Legenda Mănăstirii Putna
Cică trăia în chilia aceasta un călugăr: Daniil Săhastru. Îi zicea lumea săhastru, pentru traiul său singur. Acesta a fost coborât din cer de Dumnezeu pentru a face bine oamenilor rătăciți prin pustietatea aceasta. El nu mânca aproape nimica.
Într-o seară veni peste dealul acesta, pe apa Vițeului, Ștefan și cu un argat de-al său. El a fost dovedit de dușmani și căta loc de odihnă. Și s-a așezat să se odihnească pe piatra aceea mare. Cum sta el așa, iacă vede o lumină în fereastră la săhastru, căci atunci el își făcea rugăciunea sa de seară. Îndată ei merg către chilie, căci erau tare flămânzi.
Ajunși acolo, Ștefan bate în ușă.
– Cine-i acolo? întreabă Daniil.
– Om bun, răspunde Ștefan.
– Dacă e om bun, să intre!
El intră înăuntru.
– Ce ai pățit, de-ai venit și pe la mine?
Năcăjit și amărât cum era, nu zise nimic.
– Eu știu ce-i cu tine. De mă asculți ce ți-oi spune eu, să știi că dovedești păgânătatea. Altminteri e rău!
– Jur pe feciorul meu că ți-oi asculta toate poruncile!
– Atunci, pune urechea la piciorul meu cel stâng! Ce auzi?
– Ce s-aud? Numai plânsete și jăluiri.
– Bine zici! Acestea, Ștefane, să știi că-s jăluirile țării! Pune acum urechea la piciorul meu drept! Amu ce auzi?
– Amu aud cântece frumoase.
– Bine zici! Pune gând că de unde ai auzit acele cântece, faci o mănăstire!
– Dar unde cântă? întrebă Ștefan.
– Știi unde, Ștefane!? Iacă, acolo, acel deal, suie mâine dis-de-dimineață pe el și trage cu arcul iar unde o să găsești săgeata înfiptă, să știi că de acolo s-aude cântând!
– Dar amu, părinte, te rog să ne dai un pic de mâncare, că tare flămânzi suntem!
– Bine, dar eu, Ștefane, nu mănânc nimic. De unde să-ți pot da ceva?
– Caută, părinte, că nu ne mai putem ține pe picioare de flămânzi!
Căută Daniil în toate părțile, în urmă găsi un pic de prescure din care dădu și lui Ștefan o bucățică, și argatului, și-i mai rămase și lui un pic; că era blagoslovită prescurea ce le-o dăduse.
După ce au terminat ei ospățul, s-au culcat amândoi în chilie, iar săhastrul a rămas afară ca să-i păzească. Când răsări soarele, Daniil bătu la ușă:
– Scoală, Ștefane, și du-te!
Ei se sculară pe-ndată și se suiră sus pe deal. Scoate Ștefan arcul și trage, dar săgeata s-a împlântat hăt, în pădure. Pe-ndată, ei merseră în căutarea locului unde s-a împlântat. După lungă căutare, ei o găsesc împlântată într-un paltin bătrân. Dar cu cine să zidească el mănăstirea, când ei erau numai doi! Atunci, se duce Ștefan, noaptea, la Volovăț și ia biserica de acolo și până-n ziuă o aduce aici. Tot până-n ziuă o și proptește. Însă nici nu o proptește bine, când iată vede venind pe turci. Ei l-au văzut pe Ștefan când a adus biserica iar acum au venit să-l prindă. Ștefan, văzând aceasta, intră în biserică și se rugă lui Dumnezeu ca să-l scape.
Ascultându-i ruga, dădu o ceață grea de nu vedeai la un pas. Amu, turcii se zăpăciseră și începuseră a se omorî între ei. Se bătură ei așa până-la amiaz, că nu mai rămaseră de ei decât doi ofițeri care, de frică să nu fie uciși de Ștefan, o luară la fugă. Pierind cu toții, cerul începuse să se lumineze. Ștefan, bucuros, merse la Suceava și aduse meșteri ca să zidească o mănăstire mândră. Au fost aduși și din Țara Românească mulți robi ca să locuiască pe aici. Din unul din aceia mă trag și eu. Această poveste mi-au spus-o și mie bătrânii și-o spun și eu urmașilor mei.
pentru legende populare si teatru radiofonic da-ti click aici......https://latimp.eu/?s=stefan+