“Când am fost întrebat cum m-aş caracteriza... Sunt un expert în ebraică? Da! ... Sunt un expert în Biblie? Da! ... Sunt arheolog? Da! ... Nu fac săpături, dar folosesc dovezi arheologice... am răspuns că sunt o sumă a tuturor acestora, dar eu mă consider reporter.
Pentru că eu cred că sarcina pe care mi-am asumat-o este să dezvălui oamenilor de astăzi ce ştiau oamenii din antichitate, mărturisirile acestora, păstrate pentru posteritate. Deci sunt un reporter!
La un moment dat, mi-am dat seama că ceea ce faceam eu folosindu-mă de aceste tăbliţe, etc., era să spun povestea strămoşilor noştri, a omenirii, a oamenilor, aşa cum au înţeles-o ei, aşa cum o ştiau, aşa cum au învăţat-o de la anunnaki (zei, în limba sumeriană; A.NU.NA.KI = Cei care au coborât din CER pe PĂMÂNT). Apoi m-am întrebat ce-ar spune aşa-numiţii zei? ... Ce-ar gândi ei? ... Iată povestea: fiinţe de pe o altă planetă, planeta lor natală, Nibiru, călătoresc pe o altă planetă, din motive pe care le cunoaşteţi de acum, ... ei vin pe această planetă, îşi construiesc aşezări, se apucă de minerit, sfârşesc prin a creea fiinţe inteligente, civilizând acei hominizi care au evoluat pe Pământ, le dau cunoştinţe şi la un moment dat trag o linie de separaţie spunând: Noi suntem zei, iar voi trebuie să ne veneraţi! ... Deci care este versiunea lor? ...
Dacă i-aş putea întreba pe anunnaki, dacă l-aş putea întreba pe Enki (în sumeriană EN.KI = Stăpânul Pământului), dacă l-aş putea întreba pe Enlil (în sumeriană EN.LIL = Stăpânul Comandamentului): Spune-mi! Nu-mi spune să mă uit pe tăbliţele sumeriene... Tu să-mi spui mie povestea! Care este povestea aşa cum o vezi tu? ... şi am aflat că răspunsul a fost dat, pentru că cel puţin unul dintre ei, Enki, a scris o autobiografie, care povesteşte cum el şi un grup de 50 de
anunnaki au venit pe Pământ, cum au separat apele, cum le-a spus locotenenţilor lui: Tu construieşte adăpostultu găseşte mâncarea, tu faci asta, tu faci asta, etc. ... Dar, din nefericire, tăbliţele, sau câteva dintre ele, pentru că altele, 7 la număr, cu texte lungi, dar nu aşezate în ordine, s-au păstrat ... din nefericire, restul acestei autobiografii nu a fost descoperit!... şi m-am gândit că sunt suficiente surse, suficiente referinţe, reflecţii, o piesă aici, una dincolo, pe care am reuşit să le folosesc ...
Vă pot spune ... cam 800 de surse am folosit pentru a reconstitui autobiografia lui Enki, care este transcrisă în cartea intitulată The Lost Book of Enki (Cartea pierdută a lui Enki), ”
Fig 1-2. Tăbliţe sumeriene
 MS WS |
 |
Vorbele lui Endubsar, meşter scrib, fiu al cetăţii Eridu, slujitor al stăpânului Enki, mare Zeu.
în al şaptelea an după Marea Calamitate, în a doua lună, în a şaptesprezecea zi, am fost chemat de
/V
stăpânul şi învăţătorul meu Enki, mare zeu, îngăduitorul creator al Omenirii, omnipotent şi milostiv.
Eram printre supravieţuitorii din Eridu, care s-au salvat în stepa aridă chiar când Vântul Rău se apropia de oraş.
Şi rătăceam prin sălbăticie să caut rămurele ofilite pentru foc. Şi am privit în sus şi la un moment dat un Vârtej de Vânt venea dinspre sud. Era o strălucire roşiatică peste el şi nu făcea nici un zgomot. Şi pe când atinse pământul, patru picioare drepte ţâşniră din burta lui şi strălucirea dispăru. Iar eu m-am aruncat cu faţa la pământ, căci am ştiut că era o viziune divină.
Şi când mi-am ridicat ochii, doi trimişi ai zeilor stăteau lângă mine şi aveau ei feţe de oameni, iar veşmintele lor străluceau ca alămurile lustruite.
Şi ei mă strigară pe nume şi-mi vorbiră, spunând: Tu eşti chemat de marele zeu, Stăpânul Enki. Teamă nu-ţi fie, căci eşti binecuvântat. Iar noi ne aflăm aici să te ridicăm şi să te ducem până la reşedinţa lui din Ţinutul Magan, pe insula din mijlocul Râului Magan, unde stăvilarele se află.
Şi cum au vorbit, Vârtejul de Vânt s-a ridicat singur ca un car de foc şi dus a fost. Şi ei m-au luat de mâini, fiecare apucându-mă de câte o mână. Şi ei m-au ridicat şi m-au purtat iute între Pământ şi ceruri, cum s-ar înălţa un vultur. Şi am putut să văd pământul şi apele şi câmpiile şi munţii. Şi m-au lăsat ei jos pe insulă la poarta reşedinţei marelui Zeu. Iar în clipa când ei mi-au dat drumul
mâinilor, o strălucire cum nu mai văzusem niciodată m-a acoperit şi m-a copleşit, iar eu m-am prăbuşit pe pământ ca secat de spiritul vieţii.
Mi-am revenit în simţiri, ca şi cum m-aş fi trezit din cel mai adânc somn, la auzul cuiva care mă striga pe nume. Eram într-un fel de împrejmuire. Era întuneric, dar era acolo şi o aură, o strălucire. Apoi numele meu fu rostit din nou, de cea mai gravă voce cu putinţă. Şi deşi puteam s-o aud, nu puteam spune nici de unde vine vocea, nici să văd cine era cel care vorbea. Şi am spus, sunt aici! Atunci vocea mi-a spus: Endubsar, vlăstar al lui Adapa, te-am ales pe tine să-mi fii scrib, să scrii cuvintele mele pe tăbliţe.
Şi dintr-o dată apăru o strălucire într-una din părţile împrejmuirii. Şi am văzut un loc aranjat ca un loc de muncă al unui scrib: o masă de scrib şi un scăunel de scrib, şi erau acolo pietre frumos şlefuite pe masă. Dar n-am văzut nici tăbliţe de lut, nici vase cu lut ud. Şi pe masă era doar un Stylus, şi sclipea el cu o incandescenţă cum nici un Stylus din trestie n-ar putea-o face.
Şi vocea vorbi din nou, rostind: Endubsar, fiu al cetăţii Eridu, slujitorul meu credincios! Eu sunt stăpânul tău Enki, te-am chemat ca să scrii vorbele mele, căci mult sunt răvăşit de ceea ce a căzut asupra omenirii o dată cu Marea Calamitate. Este dorinţa mea să înregistrez adevăratul curs al evenimentelor, să afle Zeii şi oamenii deopotrivă că mâinile mele sunt curate. De la Marele Potop o astfel de calamitate nu s-a mai abătut asupra Pământului şi asupra Zeilor şi a pământenilor. Dar Marele Potop a fost destinat să se întâmple, nu şi Marea Calamitate. Aceasta, şapte ani acum trecuţi, n-ar fi trebuit să se întâmple. Putea fi prevenită, iar eu, Enki, am făcut totul pentru a o preveni, dar, vai, am eşuat!...
Şi a fost soarta sau destinul? Viitorul va judeca asta, pentru că la sfârşitul zilelor, o zi a judecăţii va trebui să fie. în acea zi Pământul se va cutremura şi râurile îşi vor schimba cursul, şi va fi întuneric la amiază şi un foc în ceruri în noapte, ziua reîntoarcerii zeului ceresc va fi. Şi cine va supravieţui şi cine va pieri, cine va fi răsplătit şi cine va fi pedepsit, zei şi oameni deopotrivă, în acea zi se va afla; ceea ce urmează să se întâmple va fi determinat de ceea ce s-a întâmplat; şi ceea ce a fost destinat, într-un ciclu se va repeta, iar ceea ce a fost sortit şi doar după voia inimii întâmplat, benefic sau potrivnic, la judecată va ajunge.
Vocea tăcu; apoi marele stăpân vorbi din nou, spunând: pentru aceste motive eu voi spune povestea adevărată a începuturilor şi a Timpurilor Primordiale şi a Timpurilor Vechi, pentru că în Trecut Viitorul zace ascuns. Timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi eu voi vorbi şi tu vei scrie; patruzeci va fi numărul zilelor şi nopţilor sarcinii tale aici, căci patruzeci este numărul meu sacru printre zei. Timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi tu nici nu vei mânca nici nu vei bea; doar din această bucată de pâine şi din această apă vei gusta, şi-ţi va ajunge pe durata misiunii tale. Şi vocea făcu o pauză şi deodată apăru o strălucire în altă parte a împrejmuirii. Şi am văzut o masă iar pe ea un taler şi o cupă. Şi m-am îndreptat într-acolo şi era pâine pe taler şi apă în cupă.
Şi vocea marelui stăpân Enki vorbi din nou, spunând: Endubsar, mănâncă pâinea vieţii şi bea apa vieţii şi fii sătul pentru patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Şi eu am făcut cum a poruncit.
Apoi vocea mă îndreptă să mă aşez la masa scribului, iar strălucirea incandescentă era la fel de mare ca a soarelui la amiază.
Şi vocea spuse: Endubsar, scribule, ce vezi?
Şi eu m-am uitat şi am văzut strălucirea căzând peste masă şi peste pietre şi peste Stylus şi am zis: văd tăbliţe de piatră şi culoarea lor e un albastru la fel de pur ca al cerului.
Şi văd un Stylus cum n-am mai văzut vreodată, coada lui nu seamănă cu nici o trestie iar vârful e ascuţit ca gheara vulturului.
Şi vocea spuse: acestea sunt tăbliţele pe care vei înscrie cuvintele mele. La dorinţa mea, au fost tăiate din cel mai fin “lapis lazuli”, fiecare are două feţe şlefuite. Iar stylusul pe care-1 vezi este opera unui Zeu, e făcut de mână, din electrum, iar vârful din cristal divin. Se va potrivi perfect în mâna ta şi ceea ce vei grava cu el va fi la fel de uşor ca şi cum ai grava pe lut ud. în două coloane vei scrie partea de deasupra, în două coloane vei scrie şi spatele fiecărei tăbliţe de piatră. Să nu te abaţi de la vorbele şi indicaţiile mele!
Şi apoi urmă o pauză, şi eu am atins una din pietre, iar suprafaţa ei se simţea ca o piele fină, moale la atingere. Şi am apucat stylusul divin, şi l-am simţit ca o pană în mâna mea.
