PROLOG.
Un bărbat mărunt şi-prăfuit într-o încăpere mică şi plină de praf. Aşa m-am gândit întotdeauna Ia el: un simplu bărbat mărunt şi prăfuit într-o încăpere mică şi prăfuită.
Nici unei femei de serviciu nu i s-a îngăduit vreodată să intre în biroul acela cu draperii groase pătate de funingine la ferestrele ce dădeau spre Birdcage Walk. După cum nici o persoană, indiferent dacă avea sau nu de a face cu curăţenia, nu a primit vreodată permisiunea să pătrundă acolo, decât dacă înăuntru se afla însuşi colonelul Răine.
Şi nimeni nu l-ar fi putut acuza pe colonel că ar avea alergie la praf.
II întâlneai pretutindeni: pe duşumeaua lustruită din lemn de stejar, ascunsă doar parţial privirilor de un covor de iută; acoperea cu o peliculă fină rafturile cu cărţi, fişctele, radiatoarele, braţele fotoliilor şi telefoanele; dâre aleatorii se întindeau pe tăblia zgâriată a biroului de lucru, petele curate marcând locurile de unde dosarele sau cărţile fuseseră de curând împinse într-o parte: particule fine pluteau aferate în fasciculul de lumină furişat pieziş printr-un ochi de geam rămas neacoperit de draperie; şi, fie că era sau nu o iluzie optică, nu era nevoie de nici pic de imaginaţie ca să vezi patina de praf de pe părul cărunt şi rar, pieptănat pe spate, al bărbatului de la birou, să-l vezi vârât temeinic în ridurile adânci săpate în obrajii cenuşii şi scofâlciţi şi pe fruntea înaltă.
Pe urmă vedeai ochii de sub pleoapele zbârcite şi uitai cu lotul de praf. Erau nişte ochi care îmbinau sclipirea dură a unei pietre de peridot cu limpezimea de acvamarin decolorat a unui gheţar de Groenlanda, fără să degaje atâta căldură.
În timp ce traversam încăperea, s-a ridicat în picioare ca să mă întâmpine, mi-a întins o mână osoasă şi rece. dură ca ounealtă de grădinărit, mi-a făcut semn să iau loc pe fotoliul de vizavi de panelul cu un furnir deschis la culoare, clin faţa biroului, de mahon, cu care făcea notă discordantă, şi în sfârşii s-a aşezat pe scaunul lui, ţinându-'şi spatele foarte drept şi mâinile împreunate pe biroul prăfuit.
— Bine-ai venit acasă, Bentall.
Vocea se potrivea cu ochii, mai-mai că puteai să auzi pârâitul îndepărtat al gheţii uscate.
— Te-ai întors repede. Ai avut o călătorie plăcută?
— Nu, domnule. Un magnat al industriei textile din Midlands, care a fost amânat pentru o altă cursă ca să mi se facă mie loc la Ankara, n-a fost deloc plăcut impresionat. Urmează să primesc veşti de la avocaţii lui şi, ca un articol adiţional, are de gând să scoată BEA de pe liniile aeriene europene. Ceilalţi pasageri au refuzat să aibă de a face cu mine, stewardesele m-au ignorat complet şi, colac peste pupăză, avionul s-a hurducăit ca o căruţă pe un drum de ţară. Dacă facem abstracţie de toate astea, a fost o călătorie minunată.
— Astfel de lucruri se mai întâmplă, a remarcat el cu exactitate.
Un tic nervos aproape imperceptibil în colţul stâng al gurii sale subţiri putea fi luat drept zâmbet. Nu aveai nevoie decât de o imaginaţie puternică, dar era greu de spus, căci douăzeci şi cinci de ani de amestec în treburile altora din Extremul Orient păreau să fi atrofiat muşchii faciali ai colonelului.
— Ai dormit?
Am scuturat din cap.
— N-am pus geană pe geană.
— Păcat. Şi-a ascuns cu pricepere supărarea şi şi-a dres glasul cu delicateţe. Ei bine, mă tem că va trebui să porneşti din noii la drum, Bentall. În noaptea asta. La ora douăzeci şi trei, de pe London Airport.
Am lăsat o pauză de câteva secunde, dându-i de înţeles că nu dădeam glas tuturor lucrurilor pe care le aveam în minte, apoi am săltat din umeri resemnat.
— Înapoi în Iran?^
— Dacă era să te transfer din Turcia în Iran, n-aş fi riscat să atrag asupra noastră mânia industriei textile din Midlands, aducându-te tocmai până-n Londra, ca să-ţi spun chestia asta. (Din nou, sugestia slabă a unui tic în colţul gurii.) Cu mult mai departe, Bentall. Sydney, Australia. Mi se pare că pentru tine e un teritoriu nou, nu?
— Australia? Fără să-mi dau seama, m-am ridicat în picioare. Australia! Domnule colonel, n-aţi primit telegrama mea de săptămâna trecută? Opt luni de muncă, totul era aranjat, mai aveam de dat doar lovitura de graţie. Aş mai fi avut nevoie de o săptămână, cel mult două…
— Ia loc! Tonul vocii, pe potriva ochilor, a avut efectul unei găleţi cu apă rece turnată peste mine. (S-a uitat gânditor la mine şi vocea i s-a încălzit uşor, ajungând imediat sub punctul de îngheţ. Preocuparea ta este apreciată cum se cuvine, dar e inutilă. Să sperăm, spre propriul tău bine, că nu-i subestimezi pe… ăă… Oponenţii noştri în aceeaşi măsură în care se pare că-i subestimezi pe şefii tăi. Ai făcut o treabă excelentă, Bentall, sunt cât se poate de sigur că în oricare alt departament guvernamental ai fi fost propus pentru o decoraţie, dar partea ta de misiune s-a încheiat. Nu ţin deloc ca anchetatorii mei personali să îndeplinească şi rolul de călăi.
— Îmi cer scuze, sir, am spus eu jalnic. Nu deţin întreaga…
— Ca să continui cu propria ta metaforă, lovitura de graţie este pa cale să fie aplicată. Era exact ca şi cum nu m-ar fi auzit. Această scurgere de informaţii – aproape dezastruoasă, aş putea spune – de la Institutul de Cercetare pentru Muniţii şi Combustibili din Hepworth este pe punctul de a fi închisă ermetic. Totalmente şi pentru totdeauna. A aruncat o privire către ceasul electric de perete.
