AnnaE
#0

CUPRINS:

          INTRODUCERE 3

          Telepatia – privilegiu sau povară? 3

          MARILE DEMONSTRAŢII.

          Sfârşitul marilor medium-uri?

          Fantomele celor vii.

          Viziuni din „alte universuri” 16

          Despre halucinaţiile telepatice.

          Transmisii telepatice la mari distanţe 23

          Există şi o telepatie conştientă?

          Ştiinţa şi Paranormalul

          Spre alte lumi

          Există un antrenament pentru telepatie?

          TENTATIVĂ EXPERIMENTALĂ 37

          Contact telepatic sub electrozi! 38

          Salt în trecut 39

          Ce conţin visele? 40

          Ce se află dincolo de un simplu vis? 42

          Telepatie. Sex. Violenţă 45

          Dinamica psihicului uman 46

          Interferenţe şi ratări

          Telepatie clandestină

          Hipnoză la distanţă!

          Experimente reproductibile! 51

          Gândul care vrea 53

          Limitele ignoranţei noastre 54

          O experienţă fantastică: medic şi pacient 56

          Riscurile unui experiment 57

          O „revoluţie copernicană” în psihologie!

          Momentul despărţirii 6090 Misterele Telepatiei

          STATISTICĂ ŞI HAZARD 62 întâmplarea – măsura tuturor lucrurilor? 62

          Un vis creşte în Brooklin 63

          Viaţa de o clipă a unei forţe 64

          Ce declanşează forţele parapsihologice? 66

          IPOTEZE 67 „Radio Mental” 67

          Cealaltă faţă a îndoielii 68

          Ipoteza lui Hans Berger 69

          Ce este energia psihică? 70

          Factorul lipsă! 71

          Subtilele mecanisme ale telepatiei 73

          O „schemă” paranormală? 77

          SEMNE DE ÎNTREBARE 79

          Controlul minţii 79

          Viaţa posibilă, o carte închisă 84 înnăscut sau dobândit? 84

          Iluzia puterii poate distruge 85

 

 

 

          Telepatia – privilegiu sau povară?

          Regina Caterina de Medicis a avut viziunea exactă a morţii cardinalului Charles de Lorena, la 23 decembrie 1574.

          S eara lui 23 decembrie 1574. Caterina de Medicis, temuta regină a Franţei, anunţase că se va duce la culcare mai devreme în seara aceea. Regele Navarrei, Arhiepiscopul de Lyon, doamnele de companie, nobilul Agrippa d'Aubigne (cel care relatează această întâmplare) şi alţii erau prezenţi în jurul patului regal. Deodată, Regina se ridică între perne cu o figură răvăşită, îşi pune mâinile la ochi, apoi le împinge în faţă ca şi cum ar fi voit să se apere de ceva. Cu o voce înecată de spaimă strigă: „Nu am nevoie de dumneata, domnule cardinal!”, îl vedea în faţa ei pe Cardinalul de Lorena, care îi întindea mâna invitând-o să meargă cu el. Cardinalul nu se afla însă în dormitorul regal, ci era acasă, bolnav. Regele Navarrei îşi trimite imediat aghiotantul la palatul acestuia. Dar Charles, Cardinal de Lorena, murise cu câteva minute mai devreme^ Misterele Telepatiei

          1888, iarna. Noapte de groază la Sankt Petersburg – chiar şi pentru un oraş întotdeauna straniu, atmosfera era de-a dreptul lugubră. Marele pianist şi compozitor Anton Rubinstein lua masa de seară împreună cu elevul său William Nichia. Vântul sufla din ce în ce mai tare şi urletele sale te făceau să te înfiori. „Ce-ţi evocă ele?”, îl întreabă Rubinstein pe elevul său. „Gemetele sufletelor blestemate”, răspunde fără ezitare Nichia. „Eu sunt convins că există o viaţă viitoare ţi, dacă o să mor eu înainte, mă voi întoarce pentru a vă dovedi acest lucru” – spune tânărul pianist. Marele Rubinstein îl priveşte tăcut şi grav. Apoi spune solemn: „Accept pariul. Dacă o să fie ca eu să plec primul, voi încerca să fac acelaşi lucru”.

          Şase ani mai târziu. William Nichia locuia acum la Paris. Era o noapte calmă, adormise, dar la un moment dat a fost trezit brutal de un strigăt de groază supraomenească. Când a deschis ochii, a văzut în faţa sa figura lui Rubinstein, deformată de un rictus grotesc. Se apleca spre el. Tremurând, Nichia s-a repezit şi, cu un suprem efort, a reuşit să aprindă toate luminile. Apoi şi-a impus să creadă că întregul coşmar se sfârşise. Nici o clipă nu s-a gândit la pactul încheiat cu Maestrul său: îl uitase cu desăvârşire. Şi 1-a amintit însă, dureros, a doua zi, când a văzut ziarele ce titrau pe prima pagină: „Moartea subită a lui Anton Rubinstein”. După un timp, s-a întâlnit cu o prietenă comună, care asistase la întreaga agonie a lui Rubinstein. Ea i-a povestit că marele compozitor avusese o cumplită criză cardiacă şi că momentul morţii fusese marcat de urletul cel mai groaznic pe care îl auzise vreodată. „Chiar şi în moarte şi-a ţinut cuvântul, la fel cum a făcut întotdeauna în timpul vieţii”, avea să adauge el.

          Era ca şi cum, într-un teribil crescendo de groază şi suferinţă, Rubinstein acumulase un anume fel de energie, supranaturală, şi încercase să-şi ţină promisiunea pe care o făcuse. Dar cum să nu pui cea mai tulburătoare întrebare: unde se găsea el în acel moment? Printre noi sau într-o altă lume? Imposibil de răspuns pornind doar de la o experienţă singulară

          11 iunie 1904. Un medium parizian, o femeie, anunţă ora la care Regele Alexandru al Serbiei şi soţia sa, Regina Draga, aveau să fie asasinaţi. Nu există nici o posibilitate ca acea femeie să fi putut avea o informaţie directă asupra evenimentelor pe cale de desfăşurare la o asemenea distanţă! O „înţelegere” prealabilă cu asasinul poate fi înlăturată fără nici o ezitare. Cam în aceeaşi perioadă, Eusapia Paladino, un alt caz, asupraIntroducere 5 căruia vom reveni imediat, practic imobilizată fizic, determină ridicarea unei măsuţe de lemn la peste un metru de suprafaţa podelei camerei unde se află, prezenţi fiind şi oameni de ştiinţă de o neîndoielnică probitate profesională.

          Şi exemplele pot continua. Există, totuşi, fe'nomene, fapte, întâmplări, evenimente, care „nu încap” în domeniul celor pentru care ştiinţa poate prezenta o explicaţie conform cu regulile, normele şi, de ce nu, cu dogmele sale. Dar, cum spune Charles Richet, indiferent că le putem sau nu explica, indiferent că le putem sau nu încadra în rândul noţiunilor acceptate de rigoarea formulării ştiinţifice sau că pur şi simplu ne facem că nu ştim de ele, asemenea fenomene există. Cine este Charles Richet? Un mare medic francez, descoperitor, în 1902, împreună cu Paul Portier, al fenomenului de anafilaxie – sensibilitatea crescută a unui organism la o substanţă străină, determinată de pătrunderea în corp a unei doze minime din aceasta prin ingerare sau injectare, realizare pentru care a primit Premiul Nobel pentru medicină în anul 1913! Greu de presupus că un asemenea om fie îşi riscă platforma profesională, fie a înnebunit subit, lansându-se în discuţii şi aprecieri la adresa unuia din subiectele cele mai fierbinţi ale secolului XX şi care cu siguranţă va ocupa un loc încă şi mai important în secolul actual: paranormalul.

          14 februarie 1971. Zborul Apollo 14. Căpitanul Mitchell, unul dintre astronauţii de la bord, efectuează o experienţă de realizare a unui contact telepatic cu patru subiecţi de pe Pământ în timpul zborului său cosmic. La întoarcere, se duce să analizeze rezultatele cu profesorul Joseph B. Rhine, cel care, împreună cu soţia sa Louise, primise aprobarea de a instala, în 1932, la Universitatea Duke din Carolina de Nord, primul laborator oficial de parapsihologic în cadrul unei instituţii ştiinţifice. Nu a fost dat publicităţii un raport oficial, dar, după cum se pare, căpitanul Mitchell ar fi lăsat să se înţeleagă că rezultatele depăşeau cu mult aşteptările

          1916, Rusia. Beşterev, un binecunoscut colaborator al celebrului Pavlov, realiza experienţe de „percepţie radio-biologică”, de fapt percepţia extrasenzorială. Asupra lor s-a păstrat timp îndelungat un secret total

          1960, URSS. Leonid Vasiliev, elev al lui Beşterev, profesor de fiziologie la Universitatea din Leningrad, prezintă rapoarte oficiale ale cercetărilor şi experienţelor sale de telehipnoză: subiecţi hipnotizaţi fuseseră treziţi prind Misterele Telepatiei ordine transmise telepatic de la mari distanţe. Se efectuează experimente implicând mii de oameni, între două oraşe – Moscova şi Leningrad. Tot Vasiliev citează, fără să-1 numească explicit, „un eminent pionier sovietic al rachetelor, conform căruia nu putea fi vorba de a pune sub semnul întrebării fenomenele de telepatie”. Dr. Eugene Konecci, în acea vreme director pentru cercetări biotehnologice la NASA, recunoaşte în cadrul Congresului 14 al Federaţiei Internaţionale de Astronautică (Paris) preocuparea sovieticilor pentru „o problemă extrem de interesantă a ştiinţei moderne: natura şi esenţa anumitor fenomene de comunicare electromagnetică între organisme vii” —1967-1969. Numărul publicaţiilor de parapsihologie din URSS creşte de la două la 35 şi apoi la 70. Publicaţii contra: una în 1958, patru în 1969. Atât! Şi să nu uităm că politica editorială în URSS era o politică de stat! Academia de Ştiinţe a URSS şi NASA se preocupă activ de studiul fenomenelor de „transfer de energie” sau „transfer psihofizio-logic de informaţie”, încă şi mai aproape de zilele noastre, cunoscuta revistă New Scientist spune că am fi uimiţi de numărul de oameni de ştiinţă cu o reputaţie incontestabilă, inclusiv Premii Nobel, care studiază cu toată seriozitatea telepatia

          Omul are o dureroasă nevoie de comunicare. Aşa se face că, pentru sume uneori ridicole, în ţări cu regimuri totalitare s-au obţinut informaţii pe baza cărora s-au iniţiat primele cercetări de parapsihologie Iată una din întâmplările cele mai impresionante, în anii revoluţiei bolşevice din Rusia, în Tbilisi, capitala Georgiei (viitoarea RSS Gruzină), tifosul făcea victime peste victime şi orice medic era binevenit în lupta cu molima distrugătoare. La început de carieră, tânărul doctor B. B. Kajinsky îşi făcea datoria, cu mult curaj şi devotament. Aşa că seara era foarte obosit şi adormea imediat, într-una din nopţi s-a trezit brusc cu impresia clară că auzise lângă el un zgomot pe care la început nu a ştiut să-1 identifice, dar ulterior şi-a dat seama că era zgomotul unei linguriţe cu care cineva amesteca o băutură într-un pahar. Dimineaţa nu are însă timp să se gândească la straniul său vis – un bun prieten fusese lovit de tifos şi trebuie să alerge la el pentru vizita zilnică. Doi kilometri de adevărată fugă pe străzile pustii ale oraşului şi, în fine, ajunge în faţa casei. Bate la uşă, îiIntroducere. 7 deschide mama prietenului, doar pentru a i se prăbuşi în braţe plângând: fiul său murise în timpul nopţii. „Urcasem pentru a-i da medicamentele, m-am aşezat lângă el pe marginea patului şi i-am dat să bea. Dar în clipa aceea ochii i s-au tulburat dintr-o dată, m-a privit o fracţiune de secundă într-un chip straniu şi apoi imediat a murit!” Medic, dar şi cercetător cu un deosebit spirit practic, dr. Kajinsky şi-a adus imediat aminte de visul din noaptea precedentă şi i-a cerut mamei, cu toată durerea evidentă a acesteia, să-i relateze pas cu pas cum se întâmplaseră lucrurile. Uşor intrigată, dar şi cu acea dorinţă de a povesti comună tuturor oamenilor ce au trecut printr-o încercare dificilă, ea şi-a amintit: „Am intrat în cameră, am pus medicamentul într-un pahar, apoi am început să amestec” „Cu ce?”, intervine medicul. „Cu o linguriţă”, răspunde mama, pregătită să continue. Dar Kajinsky nu o mai asculta. Emoţia îl copleşise. Om cu un profund spirit materialist, îşi dădea seama că există aspecte ale comunicării între două fiinţe pe care legile cunoscute ale ştiinţei nu le pot încă explica. Şi-a jurat în acea zi să-şi dedice tot restul vieţii studiului acestor stranii aspecte. Dureroasei nevoi de comunicare care se manifestă în momente-limită ale vieţii noastre şi pe care încă nu o putem înţelege. Şi aşa a devenit, împreună cu alţii asemenea lui, unul din pionierii şi apărătorii parapsihologici în fosta Uniune Sovietică

Attachments