Importanţa predării, ca ofertă de experienţă de învăţare — pedagogie titularizare
Conform teoriei cunoscute, prin predare înţelegem transferul informaţilor către elevi în baza unor materiale expuse verbal sau în scris, cu acurateţe. Altfel zis, predarea constă în activitatea profesorului datorită căreia se realizeză transferul informaţiilor către elevii săi şi prelucrarea lor la nivel inteligibil.
În principiu, predarea este mult mai mult decât un transfer; este un veritabil schimb de informaţii efectuat în virtutea procesului de învăţământ şi a comunicării didactice. Procesul este facilitat de comunicarea didactică, subtil dirijată de profesor. Când acesta din urmă "deschide" canalul de comunicare, elevii lui devin receptivi şi oferă feedback. Feedback-ul lor poate consta fie în răspunsurile aşteptate, fie în varii întrebări ce largesc subiectul ori îl aprofundează. Ca atare, informaţiile transmise reprezintă un fond ]n temeiul căruia se consolidează achiziţiile şcolare. Internalizate şi corespunzător valorificate, laolaltă, acestea devin elemente constituente ale oricărei experienţe ulterioare de învăţare.
În continuare, delimităm două concepte uşor de confundat: strategie şi stil de predare. Distincţia ni se relevă dacă vedem în strategie un stil pur tactic–operativ, adoptat de învăţător pentru a-şi coordona demersul didactic, orientat înspre obiective şi derulat cu ajutorul unor metode şi mijloace, atent alese. Totodată, distincţia ni se relevă dacă vedem stilul de predare o strategie a învăţătorului prin care îşi dirijează actul didactic în propria manieră; este o combinaţie a trăsăturilor lui personale şi profesionale, şlefuite în virtutea experienţei câştigate în timp.
Ştim că predarea face parte integrantă din procesul de învăţământ, alături de învăţare şi de evaluare. Între cele trei acte există o strânsă legătură. De fiecare în parte deoinde succesul actului educaţional,privit global. În contextul dat, de calitatea predării depinde, în principiu, gradul în care un elev reuşeşte să înveţe. Ne referim, desigur, la elevul neafectat de spectrul cerinţelor educative speciale. Pentru el, este evident că predarea se adaptează la gradul tulburării/dificultăţii lui de învăţare, certificat de expert.
Mai departe, trecem în revistă caracterisiticile predării, într+o viyiune unanim acceptată. Afirmăm că predarea e caracterizată de : natura relaţiei stabilite între cadrul didactic şi elev; alternanţa secvenţelor dominante de latura informativă, respectiv formativă a lecţiei; analiza etapei de–a lungul căreia se caută răspunsuri la întrebările: Ce nu a fost bine formulat sau realizat? Organizatoric vorbind, a fost activat întregul colectiv? Au extras elevii esenţialul din materialele prezentate oral/în plan fizic? Înformaţiile primitte au fost trecute prin filtrele verbelor de acţiune? Cum se poate îmbunătăţi actul de predare? Pe scurt, analiza în disctuţie este ceea ce în literatura de specialitate înseamnă (auto)reglarea învăţării.
Din perspectiva mea, actul de predare este deosebit de important în procesul de învăţământ din care trebuie să-l privim. Pe de o parte, predarea este o autentică oportunitate de învăţare, gândită ca ofertă curriculară rezultată din trunchiul comun obligatoriu. Pe de altă parte, aceasta este o veritabilă experienţă de învăţare. Drept care, astfel devine şcolarul mai instruit şi mai deschis în faţa provocărilor ce îl determină să coreleze date şi situaţii reale de învăţare. Aşadar, perspectivele amintite îi dau lecţiei substanţă, iar elevului, implusuri motivaţionale. Cuvintele – cheie notate în jurul predării sunt: simbioză (între conţinuturi, informaţii selectate şi prelucrate, instrumentar), relevanţă, concreteţe, interactivitate, feedback descriptiv, rigoare, tact, coeziune de grup, eficienţă, capacităţi superioare aflate într–o continuă formare – reflecţie, metacogniţie, argumentare pertinentă, învăţare conştientă şi durabilă, de pildă.
Descarcă gratuit documentul în format word de mai jos
