Viewing Single Post
AnnaE
#0

CAPITOLUL 1

          PRELUDIU: DUMINICĂ.

          De la 1,00 la 9,00

          Chibritul hârşâi zgomotos pe metalul ruginit al barăcii de tablă ondulată, pâlpâi, apoi se aprinse proiectând o pată de lumină slabă, zgomotul aspru ca şi lumina neaşteptată părând deopotrivă de stranii în liniştea nopţii deşertului. Ochii lui Mallory urmăriră mecanic mişcarea chibritului aprins şi adăpostit în căuşul palmei până la ţigarea ce ieşea de sub mustaţa tunsă scurt a comandorului, văzu flacăra oprindu-se ia câţiva centimetri de obraz, văzu de asemeni calmul neaşteptat al acelui obraz, privirea fără expresie, absentă a omului care asculta ceva. Apoi chibritul dispăru strivit în nisipul terenului de aterizare.

          — Acum îi aud, spuse comandorul încet. Îi aud venind. Cinci minute, nu mai mult. În astă-seară nu e vânt – vor ateriza pe pista numărul doi. Haideţi, să-l întâmpinăm în camera de interogatoriu. Făcu o pauză, îl privi pe Mallory zeflemitor şi păru că zâmbeşte. Dar întunericul îl înşelă pentru că vocea lui nu era veselă. Stăpâneşte-ţi nerăbdarea, tinere – încă puţin. Lucru-rile n-au mers prea bine în noaptea asta. Mă tem că ai să primeşti toate răspunsurile pe care le aştepţi şi încă mai repede decât crezi. Se întoarse brusc şi porni cu paşi mari în direcţia clădirilor masive ce se detaşau vag în lumina palidă dominând linia orizontului.

          Mallory ridică din umeri, apoi îl urmă mai încet, ţinând pasul cu un al treilea membru al grupului, un tip scund şi lat în spate cu un pronunţat mers legănat.

          Mallory se întrebă plictisit cât îi trebuise lui Jensen până să deprindă mersul acesta de marinar. Desigur, treizeci de ani pe mare – şi atâţia făcuse Jensen – erau suficient să justifice mersul acesta în pas de dans vioi: dar nu asta avea importanţă. Ca şef strălucit şi merituos ai biroului Operaţiilor Subversive (O. S.) din Cairo, intriga, înşelătoria, imitaţia şi deghizarea erau sufletul vieţii căpitanului James Jensen, decorat cu înaltul Ordin ai Marinei. Hamal levantin agitator – Îşi câştigase respectul plin de teamă al docherilor din Alexandretta până în Alexandria; călăuză de cămile – triumfase cu neruşinare, coricurând pe beduinii cei mai experţi şi nici cel mai patetic cerşetor nu-şi arătase vreodată rănile mari mai convingător în bazarele şi pieţele Orientului. În seara aceasta era pur şi simplu marinar. Era îmbrăcat în alb din cap până în picioare – lumina stelelor strălucea pe galoanele aurii ale epoleţilor şi pe cozoroc.

          Paşii lor striviră la unison nisipul bătătorit şi răsunară mai ascuţit când trecură pe cimentul pistei de decolare. Aproape pierduseră din vedere silueta grăbită a comandorului de aviaţie. Mallory trase aer în piept şi se întoarse deodată spre Jensen.

          — Domnule, ce înseamnă toate astea? Ce-l toată mişcarea asta, pe ascuns? Şi de ce sunt amestecat şi eu în toate astea? Pe Dumnezeul meu, domnule, de-abia ieri mi-au dat drumul din Creta, am fost înlocuit cu o înştiinţare prealabilă doar de opt ore. Mi s-a spus că am o lună concediu. Ce se întâmplă?

          — Ei bine, murmură Jensen, povesteşte-mi ce s-a întâmplat?

          — Nici o zi liberă, spuse Mallory cu amărăciune. Nici măcar o noapte de somn. Ore întregi petrecute în birourile Statului Major, răspunzând la o mulţime de întrebări neroade şi blestemate cu privire la ascensiuni în Alpii Meridionali. Apoi la miezul nopţii am fost sculat din pat, spunându-mi-se că trebuie să vă întâlnesc şi am fost purtat într-o maşină ore întregi prin acest deşert blestemat de un scoţian nebun care cânta cântece de beţivan şi. Care mi-a pus sute de întrebări care mai de care mai. Idioate şi mai trăsnite!

          — Una din deghizările mele pe care am considerat-o cea mai reuşită, spuse Jensen cu înfumurare; Personal, am găsit acest voiaj foarte distractiv!

          — Una din deghi… Mallory se întrerupse, îngrozit de amintirea lucrurilor pe care le spusese bătrânului căpitan scoţian mustăcios care condusese vehiculul… Îmi… Îmi pare tare rău, domnule! Nu mi-am închipuit…

          — Bineînţeles că nu puteai să bănuieşti! Îl întrerupse Jensen energic. Vroiam să văd dacă eşti omul indicat pentru această treabă. Sunt sigur că eşti – eram aproape sigur chiar înainte de a te aduce din Creta. Dar de unde ţi-a venit ideea că pleci în concediu, nu ştiu. S-a contestat adesea bunul simţ al Serviciului de Informaţii, dar nu mergem chiar aşa departe încâl să trimitem un hidroavion pentru singurul motiv de a permite tinerilor ofiţeri să petreacă o lună, pierzându-şi timpul şi făcându-şi de cap prin Cairo, termină el sec.

          — Totuşi nu ştiu…

          — Răbdare, băiete, răbdare, aşa cum ţi-a recomandat stimatul nostru comandor. Timpul e fără sfârşit. Aşteptare şi iarăşi aşteptare, asta e viaţa în Orient.

          — Dar să dormi numai patru ore în trei zile, nu mai e viaţă! Spuse Mallory cu înfocare. Şi asta-l tot. Atât am dormit… Dar iată-l că sosesc!

          Amândoi strânseră instinctiv ochii când luminile orbitoare ale proiectoarelor de aterizare trecură peste ei, pista luminoasă scânteind până departe în întunericul înconjurător. În mai puţin de un minut primul bombardier se lăsă jos, greoi, cu stângăcie, oprindu-se chiar alături de ei. Vopseaua cenuşie de camuflaj a fuzelajului din spate şi a ampenajului era ciuruită de gloanţe şi de o schijă de obuze, o aripioară era tăiată şi motorul exterior din stânga nu mai funcţiona, saturat de ulei. Plexiglasul cabinei era sfărâmat şi avea o mulţime de găuri.

          Jensen privi îndelung găurile şi cicatricile aparatului deteriorat apoi scutură din cap şi privi în altă parte.

          — Patru ore de somn, căpitane Mallory, spuse el liniştit. Patru ore. Încep să cred că poţi să te socoteşti al dracului de norocos că ai dormit şi atât.

          Camera în care aveau loc interogatoriile, puternic luminată de două becuri fără abajur, era lipsită de confort şi prost aerisită. Mobilierul se compunea din câteva hărţi murale şi planuri şifonate, vreo câteva scaune de asemeni uzate şi o masă de lemn nelustruită. Flancat de o parte şi de alta de Jensen şi Mallory, comandorul era aşezat în spatele mesei când uşa se deschise brusc şi primul grup de aviatori intră, clipind des din ochi în lumina strălucitoare cu care nu erau obişnuiţi. Erau conduşi de un pilot cu părul negru, lat în spate, care ţinea în mâna stingă casca şi combinezonul de zbor. Purta o caschetă Anzac lăsată pe spate şi cuvântul Australia era înscris în alb pe fiecare umăr. Încruntat, fără să scoată un cuvânt şi fără să ceară voie, se aşeză în faţa lor, scoase un pachet de ţigări şi aprinse un chibrit pe suprafaţa mesei. Mallory privi pe furiş la comandor. Comandorul părea resemnat. Şi chiar vorbi pe un ton resemnat.

Attachments