IMPORTANT DE REŢINUT.
Regimurile din această carte au caracter de simple sugestii; nu sunt recomandări sau prescripţii terapeutice! Înainte de a începe orice program nutriţional, solicitaţi sfatul medicului, mai cu seamă dacă aveţi o problemă anume sau dacă urmaţi un tratament medicamentos.
PREFAŢĂ.
Această carte a fost scrisă pentru dumneavoastră – milioanele de bărbaţi şi femei care încercaţi de-o viaţă să vă încadraţi în acele tipare desenate parcă pentru o persoană întotdeauna mai înaltă, mai scundă, mai grasă, mai slabă, mai activă sau mai puţin activă decât o să fiţi dumneavoastră vreodată. Este un ghid destinat fiecărui individ în parte, nu unui tip mediu sau statisticilor. Ori de câte ori mi s-a părut indicat, am oferit şi sfatul meu personal, fiindcă, aşa cred eu, aceasta este singura cale de a îndruma pe cineva spre o stare de optimă sănătate – scopul însuşi al acestei cărţi.
În paginile ce urmează am combinat cunoştinţele de farmacologie pe care le deţin cu cele de nutriţie, încercând să explic relaţia de interdependenţă derutantă şi deseori periculoasă ce există între vitamine şi medicamente. Am căutat să personalizez fiecare regim astfel încât să elimin multe din nedumeririle stârnite în mod obişnuit de generalizări.
Citind cartea, veţi descoperi poate că necesarul dumneavoastră de vitamine intră în două sau mai multe categorii diferite. În astfel de cazuri, lăsaţi intuiţia să vă ghideze (de exemplu, dacă luaţi vitamina B6 pentru o anume deficienţă şi observaţi că aceeaşi-vitamină este indicată şi pentru o altă afecţiune de care suferiţi, nu dublaţi doza decât dacă există o recomandare specială în acest sens).
Recomandările cuprinse în cartea de faţă nu au caracter de prescripţii medicale, dar pot fi cu succes utilizate în chip de programe flexibilie de lucru împreună cu medicul dumneavoastră; nici o carte nu poate înlocui pregătirea şi atenţia unui profesionist.
Speranţa mea sinceră este aceea că v-am oferit o seamă de informaţii menite să vă asigure o viaţă lungă, sănătoasă şi fericită.
CAPITOLUL UNU SĂ FACEM CUNOŞTINŢĂ CU VITAMINELE
1. DE CE?
În ceea ce priveşte vitaminele, pregătirea mea profesională era iniţial doar de formă. Cursurile de farmacologie, chimie organică şi anorganică, biochimie şi cele de sănătate publică tratau într-o măsură foarte redusă problema vitaminelor, exceptând fireşte aspectele referitoare la bolile cauzate de avitaminoză. Lipsa vitaminei C? Înseamnă scorbut. Carenţă de Bl? Beriberi. Insuficienţa vitaminei D? Rahitism. Informaţiile mele în domeniu cuprindeau doar obişnuitele trimiteri la „alimentaţia raţională”, la ceea ce trebuie şi ceea ce nu trebuie să mâncăm. Însă nicăieri nu exista vreo referire la utilizarea vitaminelor în scop preventiv sau pentru a îmbunătăţi starea de sănătate a organismului.
Amândoi lucram câte cincisprezece ore pe zi, dar numai eu arătam şi simţeam acest lucru.
În anul 1965 mi-am deschis prima farmacie. Până în acel moment nu realizasem câte medicamente obişnuiesc oamenii să ia, nu atât pentru cazuri de boală, ci pur şi simplu pentru a-şi duce viaţa de zi cu zi. Unul din clienţii mei fideli avea reţete pentru tot soiul de pilule menite să-i stimuleze absolut fiecare funcţie vitală a organismului şi nici măcar nu era bolnav! Partenerul meu din acea vreme era un adept convins al vitaminelor. Amândoi lucram câte cincisprezece ore pe zi, dar numai eu arătam şi simţeam acest lucru, iar când l-am întrebat care era explicaţia, mi-a răspuns că nu este nici un secret; totul se datorează vitaminelor. Ceea ce-mi spunea el depăşea cunoştinţele mele rudimentare despre vitamine, scorbut şi beriberi, dar mă convingea că ele aveau multă importanţă chiar pentru mine. Imediat m-am transformat într-un învăţăcel silitor şi studios şi pot spune că niciodată n-am regretat acest lucru. Am aflat atunci cât de benefice, sunt alimentele naturale şi vitaminele pe care le conţin, am învăţat că vitaminele B complex şi C atenuează stresul fizic şi psihic, că vitamina E poate mări rezistenţa la îmbolnăviri şi că vitamina B12 are rolul de a elimina oboseala, iar când m-am profilat eu însumi pe un astfel de regim-cât se poate de elementar-am fost nu doar convins, ci de-a dreptul convertit.
Dintr-odată a devenit principala mea preocupare în viaţă. Am citit toate cărţile referitoare la acest subiect, am urmărit articolele din revistele de specialitate, mi-am căutat vechile manuale de farmacologie şi am descoperit cu acea ocazie legătura uimitor de strânsă care există între biochimie şi modul nostru de hrănire. Am audiat numeroase cursuri de medicină şi sănătate publică şi chiar la unul dintre acestea am aflat despre importanţa complexului de acizi nucleici ADN – ARN asupra încetinirii procesului de îmbătrânire (acest complex, alături de super-oxid dismutază, a făcut de atunci parte din dieta mea regulată şi datorită lui oamenii îmi dau astăzi cu cinci până la zece ani mai puţin decât am în realitate). Eram entuziasmat de fiecare nouă descoperire în domeniu şi rezultatele nu s-au lăsat aşteptate.
O lume nouă mi se deschidea în faţă şi îmi doream s-o pot împărtăşi tuturor celorlalţi. La partenerul meu de afaceri am găsit înţelegere deplină. Am început prin a oferi clienţilor noştri tablete de B12 şi B complex, sugerându-le că ar putea încerca să-şi reducă dependenţa faţă de tranchilizante, energizante sau sedative prin consumul de alimente bogate în vitamine şi chiar vitamine ca atare.
Rezultatele s-au dovedit a fi remarcabile. Oamenii reveneau de fiecare dată pentru a ne spune cât de bine şi de întremaţi se simt. În locul deprimării şi al resemnării care însoţeşte în mod obişnuit o terapie medicamentoasă, peste tot nu zăream decât semne bune. Am văzut cu acea ocazie o femeie care trăia numai cu librium şi alergase toată viaţa de la un medic la altul şi care dintr-odată a devenit un om sănătos, fericit, ce nu mai era dependent de medicamente; un arhitect în vârstă de şaizeci de ani, în prag de pensionare pe caz de boală, şi-a recăpătat sănătatea şi a realizat apoi proiectul uneia din cele mai renumite clădiri din Los Angeles;
Earl Mindell un actor de vârstă mijlocie, dependent de medicamente, a izbutit să renunţe la acest obicei, obţinând dup^ aceea un mult dorit rol într-un serial TV de mare succes.
În anul 1970 eram definitiv devotat medicinei preventive şi ştiinţelor nutriţiei; având în vedere lipsa informaţiilor în acest domeniu, am considerat benefic să aduc la cunoştinţă publicului larg problematica referitoare la vitamine şi alimentaţia naturală, asociindu-mă în acest scop cu un alt farmacist.
Astăzi, în calitatea mea de dietetician, profesor şi autor de cărţi, mă simt la fel de atras şi fascinat de această lume ce mi s-a deschis privirilor cu peste douăzeci de ani în urmă – o lume ce continuă să se dezvolte pe zi ce trece – şi sunt tot atât de nerăbdător să v-o împărtăşesc şi dumneavoastră.
2. CE SUNT VITAMINELE?
Pentru a trăi trebuie să extragem vitaminele din alimentaţia naturală, sau să completăm necesarul cuvenit.
Când rostesc cuvântul „vitamină”, cei mai mulţi dintre noi se gândesc imediat la pilule şi de aici ia naştere, în mod automat, confuzia cu drogurile şi medicamentele. Or, în ciuda faptului că vitaminele pot suplini adesea atât rolul medicamentelor cât şi pe cel al drogurilor, ele nu sunt niciuna, nici alta. În termeni cât se poate de simpli, vitaminele sunt substanţe organice necesare vieţii. Ele îndeplinesc un rol esenţial în funcţionarea normală a organismului omenesc şi, cu câteva excepţii, nu pot fi sintetizate în cadrul metabolismului intern. Absolut necesare pentru creşterea, menţinerea vitalităţii şi bunăstarea generală a organismului nostru, vitaminele se găsesc în cantităţi foarte mici în toate alimentele de provenienţă naturală. De acolo trebuie să le obţinem noi, sau din raţiile suplimentare. Un amănunt foarte, important de reţinut este acela că suplimentele la care ne referim – disponibile sub formă de tablete, capsule, picături, prafuri şi uneori chiar injectabile – sunt doar substanţe naturale extrase din plante şi animale, dacă nu sunt sintetice.
Viaţa nu poate exista decât în prezenţa tuturor vitaminelor esenţiale.
3. CE NU SUNT VITAMINELE?
Vitaminele nu sunt nici pilule cu efect energizant şi nici înlocuitori ai hranei zilnice.
Mulţi oameni îşi închipuie că vitaminele pot înlocui mâncarea. Fals. În realitate, ele nu pot fi asimilate în lipsa alimentelor obişnuite. Există multe convingeri eronate cu privire la vitamine, dar eu sper ca această carte să poată contribui la elucidarea şi clarificarea problemelor legate de cele mai multe dintre ele.
• Vitaminele nu sunt medicamente energizante şi nu au valoare calorică sau energetică proprie.
• Vitaminele nu pot înlocui proteinele, nici orice alt aliment nutritiv, ca de exemplu: minerale, grăsimi, carbohidraţi, apă etc. Aşa cum nu se înlocuiesc unele pe altele.
• Vitaminele ca atare nu constituie componente ale organismului nostru.
• Nu poţi să înghiţi doar vitamine, să refuzi orice mâncare şi să speri să fii sănătos.
4. CUM ACŢIONEAZĂ ELE?
Dacă am compara organismul omenesc cu un motor cu combustie internă şi am considera vitaminele ca fiind bujiile acestuia, atunci ne-am putea face o idee despre felul în care acţionează aceste uimitoare substanţe nutritive.
Vitaminele reglează metabolismul intern prin intermediul sistemelor enzimatice. O singură deficienţă vitaminică poate deregla întregul organism.
Vitaminele sunt componente ale sistemelor enzimatice care, acţionând asemenea unor bujii, stimulează şi reglează metabolismul asigurând funcţionarea întregului ansamblu la cei mai înalţi parametri.
Comparativ cu celelalte substanţe nutritive – proteine, grăsimi şi carbohidraţi – necesarul de vitamine (chiar şi în cazul regimurilor bazate pe megadoze) este minuscul. Dar lipsa unei singure vitamine poate pune în pericol întreg organismul.
Earl Mindell 5. ESTE OARE NECESAR SĂ LUAŢI SUPLIMENTE VITAMINICE? _ _ „Oricine a consumat zahăr, produse din făină albă, sau alimente conservate, suferă acum de o anumită deficienţă…”
Din moment ce toate materiile organice conţin una sau mai multe vitamine, în cantităţi mai mari sau mai mici, atunci ne-am putea gândi că, mâncând „raţional” şi echilibrat, vom reuşi să ne asigurăm toate vitaminele de care corpul nostru are nevoie. Şi s-ar putea să avem dreptate. Problema însă este aceea că foarte puţini dintre noi sunt capabili să stabilească şi să respecte o asemenea dietă „de vis”.
În conformitate cu opinia doctorului Daniel T. Quigley, autorul cărţii „Manual de malnutriţie naţională”, „oricine a consumat zahăr, produse din făină albă, sau alimente conservate, suferă acum de o anumită carenţă a cărei întindere şi gravitate depinde de procentul acestor alimente în hrana zilnică”.
Din cauza faptului că majoritatea restaurantelor obişnuiesc să reîncălzească mâncarea sau să o menţină caldă păstrând-o în cuptor, dacă luaţi deseori masa în oraş, riscaţi să aveţi o carenţă de vitamina A, Bl şi C (iar dacă sunteţi femeie între 13 şi 40 de ani, acest mod de a vă uşura munca în gospodărie vă poate cauza pierderi masive de calciu şi fier).
Majoritatea alimentelor pe care le mâncăm îşi pierd o bună parte din valoarea lor nutritiva în cursul preparării. Luaţi drept exemplu pâinea şi cerealele. Practic toate produsele de acest gen ce se găsesc astăzi pe piaţă au un conţinut ridicat de carbohidraţi şi atâta tot. „Dar sunt îmbogăţite!” – veţi spune dumneavoastră, fiindcă aşa scrie pe eticheta lor: îmbogăţite.
Această îmbogăţire nu presupune altceva decât compensarea elementelor nutritive care existau iniţial în alimentele respective, însă care s-au pierdut în procesul de pregătire prin temperatură, depozitare şi aşa mai departe. Cu alte cuvinte, produsele respective sunt îmbogăţite ca să ajungă la nivelul iniţial al elementelor nutritive. Din nefericire, standardele de îmbogăţire lasă mult de dorit. Spre exemplu, cei douăzeci şi doi de nutrienţi naturali ce ar trebui să se găsească în făina albă, dar
13 s-au distrus, sunt înlocuiţi prin trei vitamine din complexul B alături de vitamina D, calciu şi săruri de fier. Sincer vorbind, nu vi se pare un truc cam ieftin?
Acum cred că-mi înţelegeţi părerea cu privire la necesitatea administrării de suplimente vitaminice.
6. CE SUNT ELEMENTELE NUTRITIVE?
Deşi mulţi oameni cred că elementele nutritive şi vitaminele se suprapun perfect, nu este chiar aşa.
Sunt şase elemente nutritive importante. |
Carbohidraţii, proteinele (constituite din aminoacizi-vezi secţiunea 75), grăsimile, mineralele, vitaminele şi apa – toate sunt elemente nutritive, componenţi ai hranei necesari pentru sănătatea organismului. Nutrienţii au un rol foarte important fiind indispensabili în funcţionarea organelor interne, în prelucrarea alimentelor, generarea energiei vitale şi procesul de evoluţie a celulelor.
7. DIFERENŢA ÎNTRE MICRO ŞI MACRONUTRIENŢI.
Micronutrienţii, precum vitaminele şi mineralele, nu pot furniza ei înşişi energie. Macronutrienţii – carbohidraţi, grăsimi şi proteine – da, dar numai în prezenţa unor cantităţi suficiente de micronutrienţi capabili să elibereze această energie.
Atunci când e vorba de nutrienţi, mai puţin înseamnă uneori acelaşi lucru cu prea mult.
Cantităţile de micro şi macronutrienţi de care corpul dumneavoastră are nevoie pentru o bună funcţionare sunt foarte diferite, însă fiecare are importanţa sa proprie (vezi secţiunea 70, „Relaţia dintre proteine şi aminoacizi”).
8. CUM ACŢIONEAZĂ ELEMENTELE NUTRITIVE?
Pentru a le utiliza, organismul descompune elementele nutritive.
În principiu, elementele nutritive acţionează prin intermediul digestiei. Digestia este un proces de-continuă descompunere chimică a substanţelor care pătrund în organism prin gură. Aceste substanţe sunt fracţionate prin acţiune enzimatică în fragmente mai mici şi mai simple din punct de vedere chimic, fragmente ce pot fi absorbite prin pereţii traiectului digestiv – un tub de peste zece metri lungime deschis la ambele capete – pătrunzând în cele din urmă în circuitul sanguin.
9. SĂ NE CUNOAŞTEM SISTEMUL DIGESTIV.
Cunoscând alcătuirea şi modul de funcţionare a sistemului digestiv, vom putea elucida unele dintre cele mai răspândite prejudecăţi şi vom înţelege mai bine cum, unde şi când acţionează elementele nutritive.
Gura şi esofagul.
Procesul de digestie începe în gură prin mărunţirea hranei şi amestecarea ei cu salivă. O enzimă din salivă numită ptialină începe să descompună amidonul în zaharuri simple. Alimentele sunt apoi trimise către fundul gurii şi de acolo pătrund în esofag, fiind antrenate mai departe cu ajutorul aşa-numitului peristaltism – mişcări ritmice de contractare şi relaxare a peretelui muscular, cu rol de a împinge bolul alimentar de-a lungul tubului digestiv. Pentru a împiedica regurgitarea alimentelor, adică reîntoarcerea lor în gură şi în acelaşi timp pentru a permite eliberarea anumitor enzime necesare la un moment dat – fiindcă o enzimă nu poate împlini acţiunea alteia-traiectul digestiv este echipat cu sfinctere situate în punctele importante de joncţiune.
Stomacul.
După cum mulţi dintre noi ştiu deja, stomacul este cel mai încăpător segment al traiectului digestiv, fiind aşezat mai sus însă decât se crede în general. El ocupă spaţiul dintre coastele inferioare, deasupra taliei; este un „sac” flexibil, îmbrăcat în muşchi în continuă mişcare, schimbându-şi astfel fără încetare forma.
• Cu excepţia alcoolului, nici o substanţă ca atare nu este absorbită prin pereţii stomacului.
Alimentele ingerate în mod obişnuit la o masă părăsesc stomacul într-un interval de trei până la cinci ore.
Materialele lichide, ca supele de exemplu, părăsesc stomacul mult mai repede; grăsimile însă rămân un timp mai îndelungat. Un meniu
obişnuit, compus din carbohidraţi, proteine şi grăsimi, este eliminat dintr-un stomac normal în trei până la cinci ore. Glandele stomacului şi anumite celule specializate secretă enzime, acid clorhidric, un mucus şi un anumit factor capabil să faciliteze dizolvarea vitaminei B12 şi trecerea ei prin pereţii intestinali în circuitul sanguin. Unui stomac normal îi este caracteristic mediul acid; această aciditate e asigurată de către sucul gastric – un amestec specific format din mai multe substanţe:
Pepsina: enzimă predominantă în stomac; asigură digestia cărnii şi a altor proteine, fiind activă numai în mediu acid.
Renina: produce coagularea laptelui.
Acidul clorhidric: este produs de celulele prezente în pereţii stomacului şi asigură mediul acid necesar digestiei.
Stomacul nu este indispensabil digestiei. Cea mai mare parte a procesului de digestie are loc în afara stomacului.
Intestinul subţire.
Aproape toate elementele nutritive sunt absorbite prin pereţii intestinului subţire.
În lungime de peste şapte metri, intestinul subţire este segmentul în care are loc desăvârşirea procesului de digestie cu absorbţia tuturor elementelor nutritive. Mediul prezent în interiorul lui este alcalin, determinat fiind de secreţia biliară puternic bazică, de sucul pancreatic şi secreţiile pereţilor intestinali. Mediul alcalin este absolut necesar pentru finalizarea procesului de digestie şi absorbţie.
Intestinul subţire este structurat pe trei segmente: duodenul, care porneşte chiar de la orificiul de ieşire al stomacului, jejunul (de aproximativ trei metri lungime) şi ileonul (până la trei metri şi jumătate lungime). Când conţinutul lichid al intestinului subţire este antrenat înainte prin mişcări peristaltice, se aud anumite zgomote caracteristice la care în mod obişnuit ne referim spunând că ne „ghiorţăie” stomacul. De fapt, aşa cum am văzut, responsabil pentru aceste bolboroseli nu este stomacul, însă probabil că expresia va persista ca atare.
