Viewing Single Post
AnnaE
#0

CRÂNCU, VÂNĂTORUL CODRULUI

 

 

 

          Zice c-a fost odata un om si, cand era sa moara, chema pe cei trei fii ai sai la pat si le zise:

— Dragii mei copii, daca  voi muri eu, voi sa-mi faceti la mormant un  foc din  nouazeci si noua de cara  de lemne  si nouazeci si noua cara  de paie.

Si dupa ce-a murit  batranul, au adunat nouazeci si noua cara de paie si nouazeci si nou a cara  de lemne. Intr-o zi pe-nserat e erau toate aci, dar cand dau sa le-aprinda — pace! lemnele erau jilave, iasca n-aveau sa  scapere,  iar  la casele  din  apropiere nu  vedeau  nici fum, necum foc. Se uitara feciorii in toate  partile, doar  vor vedea  undeva o zare de foc, dar nicaeri nu vad,  numa  intr-un varf de munte.

- Ei — zise cel mai mic — voi stati  aci, ca  eu merg  dupa foc  colo-n munte, unde se vede zarea.

Feciorul acesta  era Crancu, vanatorul codrului.

Si porneste si merge,  si merge,  pana  se-ntalneste cu Decusara.

— Buna  seara, vere, zise Crancu.

— Buna  sa-ti  fie inima,  raspunse Decusara. Dar de unde  si pana unde?

— Vin de la mormantul tatii  — raspunse Crancu — si merg  in munte, ca vazui  o zare de foc, sa cer de acolo oleaca de foc saprind la mormantul tatii.

— Si cand vrei sa aprinzi  focul la mormantul tatane-tau?

intreba Decusara.

— Chiar astazi, raspunse Crancu.

— Ca azi nu poti!

— De ce?

— Ca eu sunt Decusara.

— Asa? Atunci stai  numai  locului.  Si se puse  Crancu si lega  pe Decusara cu mainile-n spate si apoi cu spatele de un lemn. Aici sami stai pana te voi dezlega  eu!

Apoi Crancu merse mai departe. Se duse, se tot duse pan a sentalni cu Miezdenoapte. Cu acesta facu chiar ca si cu Decusara, apoi mergand mai departe, ajunse la Decatraziua, adica  se intalnira. Cu acesta  facu ca si cu cei doi, apoi merse pana langa foc. Acolo erau sapte uriasi si dormeau in jurul focului, s-o caldare mare plina  cu apa era la foc. El lua  un taciune de foc si da sa plece, dar iara  i se pare c-ar fi pacat sa faca  pomenire dupa tatal sau  cu foc de furat,  deci merge  indarat si zice catre uriasi:

— N-ati face bine sa-mi imprumutati o scanteie de foc?

— Ba, bucuros,  daca  vei ridica caldarea aceasta  de pe foc s-o vei pune iar la locul ei.

Si lua  feciorul caldarea deoparte si o puse iara  la foc.

Acum zisera  uriasii:

— Noi iti dam  foc, daca  vei fura fetele lui Verde imparat pe seama noastra, ca noi am cercat,  dar numai  in zadar.

— Haideti cu mine, zise feciorul.

Si mersera toti pana la curtile lui Verde imparat, apoi el zise catre urias:

— Numai pe horn putem  scoate fetele, drept aceea eu merg inainte si voi cate  unul dupa mine.

Si intra Crancu inainte prin horn la vale, iar dup a el un urias. Atunci Crancu-i taie  capul  de-i  cazu  capul  pe  horn  la vale,  iar trupul  pe coperisul curtilor  in jos. Tot asa facu cu toti sapte uriasi, apoi intra in chilii la fete si le saruta pe toate-n obraz,  cum erau adormite, iar de la cea mai mica lua  si inelul.

Dupa  aceea  se duse  la foc si  lua  un  taciune , apoi  merse  pe  la Decatraziu a si-l dezlega , de acolo pe la Miez-de-noapte si pe la Decusara si, si pe ei i-a dezlegat, apoi  a mers  la fratii  lui, colo la mormantul tatalui sau  si facura focul cel mare care si arse dupa pofta lui. Vai, ca mult ai sezut, zisera  fratii lui.

— Mult si nici prea,  ca  voi de mergeati, cine stie, poate  ca  nici acum nu mai erati aici.

Ei avura trei surori,  fete mari da maritat si le dadura dupa cine le ceru mai intai;  pe cea mai mare dupa un vultur,  pe cea mijlocie dupa un harau (uliu) si pe a treia  dupa un lup. Dar aceste trei dobitoace erau nazdravane.

Imparatul Verde, la care omorase feciorul uriasii, dupa ce le vazu dimineata capetele  inauntru , iar trupurile cat de bivol afara , de bucurie porunci  ca in imparatia lui sa fie toate  carciumile in cinste, tot omul care-si va spune povestea sa manance si sa bea fara plata.

Carciumile erau  toate  pline de oameni,  unii beau  vin, altii vinars si mancau la mancari scumpe si-si povesteau pataniile.

Crancu, vanatorul codrului, inca  merse-ntr-o carciuma si manca si  bau , apoi  le spuse  toat a povestea , cata  v-o spusei  si  eu  dumneavoastra.

Cand  povestea  Crancu despre  umblarile lui pe la curtile  lui Verde imparat, fratii il trageau de suman  sa nu minta asa tare, iar el le zise:

— Cand  am omorat pe cei sapte zmei,  am luat  inelul  de la fata cea mai mica a imparatului. Iaca-l pe degetul  cel mic.

Iar carciumarul a trimis  carte  la imparatul, cum  ca  un fecior cu numele  Crancu se lauda ca  el ar fi omorat pe zmei  si ca  ar fi luat chiar  si inelul  celei mai mici dintre  fetele  imparatului. Si imparatul trimise  numaidecat porunci  mari  imparatesti , ca adica Cranc u sa mearga la el si sa  spuna intamplarea din fir in par, cum si ce fel s-a intamplat cu uriasii?

Si merse  Crancu la Verde imparat impreuna cu fratii lui si spuse imparatului din fir in par  toata intamplarea.

Atunci imparatul zise:

— Voi trei voinici care ati implinit cea din urma pofta a batranului

vostru tata, voi santeti vrednici sa luati fetele mele de muieri.

Si se insurara feciorii toti trei, si luara trei surori,  pe fetele impa- ratului , iar  Crancu chiar  pe  fata  cea  mai  mica, care  era  cea  mai frumoasa.

Mergand astfel catre casa,  cei doi frati cu muierile  lor mai inainte, iar Crancu mai indepartat cu muierea sa, iata le iese-n cale jupanul Pogan, un zmeu cu mult mai mare decat un om pamantean , si rapeste, adica  fura  muierea lui Crancu si pe el il omoara. Cata vreme va fi stat el acolo mort, nu se stie, destul ca-ntr-un tarziu vine pe-acolo cumnatul sau,  care tinea pe sora lui cea mai mare,  Vulturul, si cum vine, pe loc il cunoaste si aduce  apa  vie de-l invie si apa tare de-l intareste, baga in el puterea de la trei bivoli, apoi zboara de la cumnatul sau.

Cei doi frati nu stiau nimic de necazul lui, ca erau mult mai inainte. Deci el se lua,  merse si merse multa lume imparatie, ca Dumnezeu sa ne tie, merse pan a dete de o casut a mica in mijlocul unei paduri .

Acolo sedea sora-sa cea mai mare,  care era maritata dupa Vultur.

— Buna ziua, sora!

— Sanatate buna, frate, dar ce cauti pe-aici, ca pe aici om pamantean n-am vazut de cand sunt aici?!

— Oh, sora  draga, nu  umblu  de gras  si de buiac, ci de necaz. Iata, jupanul Pogan  imi fura  nevasta vazand cu ochii, nu ma  stii tu indrepta unde sade?

— Nu stiu eu, dar stai pana vine barbatu-meu acasa, ca tot de la o fantana cara  apa  cu Poganul si tot cam intr-o  vreme;  el te  va sti indrepta.

Nici n-avu s-astepte  mult.  Veni Vulturul  de  la fantan a cu doua fedelese mari pline de apa, iar cand a fost in tinda, se facu  un fecior zdravan si frumos,  sa te fi tot uitat  la el.

— Buna ziua, cumnate!

— Fii sanatos, cumnate! Ce vanturi te  poarta pe-aici,  prin tara noastra?

— Oh, cumnate, mi s-a intamplat o paguba foarte mare. Mergand cu nevasta  de mana de la socri, mi-a iesit jupanul Pogan in cale si mi-a furat-o ziua la amiazi;  acum am venit sa ma indrepti  unde sade, sa-mi iau nevasta  de la el.

— Bucuros, cumnate , bucuros iti ara t unde sade, dar nici n-ai lipsa sa  mergi  pana la el, ca  pare-mi-se  o vazui  venind  la fantana dupa apa; hai sa ti-o arat. Si merse Crancu cu cumnatul sau  pana aproape de fantana , unde in adevar intalnira nevasta, si-o duse Crancu cu sine catre casa.

Dar jupanu l Pogan avea un cal nazdrava n care ii da de stire cand i se

intampl a ceva dauna . Asa fu si atunci: calul incepu a ranchez a de gandeai ca lupii il mancau . Si iese jupanu l Pogan din curti si merge la grajd:

— Dar ce cainii  sa te manance iti este? Nu mai poti de foame, ori te coace setea,  ori ce te-a apucat?

— Nu ma  sudui,  stapane, zice calul,  ca  eu nu  sunt  de vina; nu ranchez nici de foame, nici de sete, dar Crancu, vanatorul codrilor,  a prins pe stapana si merge cu ea.

— Cum dracu?

— Asa cum iti spusei, stapane!

— Putem  sta  pana voi manca un  tipa u de paine si voi bea  un cop  de vin si voi dormi un somn?

— Putem si mai mult!

Si se puse jupanul Pogan si se ospat a bine, manc a si bau boiereste, apoi dormi  una popeste si numai  dupa aceea  incaleca calul si merse dupa Crancu, vanatorul codrilor;  dar in cateva minute si fu ajuns  si omorat, iar muierea i-o lua  din nou.

Dumneze u stie cat a vreme  o fi stat  el  mort.  Destul  ca  odata nimereste  pe-acolo  cumnatul sau  Haraul si-l cunoaste;  si  daca-l cunoaste  se pleaca la el cu apa  vie si cu apa  tare.  Din apa cea vie toarn a cativa picuri si-l invie, iar cu apa cea tare-l intareste,  ii da putere cata au sase bivoli, apoi zboara de acolo.

Dupa  aceea  ce scoala  Crancu, vanatorul codrilor,  frecandu-se la ochi, si vede ca iar e fara nevasta.

- Du-te, Crancule, iar in lume dupa ea.

Mergand asa, nimereste  la o casuta la poalele  unui  munte; era numai  aceea singura, iar inauntru afla pe sora sa cea mijlocie, ce era maritata dupa Harau.

— Buna ziua, sora!

— Sa  fii sanatos, frate!  dar  ce cauti  pe aici, pe unde  numai eu sunt om pamantean?

— Oh, draga mea sora,  dar uita-t e cum am pati t cu jupanu l

Pogan, ca-mi fura  nevasta  ziua la amiazi, iar pe mine ma lasa dormind . Acum as merge la el, dar nu stiu unde  sade, sa merg sa mi-o iau si sa o duc acasa. De aceea venii sa te-ntreb pe tine nu cumva stii tu unde sade?

— Nu zau eu, frate, dar a stai pan a vine cumnatu l tau de la fantana, ca-i dus dupa apa  si-ndata vine; el poate  ca te va sti indrepta.

Nici nu trecu mult si numai  vazura Haraul (uliul)  venind  cu doua fedelese pline de apa, iar cand fu dinaintea casei se facu  un drag de fecior, de-ti era mai mare dragul  de el.

— Buna vremea,  cumnate.

— Buna sa-ti fie inima; da, cum mai traiesti?

— Bine, dar pe tine ce vremi grele te poarta pe aici?

— Oh, Doamne, cumnate , am dat de un necaz. Mergan d cu nevasta de la socri catre casa,  imi iesi-n cale jupanul Pogan si-mi lua nevasta, iar pe mine ma adormi . Odata am scos-o de la el cu ajutorul cumnatu- meu Vultur, dar acum mergand cu ea catre casa,  el iar m-a adormit si mi-a luat muierea si-a dus-o cu el; acum o tot caut,  dar in zadar,  nu stiu in ce parte  sade, de aceea  venii pana la tine sa te rog de cumva stii unde sade, sa-mi spui sa merg dupa ea.

— Nu trebui e sa  mergi  chiar  pana la curtile  lui, ca  pare-mi-se  o vazui mergan d dupa apa. Vino sa ti-o arat , apoi grija ta e cum vei merge.

Asa si fu: nevasta  era la fantana si-o lua Crancu , vanatorul codrilor, si du-te! Dar calul iar spune lui jupa n Pogan ca-i fuge nevasta  si cela-i zise:

— Pot manca doua paini  si bea  doua copuri  de vin si dormi ca doua ceasuri?

— Poti, zise calul.

Si manca jupanul Pogan  doua paini  si bau  doua copuri  de vin si dormi  ca doua ceasuri,  apoi incaleca si intr-o minuta il ajunge  si pe Crancu il omoara, iar cu nevasta  pleaca spre curtile lui.

Dumnezeu stie cat  a zacut el acolo in drum,  destul  ca  odata nimereste pe-acolo  un lup. Era chiar  cumnatul sau  care tinea  pe sora cea mai mica.  Si se uita  Lupul bine la el si zise:

— O, Doamne, acesta e cumnatul meu Crancu , vanatorul codrilor;

l-a omorat hotul de capcan, jupanul Pogan! O sa-l inviu, sarmanul!

      Apoi se lua  Lupul si aduse  apa  vie si apa  tare; cu apa cea vie mi-l invie, iar cu cea tare mi-l intari ; ii dadu putere  cat a este in noua bivoli. Apoi se duse Lupul.

Dupa  aceea se scormoni  si Crancu vanatorul.

— Doamne,  dar greu am mai dormit!

El credea  ca numai  adormise, apoi se uita  dupa nevasta; adica ea ca pieri in palma!

        - Apuca-te, Crancule, iar si-ti cauta nevasta, ori te du acasa fara ea, de rasul  satului!  Si merse  Crancu, si merse,  se duse multa cale si nu dadu nici de o casa,  nici de un dobitoc  baremi.  Intr-un tarziu vede o casa  langa padure; nici sa-i fi dat cat  bine e in lume,  nu i-ar fi parut mai bine  decat cand vazu  casuta aceea,  ca  era  si suparat si obosit, dar era si lipit de foame, si gatase merindea. Adica in casa sedea sora lui cea mai mica,  care era maritata dupa Lup.

— Buna ziua, sora  draga!

— Sa traiesti cu bine, fratele  meu, dar tu ce cauti aici?

— Nu ma  intreba  mult,  sora  draga, ci mai bine pune-mi  ceva de mancare, ca apoi iti spun eu toate,  dar acum nu te vad de foame.

Si-i puse sora-sa de manca, apoi incepu:

— Sora  draga, am dat  de un mare  necaz:  m-am  insurat  si cand mergea m cu nevasta  la noi acasa , iata-m i iesi in cale jupanul Pogan si ma  adormi, si-mi fura  muierea. Dupa  ce ma  trezii din somn, umblai pan a dadui de  cumnatul Vultur,  acela  iar  mi-o  dete-n maini , dar Poganul  ma  ajunse  pe cale  si ma  adormi  si-mi lua nevasta  a doua oara. Daca ma trezii din somn mi-o mai puse o datan mana cumnatul meu Haraul, dar iar mi-o fura  hotul de Pogan. Acum bine ca dadui de tine, doara stii unde  sade, sa ma  indrepti  la el, sa-mi  iau muierea, ca sa stiu ca chiar capul mi-l pun, tot nu ma las pana n-o aflu la el acasa, ca sunt foarte tare inversunat.

— Nu stiu, zau,  dragul  meu  frate,  dar acus trebuie sa  vina  de la fantana Lupul, cumnatul tau, el, de stie, de buna seama te vanvata ce sa faci.

Nici nu statura mult si veni lupul de la fantana cu doua fedelese mari de apa , dupa cap. Cand fu dinainte a usii, se facu un fecior frumos, de numai  ca el doara, dar altcum  nu mai puteai  vedea.

— Buna ziua, cumnate!

— Sa dea Dumnezeu bine. Dar ce vanturi te poarta aici, pe la noi, cumnate?

— Bune vanturi si nu prea, ca uite cum si uite cum mi s-a intamplat cu muierea, adica  cu jupanul Pogan;  acum vin la tine sa ma  indrepti baremi  unde  sade, ca — drept  spunandu-ti — eu nu stiu pasi nici un pas in tara voastra, nu cunosc nici un colnic, nici o poteca.

— De mers — zise Lupul — n-ar fi mare  lucru,  ca  indata putem merge  chiar la el acasa si sa-i luam chiar si muierea, dar departe tot nu o vei duce. De trei ori ti-a luat pana acum muierea si-n tot randul te-a  si omorat; noi te-am  inviat,  cumnatii tai,  si te-am  mai intarit;

intai te invie Vulturul, dup a aceea Haraul si-acum eu. Tu ar trebui sati insemni (castigi cu orice pret)  un cal mai nazdravan decat al lui jupan Pogan, apoi  sa furi muierea si s-o pui pe cal langa tine,  ca jupanul Pogan sa nu te ajunga cu calul lui.

— De unde sa-mi insemn eu cal mai nazdravan ca al lui?

— Hm! De unde?  In fundul  iadului  se afla  o baba ce se cheama Vajbaba, aceea are caii cei mai nazdravani. Mergi si slujeste la ea un an (pe acolo e anul numai de trei zile) si capeti un cal. Tu-ti vei alege calul care-l vei vedea mai rau, numai  cu pielea pe oase, apoi sa vii cu el incoace. Cand  te va ajunge vreun necaz, gandeste-t e numai la unul din cumnatii tai.

Se puse bietul Crancu pe cale si nu se opri pana la fundul  iadului, la Vajbaba,  unde ajunse chiar cu seara o data. — Buna seara,  matusa!

— Sa traiesti,  voinice! Dar de unde si pana unde?

— De departe, matusa, chiar  din lumea  alba, sunt  un biet fecior sarac, am venit doara ma vei baga  sluga  pe un an.

— Ca te bag — zise ea — dar bine sa ai grija,  de nu-mi vei sluji pe placere , vezi parii cei nouazeci si noua ? Toti sunt plini cu capete de om; in parul al sutale a va merge al tau ; de ma vei sluji insa omeneste, atunci iti dau in tot anul cate un cal, care ti-l vei alege tu din stava mea. — Si ce lucru voi avea? intreba feciorul.

— Oh — zise baba — ziua vei dormi, iar noapte a vei griji de o iapa ce am; dar sa grijesti, cand va rasari soarele  sa fii aici cu ea, ca eu cu lapte de la iapa aceea-mi  fac cafeiul; iar de nu vei avea grija de ea, de s-ar intampla sa fuga acasa la manz , atunci manzul o suge si eu, neavand cu ce-mi face cafeiul, te voi manc a pe tine, iar capul colo ti-l voi pune lang a cele nouazeci si nou a si se implineste suta. Pricepusi?

— Pricepui.

— Si te legi?

— Ma leg!

— Te mai intreb o data: din bunavoie te bagi la mine sluga  si vei face tot ce zic?

— Din bunavoie ma bag sluga  si voi face tot ce zici.

Bine. Invoirea fu facuta . Baba intr a in casuta , unde avea o fata , si-i zice:

— Baga bine de seama, sa poti scapa, ca de nu, mane mancam pe dracul,  vezi ca suntem hamesit e de foame si nu capata m un om plinut. Acesta ar fi numai  bun.

— Lasa numai  pe mine — zise fata — bine ca l-au adus

pacatele lui aci, ca o sa traim o tara si bine cu carnea  lui. Si se dete peste cap si se facu iapa.

Indata  ce insera, se sui Crancu, vanatorul codrilor,  pe ea, si hi, la camp!  El nu se cobori de pe ea cat fu noptit a de mare. Dar catr e ziua-l prinse un somn greu si adormi; atunci  iapa-l puse frumusel calare pe un musuroi si se cam mai duse.

Cand  se destepta, se mai facea  ziua.  Si incepe  a plange: «Vai de mine, ca-mi pune baba capul in par!»

— Nu te teme — zice un Harau mare,  era cumnatul sau,  — nu te teme;  iapa  ta  nu  e iapa, e zmeoaica, fata  babei,  si vrea  sa-ti  puna capul in par, ci nu te teme;  acum s-a facut  o cioara si zboara chiar pe sub nori, ci merg eu dupa ea; cand o vei vedea aproape de tine, tu sa dai cu capastrul in ea si sa zici: «Hi, iapa babei, c-un man z dupa tine!»

Si zbura Haraul pana in inaltul cerului  si acolo afla  pe iapa babei in forma  de cioara, si mi ti-o ciocani  si mi ti-o flocai,  de gandeai ca nu-i mai ramane pene, si mi ti-o aduse  in jos. Cand  fu aproape de fecior, el dete  cu capastrul in ea si zise: «Hi, iapa  babei,  c-un manz dupa tine!» Si in clipa aceea se facu (iapa) si merse acasa.

— Buna dimineata, matusa; dar pare-ti bine ca-ti aduc iapa?

— Pare, ca si cand mi-ai trage  un rug pe spate!

Apoi dete  feciorului  demancare si-i spuse  sa  mearga sa  se culce. Si se culca  feciorul  fara pic de grija  si adormi, ca omul  obosit, iar baba lua pe fata  la trei parale  si-o batu , si-o batu pan a toat a o invineti, de ce s-a lasat de-o pascut-o sluga toata noaptea. In desert ii spunea fata tot ce stia, ca ea nu voi sa creada.

Dupa  ce insera, merse  iar la camp.  Si nu se cobori de pe spatele iepei toata noptita, dar  colo de catre dimineata in zori de zi, il lovi un somn  nemaipomenit si, cum inchise ochii, indata se trezi calare pe un musuroi, iar iapa, ca-n palma.

Incepe a se vaita, incepe a plange, dar iapa nu-i si pace! Atunci ii iese in cale un Vultur mare — era cumnatul sau:

— Dar ce te vaieti, cumnate?

— Dar cum sa nu ma vaiet, ca uite cum am umblat  si uite cum...

— Nu te supara nimic; ea s-a facut  un miel sub o oaie, vezi colo in muntele cela. Eu merg  si iau mielul  de sub oaie si-l aduc  aici langa tine. Cand  il voi slobozi jos, tu sa dai cu capastrul in el si za zici: «Hi, iapa babei, cu doi manzi dupa tine!»

In cateva minute era aci Vulturul  c-un miel in gheara si-l slobozi langa Crancu , iar acesta-i dete una cu capastrul si zise: «Hi, iapa babei, cu doi manzi dupa tine!» Si indat a fu facuta iapa  si Crancu , vanatorul codrilor,  se urca  pe ea si hi! acasa.

— Buna dimineata , matusa ; dar pare-ti bine ca ti-aduc iapa acasa?

— Pare, ca si cand mi-ai trage  un rug pe spate!

Dupa  ce manca bine, Crancu se culca si dormi, iar baba se duse la fata  s-o batu, s-o batu de gandeai c-o prapadeste cu bataia.

— Dar lasa-ma, mama, ca  miel sub o oaie m-am facut  si sacolo m-a aflat,  dar  la noapte tot  trebuie sa  scap. Vin acasa si ma fac un ghem, tu ma pune sub covata in tinda s-apoi sa sezi pe covata.

Seara iar merse Cranc u la iapa. Nici nu trecu bine de miezul noptii si incepe  feciorul  a cucui (motai) si numai  se trezeste  calare pe un musuroi cu capastrul in mana. Suparat, necajit, plangea ca un copil; acum cand isi mai implinise anul, acum sa-si puna capul!

Dar atunci  i se ivi Lupul, cumnatul sau,  si-i zise:

— Nu te supara nimic,  cumnate; hai  la baba  acasa, ca  iapa  s-a facut  un ghem sub covata-n tinda, iar baba sade calare pe covata. Eu voi intra in staulul oilor si-al caprelor  si mi-oi face ispravil e mele, baba va auzi oile zvarcolindu-se si caprele  zbierand si va iesi sa vada ce e. Atunci tu intra fara frica  in tinda, ia ghemul  de sub covata si mergi cu el in drum  si-l tranteste jos si zi: «Hi, iapa  babei,  cu trei manzi dupa tine!»

Asa si facura; mersera la baba acasa. Lupul intra in staul si prinse numai  o capra, dar  aceea  asa larma facu,  incat  trebui  sa iasa  baba pana afara sa vada  ce e. Intr-aceea feciorul se furisa iute in tinda, lua ghemul  de sub covata si fugi cu el in drum,  unde oprindu-se dete  cu el de pamant si zise:  «Hi, iapa  babei,  cu trei manzi dupa tine!»  Si numai  vazu  ca ghemul  se face iapa  si intra in curte:

— Buna dimineata, matusa; dar pare-ti bine ca ma vezi?

— Dar cum  sa  nu?  Nu se putu  insa  destul  mira  ca  de unde  are iapa,ca ea stia ca-i sub covata.

— No, matusa, slujitu-te-am cum se cuvine?

— Slujit,  mergi  acum  in grajd  si-ti alege  un cal, care  vei voi, s-apoi te du.

Si intra Crancu in grajd  si se uita  peste  toti  caii,  iar  in fundul grajdului era o gloaba de cal rosu, dar numai  pielea pe oase de gras; de-o posta-i vedeai coastele.  Pe acela si-l alese feciorul. In zadar  zicea Vajbaba  ca nici de rusine nu-l lasa  sa plece de la ea cu calul cel mai rau, ca el nu voi sa primeasca (decat) numai  pe acela.

— No — zise baba  dupa ce vazu  ca  (nu)  invinge cu el — de-ai ales din  mintea  ta,  buna minte  ai, iar de te-a-nvatat cineva,  ii poti multumi ca bine te-a invatat.

Si se lua  Crancu pana iesi de la baba, apoi dupa ce-a ajuns intr-o padure a zis calul:

— Stapane, fa un foc mare,  ca sa se adune jar mult, sa ma satur o data, apoi sa vezi ce cal ti-ai ales. Si facu  feciorul un foc mare, mare din vreo treizeci de stejari de cei mari si dupa ce trecu focul tot, apoi vantura spuza  cu palaria de pe jar s-aduse calul aici sa manance; si manca, pana manca tot jarul, apoi se scutura o data de-i sarira toate floacele de pe el si ramase ca uns cu unt de frumos.

— Acum sui, domnul meu, pe mine,  si-mi spune:  cum sa te duc ca vantul ori ca gandul?

— Sa ma duci ca gandul.

Si-ntr-o clipita  au fost la curtile lui jupanul Pogan, ale zmeului. Aici aflara pe nevasta  care chiar venea cu vasele pline de apa, dar nu mai pierdura pic de vreme, ci o puse pe cal si du-te, copile!

Armasarul zmeului  din grajd  atunci  rancheza o data, incat toate ferestrele curtilor  se sparsera si iesi zmeul afara mainios sa vaza  ce-i.

— Dar  ce caini  ai  iar,  foame  ti-e?  Sete  ti-e?  Stiu  ca  Crancu, vanatorul codrilor,  n-a mai inviat sa vina dupa nevasta.

— Ba chiar a inviat s-a dus-o mai inainte.

— Ce gandesti:  pot manca trei paini, pot bea trei cupe  de vin si dormi ca trei ceasuri,  apoi sa plec dupa el?

— Poti pe dracul,  c-acum  Crancu e calare pe frate-meu cel mai mic care are de trei ori mai mare putere  decat mine. — Sa mergem  dar!

Si se luara, ca vantul, tot pe sub nori si-n urma  Crancului, dar nu era modr u de-al ajunge.  Cand  zari  oleaca calul zmeului  pe-al Crancului, zise-n limba lor:

— Frate, frate, mai inceata-ti pasii ca, de nu, plesnesc.

Iar calul Crancului a zis, vezi bine in limba cailor,  de nici zmeul nu pricepu:

— Bucuros  imi mai domolesc  pasii daca  vei arunca  pe zmeul  o data- n sus in slava cerului,  apoi sa faci cu el zup in fundul pamantului, ca nici de nume  sa nu-i auzim.

       Si calul zmeului  asa facu:  arunca o data pe zmeu in slava cerului, apoi facu  cu el zup! in fundul  pamantului, de tot mii de bucatele se facu. Acum astepta  calul Cranculu i pa-al zmeului si merser a impreuna pana acasa la fratii Crancului. Aceia erau batrani si plini de copii, dar Crancu, prin  cate  trecuse, si tot era voinic si frumos,  de gandeai ca nici un gand nu l-a mancat in viata. Dar Crancu aci putin  a stat, caci i-a venit  veste  ca  socru-sa u trage  de  moart e si-l cheama sa  ia  el stapanirea . S-a si dus s-a ramas imparat in locul socru-sau s-a stapanit cu dreptate si  cu intelepciune; acum  insa  nu  mai  traieste,  a murit deodata cu dreptatea.

Iar eu ma suii pe-un cui    Sa nu v-o mai spui.