AnnaE
#0

Date despre autor si opera

Absolvent al Departamentului de Matematică și Informatică al Universității din Craiova, în 1979, primul absolvent al clasei sale, a obținut un doctorat în matematică de la Universitatea de Stat Moldova, la Kishinev, în 1997, și a continuat studiile post-doctorale la diverse universități americane: University of Texas, la Austin, University of Phoenix, Arizona State University, New Mexico State University, la Las Cruces, Los Alamos National Laboratory etc.

Florentin Smarandache, scriitor și cercetător știintific, dorea “lărgirea sferei artistice prin elemente neartistice și prin experimente contradictorii; în special creație în contra-timp, contra-sens”.

În matematică, a introdus gradul de negație a unei axiome, sau teoreme, în geometrie (vezi geometriile Smarandache, care pot fi parțial euclidiene și parțial non-euclidiene.

A generalizat [1995] logica confuză, intuitivă, paraconsistentă, multi-valentă, dialetistă către „logica neutrosofică” (tot în Dicționarul de calcul al lui Denis Howe, Anglia) și, în mod similar, a generalizat setul fuzzy la setul neutrosofic (şi derivatele sale: „set paraconsistent, set intuiționalist”, „set dialetist”, „set paradoxist”, „set tautologic”).

«“Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar impotriva unei societati inchise, Romania anilor 1980, unde intreaga cultura era manipulata de un singur grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalti, nu puteam publica aproape nimic. Si-atunci am zis: hai sa facem literatura… fara a face literatura! Sa scriem… fara sa scriem nimic. Cum? Simplu: literatura-obiect. ‘Zborul unei pasari’, de pilda, reprezenta un “poem natural”, care nu mai era nevoie sa-l scrii, fiind mai palpabil si perceptibil decat niste semne asternute pe hartie, care, in fond, ar fi constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat printr-o traducere de catre observant a observatului, iar orice traducere falsifica intr-o anumita masura. ‘Masinile uruind pe strazi’ era un “poem citadin”, ‘taranii cosand’ un “poem semanatorist”, ‘visul cu ochi deschisi’ un “poem suprarealist”, ‘vorbirea in dodii’ un “poem dadaist”, ‘conversatia in chineza pentru un necunoscator al acestei limbi’ un “poem lettrist”, ‘discutiile alternante ale calatorilor, intr-o gara, pe diverse teme’ un “poem postmodernist” (inter-textualism). O clasificare pe verticala? “Poem vizual”, “poem sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem tactil”.
Alta clasificare in diagonala: “poem fenomen (al naturii)”, “poem stare sufleteasca”, “poem obiect/lucru”. In pictura, sculptura analog – toate existau in natura, de-a gata. Deci, un protest mut am facut!

Mai tarziu, m-am bazat pe contradictii. De ce? Pentru ca traiam in acea societate o viata dubla: una oficiala – propagata de sistemul politic, si alta reala. In mass-media se promulga ca ‘viata noastra era minunata’, dar in realitate ‘viata noastra era mizerabila’. Paradoxul in floare! Si atunci am luat creatia in deriziune, in sens invers, sincretic. Astfel s-a nascut paradoxismul. Bancurile populare, la mare voga in ‘Epoca’ Ceausescu, ca o respiratie intelectuala, au fost surse de inspiratie superbe.
“Non”-ul si “Anti”-ul din manifestele-mi paradoxiste au avut un caracter creativ, nicidecum nihilist (C. M. Popa). Trecerea de la paradoxuri la paradoxism a descris-o foarte documentat Titu Popescu intr-o carte clasica asupra miscarii: “Estetica paradoxismului” (1994). Pe cand I. Soare, I. Rotaru, M. Barbu, G. Niculescu au studiat paradoxismul in opera mea literara. N. Manolescu se exprima despre un volum de versuri al meu ca este "in raspar".
Nu am avut un premergator care sa ma fi influentat, ci m-am inspirat din situatia pe dos care exista in tara. Am pornit din politic, social, si treptat am ajuns la literatura, arta, filozofie, chiar stiinta.(wikipedia)

 

PREFAŢĂ

          A pleca înseamnă a muri o ţâră?!

          L-am cunoscut în 4 ianuarie 2003 pe paradoxalul paradoxist Florentin Smarandache (născut în Bălceşti, Vâlcea, la 10 decembrie 1954) la întâlnirea organizată de colegii săi de la Liceul Pedagogic Râmnicu Vâlcea şi desfăşurată în mod mai mult sau mai puţin paradoxal la Liceul de Artă Râmnicu Vâlcea. Venise în vacanţa de Crăciun acasă, la Bălceşti. Făcuse o călătorie lungă, tocmai de dincolo de Ocean, din SUA, de la Universitatea "New Mexico" din oraşul Gallup, statul New Mexico, unde este acum conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Matematică. A doua zi, a plecat spre patria de adopţie, dar nu fără a face o escală în Roma: nu-i nici un paradox în asta, din moment ce el este român şi vorba ceea -"Toate drumurile duc la Roma!".

          Când ne-am întâlnit, am schimbat numai câteva fraze, dar am "vorbit" apoi prin e-mail şi am constatat că, în mod paradoxal, paradoxistului Florentin Smarandache îi şade bine cu. Drumul! Oare, de unde i s-o fi trăgând? De la faptul că primii doi ani ai liceului i-a făcut în Craiova, iar pe ceilalţi doi în Râmnicu Vâlcea (ce lecţii de geografie i se vor fi predat în ambele licee pedagogice urmate în cele două municipii olteneşti?!)? Ori de la faptul că în perioada 1982-l984 a fost profesor invitat la un liceu din Maroc? Poate, de la faptul că în 1986 nu i s-a dat viză pentru SUA, unde dorea să participe la Congresul Internaţional al Matematicienilor, la Universitatea "Berkeley", California? De aceea, probabil, când în 1988 a obţinut un paşaport pentru o excursie în Bulgaria, i s-a părut prea aproape şi a dat o. fugă până-n Istanbul?! Oricum, "Fugit" a rămas, după cum a scris chiar dânsul ulterior, dar a trebuit să plătească scump acest dor de ducă – cu doi ani de lagăr pentru refugiaţii politici (la Istanbul şi la Ankara). Atâta lâncezeală nu putea fi (re) compensată decât de o trecere a Oceanului Atlantic, în SUA – o ţară atât de mare încât îţi poţi ostoi dorul de ducă între malurile Atlanticului şi Pacificului, iar dacă eşti mai pretenţios, poţi face o extensie până-n Hawaii (unde olteano-americanul nostru fu chiar de două ori!).

          Dar, cum "anonimul din Bălceşti" ajunse o celebritate mondială, atât în literatură (prin Mişcarea Paradoxistă, creată de el), cât şi în matematică (printr-o serie întreagă de concepte, noţiuni şi teorii care-i poartă numele), chiar dac-ar vrea să mai stea şi el, ca omul, aşezat la casa lui, nu mai are încotro, pentru că are chemare pe toate meridianele şi paralele lumii! Braţ la braţ cu matematica şi cu poezia (nu-i nici un paradox în asta, ne asigură el şi ne-o demonstrează prin întreaga sa operă!), Florentin Smarandache a pus piciorul pe cinci continente, ba chiar şi pe cel subacvatic, călărind o "motocicletă" submersibilă pentru a da piept cu. Marea Barieră de Corali, dovedindu-ne că nu-i doar un vajnic Columb navigator pe Oceanul Paradoxist, ci şi un paradoxal Cousteau!

          Pentru că Florentin Smarandache este şi francofon, trebuie să lămurim paradoxul excepţiei sale de la dictonul francez "Partir c'est mourir un peu!" (A pleca înseamnă a muri puţin). Tehnologia informaţiei face ca planeta să devină un sat mai mare, cel puţin pentru oamenii de ştiinţă, aşa încât nu-i de mirare că pentru ei dictonul a devenit "Partir c'est revigorer un peu!" (A pleca înseamnă a te reîntrema puţin), ca atunci când te întorci acasă.

          Din multele sale note de călătorie, datând dintr-un deceniu de peregrinări de-a lungul şi de-a latul planiglobului, le-am selectat în acest prim volum pe acelea care mi s-au părut cele mai paradoxale şi am căutat să îmbin stilurile de "jurnal de călătorie" şi "jurnal literar", pentru că autorul, ca un paradoxist autentic, respectă o regulă de bază a Paradoxismului: "Fără reguli!".

          Mircea Monu 1. ÎN TURNEU PRIN EUROPA

          Mă simt mare, dat dracu'! Deja îmi auzeam bocănitul tocurilor de pantofi pe culoarul aeroporturilor internaţionale din Los Angeles, Paris. Cine mai era ca mine?! Fostul ţăran! Mă aflu într-o bună dispoziţie după supa de conopidă -măncare mai uşoară, preparată de mama lui Lotzi.

          Ajuns la aeroportul din Phoenix, mă eliberez de bagaje chiar de la intrare, unde predau valiza verde cu haine, cumpărate noi, ca să epatez (!) în Europa şi geanta albastră, cu manuscrise şi cărţi.

          Scriu în avion, la 8.000 de metri înălţime, discursul paradoxist pentru francezi. M-am tot lăsat de azi pe mâine şi-am rămas cu eseul neaşternut pe hârtie, dar cu ideile sedimentate. Viteza: 359 de mile nautice pe oră (1 milă marină = 1,852 km; deci, 664,868 km/h). Temperatura: 64 de grade Fahrenheit (17,8 grade Celsius; după formula de transformare C = 5(F – 32)/9). Podişuri despădurite. Deşert. Norii se văd ca valuri imense de zăpadă. Nişte râme suntem, într-adevăr, prin Univers! Îţi dai seama pe măsură ce iei altitudine. "Iar în lumea asta mare, /Noi, copii ai lumei mici, /Facem pe pământul nostru/Muşuroaie de furnici." (Eminescu)

          Losangelezii n-au ţâră de timp!

          Am plecat din Phoenix la 9:45 şi am ajuns în Los Angeles la 11:10. Sunt aşteptat de Stelică Piteşteanu, coleg de suferinţă în lagărul turcesc şi fiul doamnei Gina. Glumim, spunem bancuri: "Un negru vrea să devină alb şi devine. Se uită în oglindă:

          — Ooo, de cinci minute am devenit alb şi. Am şi-nceput să urăsc negrii!". (Rasism)

          Pragmatism extraordinar al californienilor dintr-o mare metropolă a lumii, unde-i omoară distanţele, n-au ţâră de timp! S ă-i vezi dimineaţa-n maşină, grăbindu-se la serviciu: la stop, femeile se zgâiesc în oglindă, fardându-se repede, întrerupând, apoi rujându-se la celălalt stop; iar bărbaţii folosesc aparatul de ras pe neve, lungind bărbia, gâtul.