Vasile Voiculescu (1884-1963), poet, prozator şi dramaturg, a fost unul dintre numele reprezentative pentru tradiţionalismul interbelic românesc. Influenţat de Alecsandri, Vlahuţă şi Coşbuc, Voiculescu a debutat în 1916 cu volumul Poezii, stilul său căpătând puternice influenţe expersioniste (după cum demonstrează poemele din volumele ulterioare: Pârga (1921), Poeme cu îngeri (1927), Destin (1933), Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de Vasile Voiculescu (1964) ş.a.m.d. A fost, de asemenea, medic şi doctor în medicină la Bucureşti şi a ţinut conferinţe radiofonice pe teme de medicină pentru ţărani. În proză îi apar postum Capul de zimbru, Ultimul Berevoi, amândouă volume de povestiri fantastice, romanul Zahei orbul. Dintre piesele sale de teatru amintim Duhul pământului, Demiurgul, Gimnastică sentimentală şi Pribeaga. În 1941 a primit Premiul Naţional pentru poezie, însă între 1958 şi 1962 a fost închis pe motive politice.
NE STRÂNSESEM ÎNTR-O SEARĂ la Ionel Teodoreanu, în casa acea mare, vetust de solemnă şi îngheţată, aşezată parcă pe hrube şi amintind asemeni casei Usher a ruină.
Cineva citea o povestire Inciicită, cu armăsari năstruşnici şi hoţi de cai. Ascultătorii! Osteniţi, începeau* să-şi anine plictisul, unii de tavanul luat cu ochii îndeaproape cercetare*, alţii de parchetul despre care gazda cu un fel: de humor fioros, ne spusese că se scufundă spre etajul de ţo& cu uiv deget, un deget şi jumătate pe an, ca. Un continent osindlC
Gând, o întrerupere fericită ne ÎnviorăUn client smulgea dintre noi pentru o. consultaţie urgentă, pe* Ionel; care, „um cerea politeţea, rugă pe cititor să se oprească şt să adaste până se întoarce, -
Deşi golul venea ca o răcoare alintătoare după o zi de zăpuşeală, poetul Lesnoa ridică, cu nevinovăţie ţapul lui de cazac tuns la piele şi ne îmbie să ne istorisească o întimr plare scurtă, tot cu cai. ~ Primirăm.
— Dar, de data asta, povestea este adevărată^ începu el, şi privirile-i albastre şfichiuiră* pe lectorul rămas mofluz]
De zeci de ani în şir părintele Cie d<r Ia* bisericadomnească a ttrgului îşi preumbla poTeapulroşi„ şt brlui vişiniu de protopop de-a lungul judeţului, inspectând: biserici” schituri şi mănăstiri. Că firea: lut îndatoritoare„, el aflase har înaintea celor două partide politice perindate la putere”, aşa că atunci cfnd unul pleca îl lăsa neclintit celuilalt, ca pe uh vechî edec.
Începuse dregătoria cu părul corb şi barba* cioară” Acum fl atârnau de jur împrejurul fălcilor, nişte clăbuci* albi şi moi ca de săpun, mlngâiaţi de vlntul şt colbul călătoriilor.
Cum leafa era mică şi diurna o nimică, părintele protopop trecuse în faptă gândul legiuitorului, cârc, chibzuind cum se petrec la noi lucrurile, rlndulse cu seţjgpsis zgârccnia asta bugetară faţă de munca protopopească. Adică el ştia că, oriclt de mare ar fi salariul slujbaşului, cheltuielile cu călătoriile şi întreţinerea tot tn sarcina celor inspectaţi cad. Aşa că protopopul pica dis-de-dimineaţă pe neaşteptate într-un sat din preajma oraşului. Aci da drumul căruţei cu care venise şi rămlnea pe jos că apostolii.
Dacă era duminică ori sărbătoare, popa locului se trezea cu el în biserică, unde supraveghea cu străjnicie săvtrşirea sfintei slujbe. Vai' de cel ce n-ar fi dus'-o după tot şartul, sărind Vfeo moliftă sau mineând clntărl I
După asta mergea la cancelarie, de obicei o cămăruţă în casa popii, unde lua în cercetare acte, condici, hlrtii, venituri şi cheltuieli, verifica reparaţiile, băga vină pentru stricăciunile întlmplate locaşului, asculta pllngeri, strângea reclamaţii, se interesa de activităţile misionare şi culturale.
De ce-ai greşit actul ăsta de botez?
Popa se bllbâia, căutlnd să dea repede foile catastifului mai departe, peste degetul protopopului, ^ înţepenit ca un cui în fila cu pbcinog.
— Unde slnt chitanţele de la tâmplar?
— Păi să vedeţi, sfinţia-ta, că Stanică dulgherul, aşa şV pe dincolo. ' „
— Arată-mi ofertele de la alţi furnizori.
— Păi de unde, păcatele mele, se văieta greşitul, că aici nu mai este alţi furnizori I. '.
— De ce n-ai căutat în oraş? Ai ţinut licitaţie pentru învelitoarea turlelor?
Popă, încolţit, zgâia ochii: licitaţie? Asta însemna să bată tobă şi să strige ca la mezat t S-ar fi putut aşa ceva?
Tn sfârşit, un hăţaş de chestii în care ai fi încurcat pe cel mal iscusit şl hţrşit-popă dacă ţl-ai fi pus mintea cu ell
Pină la urmă, popă, ca bărbat, îşi mai găsea firea dacă şi-o pierduse.
Dar pe preoteasă o apucau spaimele, şi-n gospodărie intra răzmeriţa, căreia ţi cădeau jertfe întâl copiii bătuţi măr, ca să fie şl să rămână cuminţi, apoi sau purcelul, pus la tavă, sau puii spânguiţi, în frigare, uneori şi unii şi alţii; ca să fie. Sfinţenia să cât mai îngăduitor cu greşelile popii, care din partea-i se îngrijea cu osârdle de ţuică şl vinaţuri cât mai veselnice şi mai împăciuitoare., ^ ' Protopopul, după ce băga. pe învinuit în toate răcorile, se molcomea repede, mai ales că iar răsuna de dincolo, pentru a treia oară, Îndemnul coanei preotese: >
— Poftiţi la masă, că se răcesc ciorbele.
Părintele întârzia cu inspecţia, era nevoit să primească ospeţia. De altfel, unde ar fi găsit mâncare cinstită faţă bisericească? La han, covrigi plngăriţi de muşte şi poşircă, alături cu toţi drumeţii? Nu s-ar face de toate risurile popa care i-^ar fi lăsat să plece neospătat din casă?
Masa se Indelungea cu vorba despre copii, despre multele belele şi necazuri ale vieţii, despre boala preotesei şi beteşugurile popii. Apoi, după o uşoară odihnă cu aţipire, părintele llic, protopop al amlnduror partidele, bolmojea un procos-verbal de inspecţie după tipic, precum că toate au ieşit şi s-au găsit bune, tn timp qe gazda Jşi înhăma căluţul la. Brişcă sau împrumuta teleguţri vecinului, ca să strămute pe sfinţia-sa în satul de alături.
Aici proţopopul cădea tot po neaşeptate în braţele întinse ale altui popă, care primise chiar de dimineaţă ştafeta de la colegul inspectat de pacostea care o să-l calce. O înţelegere cu jurăm în t lega pe toţi popii judeţului într-o reţea, îndatoraţi să se înştiinţeze unii pe alţii. Aşa că atunci când părintele Ilie îşi ivea culionul roşu pe una din barierele târgului, toată linia de popi din satele aşezate pe drumul apucat de el zbârnâia, bătută mai abitir ca un telegraf do paracliserii sosiţi gâflind din guşă cu strigătul:
— Vine protopopul! Acu-l jughincşte pe părintele Mihai:” 1 nostru!
Aşa, ospătat, găzduit, purtat pe sus din: parohie în parohie, părintele protopop îşi făcea conştiincios ronda. De întors acasă se îngrijeau tot popii învoiţi între ei. Cel pe care-l ajungea rândul îşi făcea vânt pentru vreo treabă în. Oraş* şi încărca în poştalion pe sfinţia-sa, cu toate darurile de care era cu sila ghiftuit: la deal cu ţuică şi vin.
— La şes cu slănină şi faină, iar de peste tot orătănii vii. \par Peste cel mult două-trei săptămâni, o nouă alarmă. PoTeapul roşu ieşea pe pită barieră, scornind la fugă, ca pe iepuri, alt şir de ţârcovnici. Ştafetele, scoteau pe bieţii preoţi de pretutindeni pe undc-i găsea. Pe unii din tihnele lor, pe alţii îi culegeau de ia treburi, îi adunau de prin lanuri, îi trăgeau din cârciumi:
— Protopopul, soseşte, protopopul! Începea adică ronda.
Ronda nu se sfârşca insă întotdeauna după tipic. De cete mai mutle ori se iscau întorsături neaşteptate, cu întârzieri şi încurcăleli care-l opreau pe protopop în loc sau Îl abăteau din. Calea dreaptă: o cumetrie cu botez, asta ţâneap de obicei o zi. Altădată îi punea piedică o nuntă mare r. aici popasul dura cel puţin trei zile şi trei nopţi. Dincolo se poticnea de o Înmormântare cu pomeni lungi şi îmbelşugate. Puteai oare pleca, lăsfnd fără mângâicre oamenii adynaţi la praznicul funebru, care şi ăsta ţinea trei-patru zile? '
Pune la socoteală hramurile, clnd poporenii se revărsau de pretutindenica turmele albe şi tălăzuiau în jurul bisericii, mândri că protopopul slujeşte în fruntea soborului de preoţi că un falnic haiduc în odăjdii.
Protopopul nu numai că nu ^ocolea Intlmplările astea” s-ar fi zis mai degrabă, dimpotrivă, că le caută cu lumânarea: la petreceri şi zaiafeturi se deschidea ca o floare.
Într-o duminică din mai, sculat din zori, protopopul Ilie inspectase o biserică din marginea târgului, unde serveau doi, preoţi. Lăsase unul să săvârşească slujba şi plecase cu celălalt, popa Vlad, care avea faeton* grăbind să ajungă la un sat tnai depărtat, râşnit din drumul marc, pe unde nu se mai abătuse de mult.
Era o vreme a lui Dumnezeu. Văzduhul Moldovei, de obicei moale, acum învoalt şi adânc albastru, se sprijinea ocrotitor, cu buze de cleştar pe zările depărtate ale ţării, ' de sub care răsărea soarele ca ditvtr-o uriaşă lacrimă de lumină.
O boare răcoroasă, Iscată din pajiştile înflorate, adiată cu miresme de căţuier făcea şi mai tare aerul ager, proaspăt şi gustos al slăvite! Dimineţi, care creştea, se umfla, se subţia sus pină la irizare. Tălăzuiau holdele, driiau drsteii, ţârtiau cosaşii, se strigau pe nume pitpalacii. Drumul negru se-ntindea neted, încă umed de rouă şl alunecos. Calul alerga voios, de la sine, fără îndemnul biciuştii. Părintele protopop simţi o Înlesnire, o înviorare fără seamăn, care, din nările gâdilate de mirosuri, din barbă rsşor alintată de iuţeala mersuluir i se Btrecură în trupul voinic şi se lăsă cu bucurie de aperitiv şi sprintene ghorţăiţuri spre plntecele goL
Gândurile începură să-l alerge înainte, mai harnice decât roibul, spre bucatele Care ştia bine că-l aşteptă.
Ajunşi în sat, traseră de-a dreptul la biserică. Era ziua mare, soarele sus, slujba trebuia să fi ajuns măcar dincolo de utrenie.
R Popa Vlad, după ce-l lepădă la intraroa clopotniţei, întoarse faetonul, dete bici bidiviului şi de teamă se făcu neyăzut. Luat cu repezeală, nu avusese timp, nici chip să în~ ştiinţeze pe coleg despre Inspecţie, şi U lăsa pe protopop neanunţat pe cap. ^
Părintele protopop Ilie intră măreţ în curte. CSteVa băbuţe moşmoneau pe la morminte. Uşile bisericii, închise. Dinlăuntru nu se auzea nici glas, nici cântare. Urcă treptele, apăsă clanţa, zgâlţâi tare: sflntul locaş, încuiat. Babele Îl zăriră şi se apropiară sfioase.
