Cine a fost Teofan Zavoratul ?
Teofan a avut o enormă însemnătate în istoria propăşirii morale a societăţii ruseşti. Setea pentru unirea totală cu Dumnezeu, care l-a determinat să se izoleze, nu a privat lumea şi apropiaţii săi de ajutorul lui. Chiar din pustia sa îndepărtată a fost o mare personalitate publică, sprijinind şi îndrumând mii de oameni în viața lor duhovnicească.
Dobândind o mare experienţă duhovnicească printr-o totală lepădare de sine şi o asceză severă zilnică, Episcopul Teofan a împărtăşit cu generozitate din comorile experienţei sale duhovniceşti tuturor celor care aveau nevoie de ele. Nimeni dintre cei care au apelat la el în scris nu a fost lipsit de sfătuire. Însă el şi-a exercitat influenţa într-un mod mult mai extins prin intermediul cărţilor sale.
Cum să-ţi trăieşti viaţa creştineşte; cum să nu cădem în deznădejde în mijlocul mlaştinii ispitelor, necazurilor, slăbiciunilor şi sub povara deprinderilor noastre păcătoase; cum să-ţi doreşti mântuirea şi să începi lucrarea desăvârşirii morale; cum să duci, pas cu pas, lupta pe calea aceasta şi să pătrunzi din ce în ce mai mult în adăpostul mântuitor al Bisericii - despre astfel de lucruri vorbesc cărţile Episcopului Teofan.
CUPRINS:
În loc de prefaţă …
Despre izvorârea minunată a Aghiazmei …
1. Mărgăritare duhovniceşti alese de la Sfinţii Părinţi … 5
2. Cuvânt de învăţătură al unui oarecare bătrân mare către ucenicul său …
3. Poveţele unui oarecare bătrân despre viaţa făptuitoare …
4. Altă povăţuire despre aceeaşi. Adunată din diferite paterice … 26
5. Şi iarăşi – despre aceeaşi …
6. Epistola unui avvă către un oarecare sihastru care ceruse de la el povăţuire …
7. O altă povăţuire asemănătoare …
8. Povăţuire către cel care intră în mănăstire …
9. Povăţuire către o fecioară …
10. Capete foarte folositoare şi de suflet mântuitoare ale lui Leontie iereul …
11. Alte capete ale aceluiaşi … 51
12. Alte capete ale aceluiaşi … 56
13. Povăţuirile unui oarecare stareţ Hariton … 57
14. Învăţături ale Sfinţilor noştri Părinţi şi Dascăli … 58
15. Scrisoare către loasaf, zăvorâtorul şi isihastul din mănăstirea Sfântului Sava, care este în Palestina … 59
16. Despre trezvie şi rugăciune … 60
Capete moral-practice, ascetice şi teologice ale unor Cuvioşi anonimi … 61
Gânduri duhovniceşti care desfac de cele stricăcioase şi alipesc de cele nestricăcioase … 76
În loc de prefaţă.
Întemeiată prin marile şi mult roditoarele osteneli pustniceşti ale strălucitului ei întemeietor, Lavra Sfântului Sava cel Sfinţit (5 decembrie 532)- care este în apropiere de Ierusalim – împodobeşte şi astăzi locurile sfinte şi toate mănăstirile Răsăritului ce ţin de rânduiala bisericească stabilită de acest mare părinte al Bisericii. Locurile unde s-au nevoit asemenea minunatului Sava, şi alţi giganţi ai luptelor ascetice precum au fost Sfinţii Eftimie cel Mare, Teodosie Chinoviarhul, Ioan Tăcutul, Dometian, Gherasim de la Iordan, Chiriac Sihastrul ş.a., au atras în mod constant de-a lungul secolelor şi atrag până astăzi iubitori ai blagocestiei care au căutat cu trudă, smerenie şi râvnă căile cele mai drepte şi mai sigure ce duc la viaţa şi la fericirea veşnică.
Unii din vieţuitorii perioadei imediat următoare acestor ctitori ai monahismului palestinian, iubitori şi agonisitori ai vieţii celei îmbunătăţite, au avut şi darul cuvântului: oral şi scris. De la ei ne-au rămas numeroase manuscrise intitulate PATERIC – mare parte a lor fiind culegeri de extrase din scrierile Sfinţilor Părinţi asceţi, dar n-au lipsit nici scriitorii de mare originalitate, de şi aflaţi întru totul pe linia Tradiţiei Părinţilor.
Vizitând şi cercetând1 Sfintele locuri şi comorile lor spirituale în urmă cu cca 120 de ani.
Sfântul Ierarh Teofan Zăvorâtul a aflat aceste manuscrise şi dându-şi seama de inestimabila lor valoare le-a selectat, tradus şi publicat spre folosul întregii Ortodoxii. Convingerea fermă a Sfântului Ierarh, rezultată din studierea lor atentă, competentă şi plină de acrivie – calităţi ce-i sunt unanim recunoscute, este că multe din capitolele lucrării de faţă au drept autori pe bătrânii mult sporiţi duhovniceşte ai Lavrei Sfântului Sava şi că ele sunt „rodul experienţei şi cunoaşterii proprii, iar nu lucruri împrumutate din scrierile ascetice de mai înainte”.
Iată că din mila iubitoare de oameni a proniei dumnezeieşti a sosit şi ceasul cunoaşterii lor de către evlavioşii cititori români. Desigur, ele sunt adresate cu precădere celor ce au îmbrăţişat viaţa monahală, dar şi cele potrivite mirenilor – care trăind în lume nu mai vor să trăiască în duhul raţiunii şi modei lumeşti, ci vor să trăiască de acum în duhul lui Hristos – sunt numeroase şi îndestulătoare, însă atât pentru unii cât şi pentru alţii, multe din învăţăturile ce urmează au adesea nuanţări duhovniceşti unice, de o precizie şi o însemnătate excepţionale şi – ceea ce trebuie dintru început evidenţiat – emanând un duh de o prospeţime şi o vigoare uimitoare, arătându-se cât se poate de eficiente şi adecvate chiar şi în adesea foarte dificilele conjuncturi contemporane.
Multe dintre capetele ce urmează am cuteza să le numim atotcuprinzătoare, căci în câteva rânduri ni se spune (aproape) totul despre o anumită cale, fie ea spre pierzare sau spre mântuire. Să cercetăm câteva dintre ele: „Unde sunt desfătări, jocuri, râsuri, vorbe fără de rânduială, muzică şi cântece spurcate dimpreună cu parfumuri moleşitoare, acolo e întunecare a minţii, stricare a inimii, pierzare a bărbaţilor şi femeilor, a tinerilor şi tinerelor, praznic al demonilor. Vai celor ce petrec astfel!… Dimpotrivă, unde este citire şi cercetare a Scripturilor, cântare a Psalmilor, rugăciune, lacrimi, suspinuri, străpungere a inimii, milostenie, înfrânare şi râvnă pentru toate virtuţile, acolo e praznic al lui Dumnezeu, bucurie a Sfinţilor, veselie a îngerilor! Celor ce fac acestea li se deschide împ ărăţia Cerurilor, ca să se bucure în ea pe veci”. „Să hrănim sufletul cu vederi duhovniceşti, prin care vin pacea şi bucuria cerească, iar nu cu vederi lumeşti prin care vin amărăciunea şi sminteala!…”. „Mare eşti, omule, şi cinstit, şi curat, atâta vreme cât te ajută Dumnezeu; de Dumnezeu ai fost zidit, de Dumnezeu eşti şi ţinut: deci, nu te lepăda de binefaceri şi nu-L uita pe Binefăcător. Chiar dacă ai primit virtutea, asta e fiindcă El ţi-a ajutat”. „De voim a ne îmbogăţi cu virtuţile, să luăm asupra noastră nevoinţa înfrânării, răbdării şi smeritei cugetări, iar deasupra acestora deasa rugăciune – şi uşor vom dobândi ceea ce căutăm”. „Nu te ruga să se întâmple cu tine ceea ce crezi tu că este bine, ci să se întâmple ceea ce e plăcut înaintea lui Dumnezeu, că Dumnezeu ştie mai bine ce îţi este de folos”.
„Ostenelile nasc slava: Să ne ostenim puţin aici în toate ispitele, strâmtorările şi necazurile, cu mare răbdare, ca să ne bucurăm dincolo în veci. Ascuţişul necazurilor se va preschimba în bucurie, iar ostenelile vremelnice vor aduce roada împărăţiei Cerurilor. Fără de osteneli, necazuri şi nevoinţe aspre 1 A vizitat şi a cercetat Locurile Sfinte între anii 1847-1853. (n. Apologeticum).
Sfântul Teofan Zăvorâtul nu vom putea culege făgăduinţele cele mari ale lui Dumnezeu”.
Mărimea de suflet, bărbăţia – ca ceea ce se numără între virtuţile cardinale – este adesea pomenită şi evidenţiată prin apoftegme precum aceasta: „Bărbăţia inimii e ajutorul sufletului în viaţa cea după Dumnezeu, aşa cum ajutorul păcatului e trândăvia, întărirea celor care voiesc a dobândi virtutea stă în a nu se împuţina cu sufletul atunci când cad, ci a râvni iarăşi, cu putere nouă, după virtute”.
Iată şi câteva ziceri foarte scurte care însă ne spun foarte multe, de vom dobândi fericita dispoziţie corespunzătoare a inimii: „Virtutea virtuţilor este smerita cugetare, iar patima patimilor e să fii rob al pântecelui… Să nu ai vrajbă cu nimeni, altminteri neplăcută va fi lui Dumnezeu rugăciunea ta: Să ai pace cu toţi, ca să ai îndrăznire în rugăciune… păzeşte-ţi auzul, ca să nu porneşti război în tine însuţi”. „Iubitorul de argint îşi umple casa cu lucruri şi cu aur, iar neagonisitorul îşi adună sieşi bunătăţi din cer, pe care mintea le îmbrăţişează prin nădejdea cea fericită”.
Logica, raţionalitatea duhovnicească şi argumentaţia Părinţilor sunt impecabile, iar realismul lor adânc şi atent scrutător este puternic să pună pe gânduri – în sensul cel mai bun al cuvântului – chiar şi pe cei mai neluători aminte de mântuirea lor. „Puterea trupului o istovesc bolile, frumuse ţea lui o răpeşte bătrâneţea, şi după un ospăţ bogat degrab se întoarce iarăşi foamea. Deci, să nu ne îngrijim de ceea ce nu putem înveşnici. Să ne mutăm prin mijlocirea virtuţilor la Ierusalimul cel de sus, iar trupul să îl istovim prin osteneli şi posturi, şi să-l înrobim sufletului, ca să nu înrobească el sufletul, diavolului!”. „La mare război ne aflăm în această viaţă. Împrejur necredincioşii umblă cu arcurile încordate, şi unul trage în auz – ca să ascultăm cu patimă osândirile şi clevetirile, altul trage în ochi – ca să privim cu poftă, altul trage în limbă – ca să defaime pe fratele, altul trage în pântece – ca să poftească spre mâncăruri, altul trage în mâini – ca să răpească cele străine, altul trage în picioare – ca să alerge spre rău. Drept aceea, îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului (Efes. 6, 11)”
