Doresc să dedic această carte, în semn de omagiu, Majestăţii Sale Elisabeth II a Marii Britanii şi poporului Coloniei Coroanei Hong Kong – moarte duşmanilor săi.
Ora 23.45.
Se numea Ian Dunross şi, pe o ploaie torenţială, conducea cu atenţie vechea lui maşină sport MG, dând colţul spre strada Dirk* care trecea pe lângă Struan Building aşezată pe litoralul Hong Kongului. Era o noapte întunecoasă şi vijelioasă. Pretutindeni în colonie – aici, pe insula Hong Kong, dincolo de port, în Kowloon şi în Noile Teritorii care făceau parte din China – străzile erau aproape complet pustii, toată lumea îşi consolida casele cu scânduri în aşteptarea taifunului Mary. Al nouălea avertisment privind uraganul fusese lansat în amurg şi vijelia care s-a iscat, şi care atinsese deja 80-100 de noduri, s-a extins pe o mie de mile spre sud, aruncând ploaia orizontal pe acoperişuri şi pe pantele dealurilor unde zeci de mii de imigranţi ilegali din China se îngrămădeau, fără apărare, în aşezări improvizate din cocioabe nenorocite.
Dunross încetini, orbit, ştergătoarele, nefăcând faţă cantităţii de apă; vântul trăgea de prelata ce acoperea maşina şi de ferestrele din plastic laterale. Apoi parbrizul s-a limpezit pentru moment. La capătul străzii Dirk, drept înainte, era şoseaua Connaught şi cheul, apoi digurile şi terminalul feribotului Golden, ticsit cu materiale. În partea cealaltă, în vastul port bine protejat, toate cele cinci sute de vapoare erau gata pentru orice eventualitate, cu ancorele pregătite.
În faţă, la cheu, văzu o tarabă părăsită, smulsă complet din pământ de o vijelie şi azvârlită pe o maşină parcată, pe care, o zdrobi. Apoi maşina şi taraba s-au făcut nevăzute. Avea mâini foarte puternice şi ţinea bine volanul în rafalele care zguduiau violent automobilul. Maşina era veche, dar bine întreţinută, cu un motor turat şi cu frâne perfecte. Aşteptă. Inima îi bătea normal, îi plăcea furtuna, urcă apoi încet pe trotuar pentru a parca la adăpost de vânt, chiar în faţa clădirii. Apoi ieşi din maşină.
Era blond, cu ochi albaştri, trecut de 40 de ani, suplu şi îngrijit. Purta un impermeabil vechi şi şapcă. Ploaia îl udă până la piele, pentru că trebuise să meargă pe o stradă laterală, să dea apoi colţul şi să se precipite spre intrarea principală a clădirii
*Acest roman constituie continuarea Tai-Panului, numele, denumirile de locuri au corespondent sau fac legătura cu personaje şi întâmplări din precedenta lucrare, a lui Clavell. Strada Dirk aminteşte de Dirk Struan, Tai-Panul însuşi. (n.t.)
de 22 de etaje. Pe imensa uşă se afla stema Struanilor – Leul Roşu al Scoţiei, în jurul căruia era încolăcit Dragonul Verde al Chinei. Adunându-şi forţele, păşi pe treptele largi, intrând în clădire.
― 'Seara, dom'le Dunross, spuse portarul chinez.
― Tai-pan a trimis după mine.
― Da, dom'le.
Chemă apoi liftul. Când liftul se opri, Dunross traversă coridorul, bătu la uşă şi intră în camera de zi din apartamentul acela particular.
― 'Seara, tai-pan, zise el pe un ton rece, oficial.
Alastair Struan stătea rezemat de cămin. Era un scoţian solid, roşcat, care se păstrase bine, cu puţină burtă şi păr alb, cam de 60 de ani şi care conducea Compania Struan de 11 ani.
― Bei ceva?
Arătă cu mâna spre o sticlă de şampanie Dom Perigon din frapieră.
― Mulţumesc.
Dunross nu mai fusese niciodată în locuinţa particulară a tai-panului. Camera era spaţioasă şi bine mobilată, lacuri chinezeşti, covoare frumoase, vechi nave cu pânze şi vapoare pictate în ulei pe pereţi. Marile vitralii, care dominau întregul Hong Kong, portul şi Kowloon de partea cealaltă a portului, erau acum întunecate si brăzdate de ploaie.
Turnă în pahare.
― Sănătate, spuse ceremonios.
Alastair Struan înclină din cap şi, cu acelaşi ton glacial, ridică paharul drept răspuns.
― Ai venit devreme.
― Mai devreme cu cinci minute înseamnă a fi punctual, tai-pan. Nu aşa m-a învăţat tata? E atât de important să ne întâlnim la miezul nopţii?!
― Da. Face parte din obiceiurile noastre. Obiceiul lui Dirk.
Dunross degustă vinul, aşteptând în linişte. Vechiul ceas de navă se auzi bătând puternic. Emoţia i se amplifică, neştiind la ce să se aştepte. Deasupra căminului se afla o fotografie de nuntă a unei tinere fete. Era Tess Struan care se căsătorise cu Culum, al doilea tai-pan şi fiu al fondatorului companiei lor, Dirk Struan, când fata avea 16 ani. Dunross examină cu atenţie fotografia. O rafală de vânt se izbi în geamuri.
― Scârboasă noapte, zise el.
Bătrânul de-abia se uita la el. Îl ura. Liniştea se prelungea. Vechiul ceas marcă cele opt lovituri de clopot de pe navă – miezul nopţii. Cineva ciocăni la uşă.
― Intră, răspunse Alastair Struan, cu un sentiment de uşurare, bucuros că de-acum vor putea începe.
Lim Chu, servitorul particular al tai-panului, deschise uşa. Se dădu la o parte pentru a permite lui Phillip Chen, compradorul lui Struan, să intre. Închise apoi uşa după el.
― Ah, Phillip, eşti punctual, ca de obicei, zise Alastair Struan, încercând să pară jovial. Şampanie?
― Mulţumesc, tai-pan. Da, mulţumesc. Bună seara, Ian Struan Dunross, se adresă Phillip Chen tânărului pe un ton neobişnuit de oficial, într-o engleză pe care o vorbeşte înaltă societate britanică.
Era un eurasiatic, spre 70 de ani, slab, mai degrabă chinez decât european, un bărbat foarte frumos, cu părul grizonat şi faţa osoasă, cu pielea albă şi ochi negri, foarte negri, de chinez.
― Groaznică noapte, ce ziceţi?
― Da, într-adevăr, unchiule Chen, replică Dunross, folosind forma de adresare chinezească politicoasă, întrucât pe Phillip îl plăcea şi îl respecta, tot atât de mult pe cât îl dispreţuia pe vărul său Alastair.
― Se spune că viteza acestui taifun ar fi de o amploare deosebită.
Alastair Struan turnă şampanie în pahare frumoase. Oferi un pahar mai întâi lui Phillip Chen, apoi lui Dunross.
― Sănătate!
Băură. O rafală de picături de ploaie făcu să zornăie ferestrele.
― Sunt bucuros că nu mă aflu pe mare în noaptea aceasta, zise gânditor Alastair Struan. Aşadar, Phillip eşti din nou aici.
― Da, tai-pan. Sunt onorat. Da, foarte onorat.
El simţi ostilitatea dintre cei doi, dar o ignoră. Ostilitatea este un lucru obişnuit, gândea el, atunci când un tai-pan al Nobilei Case predă puterea. Alastair Struan sorbi din nou, savurând vinul. Într-un târziu zise:
― Ian, obiceiul nostru spune să existe, un martor în momentul în care un tai- pan predă puterea altui tai-pan. Totdeauna acest martor este compradorul nostru în funcţie – singurul de fapt. Phillip, de câte ori ai fost martor?
― De patru ori, tai-pan.
― Phillip ne-a cunoscut aproape pe toţi. Ştie o mare parte din secretele noastre. Ei, ce zici, vechiul meu prieten?
Phillip Chen schiţă un zâmbet.
― Ai încredere în el, Ian. În înţelepciunea sfatului lui. Poţi să ai încredere în el.
În măsura în care orice tai-pan poate să aibă încredere în cineva, gândi furios Dunross.
― Da, domnule.
Alastair Struan îşi scoase ochelarii.
― Mai întâi, Ian Struan Dunross, te întreb în mod oficial, doreşti să fii tai-pan al Companiei Struan?
― Da, domnule.
― Juri în faţa lui Dumnezeu că vei păstra secretul a tot ce întreprindem noi aici şi nu-l vei divulga decât urmaşului tău?
― Da, domnule.
― Jură!
― Jur în faţa lui Dumnezeu că tot ce întreprindem noi aici rămâne secret şi nu va fi divulgat nimănui decât urmaşului meu.
― Uite!
Tai-panul îi întinse un pergament îngălbenit de vreme.
― Citeşte-l cu glas tare.
Dunross îl luă. Scrisul era mărunt şi fin, dar perfect lizibil. Îşi aruncă privirea la dată – august 30, 1841 – şi emoţia deveni mai puternică.
― Acesta este scrisul lui Dirk Struan?
― Da. Cea mai mare parte – restul a fost adăugat de fiul său, Culum Struan. Evident, avem şi fotocopii în cazul în care s-ar distruge. Citeşte-l!
„Dorinţele înscrise în testamentul meu vor fi lege pentru orice tai-pan care va veni după mine şi acesta le va citi cu glas tare şi va jura în faţa lui Dumnezeu, în prezenţa martorilor în felul în care am hotărât eu, Dirk Struan, întemeietorul firmei Struan şi Compania, că acceptă aceste principii şi că le va păstra secretul, înainte de a prelua puterea. Cer aceasta pentru a asigura o statornicie netulburată şi pentru a preîntâmpina greutăţile de care, în anii ce vor urma, urmaşii mei vor fi hărţuiţi din cauza sângelui pe care l-am vărsat, din cauza datoriilor de onoare şi din cauza ciudatelor căi ce le urmează China de care suntem legaţi, şi care sunt, fără îndoială, fără asemănare pe acest pământ. Iată testamentul meu:
Unu: Va stăpâni un singur tai-pan la un moment dat, şi el are o neţărmurită, deplină putere asupra companiei are dreptul de a angaja şi concedia pe oricine, are cuvânt hotărâtor asupra tuturor căpitanilor şi navelor şi tuturor bunurilor firmei, oriunde s-ar afla. Tai-panul rămâne întotdeauna singur, aceasta fiind bucuria şi neajunsul demnităţii lui. Orice ordin pe care îl dă trebuie respectat şi nu se va forma sau nu se va permite să se formeze nici un comitet sau instanţă de conducere sau grupuri interne care să atingă în vreun fel această putere neîngrădită.
Doi: Când tai-panul se află la bordul oricărei nave de-a noastră, el are întâietate faţă de căpitanul acesteia, ordinele sale de bătaie sau de navigaţie fiind lege. Înainte de a fi tocmiţi pe oricare din navele noastre, toţi căpitanii vor face legământ în faţa lui Dumnezeu pentru toate acestea.
Trei: Numai tai-panul îşi alege succesorul, care va fi ales doar dintre cei şase bărbaţi care alcătuiesc Curtea Internă. Dintre aceştia; unul va fi compradorul nostru, care va face parte totdeauna din Casa Chen. Ceilalţi cinci vor trebui să fie demni a deveni tai-pani, oameni buni şi adevăraţi, având cel puţin cinci ani împliniţi de activitate în cadrul Companiei ca neguţători cu China şi vor avea o minte sănătoasă. Trebuie să fie creştini şi să facă parte, prin naştere sau căsătorie, din clanul Struan – linia mea de rudenie şi a fratelui meu, Robb, neavând întâietate, decât în cazul acelora care dovedesc cuget nestrămutat şi însuşiri osebitoare de ceilalţi. Membrii Curţii Interne pot fi consilieri ai tai-panului dacă acesta o doreşte, dar s-o spunem din nou, votul tai-panului va avea valoarea de şapte Ia unu.
Patru: Dacă tai-panul piere pe mare sau este ucis în bătălie sau e de negăsit timp de şase luni, înainte de a i se alege un urmaş, Curtea Internă va alege unul dintre membrii săi să-i ia locul, fiecare având dreptul la un singur vot, cu excepţia votului compradorului care va valora patru voturi. Tai-panul se va lega cu jurământ în faţa camarazilor săi aşa cum s-a statornicit. Cei care au votat împotriva alegerii sale prin vot deschis vor fi concediaţi imediat şi pentru totdeauna din companie; fără simbria cuvenită.
Cinci: Alegerile pentru Curtea Internă sau îndepărtarea din aceasta pot fi fără doar şi poate la bunul plac al tai-panului şi odată cu plecarea sa de la putere, care se va întâmpla atunci, când va dori el, nu va lua pentru sine mai mult de zece părţi dintr-o sută din toate valorile companiei, afară numai de toate navele noastre, căpitanii acestora şi echipajele lor care sunt însuşi rostul vieţii noastre şi salvarea noastră pentru timpurile viitoare.
Şase: Fiecare tai-pan trebuie să încuviinţeze alegerea compradorului. Acesta va trebui să dea în scris, înainte de alegerea sa, că el poate fi înlăturat în orice clipă, fără dovedire, că se va da deoparte dacă tai-panul voieşte întocmai.
Ultimul: Tai-panul va cere moştenitorului său, pe care numai el îl alege, să facă legământul de faţă cu compradorul, folosind cuvintele înscrise de mâna mea în Biblia familiei noastre, aici în Hong Kong în cea de-a 30-a zi a lui august, în anul Domnului nostru 1841.
Dunross respiră adânc:
― Este semnat de Dirk Struan, având drept martor pe – nu pot citi semnele acestea, domnule, sunt caractere străvechi.
Alastair arunca o privire spre Phillip Chen, care zise:
― Primul martor este tatăl vitreg al bunicului meu, Chen Sheng Arn, primul nostru comprador. Al doilea, bunica mea, T'Chung Jin May-may.
― Înseamnă că legenda este adevărata! spuse Dunross.
― În parte. Da, parte din ea.
Phillip Chen adăugă:
― Vorbiţi cu mătuşa mea Sarah. Pentru că de-acum urmează să fiti tai-pan, ea vă va dezvălui numeroase secrete. În anul acesta face 84 de ani. Ea îşi aduce aminte foarte bine de bunicul Sir Gordon Chen, de Duncan şi Kate T'Chung, copiii lui May-may si ai lui Dirk Struan. Da. Ea îşi aminteşte multe lucruri…
Alastair Struan trecu la biroul dat cu lac şi scoase Biblia grea şi jerpelită. Îşi puse ochelarii, iar Dunross simţi cum i se urcă sângele în cap de mânie.
― Repetă după mine: „Eu, Ian Struan Dunross, din neamul Struanilor, creştin, jur în fata lui Dumnezeu, în prezenţa lui Alastair McKenzie Duncan Struan, cel de-al unsprezecelea tai-pan, şi Phillip T'Chung Sheng Chen, cel de-al patrulea comprador, că voi respecta toate dispoziţiile testamentare citite de mine cu voce tare în prezenţa dumnealor aici, în Hong Kong, că voi lega şi mai mult compania de Hong Kong şi de comerţul cu China, că-mi voi desfăşura principala activitate de afaceri aici, în Hong Kong, cât timp voi fi tai-pan, că, în faţa lui Dumnezeu, iau asupra mea promisiunile făcute, îmi asum răspunderea şi preiau cuvântul de onoare dat de Dirk Struan prietenului său dintotdeauna, Chen-tse Jin Arn, cunoscut şi sub numele de Jin-qua, sau urmaşilor acestuia; pe lângă aceasta, că eu…”
― Ce promisiuni?
― Juri în faţa lui Dumnezeu orbeşte, aşa cum au făcut toţi tai-panii înaintea ta? Vei afla în curând destule despre moştenirea pe care o preiei.
― Şi dacă n-o voi face?
― Cunoşti răspunsul la aceasta!
Ploaia bătea în geamuri şi simţi violenţa ei asemenea unei lovituri puternice în piept, pentru că îşi dădea seama de nebunia unui astfel de angajament cu multiple riscuri. Dar ştia că nu poate fi tai-pan fără ca să spună aşa, şi pronunţă cuvintele, luându-şi angajamentul în faţa lui Dumnezeu, continuând să repete ceea ce i se citea:
― „… pe lângă aceasta, că eu voi face uz de toate puterile mele, de orice mijloace, pentru a menţine compania la rangul ei, ca Primă Casă, Nobila Casă a Asiei, jur în faţa lui Dumnezeu să întreprind orice acţiune necesară înfrângerii, distrugerii şi alungării din Asia a companiei denumită Brock and Sons şi îndeosebi a duşmanului meu, fondatorul ei Tyler Brock, a fiului său Morgan, a moştenitorilor şi a oricăror persoane care ar face parte din linia lor de descendenţă, cu singura excepţie a lui Tess Brock, soţia fiului meu Culum şi descendenţilor ei…”
Dunross se opri din nou.
― După ce vei fi terminat vei putea pune orice întrebare, zise Alastair Struan. Acum termină!
― Foarte bine. În fine: „Jur în faţa lui Dumnezeu că succesorul meu în calitate de tai-pan va jura şi el, în faţa lui Dumnezeu întru respectarea tuturor dispoziţiilor acestui testament, aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
Liniştea nu fu întreruptă decât de ploaia care biciuia ferestrele. Dunross simţea în spate o sudoare rece.
Alastair Struan puse jos Biblia şi îşi scoase ochelarii.
― S-a făcut.
Căutându-i privirea, el îi întinse mâna:
― Vreau să fiu primul care să îţi ureze succes, tai-pan. Dacă voi putea să te ajut cu ceva, o voi face.
― Iar eu sunt onorat să fiu al doilea, tai-pan, zise Phillip Chen, la fel de oficial, cu o uşoară înclinare, a capului.
― Mulţumesc.
Dunross era exasperat.
