Date despre autor si opera
Absolvent al Departamentului de Matematică și Informatică al Universității din Craiova, în 1979, primul absolvent al clasei sale, a obținut un doctorat în matematică de la Universitatea de Stat Moldova, la Kishinev, în 1997, și a continuat studiile post-doctorale la diverse universități americane: University of Texas, la Austin, University of Phoenix, Arizona State University, New Mexico State University, la Las Cruces, Los Alamos National Laboratory etc.
Florentin Smarandache, scriitor și cercetător știintific, dorea “lărgirea sferei artistice prin elemente neartistice și prin experimente contradictorii; în special creație în contra-timp, contra-sens”.
În matematică, a introdus gradul de negație a unei axiome, sau teoreme, în geometrie (vezi geometriile Smarandache, care pot fi parțial euclidiene și parțial non-euclidiene.
A generalizat [1995] logica confuză, intuitivă, paraconsistentă, multi-valentă, dialetistă către „logica neutrosofică” (tot în Dicționarul de calcul al lui Denis Howe, Anglia) și, în mod similar, a generalizat setul fuzzy la setul neutrosofic (şi derivatele sale: „set paraconsistent, set intuiționalist”, „set dialetist”, „set paradoxist”, „set tautologic”).
“Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar impotriva unei societati inchise, Romania anilor 1980, unde intreaga cultura era manipulata de un singur grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalti, nu puteam publica aproape nimic. Si-atunci am zis: hai sa facem literatura… fara a face literatura! Sa scriem… fara sa scriem nimic. Cum? Simplu: literatura-obiect. ‘Zborul unei pasari’, de pilda, reprezenta un “poem natural”, care nu mai era nevoie sa-l scrii, fiind mai palpabil si perceptibil decat niste semne asternute pe hartie, care, in fond, ar fi constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat printr-o traducere de catre observant a observatului, iar orice traducere falsifica intr-o anumita masura. ‘Masinile uruind pe strazi’ era un “poem citadin”, ‘taranii cosand’ un “poem semanatorist”, ‘visul cu ochi deschisi’ un “poem suprarealist”, ‘vorbirea in dodii’ un “poem dadaist”, ‘conversatia in chineza pentru un necunoscator al acestei limbi’ un “poem lettrist”, ‘discutiile alternante ale calatorilor, intr-o gara, pe diverse teme’ un “poem postmodernist” (inter-textualism). O clasificare pe verticala? “Poem vizual”, “poem sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem tactil”.
Alta clasificare in diagonala: “poem fenomen (al naturii)”, “poem stare sufleteasca”, “poem obiect/lucru”. In pictura, sculptura analog – toate existau in natura, de-a gata. Deci, un protest mut am facut!
Mai tarziu, m-am bazat pe contradictii. De ce? Pentru ca traiam in acea societate o viata dubla: una oficiala – propagata de sistemul politic, si alta reala. In mass-media se promulga ca ‘viata noastra era minunata’, dar in realitate ‘viata noastra era mizerabila’. Paradoxul in floare! Si atunci am luat creatia in deriziune, in sens invers, sincretic. Astfel s-a nascut paradoxismul. Bancurile populare, la mare voga in ‘Epoca’ Ceausescu, ca o respiratie intelectuala, au fost surse de inspiratie superbe.
“Non”-ul si “Anti”-ul din manifestele-mi paradoxiste au avut un caracter creativ, nicidecum nihilist (C. M. Popa). Trecerea de la paradoxuri la paradoxism a descris-o foarte documentat Titu Popescu intr-o carte clasica asupra miscarii: “Estetica paradoxismului” (1994). Pe cand I. Soare, I. Rotaru, M. Barbu, G. Niculescu au studiat paradoxismul in opera mea literara. N. Manolescu se exprima despre un volum de versuri al meu ca este "in raspar".
Nu am avut un premergator care sa ma fi influentat, ci m-am inspirat din situatia pe dos care exista in tara. Am pornit din politic, social, si treptat am ajuns la literatura, arta, filozofie, chiar stiinta.(wikipedia)
Domnu Edffcx, io găsâi foile ăştiea scriise diurviiepot al mieu le găsâi supt safteaoa pe care domnii înainte deal ridica poliţita că î i perchizionară odaia îh care iei stătu şi deteră peste nişte înscrisuri deate lui şi so fi prăpădit lor fi omorât nu să ştie nimica şi iei îmi zăcea miie că scriie o carte şi că să pitul io un iczemplar că iei le scriie cu pkxnbagină că dacă He confixă polpa io să mai am unul şi să tâl trimit dumitale săi publicariseşti la strini io nu ştu mai multe iei atâtea îmi zâsă şi sărmanu acuma ien mâinile poipei şil bate Iau băgat l-a puşcărie ca să spuie de cea scris iei io nu mă pricepu la ştinta de caarte da iei toată zâua cu nasun cărţi delea groase ca de biserică şi numai înţălegea niminea cu iei şH zăceam ia niscaiva nasturi să nu te doară capul da ielsănaudă şi domnu Editor citeşte mata ce vrut iei cu cărţulia asta care! Bagă la puşcărie dei rămân oasele pa colo şi barimi la o tiparniţă a dumtete şi dacă poci scoate! Mata dela puşcărie că ie păcat de iei că ie băiat liniştit şi nu face nici un rău iote că să nu uit mai găsâi nişte nara scriise deale lui tearuncă muierea ta gunoi că iauzi că ia umplut toată casa de hârţoage de nare pe une să calce că pe une să duce dă numa de iele da io le toai că poate or fi de trebuinţă că prea sa omorât săracul să le mâzgălească şi sa chinuit poate or fii vrând să însemne ceva dumneata rânduieşte foile
Zmarandaiche lion
I
Pentru ce Doamne acest CERC ÎNCHIS să îţi strângă în chingă creierii leoarcă, şi împroşcaţi cu opere de trei parale, fără titlu, ci doar un desen vrând să pară un gol sufletesc sau o lipsă a prezenţei umane pe aceste meleaguri locuite de necuratul, ori infinitul arătat într-o linie finită curbă şi închisă în sine
Pentru ce Doamne toate aceste rele în Wodania şi un CERC VICIOS în care te învârte societatea ostilă ţie, nu este PRIMUL CERC, nici ultimul
Pentru ce Doamne acest NEANT TELURIC să-ţi umple inima de tristeţe
O, ţara mea de dor deducă
Meseria ta în acest stat care se laudă că n-are şomeri este de şomer alpatriei. Trăieşti un complex al societăţii, compus din indiferenţă sau repulsie, de unde cauţi să te eliberezi prin jevadare
Scrii pentru a te vindeca, scrii romanul vieţii noastre, neromanul sau neviaţa noastră roman al posibilităţii unei lumi de a fi imposibile. Ieri ai ieşit dintr-un Spital de Boli Nervoase şi medicul ţi-a prescris ca tratament să te descarci pe hârtie, să nu ţii nici o obsesie în tine fiindcă îţi provoacă dureri de cap şi tulburări cardiace, sa mâzgăleşti coala albă cretată cu excrementele stării tale canceroase, să scoţi la iveală toate gândurile negre care te rod. Numai aşa te poţi însănătoşi, considerând scrisul ca o necesitate, uh mijloc terapeutic, făcând cură de creaţie.
Aceasta nu este deci o carte, ci un om bolnav. Ea nu merită să aibă un titlu, nu merită să aibă un cititor şi nici un autor. Căci este produsul altora, un copil de incubator născut într-o republică de animale, cattle farm, rasa: om. Făcut pe bandă rulantă, topit în mulţime şi înghiţit de ea. Un om suferind de inimă rea, de oftica, şi de fără personalitate A murit demult, de când ţi-a lăsat aceste memorii. Te-a rugat să le imprimi în străinătate pentru că aici el este interzis. Cititorii trebuie să înţeleagă că nu este nimic inteligibil, că tu faci un un fel de gimnastică literară
Acesta este un mod de cum nu se scrie literatura, fiindcă neliterarul a căpătat în modernism valoare literară Nu scrii de dragul de a scrie. Îţi este chiar greu. Şi nici despre rostul unei opere literare (ca Broch), căreia nu-i vezi nici sensul, dar nici nonsensul. Vei împleti fraze bombastice, trucaje stilistice. Cu cât scrii ca să nu înţeleagă nimeni, cu atât eşti considerat mai cult! În evoluţia crizei romanului, discontinuitatea sa continuă. Din ce în ce se tinde spre eclectism, îmbinare de curente opuse, tendinţă de înglobare a procedeelor artistice deja realizate (cunoscute). Pentru tine, fiind de formaţie lirică, este mai dificil să scrii un roman, deoarece te-ai deprins să lucrezi cu esenţe; romanul mai are şi rumeguş, balast. Ca poet, care-ai compus doar un sonet, înfiinţezi aici un laborator de încercări, experienţe atomice -literare – nucleare. Experimentare de dragul artei, şi artă de dragul experimentului şi împotriva culturii totalitare. Nonromanul unui muribund. Confesiile unui criminal. Estetica grotescului. Explorare polară literară. După câte nu ştiai romancierii sunt de patru feluri: poeţi, eseişti, dramaturgi, şi prozatori. Tu faci parte dintr-a cincea categorie: autodidact (în litere, autodidact în didactică…) iar cărţile tale se publică într-un singur exemplar… Şi nici atât (o jumătate de exemplar) Ce temă să dezbaţi? Vei merge cum te duce romanul. Dacă ştii cum să-1 tratezi, orice subiect devine artă, precum şi-invers. In cât timp să-1 termini? Nu ştii. Este inexact să afirmi că o lucrare (literară, artistică, ştiinţifică, etc.) a fost creată în intervalul cutare-cutare chiar dacă a fost compusă efectiv atunci, deoarece autorul foloseşte în acea perioadă tot ceea ce el a acumulat de la naştere (atât pe plan fizic, psihic, intelectual…), deci se cunoaşte sigur doar data sfârşitului, iar, dacă lucrarea este ulterior refăcută, nici aceasta cu precizie!
Cum să-1 concepi? Studiind romanul facerii unui roman. Orice scriitor a avut intenţia sau a încercat să scrie o carte cât mai bună, dar tu ai ambiţia să scrii CEA MAI PROASTĂ CARTE DIN LUME. Pentru a putea scrie greşit, trebuie mai întâi să ştii cum e corect – ca să-ţi dai seama de inexactităţi!
Dar te temi că acest superlativ relativ „cea mai…” este prea… Relativ (vezi teoria aproximaţiei din Analiza numerică) în funcţie de sistemul de referinţă, deoarece, dacă cei pe care îi critici vor eticheta cartea ca fiind cea mai proastă, pentru opozanţii acestora va deveni cea mai bună, iar nealiniaţii vor considera-o ca neutră, adică mediocră.
Este uşor să scrii o carte proastă, dar să scrii cea mai proastă carte din lume e deoasebit de greu, poate chiar imposibil (o spui tu din proprie experienţă), chiar dacă la un moment dat izbuteşti să atingi această performantă, mai târziu poţi avea neşansa de a fi depăşit şi să ţi-o ia altul înainte pe ultimul loc!
