Când stăpânul nu-i acasă
după Emil Gîrleanu
În odaie liniște. Liniște și-un miros! Pe polița din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de cașcaval. Mirosul
de brânză proaspătă a străbătut până la cel mai îngust colțișor al casei. Și, în gaura lui, din gaura de după sobă, șoricelul nu-și mai găsește locul.
parcă-l trage cineva de mustață afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere ușor de zis; dar cașcavalul? Vezi, asta-i asta:
cașcavalul. Să-nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, ochii miroase? Și brânza-i proaspătă. Mai mâncase așa bunătate acum vreun an.
Dar parcă nu-l momise într-atâta ca acesta de acum. Face câțiva pași, mărunți, până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde o fi? De unde-l vrăjește,
din ce colț îl poftește cu atâta stăruință la dânsa? A” Uite-o acolo pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni” Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan.
Așa bun! Pe urmă....Pe urmă pe unde s-o ia? Pe lângă dulap? Nu. Pe după jilțul cela? Nici așa. Atunci? Păi lucrul cel mai bun e să se suie de-a dreptul pe perdea
și de acolo să treacă pe marginea lăvincerului din perete până la poliță. Și-odată la cașcaval, lasă, n-are el nevoie să-l învețe alții ce să facă cu dânsul...Dar motanul?
E-hei! la dânsul nu se prea gândise. Și, doamne, mulți fiori i-a mai vârât în oase motanul cela. Dar poate nu era odaie! Ha! Nu era? Orișicum, să mai aștepte puțin, să vadă,
nu se mișcă nimeni, nu-l pândește cineva?
Cum să nu-l pândească! Dar de când așteaptă motanul prilejul să pună laba pe bietul șoricuț. Dacă nu mâncase el cașcavalul, căci mirosul cela îi zbârlise și lui
mustățile, păi nu-l mâncase tocmai pentru asta; să-l momească pe lacomul din gaură. Cu botul adulmecând, cu ochii galbeni și lucioși ca sticla, cu mustățile întoarse,
subțiri și ascuțite ca oasele de pește, stă neclintit, după perna de pe divan, și așteaptă. L-a zărit. Uite-l, îi vede mărgelele ochilor. Iese? Iese oare? Da, da! Așa, încă un pas, încă unul, doi, așaaa!
Dintr-o săritură a fost cu laba deasupra lui.
Bietul șoricuț n-avusese vreme nici să treacă dincolo de sobă. Îl apasă puțin cu unghiile, apoi repede, îl ia între labele dinainte, îl strânge, de drag ce-i, îl răsucește în aer
și-l lasă amețit pe podele. Și-l privește gândind: „ Cașcaval, ți-a trebuit? Poftin cașcavl! Doamne ! Ce bun o să-mi pară mie după ce te-oi crănțăni”
Dar mai întâi să se joace puțin cu dânsul. Il pune pe picioare, îl lasă să se dezmeticească, să-ncerce să fugă, și iar să vrea să-l prindă în cleștele labelor. Dar ce se-aude?
Un dupăit în sală. Vai, e Corbici, câinele! Nu-i vreme de pierdut. Din două sărituri, motanul e în ocnița sobei, iar șoarecele, mirat că scăpă, zăpăcit, cum poate, o șterge în gaura lui.
Corbuț vine nebun ca-ntotdeauna; în mijlocul odăii se oprește, adulmecă lacom mirosul de cașcaval, apoi, zărind motanul, se repede și latră cu înverșunare.
Ar sări în ocniță, dar e prea sus. Se sprijină pe labele de dinainte, tremură, cască, de neliniștit ce-i, mârâie și latră. Apoi tace și cu ochii ațintiți la motan așteaptă să coboare. NUmai uneori întoarce capul spre polița de unde brânza parcă-l ademenește. Și astfel, câteștrei dușmanii: șoarecele în gaură, motanul în ocniță și câinele în mijlocul odăii, se pândesc cuprinși de acelați gând.
Dar pași apăsați cutremură sala. Ce? Stăpânul!
Repede atunci motanul se înghemuiește și mai în fund, iar câinele o șterge sub divan; numai șoarecele, mic cum era, rămâne la locul lui.
Stăpânul intră obosit de muncă, își aruncă pălăria pe un scaun, apoi mirosind, i se face foame; se-ndreaptă spre poliță, ia felia de cașcaval, taie o bucată de pâine și, mușcând, când dintr-una, când dintr-alta, mănâncă din plin cu poftă.
Din trei părți, trei perechi de ochi îl urmăresc cu pizmă.
Citește textul cu atenție și răspunde la întrebări:
1. Titlul____________________________________________________
2. Autorul __________________________________________________
3. Personajele ______________________________________________
__________________________________________________________
4. Cine are patru lăbuțe, doi ochi ca mărgelele și nu mai mâncase cașcaval de un an?
__________________________________________________________
__________________________________________________________
5. Cine are blană, adulmecă cu botul, are ochi galbeni și lucioși ca sticla, are mustăți subțiri
și ascuțite ca oasele de pește și dorește felia de cașcaval?
__________________________________________________________
__________________________________________________________
6. Cine are patru picioare, e animal domestic, e cel mai credincios prieten al omului și așteaptă
cu nerăbdare motanul?
___________________________________________________________
___________________________________________________________
7. Cine intră obosit de la muncă în odaie, aruncă pălăria și mănâncă cu poftă felia de cașcaval?
____________________________________________________________
____________________________________________________________
9. Vocabular:
poliță = raft divan = canapea fără spătar jilț = fotoliu
odaie = cameră, încăpere pizmă = ciudă, necaz
9. Desparte în silabe cuvintele:
odaie = ______________ poliță = ___________________ dulap = __________________
jilț = ______________ motan = ___________________ divan = __________________
10. Scrie cuvintele cu sens asemănător pentru:
motan = _____________ poliță = ____________________ repede = _________________
11. Alcătuiește propoziții folosind cuvintele de la vocabular: încăpere, fotoliu, raft
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
12. Găsiți în text cuvinte care conțin grupuri de litere:
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
Descarcă atașamentul de mai jos
