Ellia

Lumea era moartă de secole.

          Cu mult timp înainte viaţa îşi revărsase miracolul peste aceste locuri. Vegetaţie bogată, plante cu frunze gigantice, arbori înalţi, liane mişcându-se în bătaia vântului asemenea unor şerpi jucăuşi în bătaia soarelui. Animale, păsări şi insecte trăiseră în pace şi armonie.

          Mai târziu oamenii îşi făcuseră apariţia. Înarmaţi cu cea mai redutabilă unealtă dintre toate. Creierul. Transformaseră locul, aducând zgârie nori de beton, plastic şi sticlă în locul naturii. Dar viaţa continuase să existe, şi să se dezvolte, croiindu-şi drum prin orice nişă disponibilă, oricât de mică ar fi fost ea. Însă nici măcar viaţa nu putuse rezista sutelor de ani de distrugere şi poluare aduse de oameni. Ţinutul sterp care se întindea cât vedeai cu ochii stătea drept mărturie.

          O singură licărire de viaţă strălucea pe întinsul nesfârşit al pustiului.

          Fiinţa aştepta liniştită.

          Nu că i-ar fi făcut o plăcere deosebită să aştepte într-un asemenea deşert. Prefera un pic mai multă viaţă în jurul său. Paradoxal având în vedere interesul special pe care îl avea pentru lucruri antice, şi pentru pustiul care se întindea cât vedeai cu ochii.

          Se aplecă, şi, aproape cu religiozitate luă un pumn de pământ şi praf de pe jos. Câmpul de forţă ambiental acoperise terenul pe câţiva metri pătraţi în jur deci nu era nici un fel de pericol. Privi pământul strămoşilor săi, pământul care dăduse viaţă rasei sale şi oftă lăsându-l să se scurgă din palmă.

          Atinse uşor comenzile pictografice ce pluteau la milimetri deasupra manşetei de pe braţul stâng. Câmpul percepu imediat comanda şi alte echipamente din nava aflată deasupra sa intrară în joc. Valurile timpului intrară sub controlul său. Vedea trecutul la fel de uşor şi de real precum prezentul.

          Stătea în mijlocul unei mulţimi tăcute care se îndrepta târâş pieptiş către nava de doi kilometri lungime ce se zărea la orizont, puţin obscurată de instalaţiile titanice ale cosmoportului. Primele valuri de colonişti care părăseau Pământul în urma dezastrelor naturale de la sfârşitul secolului XXI. Printre ei se aflau şi persoane de care conducătorii lumii doreau să scape, indivizi independenţi care vorbeau prea mult despre libertate şi drepturile omului, sau puneau întrebări incomode.

          Formă o altă pictogramă, liniile de timp se zvârcoliră şi imaginea se schimbă.

          Începuse Războiul Ascuns, sute de viruşi şi boli răspândindu-se în întreaga lume. Boli teribile care au suferit mutaţii odată eliberate devenind şi mai distructive. Însuşi vegetaţia a fost atacată de viruşi, pădurile uscându-se în timp de zile, recoltele transformându-se în praf pe câmpuri. Lor li se alăturaseră viruşii electronici implantaţi în terminalele băncilor, burselor dar şi în cele a spitalelor şi sistemelor de armament. Reţeaua planetară de informaţii a fost făcută praf.

          Exodus începu, rasa umană părăsind planeta pentru habitatele din spaţiu unde măsurile de siguranţă erau mai bune, dovedindu-se cu mult mai greu de penetrat de către agenţii biologici. Singurele centre umane de pe Pământ rămâneau puţinele enclave fortificate ale militarilor şi câteva bio-domuri ale celor destul de nebuni încât să trăiască în atmosfera devenită ucigătoare.

          Trasă o nouă pictogramă. Punctul de vedere ridicându-se la sute de metri deasupra solului, dezvelind grădini sălbatice de o frumuseţe incredibilă, mii de flori de toate tipurile, copaci de 50 de metri înălţime, de crengile lor agăţându-se liane şi plante căţărătoare care se uneau, încolăceau formând pânze de păianjen înverzite în aer. Izvoare aleargă de-a lungul stâncilor iar apa lor limpede şi cristalină avea un gust mai bun decât cea mai de calitate kaga.

          Este timpul refacerii. Pământul, lumea de baştină a omenirii este readusă la viaţă printr-un efort suprem al întregii rase. Pământul devine din nou o grădină a vieţii.

          O altă pictogramă şi anii trec cu viteză prin faţa observatorului.

          Începe Războiul Etern, lupta umanităţii împotriva kaselii. Devastarea şi distrugerea cunoscând noi nivele. Planete întregi lăsate sterpe, fără viaţă. Miliarde atinse de agenţi biologici, transformaţi de terorismul psihologic. Pământul a fost printre primele ţinte, totul ras de pe suprafaţă ca urmare a bombardamentului atomic. După terminarea războiului rasa umană nu se mai găsea în postura de a începe reconstrucţia Pământului aşa că l-au lăsat în pace, apărat doar de sateliţi. O lume moartă.

          Şi de atunci aşa rămăsese.

          Figura singuratică ridică capul, o străfulgerare în dreapta îl aduse din visare şi cu o pictogramă dizolvă câmpul temporal. O sferă personală de transport ieşise din deformarea QUAST (quanto spaţio-temporală). La doar câteva secunde după, o a doua sferă personală i se alătură. Ambele sfere coborâră la zece metri deasupra solului.

          Observatorul le văzu însemnele şi se lumină la faţă. Îi aştepta. Trasă o pictogramă reprezentând nerăbdarea în mediul informaţional.

          Drept răspuns proiectorul holografic al uneia dintre sfere se lumină şi imaginea tridimensională a unui bărbat se materializă lângă observator.

          — Salutări prietene! Se formă în infomed A doua sferă plană uşor deasupra solului până ce aproape îl atinse. Un iris se deschise lăsând să iasă o figură umanoidă în plină atmosferă otrăvitoare. Păru să fie nesigură la primii paşi dar se redresă şi aura care o înconjura deveni şi mai strălucitoare.

          Observatorul trasă simboluri şi câmpurile de forţă lărgiră bula ambientală.

          — Nu este necesar să mă ajuţi; mormăi figura strălucitoare Observatorul nu-l băgă în seamă mutându-şi atenţia pe apariţia holografică

          — Cum a decurs Adunarea?

          — Mult zgomot, ca de obicei. Dar a fost un adevărat război Hyllos. Ne-ar fi folosit prezenţa ta acolo.