Nicolae Labiș

  Am iubit…   Am iubit de când ma stiu Cerul verii, straveziu, Despletitele rachite, Curcubeiele pe stânci Ori padurile adânci Sub ger alb încremenite. Mi-a fost drag pe baragane Sa vad fetele morgane Ori pe crestele din munte Joc de trasnete rotunde, Scurgerea cocorilor, Pacea înaltimilor, Semetia pinilor Plini de scama norilor.   Am iubit iubirea pura, Floare rosie pe gura Si în inima arsura, În priviri zapezi candide Si-n piept voci necontenite.   M-a înfiorat ades Tot ce gândurile tes: Pe al filelor polei Dansuri repezi, leganate, De pe arcuri înstrunate, Sagetarea de idei…   Toata-aceasta maretie Ne-a fost data din vecie…

Dor   Pentru ce-am plecat, Unde ma îndrept? S-au întunecat Sensurile-n piept, Dar o flacara Ma cheama acolo Sub straturi de nea Si vreau sa treaca Linistea mea.

Moartea caprioarei   Seceta a ucis orice boare de vânt. Soarele s-a topit si a curs pe pamânt. A ramas cerul fierbinte si gol. Ciuturile scot din fântâna namol. Peste paduri tot mai des focuri, focuri Danseaza salbatice, satanice jocuri.   Ma iau dupa tata la deal printre târsuri, Si brazii ma zgârie, rai si uscati. Pornim amândoi vânatoarea de capre, Vânatoarea foametei în muntii Carpati. Setea ma naruie. Fierbe pe piatra Firul de apa prelins din cismea. Tâmpla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta Planeta, imensa, straina si grea.   Asteptam într-un loc unde înca mai suna, Din strunele undelor line, izvoarele. Când va scapata soarele, când va licari luna, Aici vor veni în sirag sa se-adape Una câte una caprioarele.   Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa tac. Ametitoare apa, ce limpede te clatini! Ma simt legat prin sete de vietatea care va muri La ceas oprit de lege si de datini.   Cu fosnet vestejit rasufla valea. Ce-ngrozitoare înserare pluteste-n univers! Pe zare curge sânge si pieptul mi-i rosu, de parca Mâinile pline de sânge pe piept mi le-am sters.   Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii, Si stelele uimite clipira printre ele. Vai, cum as vrea sa nu mai vii, sa nu mai vii, Frumoasa jertfa a padurii mele!   Ea s-arata saltând si se opri Privind în jur c-un fel de teama, Si narile-i subtiri înfiorara apa Cu cercuri lunecoase de arama.   Sticlea în ochii-i umezi ceva nelamurit, Stiam ca va muri si c-o s-o doara. Mi se parea ca retraiesc un mit Cu fata prefacuta-n caprioara. De sus, lumina palida, lunara, Cernea pe blana-i calda flori stinse de cires. Vai, cum doream ca pentru-ntâia oara Bataia pustii tatii sa dea gres!   Dar vaile vuira. Cazuta în genunchi, Îsi ridicase capul, îl clatina spre stele, Îl pravali apoi, stârnind pe apa Fugare roiuri negre de margele. O pasare albastra zvâcnise dintre ramuri, Si viata caprioarei spre zarile târzii Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna Când lasa cuiburi sure si pustii. Împleticit m-am dus si i-am închis Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne, Si-am tresarit tacut si alb când tata Mi-a suierat cu bucurie: – Avem carne!   Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa beau. Ametitoare apa, ce-ntunecat te clatini! Ma simt legat prin sete de vietatea care a murit La ceas oprit de lege si de datini… Dar legea ni-i desarta si straina Când viata-n noi cu greu se mai anina, Iar datina si mila sunt desarte, Când soru-mea-i flamânda, bolnava si pe moarte.   Pe-o nara pusca tatii scoate fum. Vai fara vânt alearga frunzarele duium! Înalta tata foc înfricosat. Vai, cât de mult padurea s-a schimbat! Din ierburi prind în mâini fara sa stiu Un clopotel cu clinchet argintiu… De pe frigare tata scoate-n unghii Inima caprioarei si rarunchii.   Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sa traiesc, si-as vrea… Tu, iarta-ma, fecioara – tu, caprioara mea! Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Si codrul, ce adânc! Plâng. Ce gândeste tata? Manânc si plâng. Manânc!

Am uitat   Am uitat sa fiu destept Pentru-o zi ori pentru-o viata Cât înmarmurit astept, Albe, bratele-ti de gheata.   Nu mai cuget, cred, mereu: Strâns în mine ca-ntr-un templu, Însa demn în miezul meu, Cu zgârcenie contemplu.

Geografia timpului   1. Palmele   Da, palmele-ntr-un an s-au mai asprit. Sunt bataturi mai trainice pe ele. Metalul ce durea la început Le-a întarit, topindu-li-se-n piele. Ele îmi cer mai multa încordare Si cer gândirii proaspat înteles. Cerinta lor e mult mai hotarâta Când fruntea grea mi-o sprijina ades.   Încep sa bag de seama, în sfârsit, Ca multe îmi ramân neîntelese, Ca-n orice fapt sunt adevaruri mari De care-odata nu parea sa-mi pese. Încep sa simt înfriguratul chin Al setei de-a cunoaste-aceste taine, De a nutri spre ele-un dor flamând, De-a le cunoaste pure, fara haine.   2. Dragostea   Cu ea si mâine-oi hoinari sub soare, Vom fi noi doi, zburdalnici ori cuminti… Dar ma mai multumesc si astazi oare Doar sarutari si-mbratisari fierbinti? Ades, în loc sa cugete, ea râde, Saruturile-nabusesc idei, Totusi iubesc, înca iubesc frenetic, Faptura ei si mersul lin al ei.   De mâine, rasuci-voi tot ce-a fost – Iubirea va lua drum nou, ori piere. Sunt sigur, ea ma va privi ciudat Si lacrama-va, poate, în tacere. Îi va fi grea. Si mie-mi va fi greu. Voi îndura, gândind ce-o sa urmeze. Când urci pe munte, truda ti-o înfrângi Visând la piscuri, nalte metereze.   3. Geografia timpului (1)   Schimb curgerea acum în plan intens: Geografia timpului e-n fata. Epoca mea e-aici: câmpii si munti, Diversitate vasta si mareata. Sunt mii de râuri, unele curg drept, Iar altele pe cai ocolitoare, Si totusi toate se îndreapta-acum Spre marea mare, purificatoare.   Totu-mi parea întâi învalmasit. Mergeam – dar unde, nu-mi pasase mie. Stiam ca-s tânar, ca iubesc adânc Tovarasii de munca si mândrie, Nu cunosteam primejdiile mari Si poate de aceea n-aveam teama… Frumos mai e sa zbori! Dar ce frumos E-atunci când zbori spre steaua ce te cheama!   4. Geografia timpului (2)   Trecând prin timp, îl însemnam sub pas – Asa îl reprimeste universul. Dar însusi timpul, când prin el pasim, Ne schimba tainic inima si mersul. Nu batrânetea,-n urma alergând, Spre moarte pasul cearca sa ni-l poarte, Ci doar maturitatea creste-n noi Si ne maturizam pâna la moarte.   Din epoca, din zborul ei si-al meu, Uzina e o parte, o artera. Nu fierbe-n doar fier si minereu, Ci seve ce hranesc aceasta era. Pulsatiile ei se pot simti Pâna si-n iarba fâsâind sub coaste – Cu ele-amestecate se aud Pulsatiile noastre furtunoase.