AnnaE
#0

2. Redactați un eseu de minimum 500 de cuvinte în care să prezentați particularitățile de construcție ale romanului Enigma Otiliei de George Călinescu.

În elaborarea eseului, veți avea în vedere următoarele repere:

— numirea a două trăsături ale curentului literar realist, identificate în opera literară aleasă;

— prezentarea a trei elemente de structură, de construcție a discursului narativ și de limbaj ale romanului dat (de exemplu: instanțele comunicării narative, perspectivă, acțiune, momentele subiectului, conflict/conflicte, incipit, final, moduri de expunere, repere spațio-temporale, tipologia personajelor, modalități de caracterizare a lor, limbajul naratorului etc.);

— comentarea unui episod/a unei secvențe narative semnificative(e) pentru evidentierea unei trăsături a personajului principal din romanul dat.

 

 

                                                REZOLVARE SUBIECT

 

 

         George Călinescu face parte din categoria scriitorilor de formație enciclopedică. El a fost romancier, poet, dramaturg, eseist și istoric. Romanele lui depășesc realismul clasic și asimilează experiențele romanului modern. Prin acestea, G. Călinescu creează caractere dominate de o singură trăsătură majoră, asemănătoare tipologiilor de circuație universală: avarul, arivistul etc. După cum mărturisește însuși scriitorul, acestea sunt un pretext pentru introspecție.

         Enigma Otiliei apare la sfârșitul perioadei interbelice (1938) și este al doilea roman scris de G. Călinescu. Tehnica narativă, fixarea caracterelor în spațiu și în timp, descrierea detaliată a cadrului în care se desfășoară acțiunea, acordând o atenție sporită arhitecturii clădirilor și operelor de artă care împodobesc interioarele acestora, realizarea unor personaje tiptice pentru mediul în care trăiesc, cât și detașarea autorului față de acestea trimit la Balzac și la realismul secolului al XIX-lea. Latura balzaciană a romanuli se observă și din tema acestuia, istoria moștenirii lui Costache Giurgiuveanu și viața burgheziei bucureștene de la începtului secolului al XX-lea, în care relațiile familiale s-au degradat din cauza goanei după bani.

        Titlul inițial al romanului, Părinții Otiliei, ilustrează ideea balzaciană, urmărită de G. Călinescu în relațiile dintre părinți și copii, dar mai ales în determinările ei social-economice. Astfel, personajele, inclusiv Stănică Rațiu, devin „părinții” Otiliei pentru că, într-un fel, ei hotărăsc destinul. Schimbarea titlului în Enigma Otiliei accentuează misterul protagonistei, după cum mărturisește Pascalopol în finalul romanului „A fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă”. Perspectiva narativă este una obiectivă, însă autorul folosește o strategie nouă, prin faptul că prezintă lucrurile prin ochii lui Felix, străinul care asistă la evenimentele familiei. Întâmplările sunt relatate la persoana a III-a de către un narator omniprezent și omniscient care așază în spatele conflictului exterior puternice conflicte interioare: nașterea iubirii, gelozia, iubirea paternă sufocată de patima banilor etc.

 

         Între incipitul și finalul romanului există o relație de simetrie. Romanul debutează cu descrierea străzii și a casei lui moș Costache, văzute prin ochii de adolescent ai lui Felix Sima și se termină prin reluarea, „după război”, a replicii lui mol Costache de la începutul romanului: „Aici nu stă nimeni”, în contextul în care Felix regăsește, aproximativ zece ani mai târziu, strada Antim și casa lui Costache „leproasă” și înnegrită”. Starea degradată a casei și a curții ilustrează trecereea implacabilă a timpului care își lasă trista amprentă pe bunurile materiale, dar și pe viețile personajelor. Acțiunea se desfășoară pe două planuri narative: conflictul familial declanșsat de moștenirea averii considerabile a lui Costache Giurgiuveanu și formarea tânărului Felix Sima, tânăr sosit în București pentru a studia medicina (caracterul de Bildungsroman al operei).

 

            Subiectul este liniar, organizat clasic, în ordinea cronologică a desfășurării evenimentelor. Firul epic al romanului se desfășoară după particularitățile specifice fiecărui moment al subiectului astfel:

           Expozițiunea prezintă cu precizie locul și timpul în care se desfășoară acțiunea: strada Antim, începutul lunii iulie, 1909. În contextul sosirii lui Felix SIma la această adresă, cititorul face cunoștință cu celelalte personaje și descoperă detalii despre caracterul acestora prin studiul interioarelor, care reflectă anumite trăsături de caracter ale membrilor acestei familii.

 

         Intriga se dezvoltă pe baza celor două planuri care se întrepătrund: competiția pentru obținerea moștenirii lui Costache Giurgiuveanu și formarea tânărului Felix Sima, în contextul relațiilor tensionate din această familie.

 

        În desfășurarea acțiunii apare frecvent dorința de a se căsători a mai multor personaje, însă este adusă în centrul atenției relația oscilantă dintre Otilia, Felix și Pascalopol. Ea dorește căsătoria cu Pascalopol pentru singuranță și protecție, dar trăiește o iubire sinceră pentru Felix. Acesta, la rândul său, vede în Otilia idealul feminin.

 

       În punctul culminant al romanului, Moș Costache este tot mai speriat că va muri și face pregătirile necesare. Stănică Rațiu descoperă banii ascunși și și-i însușește, provocând moartea bătrânului.

 

        Deznodământul clarifică destinele personajelor, Stănică rațiu divrețează de Olimpia și se recăsătorește cu o altă femeie. Rămasă fără bani, Aglae își pierde speranța de a o mărrita pe Aurica. Cele două femei o alungă pe Otilia din casă. Otilia se mărită cu Leonida Pascalopol, deși îl iubește pe Felix. Acesta își împlinește visul și devine medic, apoi profesor universitar.

         O secvență narativă semnificativă care oglindește caracterul enigmatic al Otiliei este chiar spre finalul romanului, în întâlnirea de peste ani dintre Felix și Pascalopol, în care câteva frânturi din destinul Otiliei, acea fată nebunatică, pe care nu a putut să o înțeleagă în tinerețe, devenită acum o femeie matură, așa cum apărea în poza fostului ei soț, despre care chiar și el mărturisește că „Pentru mine e o enigmă”.

          Pentru Felix, ea este enigmatică prin maturitatea pe care acesta o descoperă în comportările ei, prin intuirea caracterului fiecărui personaj și prin modul în care dispune de toți cei din jur cu farmecul său. Otilia a avut iubirea juvenilă și sinceră a lui Felix, pe care a împărtășit-o, dar nu a păstrat-o, preferând iubirea senzuală și protectoare a lui Pascalopol, care-i oferea pe lângă aceasta și luxul pe care ea și-l dorea, însă refuză și această relație pentru o alta. Însuși autorul întărește caracterul ei enigmatic prin această cugetare „Enigmatică va fi în veci fata care respinge, dând totuși dovezi de afecțiune”.

 

         Romanul Enigma Otiliei rămâne o capodoperă a literaturii române din perioada interbelică care cucerește atât prin conținutul său, prin tipologia personajelor create și așa cum spunea însuși G. Călinescu prin introspecția pe care o provoacă în sufletul cititorului referitoare la alegerea pe care fiecare om trebuie să o facă: interesul sau demnitatea, banul sau fericirea?