întindea nedescoperit în faţa mea.
Şir Isaac Newton.
A fost odată, şi mai există şi acum, un loc de care nu prea auzise nimeni, un cătun numit Woolsthorpe, în Lincolnshire, aproape de oraşul Grantham. Acolo trăia o familie de fermieri cu oarecare stare, printre puţinii cărora le mergea cât de cât bine. Se numeau Isaac şi Hannah. Trecuse vara şi acum se pregăteau de iarnă şi mai ales de naşterea primului lor copil. Toată lumea era liniştită. Numai că, aşa cum se întâmplă uneori, în octombrie Isaac are un accident şi moare. Hannah mai avea destul până să nască nu e greu de imaginat cum trecea pentru ea timpul Şi vine decembrie. Era frig şi umezeală. Dintr-odată se pornesc durerile facerii, înainte de termen. Iar Dumnezeu se vede că avea planurile Lui, pentru că micuţul vine pe lume în ziua de Crăciun. Cei care au fost de faţă, când l-au văzut, o mână de carne „de încăpea în una din oalele din bucătărie”, aproape un schilod, au fost convinşi că nu va apuca seara, A apucat-o. Avea să apuce încă multe altele, până dincolo de vârsta de 80 de ani. A fost botezat după tată: Isaac. Numele de familie: Newton. Din 1705, deci de la vârsta de 63 de ani, a fost „Şir Isaac”. Şi dacă ziua naşterii sale este una specială, plină de semnificaţie şi de simboluri, nici anul naşterii nu este unul mai prejos. Pentru că este anul în care a murit Galileo Galilei. Fizica de astăzi, aşa cum o ştim şi o învăţăm noi, lor le datorează începuturile sale adevărate. Dar, pentru micul Isaacpovestea de-abia acum începe.
Copilărie grea.
Toate greutăţile s-au adunat pe capul micului Isaac – personale, sociale, mentale. Când avea doar trei ani, mama sa se recăsătoreşte cu un pastor, reverendul Barnabas Smith (care avea 63 de ani). De la bun început acesta nu acceptă în casă un copil care nu era al lui! Hannah se mută în casa parohială din North Witham, iar Isaac avea să rămână până la 10 ani în grija bunicii sale din partea mamei. Orfan de dinainte de a se naşte, rămâne acum şi fără mamă. Pe bunică nu o va simţi aproape niciodată şi nici nu o va iubi. Problema lui era nu doar că rămăsese singur, ci mai ales că inteligenţa lui deosebită îl face să-şi dea seama de întreaga situaţie. Aşa că, ar fi foarte interesant de imaginat cum ar fi evoluat, „ce s-ar fi ales de el”, dacă ar fi trăit o viaţă de familie normală, lângă ambii părinţi, cu toată grija şi dragostea pe care le merită orice copil.
Va merge la şcoala elementară din apropiere, deşi nici un Newton înaintea lui Isaac nu avusese parte de carte (doar unchiul William Ayscough, din partea mamei, absolvise Universitatea de la Cambridge).
Este drept, la Woolsthorpe, unde locuia, era înconjurat de o mulţime de veri şi alţi membri ai familiei, dar nu s-a legat nimic între ei. Şi aşa au continuat lucrurile până în 1653, când pastorul moare şi mama sa revine lângă copil. Care acum avea 11 ani. Cea mai frumoasă perioadă a relaţiei părinte-copil se consumase în gol. Mai mult, îi aducea un frate şi două surori. Pe care nu îi va accepta niciodată.
Ani de şcoală.
Extrem de nefericit cu fraţii vitregi în casă, Isaac este trimis, doi ani mai târziu, la Grantham, ca să-şi continue şcoala. Va locui în toată perioada la Mr. Clark, farmacist. Şi, culmea, se va înţelege mai bine cu cei trei copii vitregi ai acestuia!
Dar şi la şcoală şi acasă este. diferit. Nu-şi face prieteni, nu se înţelege cu băieţii (care, se pare, îl urau în unanimitate!), se bate, găseşte că doar unul din colegii săi este „drăguţ” – îl chema Chrichloe. Preferă, dacă vă vine să credeţi, compania fetelor şi acasă face mobilă pentru. păpuşile fiicei lui Mr. Clark. Prima şi ultima sa dragoste. De la păpuşi trece la tot felul de maşinării şi unelte cu care umple casa (şi pe care cheltuieşte toţi banii primiţi de acasă). Şi care îl fac să devină un desenator şi un inventator de mare forţă.
