PERSOANELE (în ordinea intrării în scenă)
Scena: faţada templului zeiţei Artemis pe coasta tauriană; pe friză sunt fixate cranii omeneşti, înaintea templului se* ridică un altar, roşu de sânge. Ifigenia iese din templu în strai de preoteasă
IFIGENIA, fiica lui Agamemnon
ORESTE, fratele ei
PYLADE, prietenul şi vărul lui Oreste
CORUL femeilor captive, slujitoarele Ifigeniei
BOARUL
THOAS, regele taurienilor
CRAINICUL
ATENA
Soldaţi din garda lui Thoas^lujitori ai templului
IFIGENIA
Eu sunt Ifigenia, din neamul lui Pelops, fiul lui Tantal, care venind la Pisa cu caii săi înaripaţi, a câştigat-o pe Hippodamia, fiica lui Oinomaos, şi-a luat-o de soţie. Aceasta l-a născut pe Atreu, din care s-au zămislit Menelaos şi Agamemnon, tatăl meu 1. Mama mea e Cli-temnestra.
1 Orgoliul neînfrânat, curiozitatea sumbră şi tentaţia crimei le întâlnim la întemeietorul, de neam Tantal, de la care acestea s-au transmis din generaţie în generaţie, cusururi blestemate, după legile eredităţii. Tantal, poftind zeii olimpieni la1 masa lui, i-a ospătat, pentru a le pune la încercare puterea, cu carnea lui Pelops, propriul său fecior. Zeus, recunoscând nelegiuirea, l-a pedepsit cumplit pe tată (p. 76, n. 2) şi l-a înviat pe fiu. La rândul său Pelops îşi caută ursita la Pisa, în Elida, unde domnea regele Oinomaos; acesta, sigur de caii săi divini, fulgerători de iuţi, făgăduise să-şi dea fata şi regatul omului care-l va învinge la cursa de care; în schimb pe concurenţii biruiţi îi ucidea. Pelops a câştigat întrecerea prin vicleşug, cumpărându-l pe Myrti-los, vizitiul liii Oinomaos, care a sabotat carul domnului său, scoţându-i cuiele osiilor. Basileul, răsturnându-se, a pierit iar Pelops a luat regatul în stăpânire şi fata, pe Hippodamia, de nevastă; apoi, cuprins de remuşcare, sau poate nevrând să-i mai plătească simbria, l-a dat morţii pe vizitiul hain, năruindu-l în mare. In clipa din urmă, Myrtilos – în care unii recunosc nunecontenit zbuciumată de vânturi, de atâtea ori se umflă în fluxuri schimbătoare, tata m-a jertfit, mai bine z, is a crezut că mă jertfeşte zeiţei Artemis – din pricina, He-lenei – în văile renumite ale Aulidei. Acolo Agamemnon adunase flota de luptă a helenilcr, o mie de corăbii, hotărât să câştige coroana biruinţei pentru ahei, împotriva troienilor, să răzbune răpirea Helenei şi să întregească cinstea lui Menelaos. Dar, cum flota era ţinută în port de vânturi neprielnice, a întrebat ce arată victimile arzânde. Şi Chalhas 2 a răspuns: „Agamemnon, maimarele acestei armate unite a Heladei, navele tale nu se vor desprinde niciodată de pământ, dacă nu vei aduce zeiţei Artemis o jertfă: pe fiica ta Ifigenia. Odinioară ai făgăduit să-i închini zeiţei purtătoare de lumină cel mai frumos vlăstar al anului. Dar soţia ta, Clitemnestra, tocmai dăduse naştere unei fete în palatul tău. Pe ea trebuie s-o jertfeşti.” Iată cum frumuseţea nti-a fost spre nenorocire3. Vicleanul Odiseu a ştiut în ce fel să mă fure de lângă mama. Amăgindu-mă că trebuia să fiu mireasă lui Ahile, mele Mursilis al unor regi hitiţi – a apucat să-şi arunce blestemul asupra lui Pelops şi a urmaşilor săi. Dintr-o asemenea nuntă nelegiuită şi sângeroasă s-au născut Pelopizii, Atreu şi Thyestes, despre ale căror păcate şi patimi am însemnat câte ceva la p. 117, n. 1. (Vezi arborele genealogic.)
1 Strâmtoarea ce desparte coasta Beoţiei de insula Eubeea, temută de navigatorii antichităţii, din pricina curenţilor care îşi schimbă pe neaşteptate direcţia de nenumărate ori într-o singură zi. O legendă hilară spune că Aristotel s-ar fi înecat acolo de ciudă, neizbutind să găsească o explicaţie acestor surprinzătoare fenomene marine.
2 Preotul, cititorul în semne şi prezicătorul, care a însoţit la tlion armata aheilor.
3 Poate că versul închide reminiscenţa unor ritualuri arhaice ale fertilităţii, care impuneau jertfirea celei mai frumoase dintre fecioarele anului, ceea ce noi modernii nu mai cunoaştem decât din sugestii artistice, unele turburătoare, cum este de pildă muzica lui Igor Stravinski din Sacre du Printemps.
Mii ajun” ici AUUS. ACOIO, sărmana de mine, am fost înălţată pe altarul de jertfă, tăişul necruţător a căzut, dar, în aceeaşi clipă, Artemis m-a răpit, lăsându-le aheilor, în locul meu, o ciută 1. Şi purtându-mă prin eterul strălucitor, m-a strămutat să locuiesc în pământul taurienilor 2, unde un rege necioplit porunceşte unor neciopliţi. E Thoas, cel cu piciorul mai sprinten ca pasărea, de unde i se trage şi numele, potrivit cu asemenea iuţeială 3. P Artemis m-a făcut preoteasă în templul acesta. Aici, j2Jascultând de legile unui ritual pe placul zeiţei, ce nu are frumos decât numele de ritual, dar nu spun mai multe de frica stăpânei, sclavă unei rânduieli a băştinaşilor de dinaintea sosirii mele, îi sacrific pe toţi helenii care debarcă pe tărâmul acesta. Eu, mai întâi, pregătesc victimele pentru jertfă, alţii au apoi datoria să le junghie într-ascuns, în adâncul templului.
Dar astă noapte am avut visuri ciudate. Să le povestesc la lumina zilei, poate astfel îmi va fi mai uşor 4.
Se făcea că locuiam foarte departe de această ţară, în Argos, şi că mă odihneam în camera mea de fată, când deodată pământul înalt a fost zguduit de cutremur; am fugit afară, m-am oprit şi am văzut creasta zidurilor, a-coperişul, coloanele, cum se prăbuşesc şi se spulberă. Numai un singur stâlp al casei părinteşti mi s-a părut
1 Eroina înfăţişează aici, în stilul sec, aproape de comunicat, al prologurilor euripideice ridiculizate de Aristofan, miezul legendei pe care autorul o va trata în ultima lui capodoperă: Ifigenia la Aulis.
2 Tărâm pe atunci margine a cunoaşterii, aproape fabulos, în extremul nord al lumii egeice, care a fost identificat în! Veacuri istorice cu Crimeea de astăzi, numită, în amintirea legendelor Peninsula (Chersonesos) Taurienilor sau Taurida.
3 După poet numele Thoas s-ar trage din adjectivul thoos, care înse: mnă repede.
4 Se credea că lumina topeşte ameninţarea răului născut din întuneric. Scholiastul notează: „Cei vechi aveau obiceiul să risipească puterea viselor, povestindu-le Soarelui”.
C-a rămas în picioare '. Pe creştetul lui au prins sa crească plete blonde şi a grăit cu voce omenească. Iar eu, împlineam pentru el rânduiala uciderii străinilor, îl stropeam cu apă sfântă, ca pe o victimă hărăzită morţii şi plângeam.
Iată cum tălmăcesc eu visul. Ce înseamnă stâlpii caselor? Feciorii 2! Iar cei atinşi de apa mea lustrală n-au scăpare. Deci Oreste e mort: pentru el împlineam ritualul acela. Visul nu se potriveşte celorlalte rude ale mele. Unchiul meu Strophios3 nu avea fecior la vremea când m-au pierdut helenii.
De aceea voi aduce ofrande funerare pentru fratele meu cel mort, e tot ce pot să împlinesc din atâta depărtare. Mă vor ajuta femeile din Helada, rânduite de rege să-mi fie slujitoare. Trebuia să fi sosit aici… Oare ce le împiedică? Aşteptându-ie, voi intra în casa mea, în templul zeiţei Artemis. (Ifigenia intră în templu. Din dreapta, din spre ţărm, vin Oreste şi Pylade. Oreste e abătut şi neliniştit, Pylade calm.)
ORESTE Bagă de seamă, nu este cineva pe drum?
PYLADE Nu e nimeni, am privit' de jur împrejur.
ORESTE
Pylade, acesta să fie templul zeiţei Artemis, ţinta I călătoriei noastre de când am plecat din Argos?
PYLADE Sunt sigur, Oreste, crede-mă!
1 Stâlpul era obiect de cult în Asia Mică, Egipt (sub forma obeliscului, simbol al razei de soare), în Creta şi aiurea.
2 Această probabil foarte veche metaforă reţinută în versurile poetului a devenit cu timpul un loc comun al manualelor de oniromanţie.
3 Aşadar Ifigenia nu avea cunoştinţă de existenţa lui Pylade. Vezi p. 76, n. 4.
ORESTE Şi-acela e altarul stropit cu sângele helenilor?
PYLADE Acela, creştetul lui e ruginiu de sânge.
ORESTE dulS?
ACOl°' sub creasta ziPYLADE
Sunt rămăşiţele străinilor sacrificaţi ai cercetăm cu grijă locul. DC (tm) icaţi aici'.
