Cartea de Piatră de Vladimir Colin de citit
Un băiat şi-a făcut odată un zmeu de hârtie, un zmeu mare, mare cât o casă şi, dacă la-nălţat, s-a prins şi el de coada zmeului care l-a purtat o săptămână pân-la a norilor ţâţână, l-a purtat o lună-ntreagă peste-a mărilor viroagă, ba – pe câte înţeleg – l-a purtat şi-un an întreg. Iar dacă se scurse anul, ameţi băiatul şi-şi duse dreapta la ochi, iar zmeul odată cârmi spre dreapta. Lăsă mâna jos şi-şi ridică stânga, iar zmeul, ascultător, apucă spre stânga. Văzând cum vine treaba, îşi ridică băiatul amândouă mâinile deodată şi zmeul porni să coboare lin.
— Păi, zi aşa! strigă băiatul, bucuros că-i prinsese meşteşugul.
— Dar tu cum credeai? răsună atunci un glas batjocoritor.
— Na-ţi-o bună! se minună băiatul. Ştii să şi vorbeşti?
— Vezi bine – se răsti zmeul. Voi oamenii v-aţi cam luat nasul la purtare şi vă credeţi mai deştepţi decât găina...
Auzind una ca asta, se zăpăci băiatul.
— Iartă-mă – se rugă el. N-am voit să te jignesc...
— Asta ar mai lipsi! bombăni zmeul şi, încurcat, băiatul nu mai ştiu pe unde să-şi scoată cămaşa.
— Eu, drept să-ţi spun, am bănuit dintotdeauna că zmeiele de hârtie grăiesc – vorbi el repede, încercând s-o dreagă. Ce poate fi mai înţelept decât un zmeu?
— Şi mai frumos! îi aminti zmeul de hârtie, iar băiatul se grăbi să întărească:
— De bună seamă! Mai frumos şi mai de preţ... Ce ne-am face fără zmeie?
— De! Mă-ntreb şi eu... zise zmeul, umflându-se în penele lui de lemn bătute pe la-ncheieturi. Da, da, mi se pare că eşti mai isteţ decât am bănuit – urmă el îmbunat.
— Atunci să coborâm, da? spuse băiatul şi-şi ridică palmele, iar zmeul începu să coboare.
Din păcate, se cam pripise băiatul. Nu privise-n jos şi, iacă, zmeul coborî binişor şi se lăsă pe-un vârf de munte, pe-o culme unde doar norii albi şi vineţi se opreau uneori, de se rezemau istoviţi în coate, unde vântul poposea când şi când, să-şi tragă sufletul şi unde picior de om nu călcase din vremurile-ndepărtate ale începutului. Locul era neted ca sticla, alb ca spuma, uitat ca uitarea. De jur-împrejur se căscau hăuri neştiute, iar pe culmea lustruită de coatele norilor şi de suflarea vântului nimic nu se zărea. Nici fir de iarbă, nici fir de colb.
— Nu-mi pasă – zise însă băiatul. Doar să-mi dezmorţesc oleacă picioarele şi om porni mai departe...
Dar numai ce făcu trei paşi, că totul prinse a se întuneca şi cea mai lungă noapte de peste an se lăsă peste culmea netedă ca sticla, albă ca spuma, uitată ca uitarea. Şi culmea se acoperi fără veste cu o iarbă roşie, nemaivăzută.
— Să plecăm – spuse zmeul, dar băiatul se rugă:
— Nu, las’ să mai stăm oleacă...
Atunci o toacă îşi ridică glasul, cântând nouăzeci şi nouă de chemări şi băiatul nu putu înţelege unde se afla toaca, nici cine o bătea.
„Poate că toaca-i ascunsă în inima muntelui“, îşi spuse. „Poate că muntele singur o bate...“.
O lumină lăptoasă scăldă atunci culmea şi-n cer se aprinse Steaua Stelelor, cea care luceşte doar o dată la o mie de ani. O linişte grea se lăsă peste culmea cu iarbă roşie, iar în liniştea aceea răsună deodată un tunet, care zgudui muntele. Ecourile purtară tunetul din depărtare-n depărtare şi când larma se stinse, tună din nou, mai asurzitor, iar muntele se clătină din temelie. Al treilea tunet despică însă muntele şi din străfundurile lui sui încet, sui şi se opri pe iarba cea roşie, sui şi se opri ca pe-o catifea roşie, o carte de piatră.
Era aceea Cartea Pământului şi filele-i uriaşe cât muntele erau groase de-un cot. Şi, iacă, în tăcerea ce se aşternu apoi, scoarţele de piatră se ridicară anevoie, descoperind întâia filă a cărţii. Fără a sta pe gânduri, băiatul se repezi şi sări pe fila aceea de piatră, dar nu izbuti să citească nimic. Fila era uriaşă, slovele – mai mari decât el.
Şi se frământă atunci o vreme, se frământă cât se frământă, până ce odată se lumină la faţă şi, agăţându-se de coada zmeului de hârtie, se-nălţă în văzduh, chiar deasupra cărţii de piatră. Apoi, ridicându-şi mâinile după cum voia să-l poarte zmeul, ca să poată urmări şirurile slovelor, aşa, de sus, prinse a citi.
Şi uită de tot şi de toate şi, răvăşit, citi fără încetare. Filele de piatră se ridicau încetişor, se lăsau pe stânga şi, agăţat de coada zmeului de hârtie, cocoţat năstruşnic peste culmea pustie, la lumina pe care Steaua Stelelor o răspândea, băiatul citi pe nerăsuflate, citi una după alta, multe dintre filele Cărţii Pământului, pe care stăteau scrise Basmele Omului.
Noaptea se scurgea încet, dar cum cea mai lungă noapte de peste an are şi ea un sfârşit, când o geană de lumină albi în zare, Steaua Stelelor se stinse şi tunete năprasnice zguduiră muntele. Cartea de Piatră se închise şi prinse a se cufunda în golul de piatră, iar muntele se-nchise peste ea, ca o uriaşă cutie; iarba cea roşie pieri ca prin farmec şi culmea rămase din nou aşa cum fusese, lustruită de coatele norilor şi de suflarea vântului, netedă ca sticla, albă ca spuma, uitată ca uitarea.
— Vai, n-am citit nici un sfert din carte! oftă băiatul.
— Nu-i nimic – îl mângâie zmeul de hârtie. Peste o mie de ani ne-om întoarce şi-ai să citeşti mai departe...
Iar băiatul îşi luă atunci rămas bun de la culmea pustie şi zmeul de hârtie îl duse din nou pe pământ, începând a-l purta din ţară în ţară, ca lumea să poată afla Basmele Omului. Şi-a colindat băiatul pământu-n lung şi-n lat şi de nouă sute nouăzeci şi nouă de ani îşi spune poveştile. A albit, s-a gârbovit, dar zmeul de hârtie îl poartă mai departe. Vopseaua zmeului a cam ieşit la soare şi zmeul suflă greu când e să zboare, dar nici unul, nici altul, nu se dau bătuţi.
Acu, mai ieri s-a-mplinit mia de ani şi Cartea Pământului a mai suit pentru o noapte pe culmea lustruită de coatele norilor şi de suflarea vântului, iar băiatul-moşneag s-a agăţat de zmeul lui de hârtie şi-amândoi s-au dus, s-au dus şi-au adus poveşti de sus...
Nu le ştiţi?... Să vi le spun. De răbdare, am răbdare, dar vă rog să-mi daţi tutun...
....................................................... ........................
Fișă de lectură
Cartea de piatră de Vladimir Colin
TITLUL CĂRȚII: _______________________________________________
AUTORUL: _______________________________________________
PERSONAJE: ________________________________________________
1. ___________________________________________________________
2. ___________________________________________________________
3. ___________________________________________________________
ÎNVĂȚĂTURA DESPRINSĂ DIN TEXT:
______________________________________________________________