Metode alternative de evaluare material titularizare gratuit docx/pdf

METODE ALTERNATIVE DE EVALUARE

      În cadrul reformei educaţionale actuale a învăţământului românesc, un accent deosebit se pune pe utilizarea unor metode şi tehnici de evaluare eficientă a elevilor, aceasta presupunând şi o serie de metode alternative.

       Experienţa de la catedră ne-a demonstrat că nu se poate renunţa definitiv la metodele tradiţionale de evaluare,în favoarea celor alternative, dar se impune îmbinarea acestora în scopul optimizării actului didactic.

      Spre deosebire de metodele tradiţionale, care realizează evaluarea rezultatelor şcolare obţinute pe un timp limitat şi de regulă cu o arie mai mare sau mai mică de conţinut, dar oricum definită – metodele alternative de evaluare prezintă cel puţin două caracteristici:

• pe de o parte realizează evaluarea rezultatelor în strânsă legatură cu instruirea învăţarea, de multe ori concomitent cu aceasta;

• pe de altă parte ele privesc rezultatele şcolare obţinute pe o perioadă mai îndelungată, care vizează formarea unor capacităţi, dobândirea de competenţe şi mai ales schimbări în planul intereselor, atitudinilor, corelate cu activitatea de învăţare.

Principalele metode alternative de evaluare, al căror potenţial formativ susţine individualizarea actului educaţional prin sprijinul acordat elevului sunt:

• • observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevului;

• • investigaţia;

• • portofoliul;

• • proiectul;

• • studiul de caz;

• • interviul;

• • referatul;

• • autoevaluarea;

• • hărţile conceptuale

      Prin consecinţele ei,evaluarea depăşeşte graniţile sălii de clasă,ale şcolii şi depăşesc cadrul strict al procesului de învăţământ;nu evaluăm doar elevii ci în acelaşi timp ,direct sau indirect,evaluăm cadrele didactice,calitatea actului de predare, a procesului de învăţământ, a instituţiei şcolare şi,nu în ultimul rând,evaluarea sistemului educativ cu componentele sale.

       Sunt convinsă că metodele alternative enumerate mai sus au fost folosite de colegii noştri,dascălii învăţământului românesc, chiar dacă folosirea lor a necesitat foarte multă muncă şi foarte mult timp.

      Voi prezenta doar o parte din metodele alternative de care m-am folosit în cariera mea pentru evaluarea elevilor din clasele pe care le-am coordonat.

PORTOFOLIUL

Portofoliul reprezintă “cartea de vizită” a elevului, prin care cadrul didactic poate să-iurmărească progresul – în plan cognitiv, atitudinal şi comportamental – la o anumită disciplină, de-a lungul unui interval mai lung de timp (o etapă dintr-un semestru ,un semestru un an şcolar sau chiar un ciclu de învăţământ).

     Această metodă de evaluare am folosit-o la colectivele de elevi chiar din clasa I (cunoaşterea mediului) continuând şi în anii viitori la alte discipline:limba şi literatura română, istorie, geografie,ştiinţe,opţional.

      Pentru fiecare disciplină am discutat cu elevii mei ce trebuie să conţină un portofoliu iar ei au venit şi cu alte idei ce au îmbunătăţit conţinutul acestuia.

Teoretic, un portofoliu cuprinde:

• • lista conţinutului acestuia, (sumarul, care include titlul fiecarei lucrări/fişe;

• • lucrările pe care le face elevul individual sau în grup;

• • rezumate;

• • eseuri;

• • articole, referate, comunicări;

• • fişe individuale de studiu;

• • experimente;

• • înregistrări, fotografii care reflectă activitatea desfăşurată de elev individual sau împreună cu colegii săi;

• • reflecţiile proprii ale elevului asupra a ceea ce lucrează;

• • autoevaluări scrise de elev sau de membrii grupului;

• • hărţi cognitive,;

• comentarii suplimentare şi evaluări ale cadrului didactic, ale altor grupuri  de elevi sau chiar părinţi;

    Elevii mei au imbogăţit portofoliile lor cu foarte multe imagini reprezentative pentru fiecare temă, cu desene proprii, aflându-se într-o continuă competiţie unii cu alţii.

      Aşa cum afirmă Ioan Cerghit, portofoliul cuprinde “o selecţie dintre cele mai bune lucrări sau realizări personale ale elevului, cele care îl reprezintă şi care pun în evidenţă progresele sale; care permit aprecierea aptitudinulor, talentelor,pasiunilor, contribuţiilor personale. Alcătuirea portofoliului este o ocazie unică pentru elev de a se autoevalua, de a-şi descoperi valoarea competenţelor şi eventualele greşeli. În alţi termeni, portofoliul este un instrument care îmbină învăţarea cu evaluarea continuă, progresivă şi multilaterală a procesului de activitate şi a produsului final.Acesta sporeşte motivaţia învăţării.” (Ioan Cerghit, 2002, p. 315)

      La evaluarea portofoliilor a fost foarte dificil deoarece copiii ,,s-au întrecut pe ei,, atunci când au prezentat munca lor .Am descoperit copii talentaţi la literatură,la pictură, copii care au adunat materiale ce depăşeau foarte mult cerinţele unei teme.

     Această metodă alternativă de evaluare oferă fiecarui elev posibilitatea de a lucra în ritm propriu, stimulând implicarea activă în sarcinile de lucru şi dezvoltând capacitatea de autoevaluare.

     “Raportul de evaluare” – cum îl numeşte I. T. Radu – are în vedere toate produsele elevilor şi, în acelaşi timp, progresul înregistrat de la o etapă la alta. El se substituie tot mai mult modului tradiţional de realizare a bilantului rezultatelor elevului(lor) prin media aritmetică “săracă în semnificaţii privind evoluţia şcolară a acestuia”

     Nu întotdeauna mi-am propus ca scop neapărat cel al evaluării ci mai ales cel de stimulare a învăţării,prin directa implicare a elevilor la activitate, gândindu-mă la avantajele folosirii portofoliului:

• este un instrument flexibil, uşor adaptabil la specificul disciplinei,clasei şi condiţiilor concrete ale activităţii;

• permite aprecierea şi includerea în actul evaluării a unor produse ale activi elevului care, în mod obişnuit, nu sunt avute în vedere; acest fapt încurajează exprimarea personală a elevului, angajarea lui în activităţi de învăţare mai complexe şi mai creative, diversificarea cunoştinţelor, deprinderilor şi abilităţilor exersate;

• evaluarea portofoliului este eliberată în mare parte de tensiunile şi tonusul afectiv negativ care însoţesc formele tradiţionale de evaluare; evaluarea devine astfel motivantă şi nu stresantă pentru elev;
• dezvoltă capacitatea elevului de autoevaluare, aceştia devenind auto-reflexivi asupra propriei munci şi asupra progreselor înregistrate;

• implică mai activ elevul în propria evaluare şi în realizarea unor materiale care să-l reprezinte cel mai bine;

    Portofoliul este o metodă de evaluare ce implică şi alte metode alternative ca investigaţia şi autoevaluarea,prin autoevaluare elevii asumându-şi responsabilitatea asupra activităţii desfăşurate, regândindu-şi propriul proces de învăţare, de gândire şi de evaluare.

     Ca metodă alternativă de evaluare, portofoliul solicită mai mult o apreciere calitativă decât cantitativă şi este mai uşor de aplicat pe grupuri mai mici. Învăţătorul îl poate folosi pentru a evalua performanţele elevilor, iar elevii îl pot folosi pentru autoevaluare şi ca modalitate de reflecţie asupra învăţării. De asemenea, portofoliul este compatibil cu instruirea individualizată ca strategie centrată pe stilurile diferite de învăţare.Poate fi considerat în acealşi timp un instrument complementar folosit de învăţător în aplicarea strategiilor de instruire centrate pe lucrul în echipă, pe elaborarea de proiecte ample de cercetare şi învăţare.

AUTOEVALUAREA

      Autoevaluarea este un demers care indeplineşte o funcţie de reglare/autoreglare a oricărui sistem,iar experienţa ne demonstrează faptul că atunci când demersurile evaluatoare şi/sau autoevaluatoare nu se produc, activitatea în cauză se dereglează până la starea în care ea încetează de a mai fi utilă.

      Cultivarea capacităţii autoevaluative devine necesară din considerente care privesc organizarea activităţii şcolare.

Pentru a forma capacităţi autoevaluative am folosit mai multe proceduri cum ar fi: *,,notarea reciprocă,, în sens de consultare a colegilor elevului evaluat; *,,autonotarea controlată,,-cel evaluat şi-a autoevaluat rezultatele, motivând.

     Am întâmpinat mari greutăţi la notarea reciprocă deoarece colectivul clasei este numeros, 28 de elevi,iar la un moment dat am fost nevoită să alcătuiesc un comitet de elevi care aveau ca sarcină formularea aprecierilor asupra rezultatelor colegilor supuşi evaluării; la fiecare astfel de autoevaluare aleg un alt comitet de elevi deoarece am observat că cei evaluaţi ,,îşi puneau pile,,negociau nota cu vehiul comitet.

Atât în ,,notarea reciprocă,, cât şi în ,,autonotarea controlată,, am cerut elevilor să motiveze calificativul acordat ;la început a fost mai dificil pentru ei dar reluând acest mod de evaluare s-au obişnuit şi acum totul decurge foarte bine. ,,Autoevaluarea este posibilă şi necesară întrucât serveşte cunoaşterii (perceperii) de sine (autocunoaşterii) şi dezvoltării conştiinţei de sine(autoconştiinţei), aspecte esenţiale ce vor da posibilitatea,cu timpul, fiecăruia să descopere sensul propriei valori,premisă necesară oricărei depăşiri; o disponibilitate privită în perspectiva educaţiei permanente, care presupune angajarea individului nu numai în procesul propriei formări, ci şi în acţiunea de evaluare a propriei formări pentru a deveni capabili de autoperfecţionare”.(Ioan Cerghit,2002,p312).

      Abordarea integrată a învăţării şi utilizarea metodelor alternative de evaluare stimulează crearea unei relaţii de colaborare, de încredere şi respect reciproc între învăţător şi elevi şi între elevi. Elevul nu se simte "controlat", ci sprijinit. Profesorul trebuie să fie mai mult un organizator al situaţiilor de învăţare şi un element de legătură între elev şi societate, care mediază şi facilitează accesul la informaţie. Implicarea elevilor în procesului didactic trebuie realizată în toate laturile acestuia predare-învăţare-evaluare.

INVESTIGAŢIA

      Investigaţia atât ca modalitate de învăţare cât şi ca modalitate de evaluare, oferă posibilitatea elevului de a aplica în mod creativ cunoştinţele însuşite, în situaţii noi şi variate, pe parcursul unui interval mai lung sau mai scurt. Ea “constă în solicitarea de a rezolva o problemă teoretică sau de a realiza o activitate practică pentru care elevul este nevoit să întreprindă o investigaţie (documentare, observarea unor fenomene, experimentarea etc.) pe un interval de timp stabilit.” Îndeplineşte mai multe funcţii:

• acumularea de cunoştinţe;

• exersarea unor abilităţi de investigare a fenomenelor (de proiectare a acţiunii,alegerea metodelor, emiterea unor ipoteze, culegerea şi prelucrarea datelor,desprinderea concluziilor);
• exersarea abilităţilor de evaluare a capacităţii de a întreprinde asemenea demersuri;

       Activitatea didactică desfăşurată prin intermediul acestei practici evaluative poate să fie organizată individual sau pe grupuri de lucru, iar aprecierea modului de realizare ainvestigaţiei este de obicei, de tip holistic. (SNEE)

Cu ajutorul acestei metode profesorul poate să aprecieze:

• gradul în care elevii îşi definesc şi înţeleg problema investigată;

• capacitatea de a identifica şi a selecta procedeele de obţinere a informaţiilor,de colectare şi organizare a datelor;

• abilitatea de a formula şi testa ipotezele;

• felul în care elevul prezintă metodele de investigaţie folosite;

• conciziunea şi validitatea raportului-analiză a rezultatelor obţinute;

     Toate acestea, corelate cu gradul de complexitate al sarcinii de lucru şi cu natura disciplinei de studiu fac din metoda investigaţiei un veritabil instrument de analiză şi apreciere a cunoştinţelor, capacităţilor şi a personalităţii elevului.

CONCLUZII

Este recunoscut faptul că aceste metode de evaluare constituie o alternativă la formulele tradiţionale a căror prezenţă domină. Alternativele oferite constituie opţiuni metodologice şi instrumentale care îmbogăţesc practica evaluativă evitând rutina şi monotonia. Valenţele formative le recomandă susţinut în acest sens. Este cazul, în special, al portofoliului, al proiectului, al hărţilor conceptuale, al investigaţiei care, în afara faptului că reprezintă importante instrumente de evaluare, constituie în primul rând sarcinide lucru a căror rezolvare stimulează învăţarea de tip euristic.

     Valenţele formative care susţin aceste metode alternative ca practici de succes atât pentru evaluare cât şi pentru realizarea obiectivului central al învăţământului şi anume învăţarea, sunt următoarele:

• stimulează implicarea activă în sarcină a elevilor, aceştia fiind mai conştienţi de responsabilitatea ce şi-o asumă;

• asigură o mai bună punere în practică a cunoştinţelor, exersarea priceperilor şi capacităţilor în variate contexte şi situaţii;

• asigură o mai bună clarificare conceptuală şi o integrare uşoară a cunoştinţelor asimilate în sistemul noţional, devenind astfel operaţionale;

• unele dintre ele, cum ar fi portofoliul, oferă o perspectivă de ansamblu asupra activităţii elevului pe o perioadă mai lungă de timp, depăşind neajunsurile altor metode tradiţionale de evaluare cu caracter de sondaj în materie şi între elevi;
• asigură un demers interactiv al actelor de predare-evaluare, adaptat nevoilor de individualizare a sarcinilor de lucru pentru fiecare elev, valorificând şi stimulând potenţialul creativ şi originalitatea acestuia;
• descurajează practicile de speculare sau de învăţare doar pentru notă;

• reduce factorul stres în măsura în care profesorul este un consilier, iar evaluarea are ca scop în primul rând îmbunătăţirea activităţii şi stimularea elevului şi nu sancţionarea cu orice preţ, activităţile de evaluare cuprinzând materiale elaborate de-a lungul unui interval mai mare de timp.

      Utilizarea metodelor alternative de evaluare încurajează crearea unui climat de învăţare plăcut, relaxat, elevii fiind evaluaţi în mediul obişnuit de învăţare, prin sarcini contextualizate; realizează experimente, elaborează proiecte, alcătuiesc portofolii, acestea fiind în acelaşi timp sarcini de instruire şi probe de evaluare. Este important ca elevii să înţeleagă criteriile de evaluare, procesul evaluativ, pentru a putea reflecta asupra performanţelor obţinute, a le explica şi a găsi modalităţi de progres. Elevii nu trebuie evaluati unii in raport cu ceilalti, scopul nu este de a-i ierarhiza, ci de a vedea evolutia, progresul, achizitiile.

BIBLIOGRAFIE:

Cerghit I., -Sisteme de instruire alternative şi complemantare, Ed.Aramis, Bucureşti,2002;

Cucoş,C., -Pedagogie,Ed.Polirom,Iaşi,2000;

Stanciu,            M., Reforma conţinuturilor învăţământului. Cadru metodologic, Ed.Polirom, Iaşi, 1999;

*** Învăţământul primar,nr.3-4/2005,Ed.Miniped,Bucureşti

***Ghid de evaluare limba şi literatura româna,Ed.Aramis,Bucureşti,2001-SNEE