O poveste scrisa tare demult, dar ramasa si aceasta neterminata....
Partea I
Traia odata demult un batran uitat de timp, cu barba alba lunga, cu fata uscativa, parul alb carunt si ochii iscoditori. Locuia intr-un oras si el uitat de timp, unde gaseai din loc in loc cate un caine care latra la vant. Era vara si cald si batranul fara sa stie unde-l poarta gandurile si unde-l duc picioarele, iese pe strada principala. Privea cu nostalgie la drumul, altadata, prafuit si circulat intr-un dute-vino continuu, de precupetii si negustorii, care-si etalau marfa din carutele bine ingrijite si incarcate cu marfa de calitate.
Auzea, clinchenitul clopoteilor de la capastrul cailor, care mergeau mandri in buestru iar cand se opreau fornaind, isi indoiau copita ca si cand isi marcau terenul pregatindu-se de popas.
Dintr-o caruta sari vioi un barbat inalt cu privirea agera si jucausa. I se adresa baiatului care-l privea curios : - Ce faci baiete, vrei sa castigi un galben cinstit?
- Vreau cum sa nu?! - ii raspunse baietelul blond cu parul carliontat si ochii de culoarea verzi-albastru ca cerul senin.
- Haidam sa ma ajuti sa-mi descarc marfa din caruta.
- Dar ce ai acolo? - intreba copilul cu ochii plini de mirare la vederea unor pachete invelite in hartie groasa de culoarea untului.
- Ehei baiete, eu vand iluzii, calatorii intr-o lume pe care n-o inteleg multi!
- Cum asa ? - facu baiatul intinzandu-si mana sa atinga pachetele, dar omul il opri cu o atingere blanda : - Nu atinge, nu e momentul, nu acum !!
Baiatul se uita in ochii verzi-albastri ca apa limpede de râu ai barbatului cu sprancene stufoase, nasul acvilin, obrajii rotunzi arsi de soare, gura arcuita intr-un zambet prietenos:
- Ai spus de trei ori NU
Barbatul uimit de atentia baiatului ii puse un pachet in brate si ii arata locul unde trebuie dus. Peste drum era o pravalie pe care nu o vazuse deschisa niciodata. Gasi usa deschisa si-si facu loc printre panzele de paianjen, retinandu-si un acces de tuse, provocat de aerul incarcat de praful gros, depus peste tot. Mirosea greu in incaperea intunecoasa. Printr-o firida ingusta pe unde-si facuse loc soarele cu greu, reusi sa distinga mobilierul. Fara sa lase pachetul din mana, sterse cu maneca puloverului, praful de pe masa de langa fereastra si-l aseza cu grija.
Se intoarse la caruta. Mai primi un pachet si asa le cara pe toate pana aproape de asfintitul soarelui.
Cand aseza si ultimul pachet ii spuse omului : - Acum imi spui ?
- Vrei sa fii partenerul meu? Sa aranjam magazinul impreuna?
- Mda - spuse baiatul frecandu-si barba ca un adult cazut pe ganduri
Barbatul il lua pe dupa umeri si spuse zambind, uimit de istetimea copilului : - Uite cum facem. Ma ajuti sa fac curat in magazinul asta, sa aranjez marfa si sa vand marfa. Pentru asta iti dau bani frumosi. 10 galbeni pe luna si daca merge afacerea iti dau ceva in plus. Ce zici te invoiesti?
Baiatul tot nu zise nimic, nedezlipindu-si ochii de la pachetele asezate pe tot mobilierul existent in magazin, rafturi, mese, scaune. Nici unul nu era pus pe jos si se intreba cat de pretioasa era marfa strainului si daca nu era cazul sa se tocmeasca pe mai multi galbeni, cu toate ca 10 galbeni ii ajungeau sa traiasca regeste aproape un an. Dar daca strainul il refuza si va pierde si acesti 10 galbeni?, îsi frământă mintea copilul..
Isi ridica privirea spre omul din fata lui, care tragea linistit dintr-o pipa, adancit in gandurile lui.
- Ma invoiesc, dar spune-mi ce ai in pachetele astea?
- Ai sa vezi cand am sa le desfac. Pana atunci iti dau avans 2 galbeni sa le duci alor tai !
- Nu am pe nimeni! - spuse baiatul fara a se simti vreo emotie sau tristete in glasul lui
Omul isi ascunse uimirea si-i intinse mana mare : - Sa batem palma atunci!
- Sa vad banii intai!
- Bine, bine! - zise omul amuzat de spiritul afacerist al baiatului. Nu intalnise pana atunci un copil care sa fie atat de vertical in decizii si atat de atent la detalii. Ii intinse cei doi galbeni si apoi isi dadura mainile. Cand se intoarse sa plece, il opri: - Cum te numesti pustiule?
- Lidian!
- Nu am auzit niciodata un nume ca al tau!
- Pe tine cum te cheama?
- Lotus
Lidian surase : - Si tu ai un nume ciudat!!
Se intoarse si se pierdu in noaptea instelata de vara.
Partea a II– a
Ajuns acasa Lidian se uita cu privirea fara expresie, catre casa imensa, impunatoare dar pe care o simtea extrem de rece si neprimitoare. Conacul in care locuia cu parintii si cei doi frati mai mici, nu reusea sa-i imprime notiunea de casa parinteasca. Cele trei niveluri ale casei erau puternic iluminate si inca nu se intunecase de-a-binelea. Se opri in mijlocul curtii. Fiecare fereastra era acoperita de iedera si jardiniere cu flori, ingrijite de mainile delicate ale mamei lui. Gazonul pe care tocmai calcase era tuns o data pe saptamana si udat de doua ori pe zi de gradinarul lor, un barbat inalt si slab, nici tanar dar nici batran.
Spre el alerga o femeie micuta, cu fusta lunga si un sort petrecut peste ea. Cand fu aproape de el ii spuse dintr-o suflare :- Conasule, de trei ore ma intreaba stapanul de tine, unde ai fost, uite in ce hal arati. Si se uita la hainele lui Lidian, rufoase, un pulover subtire din in, pantalonii rupti in genunchi, o pereche de sandale cu baretele tinute-ntr-un fir de ata, fata lui rotunda, altadata curata si mirosind a sapun de trandafiri, acum plina de praf si cenusa.
Ii lua mainile cu blandete si-l trase dupa ea. Lidian ii spuse cu aceeasi intonatie de om batran :- Nu-ti mai face atatea griji doica, e atat de bine sa fii om simplu, sa nu te recunoasca nimeni si sa poti sa te murdaresti cand vrei. Si sa mai castigi si un ban cinstit ! - surase el, facandu-i cu ochiul strengareste
Doica il privi stupefiata :- Conasule, ti-ai pierdut mintile!?
- Tttt tocmai sunt pe cale sa mi le regasesc, sa mi le descopar, pe ale mele, cele adevarate, nu pe cele dintre zidurile casei.
- Eu n-am mai pomenit una ca asta, altii isi doresc sa aiba traiul tau, fara sa trudeasca si tu iti rupi mainile muncind prin targ.
- Altii doica, altii, nu eu !!! - spuse el cu voce grava
- De cand haladuiesti cine stie pe unde, din zori si pana-n seara, nu te mai recunosc.
- Nici eu. Si se opri, oprind-o si pe ea si punandu-se in fata ei, o privi si o intreba : - Iti place ce vezi acum doica?
Doica il privi asa cum isi priveste o mama pe pruncul ei. Zambi si-i lua obrajii in palme spunandu-i gatuita de emotie : - Imi place ce vad dragul doicii, imi place foarte mult! Dar tatal tau n-o sa fie de acord cu omul asta nou. Daca ar stii el ce faci tu toata ziua !!! - si dadu din cap cu teama.
- Numai ca n-o sa afle, nu-i asa??
Ochii ei de culoarea cafelei, se adancira in cei de culoare catifelei ai baiatului. Il stranse iar de manuta slaba si firava :- N-o sa stie copilul meu, nu de la mine!
- Haidam in casa atunci!
Si surase chicotind, dandu-si seama ca a folosit un cuvant de-al strainului. Pe drum ii povesti doicii ce-a facut toata ziua la pravalia negustorului, facand-o si pe ea curioasa gandindu-se la misterul din pachetele invelite in hartia de culoarea untului.
Inainte sa mearga la culcare trecu pe la mama sa, dupa ce se primenise si imbracase in hainele de seara, isi saluta tatal repede si se scuza, motivand ca are mult de invatat pentru a doua zi, cand avea sa vina profesorul de matematici.
Tatal sau se asigura ca primeste o educatie aleasa, care sa-i faca cinste numelui si rangului sau.
Dar Lidian vroia mai mult, vroia sa obtina si altceva pe langa asta.
Partea a III-a
A doua zi Lidian imbracat intr-o pereche de pantaloni de in, de culoare alba, o camasa de culoarea petrolului cu maneci lungi si largi si intr-o pereche de sandale, nu mai parea un cersetor zdrentaros si un baiat de 12 ani nevoias dar bine ingrijit. Era felul lui de a se transpune in pielea oamenilor simpli, de a se confunda cu ei, de a stii cum gandesc ei. Toate astea nu le putea afla, nu le putea simti de la ferestrele conacului sau daca iesea imbracat in hainele lui obisnuite, ca fiu al boierului, stapan pe acea zona.
Ajuns in fata pravaliei, gasi usa deschisa si pe negustor pierdut prin praful care cuprinsese toata incaperea. Pe data isi sufleca manecile si fara sa spuna o vorba ii lua din mana acareturile pline de mucegai si praf. Toata ziua aceea eliberasera incaperea care era imensa acum fara nimic in ea.
Lotus se uita la baiat care era plin de funingine si praf. Nu zicea nimic, decat statea asezat pe podea, cu piciorele incrucisate si cu ochii la pachetele nedesfacute. Incepuse sa-l enerveze misterul asta si-i trecu prin minte sa vina la noapte sa le desfaca.
- Nici sa nu-ti treaca prin minte sa faci asta, Lidian - auzi vocea baritonala dar blanda a partenerului sau.
- Mi-ai spus ca azi imi vei spune, incep sa-mi pierd rabdarea! - raspunse Lidian, frustrat ca nu avea acces la ce-si dorea, asa cum fusese invatat.
- In seara asta va veni o femeie sa termine curatenia, ce a fost treaba de barbati am ispravit, iar maine dimineata vom primi mobilierul si sper ca pana la asfintit sa aranjam totul, ca de poimaine sa intram in paine. Te rog sa nu te superi !
In urmatoarea zi, nu putu sa plece de acasa cu nici un chip. Abia dupa ce termina orele cu profesorul de literatura, doica il facu scapat si reusi sa fuga la pravalie. Se opri sa-si traga sufletul, caci alergase fara oprire aproape doi kilometri si nu mica ii fu mirarea cand vazu pravalia stralucind. Geamurile mari, inalte si late lasau soarele sa-si oglindeasca chipul in ele, Usa mare de metal era vopsita intr-o ciudata combinatie de grena cu alb si galben pe la toc. O impresionanta firma scrisa cu litere mari aplecate in partea dreapta ii facu cunostinta cu noua lui slujba.
Aurea mediocritas (Aurita calea de mijloc).
Ii placea. Era timpul sa afle despre ce cale de mijloc e vorba!!
