Ellia

Miron Costin este o personalitate de tip enciclopedic, unul dintre primii reprezentanţi ai umanismului românesc, eminent om politic şi de stat (mare vornic), scriitor în adevăratul înţeles al cuvântului, prozator. A trăit şi a învăţat până la 20 de ani în Polonia. A avut o viaţă scurtă, curmată tragic la 58 de ani, prin decapitare.

          Miron Costin şi-a început activitatea de scriitor prin a scrie versuri, domeniu aproape inexistent pe atunci.

          Cele mai importante lucrări ale sale sunt: "Viaţa lumii" (poem filosofic), "Letopiseţul Tării Moldovei", "De neamul moldovenilor".

          "Viaţa lumii" este un poem filosofic de inspiraţie religioasă, prezentând tema sortii alunecoase (fortuna labilis), comparând viaţa cu o "aţă subţire". Poemul a fost scris din ambiţia de a demonstra că limba română era suficient de maturizată pentru a exprima concepte filosofice în versuri. Tema aleasă este deşertăciunea vieţii lumeşti. Cum va face mai târziu Eminescu în "Scrisoarea I", Miron Costin şi-a imaginat surparea inevitabilă a lumii întregi, fiind cuprins de un pesimism fără leac: "Cerul, Soarele, Luna vor pieri.

          Nu-i nimic care să stea în veaci.

          Toate treace lumea, Toate-s nestătătoare, toate-s spuma".

          Concluzia la care ajunge poetul este aceea că omul trebuie să aibă o anumită conduită. Având în vedere că existenta este scurtă, omul trebuie să se ilustreze prin fapte bune, pentru că binele este telul suprem al vieţii.

          Tema poemului este trecerea timpului şi a soartei schimbătoare.

          "Letopiseţul Tării Moldovei" al lui Miron Costin continuă pe cel al lui Grigore Ureche, de la Aron Vodă până la Dabija Vodă (1661).

          Miron Costin păstrează scopul educativ al cronicii. El scrie: "să fie de învăţătură ce este bine şi ce este rău şi de ce să se ferească". Ca şi predecesorul său are darul povestirii, personajele acţionând asemeni ersonajelor de roman istoric.

          Continuator al cronicii luii Grigore Ureche, Miron Costin dovedeşte prin cronica sa reale virtuţi scriitoriceşti. El este un memorialist atent asupra vieţii şi asupra psihologiei umane, cronica lui fiind învăluită într-o tonalitate meditativă.

          Despre Tomsa-Vodă aflăm că omora la întâmplare. Odată boierii l-ar fi rugat să ierte un diac (funcţionar), care era foarte priceput în a scrie scrisori. Dar Domnul ar fi zis: "Ha, ha,ha, mai cărturar decât diavolul nu este!". Ca să taie cât mai repede pe cei bănuiţi îşi tocmise un gâde, care-şi permitea să glumească cu Domnul care-l recompensa: "S-au îngrăşat, Doamne, berbecii, buni sunt de-njunghiat". Stefan-Vodă râde la aceste cuvinte şi dă bani ţiganului. Boierii vor complota, dar vor fi descoperiţi şi daţi pe seama ţiganului. În fine, Tomsa va fi alungat şi va fi instalat pe tron un copil: Alexandru Movilă. În realitate domnea mama sa, Elisabeta, o femeie avidă de putere.

          Turcii, iritaţi de această situaţie, îl trimit în tară pe Schindir-Pasa să-l înscăuneze pe Radu Mihnea. Acesta, fiind cavaler, dă de ştire Doamnei Elisabeta să plece. Doamna nu ascultă şi turcul se va răzbuna. Păţania Doamnei este un mic subiect de dramă tragi-comică.

          În alte pagini epice vii sunt descrise: uciderea lui Batiste Veveli, a doua domnie a lui Miron Barnovschi, doar de trei luni; întâmplări despre logofătul Gheorghe Stefan, rival viclean al domnului Vasile Lupu, căderea acestuia, domnia lui Stefănită Lupu zis Papură-Vodă, şi sfârşitul lui; revolta pusă la cale de vornicul Vasile Lupu, viteazul domn, pentru înlăturarea de la domnie a lui Alexandru Ilies.

          Influenta limbii vorbite e mică în opera lui Miron Costin, el fiind un cronicar cult. Întâlnim totuşi câteva expresii şi proverbe populare care amintesc de cele din zilele noastre: "Nu sunt în toate zilele Pastile"; "că acela care se îneacă se apucă de sabie cu mâna goală".

          "De neamul moldovenilor, din ce tară au ieşit strămoşii lor" este o lucrare cu caracter polemic, în care autorul urmăreşte să dovedească originea română şi unitatea poporului nostru, latinitatea limbii române, aducând argumente lingvistice, arheologice, etnografice, folclorice.

          Miron Costin combate toate denaturările introduse în cronica lui Ureche. Învăţatul umanist urmăreşte să suplinească lipsa unor date despre cucerirea Daciei, formarea poporului român, date de care nu a dispus Ureche. El este conştient de importanta celor scrie şi consideră obiectivitatea drept o condiţie de bază a fiecărui istoric: "Eu voi da seamă de ale mele câte scriu". Lucrarea este îndreptată împotriva "ocărilor" şi "basnelor" celor care au făcut "adăosături" cronicii lui Ureche. Aflăm din cronica lui Miron Costin că Train era de neamul lui "spaniol". Conicarul combate adăugirile din letopiseţul lui Ureche cu privire la originea românilor. Apelând la criteriul logic, la cronologie, el arată că între Traian şi Laslo Craiul ar fi o distantă de 600 de ani. Tot aici el scrie că nu s-ar fi putut dezvolta o naţie numai din tâlhari. Ajungând la felul în care se tundeau moldovenii, Costin găseşte un prilej de a combate falsurile. Pornind de la un istoric latin – Topeltin – arată că latinii obişnuiau să-şi taie părul la tâmple şi la ceafă, să arate mai tineri, să fie cu capul mai "slobod". Moldovenii moştenesc tunsoarea romană. Ei nu păstrează semnul tâlharilor.

          Miron Costin e conştient de originea comună, romană, a tuturor locuitorilor Daciei de odinioară.

          Poate că nicăieri nu iese în evidentă personalitatea lui Miron Costin ca în "Predoslovia" la "De neamul moldovenilor", mărturisire dramatică a unui cărturar patriot, care n-a putut suporta "ocările" aduse acestui popor de o seamă de scriitori.

          Indignarea lui se îndreaptă împotriva unor copişti ai cronicii lui Ureche, Mai ales împotriva lui Simion Dascălul, "om de multă neştiinţă şi minte putină", care afirmase că moldovenii ar proveni din tâlharii de la Roma exilaţi pe teritoriul Daciei. "A scrie ocară vecinică unui neam, spune cronicarul, nici este sagă, că scrisoarea este un lucru vecinicu". Cel care scrie trebuie să răspundă în fata viitorului. Miron Costin este conştient de faptul că scrisul este un act de responsabilitate istorică. Miron Costin închină etnogenezei noastre, coloana vertebrală a istoriei româneşti, o carte polemică: "De neamul moldovenilor", a cărei "Predoslovie", prin ideile afirmate, dezvăluie în autor un patriot înflăcărat şi un umanist de prestigiu. Cronicarul are un adevărat cult pentru adevăr, este interesat de recuperarea istoriei şi conservarea ei ("să nu se uite lucrurile şi cursul tării").

          DE NEAMUL MOLDOVENILOR de Miron Costin.

          Lucrarea,De neamul moldovenilor…” de Miron Costin are un caracter polemic fiind scrisa pentru a combate o serie de falsităţi şi de adăugiri fara sens din cronica lui Grigore Ureche.

          De toate acestea profitaseră mai ales străinii deoarece cronica respectiva nu fusese tipărită şi circulase în copii datorate unor oameni mai mult sau mai putin pregătiţi dar care nu înţeleseseră scopul lucrării lui Grigore Ureche. Dintre copişti şi interpolatori,cel mai necinstit a fost Simion Dascălul alături de Misail Călugărul şi Axinte Uricariu.

          Simion Dascălul,fiind,om de multa neştiinţă şi putina carte „,a introdus în cronica,pe lângă o serie de fapte neesenţiale şi o legenda găsită într-o carte bulgărească,legenda falsa despre originea romanilor.

          Neînţelegând scopul educativ al cronicii lui Grigore Ureche copiştii au ţinut sa adauge pe alocuri o serie de fapte neesenţiale şi necontrolate în privinţa netemeiniciei scrise acolo.

          Abia în zilele noastre istoricii şi lingviştii au putut sa separe adevărata cronica a lui B. Ureche de toate acele adugiri. A ajutat şi faptul ca respectivii au ţinut sa sublinieze ceea ce au adăugat.

          Legenda despre originea romanilor a fost găsită, după cat se pare, într-o cronica bulgărească.

          În PREDOSLOVIE, Miron Costin subliniază cat de greu i-a fost sa se hotărască la scrierea acestei lucrări deoarece faptele respective erau cuprinse tocmai într-o perioada atât de putin cunoscuta despre care avem puţine izvoare temeinice.

          „De la prima descălecare”–cucerirea Daciei de către romani în timpul lui Traian,colonizarea ei pana la întemeierea Moldovei după legenda (1359)

          El regreta ca Gr. Ureche şi-a început cronica de la a doua descălecare, adică a lăsat o perioada de o mie şi ceva de ani nescrisa de cronica.

          Apreciază faptul ca bătrânul Gr. Ureche-vornicul a scris cronica sa, iar el vine acum sa astupe acest gol care a permis fel de fel de scorniri adică de „basne”.

          Potrivit acelei legende mincinoase moldovenii s-ar trage din „tâlharii Romei” pe care Traian i-a eliberat pentru a-i da ajutor la cererea lui Laslo Craiul ca sa lupte cu tătarii.

          Miron Costin procedează ca un istoric arătând ca nu e lucru „de saga” sa scrie lucruri mincinoase cu privire la originea unui popor. Este conştient de rolul pe care trebuie sa în joace cuvântul scris şi istoria.

          Cronicarul combate cele scrise de S. Dascălul, recurgând nu numai la documente dar şi la criteriul logic.

          Arata ca intre împăratul Traian şi Laslo Craiul este o nepotrivire cronologica demna de luat în seama de vreme ce exista o diferenţă de 600 de ani.

          Împăratul Traian al Romei a cucerit Dacia la începutul secolului II e.n. iar ungurii s-au aşezat în secolul VIII.

          Laslo Craiul ar fi cerut ajutor după anul 1000 când a început navala tătarilor.

          Din punct de vedere logic chiar daca ar fi vrut să-l ajute nu ar fi putut.

          Tot logic, nu s-ar fi putut alcătui o oaste numai din tâlhari, deoarece nimeni nu ar fi avut curajul să-i înarmeze.

          Asa cum aprecia G. Călinescu,M. Costin,observa sistematic,compune şi ceea ce iese de sub pana lui…este rodul unei arte”.

          Având în vedere ca dezbate o problema foarte importanta aceea a demonstrării latinităţii limbii şi poporului roman şi a înlăturării calomniilor venite din partea unui om cu minte putina-S. Dascălul.

          În lucrarea sa,De neamul moldovenilor”scriitorul căuta de la bun început silueta demna, intelectuala, tonul sobru dar la nevoie incisiv, tăios. Deasemeni, cititorul este impresionat de vibraţia emotiva zvorata din patriotism, dar care este acoperita de o expunere ce căuta sa convingă prin justeţea şi obiectivitatea argumentelor.

          Din primele fraze scriitorul convinge asupra unităţii şi latinităţii poporului roman:”începutul tarilor acestora şi neamul moldovenesc şi câţi sunt în tarile ungureşti cu acest nume-romani-şi pana astăzi de unde suntem şi de ce seminţie, de când şi cum au descălecat aceste parti de pământ de la Ram se trag”.

          Scriitorul mărturiseşte ca i-a fost greu, adică a stat în cumpănă înainte de a începe aceasta lucrare, deoarece trecuseră multe veacuri de la descălecatul dintâi, iar faptele erau putin cunoscute şi consemnate de cronici.

          Cu toate acestea, „biruit-a gândul” sa înceapă aceasta lucrare, desi având în vedere secolele care se scurseseră de la cucerirea Daciei se sparie gândul”;deoarece inima scriitorului era îndurerată de toate scornirile acelea urate şi defăimătoare cu privire la originea neamului romanesc:a lasă iarăşi nescris cu mare ocara înfundat neamul acesta de o seama de scriitori iaste inimii durere”.

          Observam ca fraza,cu tot rafinamentul ei,conţine expresii populare care se transforma în adevărate imagini poetice prin intermediul personificării unor noţiuni abstracte:sufletul sta la cumpănă,gândul se sparie,iaste inimii durere”.

          Apare şi întrebarea retorica folosita pentru a imprima o anumită vivacitate şi diversitate discursului întărind totodată solemnitetea.

          Istoricul presupune un interlocutor care nu ar fi de acord cu cele afirmate de el:Zice-vă neştine,prea târziu este,după sutele de ani,cum se vor putea şti poveştile adevărate de atâtea veacuri? „.

          Răspunsul dat de cronicar căuta sa atragă atenţia nu numai cititorului dar şi interlocutorului asupra aspectului intelectual:Lasat-au puternicul Dumnezeu iscusita oglinda mintii omeneşti,scrisoarea,dintre care,daca va nevoi,omul ceale trecute cu multe vremi de va putea şti şi oblici „.

  
Attachments