CAPITOLUL 8
Acceptarea clipei Acum.
Efemeritate şi ciclurile vieţii.
Există cicluri ale succesului, când lucrurile merg bine şi prosperă, şi cicluri ale eşecului, când lucrurile se năruiesc şi se dezintegrează. E nevoie să le lăsaţi să dispară ca să creaţi spaţiul în care să apară lucruri noi ori să se producă transformarea.
Dacă în acel moment vă agăţaţi de lucruri şi vă opuneţi, înseamnă că refuzaţi să urmaţi cursul vieţii şi veţi suferi. Distrugerea este necesară pentru că o nouă creştere să poată avea loc. Un ciclu nu poate exista fără celălalt.
Ciclul descendent este absolut esenţial pentru realizarea spirituală. Trebuie să fi cunoscut un eşec profund la un anumit nivel, sau să fi suferit o pierdere gravă sau o mare durere pentru a te simţi atras de dimensiunea spirituală. Sau poate chiar succesul însuşi a devenit gol şi lipsit de înţeles, şi în acest fel s-a transformat într-o pierdere.
Eşecul se găseşte ascuns în fiecare succes şi succesul în fiecare eşec. În această lume, adică la nivelul formelor, oricine cunoaşte mai devreme sau mai târziu eşecul şi, în ultimă instanţă, orice realizare se transformă în nimic. Toate formele sunt efemere.
Puteţi fi în continuare activ, manifestând noi forme şi condiţii, dar nu vă veţi identifica cu ele. Nu este nevoie că acestea să vă ofere un sentiment de identitate. Ele nu sunt viaţa dumeavoastră – sunt numai situaţia dumneavoastră de viaţă.
Un ciclu poate dura oricât, de la câteva ore la câţiva ani. Sunt cicluri lungi şi, în interiorul acestora, cicluri scurte. Multe boli sunt create din cauza împotrivirii faţă de ciclurile cu un nivel scăzut de energie, care sunt de o importanţă vitală pentru regenerare. Impulsul compulsiv de a face şi tendinţa de a a deriva valoarea de sine şi identitatea în factori exteriori, precum realizările, este o iluzie inevitabilă atât timp cât vă identificaţi cu mintea.
Identificarea face să vă fie greu sau chiar imposibil să acceptaţi ciclurile negative şi să le permiteţi să existe. Astfel, inteligenţa organismului poate prelua controlul ca o măsură de autoprotecţie şi creează o boală pentru a va determina să vă opriţi, în aşa fel încât regenerarea necesară să poată avea loc.
Atât timp cât mintea dumneavoastră evaluează o situaţie ca fiind „bună”, indiferent dacă este vorba de o relaţie, o posesiune, un rol social, un loc, sau corpul dumneavoastră fizic, mintea se agaţă şi se identifică cu ea. Vă face fericit, vă face să aveţi o părere bună despre sine şi poate deveni o parte din cine sunteţi sau din cine credeţi că sunteţi.
Dar nimic nu durează în această dimensiune, unde totul e mâncat de molii şi rugină. Orice se sfârşeşte sau se transformă, sau poate suferi o schimbare de polaritate: aceeaşi situaţie, care ieri sau anul trecut era bună, s-a transformat brusc sau treptat într-una rea. Lucrul care v-a făcut fericit vă face acum nefericit. Prosperitatea de astăzi devine consumul sterp de mâine. Nunta fericită şi luna de miere devin divorţul sau convieţuirea nefericită.
Sau dispare o situaţie, iar absenţa ei va face nefericit. Când o stare sau o situaţie de care mintea s-a ataşat şi cu care s-a identificat se schimbă sau dispare, mintea nu va fi în stare să accepte. Se va agăţa de starea care dispare şi se va opune schimbării. Este aproape ca şi cum vi s-ar fi smuls un mădular din trup.
Aceasta înseamnă că fericirea şi nefericirea dumneavoastră sunt de fapt una. Numai iluzia timpului le separa.
CÂND NU OPUI REZISTENŢĂ VIEŢII, te afli într-o stare de graţie, de pace şi naturaleţe. Această stare nu mai are nevoie ca lucrurile să fie într-un anume fel, bune sau rele.
Pare aproape paradoxal, şi totuşi, când dependenţa interioară faţă de forme nu mai există, condiţiile exterioare ale vieţii dumneavoastră tind să se îmbunătăţească considerabil. Lucruri, oameni sau condiţii despre care aţi crezut că vă sunt necesare pentru a fi fericit vin acum spre dumneavoastră fără luptă şi fără efort, şi sunteţi astfel liber să vă bucuraţi de ele şi să le apreciaţi – atât timp cât vor dura.
Şi aceste lucruri vor trece, desigur, ciclurile vin şi pleacă, dar când nu mai există dependenţa, nu mai există nici frica de pierdere. Viaţa curge lin.
Fericirea derivată dintr-o sursă secundară nu este niciodată foarte profundă. Este numai o reflexie palidă a bucuriei Fiinţei, a păcii vibrante pe care o găsiţi în interior în starea de abandonare de sine. Fiinţa vă poartă dincolo de polarităţile minţii şi va eliberează de dependenţa de formă. Chiar dacă totul s-ar prăbuşi şi s-ar fărâma în jurul dumneavoastră, tot aţi simţi un miez interior de pace profundă. Poate nu veţi fi fericit, dar veţi avea pace.
Folosirea şi abandonarea negativismului.
Orice rezistenţă interioară este trăită că o formă sau alta de negativism. Orice negativism este rezistenţă. În contextul acesta, cele două cuvinte sunt aproape sinonime.
Negativismul merge de la iritare sau nerăbdare la furie feroce, de la o stare depresivă sau resentimente neexprimate la disperarea sinuciderii. Rezistenţa declanşează uneori corpul-durere emoţional, caz în care chiar şi o situaţie minoră poate produce un negativism intens, precum furia, deprimarea sau suferinţa profundă.
Falsul sine crede că prin negativism poate manipula realitatea şi poate obţine ceea ce îşi doreşte. Crede că prin negativism poate atrage o situaţie dezirabilă sau o poate face să dispară pe cea indezirabilă.
Dacă „dumneavoastră” – mintea – nu aţi fi crezut că nefericirea are efect, de ce aţi mai crea-o? Adevărul este, desigur, că negativismul nu are nici un efect. În loc să atragă o situaţie dezirabilă, o împiedică să apară. În loc să dizolve situaţia indezirabilă o continuă. Singura funcţie „folositoare” pe care o are negativismul este aceea de a întări sinele fals şi de aceea falsul sine îl îndrăgeşte.
Odată ce v-aţi identificat cu o anumită formă de negativism, nu mai doriţi să renunţaţi la ea şi, la un nivel profund inconştient, nu vă doriţi o schimbare pozitivă. Aceasta v-ar ameninţa identitatea de persoană depresivă, nervoasă sau nedreptăţită. Atunci veţi ignora, nega sau sabota lucrurile pozitive din viaţa dumneavoastră. Este un fenomen obişnuit şi este o nebunie.
OBSERVAŢI ORICE PLANTĂ SAU ORICE ANIMAL ŞI lăsaţi-le să vă înveţe ce înseamnă acceptarea a ceea ce este şi abandonarea de sine în clipa Acum.
Lăsaţi-le să vă înveţe Fiinţa.
Lăsaţi-le să vă înveţe integritatea – să fii întreg, să fii tu însuţi, să fii real.
Lăsaţi-le să vă înveţe cum să trăiţi şi să muriţi şi cum să nu transformaţi viaţa şi moartea într-o problemă.
Emoţiile negative recurente conţin uneori un mesaj, la fel ca şi boala. Dar orice schimbări aţi face, indiferent dacă au legătură cu slujba pe care o aveţi sau cu relaţiile dumneavoastră, sau cu mediul în care vă aflaţi, vor fi numai schimbări cosmetice, dacă nu apar dintr-o schimbare a nivelului de conştiinţă. Iar schimbarea nivelului de conştiinţă înseamnă un singur lucru: să deveniţi mai prezent. Când aţi atins un anumit nivel de prezenţă, nu mai aveţi nevoie de negativism pentru a şti care sunt lucrurile de care aveţi nevoie în situaţia dumneavoastră de viaţă.
Dar atât timp cât negativismul este prezent, folosiţi-l. Folosiţi-l ca pe un semnal care vă reaminteşte să deveniţi mai prezent.
ORI DE CÂTE ORI SIMŢIŢI NEGATIVISMUL APĂRÂND în interiorul dumeavoastră, indiferent dacă este cauzat de un factor exterior, de un gând sau de un lucru de care nu sunteţi conştient, consideraţi-l a fi vocea care a spune: „Atenţie, Aici şi Acum. Trezeşte-te. Ieşi din minte. Fii prezent.”
Chiar şi cea mai uşoară formă de iritare e semnificativă şi trebuie recunoscută şi observată; altfel se va produce o acumulare crescândă de reacţii neobservate.
Poate sunteţi capabil să renunţaţi la negativism atunci când vă daţi seama că nu doriţi să aveţi acest câmp de energie în interiorul dumneavoastră şi că nu serveşte niciunui scop. Dar asiguraţi-vă că renunţaţi la el în totalitate. Dacă nu-l puteţi abandona, acceptaţi că există şi concentraţi-vă atenţia asupra sentimentului.
O ALTERNATIVĂ PENTRU RENUNŢAREA LA O REACŢIE negativă este să vă imaginaţi că deveniţi transparent faţă de cauza externă a reacţiei, făcând-o astfel să dispară.
Vă recomand să folosiţi acest exerciţiu pentru evenimentele minore, chiar neînsemnate. Să presupunem că staţi liniştit acasă. Brusc se aude sunetul ascuţit de la alarmă unei maşini din stradă. Apare un sentiment de iritare. Care este scopul sentimentului de iritare? Absolut niciunul. De ce l-aţi creat? N-aţi făcut-o dumneavoastră. Mintea l-a creat. S-a produs absolut automat, total inconştient.
De ce a creat mintea acest sentiment? Pentru că deţine credinţa inconştientă că rezistenţa ei, ceea ce dumneavoastră trăiţi ca negativism sau nefericire într-o formă sau alta, va face cumva să dispară situaţia indezirabilă. Aceasta este bineînţeles o iluzie. Rezistenţa pe care o creează în acest caz sentimentul de iritare sau de enervare este cu mult mai supărătoare decât cauza iniţială pe care încearcă să o dizolve.
Toate aceste lucruri pot fi transformate în practică spirituală.
SIMŢIŢI CĂ DEVENIŢI TRANSPARENT, ca şi cum nu aţi mai avea soliditatea corpului material. Acum permiteţi zgomotului sau oricărui lucru care provoacă o reacţie negativă, să treacă pur şi simplu prin dumneavoastră. Nu se mai izbeşte de un „perete” solid în interiorul dumneavoastră.
După cum am spus, exersaţi mai întâi cu lucruri minore. Cu alarma de la maşină, cu lătratul câinelui, cu ţipetele copiilor, cu blocajul din trafic. În loc să aveţi un perete de rezistenţă în interiorul dumneavoastră, de care se lovesc constant şi dureros lucrurile care „n-ar trebui să se întâmple”, lăsaţi totul să treacă prin dumneavoastră.
Cineva va spune un lucru grosolan sau cu intenţia de a va răni. În loc să recurgeţi la reacţia inconştientă şi negativă, precum atacul, apărarea sau închiderea în sine, lăsaţi totul s treacă prin dumneavoastră. Nu opuneţi rezistenţă. Este ca şi cum nu ar mai exista nimeni care poate fi rănit. Aceasta este iertarea. În acest fel deveniţi invulnerabil.
Puteţi în continuare să-i spuneţi acelei persoane că se comportă inacceptabil, dacă aceasta este alegerea dumneavoastră. Dar ea nu mai are puterea să vă controleze starea interioară. Propria dumneavoastră putere acţionează – nu puterea altcuiva asupra dumneavoastră; nici nu mai sunteţi controlat de minte. Indiferent dacă este vorba de alarma maşinii, de o persoană nepoliticoasă, de inundaţii, de un cutremur dau de pierderea tuturor bunurilor materiale, mecanismul de rezistenţă este acelaşi.
Deocamdată căutaţi în exterior, şi nu vă puteţi opri din căutare. Poate că următorul seminar vă va aduce răspunsul, poate o nouă tehnică. Eu vă pot spune:
NU CĂUTAŢI PACEA. Nu căutaţi nici o altă stare decât cea în care sunteţi acum. Pentru că altfel veţi crea conflict interior şi rezistenţa inconştientă.
Iertaţi-vă atunci când nu sunteţi împăcat. Atunci când acceptaţi toată lipsa dumneavoastră de pace, aceasta se transformă în pace. Orice acceptaţi pe deplin vă duce acolo, vă dăruieşte pacea. Acesta este miracolul abandonării.
Când acceptaţi ceea ce este, fiecare moment devine cel mai bun moment. Aceasta este iluminarea.
Natura compasiunii.
TRECÂND DINCOLO DE POLARITATEA CREATĂ DE MINTE, deveniţi asemenea unui lac adânc. Situaţia externă a vieţii dumneavoastră, orice se petrece în exterior, este suprafaţa lacului. Uneori calmă, alteori furtunoasă şi agitată de vânt, în concordanţă cu ciclurile şi anotimpurile. În adânc însă, lacul rămâne mereu netulburat. Dumneavoastră sunteţi întregul lac, nu numai suprafaţă, şi sunteţi în contact cu propria adâncime care rămâne absolut nemişcată.
Nu vă opuneţi schimbării, agăţându-vă mental de o situaţie. Pacea dumneavoastră interioară nu depinde de ea. Rămâneţi în Fiinţa – neschimbătoare, atemporală, nemuritoare – şi nu mai depindeţi pentru împlinire şi fericire de lumea exterioară a formelor mereu schimbătoare. Vă puteţi bucura de ele, vă puteţi juca cu ele, vă puteţi crea forme noi, puteţi aprecia frumuseţea a tot ce există. Dar nu va mai exista nevoia de a vă ataşa de niciuna dintre ele.
Atât timp cât nu sunteţi conştient de Fiinţă, nu veţi sesiza realitatea celorlalţi oameni, pentru că nu v-aţi găsit propria realitate. Formele lor vor plăcea sau vor displăcea minţii dumeavoastră, formele incluzând nu numai corpurile, ci şi minţile lor. Relaţia autentică devine posibilă numai când exista conştiinţa Fiinţei.
Venind din Fiinţă, veţi percepe corpul şi mintea altei persoane ca şi cum ar fi un ecran în spatele căruia veţi simţi realitatea lor adevărată, aşa cum o simţiţi şi pe a dumeavoastră. În felul acesta, când va confruntaţi cu suferinţa sau cu comportamentul inconştient al altei persoane, rămâneţi prezent şi în contact cu Fiinţa şi puteţi astfel privi dincolo de formă şi-i puteţi simţi Fiinţa luminoasă şi pură prin propria dumneavoastră Fiinţă.
La nivelul Fiinţei, orice suferinţă este recunoscută ca iluzie. Suferinţa este cauzată de identificarea cu forma. Prezenţa acestei înţelegeri provoacă vindecări miraculoase – prin trezirea conştiinţei Fiinţei în alţii – atunci când aceştia sunt pregătiţi.
Compasiunea este conştiinţa unei legături adânci între dumneavoastră şi toate fiinţele. Data viitoare când veţi spune „nu am nimic în comun cu această persoană”, amintiţi-vă că aveţi extraordinar de mult în comun: peste numai câţiva ani – doi sau şaptezeci de ani, nu contează prea mult – amândoi veţi deveni cadavre în descompunere, apoi grămezi de praf, iar apoi absolut nimic. Adevărul acesta ne trezeşte şi ne face să devenim mai umili, fără a lăsa prea mult loc mândriei.
Este acesta un gând negativ? Nu, este un fapt. De ce să închideţi ochii în faţa lui? În acest sens, există o egalitate totală între dumneavoastră şi orice altă fiinţă.
UNA DINTRE CELE MAI PUTERNICE PRACTICI spirituale este meditaţia profundă asupra morţii formelor fizice, inclusiv a dumneavoastră. Se numeşte: a muri înainte de moarte.
Pătrundeţi adânc în aceasta meditaţie. Forma dumeavoastră fizică se dizolvă, nu mai există. Apoi vine un moment când toate formele mentale sau gândurile mor şi ele. Sunteţi încă aici – prezenţa divină din dumneavoastră. Luminoasă, pe deplin trează.
Nimic din ce a fost real nu a murit vreodată, ci numai nume, forme şi iluzii.
La acest nivel profund, compasiunea devine vindecătoare în cel mai larg sens. În această stare, influenţa vindecătoare nu este bazată pe fapte, ci pe fiinţare. Oricine intră în contact cu dumneavoastră va fi atins de prezenţă şi va fi influenţat de pacea pe care o emanaţi, fie că este conştient de aceasta sau nu.
Când sunteţi pe deplin prezent şi oamenii din jurul dumneavoastră manifestă comportament inconştient, nu veţi mai simţi nevoia să reacţionaţi, aşa că nu acordaţi inconştienţei vreo realitate. Pacea dumneavoastră este atât de vastă şi de profundă, încât orice nu este pace dispare în ea ca şi cum nu ar fi existat vreodată. Se sparge astfel ciclul karmic de acţiune şi reacţie.
Animalele, copacii, florile vă simt prezenţa şi răspund la ea. Îi învăţaţi pe ceilalţi prin fiinţare, arătându-le pacea lui Dumnezeu.
Deveniţi „lumina lumii”, o emanaţie a conştiinţei pure, şi astfel eliminaţi suferinţa la nivelul cauzei. Eliminaţi inconştienţa din lume.
Înţelepciunea abandonării.
Calitatea conştiinţei dumneavoastră din acest moment este factorul determinant al viitorului pe care îl veţi trăi, aşa că abandonarea de sine este cel mai important lucru pe care îl puteţi face pentru a produce schimbări pozitive. Orice acţiune pe care o întreprindeţi are o semnificaţie secundară. Nici o acţiune cu adevărat pozitivă nu poate apărea dintr-o stare de împotrivire a conştiinţei.
Pentru unii oameni abandonarea poate avea conotaţii negative, implicând eşecul, renunţarea, incapacitatea de a face faţă provocărilor vieţii, starea de letargie s.a.m.d. Însă adevărata abandonare este ceva complet diferit. Nu înseamnă să te împaci la modul pasiv cu orice situaţie în care te afli şi să nu mai faci nimic în această privinţă. Nu înseamnă nici să te opreşti din a mai face planuri şi din a întreprinde acţiuni pozitive.
ABANDONAREA ESTE ÎNŢELEPCIUNEA SIMPLĂ, dar profundă, care înseamnă a accepta cursul vieţii şi a nu i te opune. Singurul loc unde poţi simţi cursul vieţii este momentul Acum, aşa că abandonarea este acceptarea momentului prezent în mod necondiţionat şi fără rezerve.
Înseamnă abandonarea rezistenţei interioare faţă de ceea ce este.
Rezistenţă interioară înseamnă a spune „nu” faţă de ceea ce este, prin critici mentale şi prin negativism emoţional. Aceasta devine mai pronunţată mai ales când lucrurile „merg prost”, ceea ce înseamnă că există o prăpastie între cererile sau aşteptările rigide ale minţii şi ceea ce există. Aceasta este prăpastia de durere.
Dacă aţi avut o viaţă suficient de lungă, ştiţi că lucrurile „merg prost” destul de des. Tocmai în aceste momente este nevoie să practicaţi abandonarea, dacă doriţi să eliminaţi durerea şi suferinţa din viaţa dumneavoastră. Acceptarea a ceea ce este va eliberează imediat de identificarea cu mintea şi vă reconectează astfel la Fiinţă. Rezistenţa este mintea.
Abandonarea este un fenomen pur interior. Nu înseamnă că la nivelul exterior nu mai puteţi acţiona şi schimba situaţia.
Da fapt, nu întreaga situaţie este cea care trebuie acceptată când vă abandonaţi, ci numai minusculul segment numit Acum. De exemplu, dacă v-aţi afla undeva împotmolit în noroi, nu aţi spune: „Bine, mă resemnez în faţa faptului că sunt împotmolit în noroi.” Resemnarea nu este abandonare.
NU ESTE NEVOIE SĂ ACCEPTAŢI O SITUAŢIE DE VIAŢĂ indezirabila sau neplăcută. Nu este nevoie nici să vă amăgiţi şi să spuneţi că totul este bine. Nu. Recunoaşteţi pe deplin că vreţi s ieşiţi din respectiva situaţie. Apoi vă restrângeţi atenţia la momentul prezent fără a-l eticheta mental în nici un fel.
Aceasta înseamnă că nu judecaţi clipa de Acum. De aceea nu există nici rezistenţă, nici negativism emoţional.
Acceptaţi calitatea acestui moment.
Apoi acţionaţi şi faceţi tot ce vă sta în putinţă pentru a ieşi din această situaţie.
Acest mod de a acţiona îl numesc acţiune pozitivă. Acţiunea pozitivă este cu mult mai eficientă decât acţiunea negativă, care apare din furie, din disperare sau din frustrare. Continuaţi să practicaţi abandonarea până obţineţi rezultatul dorit, evitând să etichetaţi clipa Acum.
Permiteţi-mi să vă ofer o analogie vizuală care ilustrează ceea ce vreau să spun. Mergeţi noaptea pe o potecă, înconjurat de o ceaţă groasă. Dar aveţi o lanternă bună, care trece prin ceaţă şi creează un spaţiu îngust şi clar în faţa dumneavoastră. Ceaţa este situaţia dumneavoastră de viaţă, care include trecutul şi viitorul; lanterna este prezenta dumneavoastră conştientă; spaţiul clar este clipa de Acum.
Împotrivirea va întăreşte forma psihologică, cochilia falsului sine, ceea ce creează un profund sentiment de separaţie. Lumea înconjurătoare şi în mod special oamenii încep să fie percepuţi ca o ameninţare. Apare impulsul compulsiv de natura inconştientă de a-i distruge pe ceilalţi prin critică, la fel cum apare şi nevoia de a concura şi a domina. Chiar şi natura va devine duşman, iar percepţiile şi interpretările vă sunt guvernate de frică. Boala mintală pe care o numim paranoia este o formă puţin mai acută a acestei stări normale, dar disfuncţionale, de conştiinţă.
Nu numai forma dumneavoastră psihologică, ci şi forma fizică – corpul dumneavoastră – devine prin rezistenta tare şi rigid. Apare o stare de încordare în diferite părţi ale corpului, şi corpul întreg se contractă. Circulaţia liberă a energiei vieţii prin corp, care este esenţială pentru o funcţionare sănătoasă, este în mare măsură blocată.
Exerciţiile fizice şi anumite forme de terapie fizică pot fi utile în restabilirea circulaţiei de energie vitală, dar dacă nu practicaţi abandonarea în viaţa de zi cu zi aceste lucruri pot duce numai la ameliorarea temporară a simptomelor, întrucât cauza – tiparul de existenţa – nu a fost îndepărtată.
Exista ceva în dumneavoastră care rămâne neafectat de circumstanţele trecătoare care formează situaţia dumneavoastră de viaţă, şi numai prin abandonare aveţi acces la acest lucru. Este viaţa dumneavoastră, propria Fiinţă, care există etern în dimensiunea atemporala a prezentului.
DACĂ SITUAŢIA DUMNEAVOASTRĂ DE VIAŢĂ VI SE pare nesatisfăcătoare sau chiar intolerabilă, numai prin abandonare veţi putea să spargeţi tiparul de rezistenţă inconştientă care perpetuează situaţia.
Abandonarea este perfect compatibilă cu acţiunea, cu iniţierea schimbării sau cu împlinirea obiectivelor. Dar în starea de abandonare, acţiunile dumneavoastră sunt animate de o energie total diferită, de o calitate diferită. Abandonarea vă reconectează la energia-sursă a Fiinţei, iar dacă ceea ce faceţi este impregnat cu Fiinţa, acţiunea în sine devine o celebrare plină de bucurie a energiei vieţii, care vă poartă şi mai adânc în Acum.
Când nu opuneţi rezistenţă, calitatea conştiinţei şi, prin urmare, calitatea a tot ceea ce faceţi, creşte extraordinar de mult. Rezultatele vor veni de la sine şi vor reflecta această calitate. Putem numi acest gen de acţiune „acţiunea din starea de abandonare”.
ÎN STAREA DE ABANDONARE vedeţi foarte limpede ce trebuie făcut şi acţionaţi făcând câte un singur lucru pe rând şi concentrându-vă asupra fiecărui lucru în parte.
Învăţaţi de la natură: observaţi cum fiecare lucru se împlineşte şi cu miracolul vieţii se dezvăluie fără nemulţumire sau nefericire.
De aceea a spus Iisus: „Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc”.
DACĂ ÎNTREAGA SITUAŢIE DE VIAŢĂ ESTE NESATISFĂCĂTOARE sau neplăcută, extrageţi din ea numai acest moment şi abandonaţi-vă în faţa a ceea ce este. Aceasta este lanterna care trece prin ceaţă. Atunci starea dumneavoastră de conştiinţă încetează să mai fie controlată de condiţii exterioare. Nu mai acţionaţi pe baza reacţiei şi a rezistenţei.
Apoi priviţi datele concrete ale situaţiei. Întrebaţi-vă: „Există vreun lucru pe care îl pot face pentru a schimba situaţia, pentru a o îmbunătăţi sau pentru a ieşi din ea?” Dacă există întreprindeţi acţiunea potrivită.
Nu vă gândiţi la sutele de lucruri pe care va trebui sau s-ar putea să le aveţi de făcut la un moment dat în viitor, ci la singurul lucru pe care îl puteţi face acum. Aceasta nu înseamnă că nu ar trebui să faceţi nici un plan. Poate că stabilirea unui plan este singurul lucru pe care îl puteţi face acum. Dar asiguraţi-vă că nu derulaţi „filme mentale” prin care vă proiectaţi necontenit în viitor, pierzând astfel clipa de Acum. Se poate ca acţiunea pe care o întreprindeţi să nu dea roade imediat. Până la acel moment – nu opuneţi rezistenţă faţă de ceea ce este.
DACĂ NU EXISTA NICI O ACŢIUNE pe care să o puteţi întreprinde şi nici nu puteţi ieşi din situaţia respectivă, atunci folosiţi situaţia pentru a pătrunde mai adânc în starea de abandonare, mai adânc în Acum, mai adânc în Fiinţă.
Când pătrundeţi în această dimensiune atemporală a prezentului, schimbarea se produce deseori pe căi neobişnuite, fără un mare aport din partea dumneavoastră. Viaţa începe să vă ajute, devine cooperantă. Dacă factori interiori precum frica, vinovăţia sau inerţia v-au împiedicat să acţionaţi, aceştia se vor dizolva în lumina prezenţei dumneavoastră conştiente.
Nu confundaţi abandonarea cu o atitudine de genul: „Nimic nu mă mai tulbură” sau „Nu îmi mai pasă, pur şi simplu”, Dacă priviţi îndeaproape, veţi descoperi că o astfel de atitudine este contaminată de negativism sub forma resentimentelor ascunse şi nu este deloc abandonare, ci rezistenţă mascată.
Când vă abandonaţi, îndreptaţi-vă atenţia în interior spre a vedea dacă a mai rămas vreo urmă de rezistenţă. Fiţi extrem de atent când o faceţi; altfel, un rest de rezistenţă poate continua să rămână ascuns într-un colţ întunecat sub forma unui gând sau a unei emoţii ascunse.
De la energia minţii la energie spirituală.