Elemente de pedagogie şcolară

Buna Ella, ma poti ajuta te rog, nu pot deschide fisierul. e codat cumva? Multumesc mult! Florentina

Itemii de evaluare     PROBĂ – Orice instrument de evaluare proiectat, administrat si corectat de catre invatator / profesor   ITEM – element component al unei probe Item = întrebare + formatul acesteia + răspunsul aşteptat       Tipuri de itemi   ITEMI OBIECTIVI   Caracteristici: Testează un număr mare şi o varietate mare de elemente de conţinut, dar de cele mai multe ori, capacităţi cognitive de nivel inferior Fidelitate şi validitate ridicate ( sunt folosiţi în teste standardizate) Obiectivitate şi aplicabilitate ridicate Scheme simple de stabilire a descriptorilor de performanţă Timp scurt de răspuns şi de corectare Posibilitatea utilizării unui număr mare de astfel de itemi într-un test     Dezavantaje: elaborarea de distractori plauzibili şi paraleli este dificilă raţionamentul prin care elevul ajunge la răspuns nu poate fi evidenţiat (urmărit) posibilitatea ghicirii răspunsurilor familiarizarea elevilor cu această tehnică şi deci obişnuirea cu un anumit tip de învăţare necesitatea explicaţiilor la început   Itemi cu alegere duală – solicită răspunsuri de tip DA / NU, adevărat / fals, acord / dezacord Itemi de tip pereche – solicită stabilirea de corespondenţe / asocieri între elemente aşezate pe două coloane. Criteriile pe baza cărora se stabileşte răspunsul corect sunt enunţate explicit în instrucţiunile care preced coloanele de premise şi răspunsuri. Itemi cu alegere multiplă – solicită alegerea unui singur răspuns corect / alternativă optimă dintr-o listă de soluţii / alternative.         ITEMI SEMIOBIECTIVI     Caracteristici: Răspuns limitat ca spaţiu, formă, conţinut, prin structura enunţului / întrebării Sarcină foarte bine structurată; utilizează materiale auxiliare Elevii trebuie să producă efectiv răspunsul Libertate restrânsă de a reorganiza informaţia şi de a formula răspunsul în forma dorită Elevii trebuie să demonstreze, pe lângă cunoştinţe, şi abilitatea de a structura cel mai corect şi mai scurt răspuns Uşurinţă şi obiectivitate în notare     Dezavantaje: Nu verifică realizarea unor capacităţi şi competenţe cu caracter foarte complex Item cu răspuns scurt – întrebare directă care solicită un răspuns predefinit de tipul: expresie, cuvânt, număr, simbol etc.     Recomandări: -  răspunsul solicitat să fie scurt -  să nu existe dubii ( ambiguităţi în formulare ) -  tipul de răspuns trebuie precizat în cazul unităţilor numerice      b) Item de completare – enunţ incomplet care solicită completarea de spaţii libere cu 1-2 cuvinte care să   se încadreze în contextul dat.     Recomandări: - spaţiul liber nu va fi pus la începutul propoziţiei - dacă într-o frază există mai multe spaţii de completare, acestea trebuie să aibă aceeaşi lungime        c) Întrebări structurate – mai multe subîntrebări ( de tip obiectiv, semiobiectiv sau minieseu ) legate printr-un element comun            Modul de prezentare include: un material / stimul ( texte, date, diagrame, grafice ) subîntrebări date suplimentare alte subîntrebări      Atenţie: Răspunsul la fiecare subîntrebare nu trebuie să fie dependent de răspunsul corect la subîntrebarea precedentă       ITEMI SUBIECTIVI     Caracteristici: Uşor de construit întrebarea, nu însă şi descriptorii de performanţă Solicită răspunsuri deschise Evaluează procese cognitive de nivel mai înalt Verifică obiective care vizează creativitatea, originalitatea       Dezavantaje: Fidelitate şi validitate scăzută Necesită descriptori de performanţă mai greu de alcătuit Corectarea durează mai mult   Rezolvarea de probleme ( situaţii – problemă) – activitate nouă, diferită de activităţile de învăţare curente, menită să rezolve o situaţie-problemă; se evaluează elemente de gândire convergentă şi divergentă, operaţii mentale complexe (analiză, sinteză, evaluare, transfer etc.) Itemi de tip eseu – solicită elevilor să construiască / producă un răspuns liber ( text ) în conformitate cu un set de cerinţe date. Aceşti itemi pot fi: Eseu structurat / semistructurat – răspunsul aşteptat este dirijat, orientat şi ordonat cu ajutorul unor cerinţe, indicii, sugestii. Exemplu: Compunere / eseu după un plan de idei Eseul liber (nestructurat ) – valorifică gândirea creativă, originalitatea, creativitatea, nu impune cerinţe de structură     SUGESTII METODOLOGICE REFERITOARE LA ITEMII DE EVALUARE       Să ne reamintim varietatea itemilor de evaluare înaintea proiectării fiecărei probe de evaluare     Itemii obiectivi – cu alegere duală (adevărat / fals; da / nu; acord / dezacord)                                     - tip pereche (coloane)                                     - cu alegere multiplă    Itemii semiobiectivi – cu răspuns scurt ( cuvînt, număr, expresie)                                             - de completare (lacunar)                                             - întrebări structurate (subîntrebări legate printr-un element)  Itemii subiectivi – rezolvarea de probleme                                      - de tip eseu, structurat sau liber       Elaborarea itemilor  = Activitate riguroasă - de selectare a conţinutului ( întrebării)                                                                          - de stabilire a formatului acesteia                                                                           - de stabilire a răspunsului  aşteptat / posibil     Conţinutul itemilor - Respectarea conţinuturilor / obiectivelor prevăzute pentru trunchiul comun                                       - Adaptarea itemilor la particularităţile colectivului de elevi (itemi obiectivi, teoria inteligenţelor multiple)                                       - Varietatea, îmbinarea tipurilor de itemi (obiectivi, semiobiectivi, subiectivi)                                       - Stabilirea procedurii de rezolvare / mai multe variante (itemi subiectivi, semi)                                       - Gândirea concomitentă a descriptorilor de performanţă     Numărul itemilor    - Acoperirea tuturor obiectivelor operaţionale stabilite ; nr. itemilor nu trebuie să fie neapărat egal cu cel al  obiectivelor                                      -  Estimarea  timpului necesar abordării tuturor itemilor, în ritm mediu de lucru,                                      - Număr impar de itemi, pentru facilitarea stabilirii calificativului final     Succesiunea itemilor - Respectarea logicii interne a disciplinei / unităţii de învăţare                                         - Respectarea principiul gradării  efortului, de la uşor la greu, de la simplu la  complex     Structura itemilor    - Formularea explicită, evitarea dubiilor, ambiguităţilor; să permită rezolvarea integrală,fără explicaţii secvenţă cu secvenţă, după clasa I                                       - Formularea unitară, preferabil la pers. a II-a, singular                                        - Formă atractivă, motivantă, adaptată vârstei (culoare, joc, personaje)       Utilizarea modelelor de itemi – Realizarea bateriilor de itemi, în cadrul comisiei metodice din şcoală                                                      - Discermământ în preluarea integrală a testelor din auxilarele didactice  

Cuprins :   CUVÂNT ÎNAINTE………………………………………………………..11   I.PROBLEMATICA  EDUCATIEI  SI  ÎNVATAMANTULUI ÎN SOCIETATEA  CONTEMPORANA. INOVATIE SI REFORMA ÎN SCOALA ROMANEASCA……………12   1.         Educatia. Concept, forme, functii………………………………………...12 2.         Educatia  si provocarile lumii contemporane: criza mondiala educatiei, procese de tranzitie, solutii generale si specifice…………………………13 3.        Educatia si dezvoltarea durabila a societatii între exigentele   prezentului si cele  ale  viitorului. Dinamica relatiei educatie de baza-educatie permanenta-autoeducatie……..…………………………………19 4.         Inovatie  si  reforma  în  învatamântul  primar  românesc -  finalitati, tendinte, politici  si  practici  educationale;  managementul  schimbarilor  în învatamânt  …………………………………………………………….25 5.         Alternative la învatamântul primar românesc……………………………31                                                                                                                            II. EDUCABILITATEA.        FACTORII  DEVENIRII FIINTEI  UMANE………………………..37   1.         Conceptul de educabilitate………………………………………………..37 2.         Teorii privind educabilitatea: teoria ereditarista, teoria ambientalista,     teoria triplei determinari – esenta (mecanisme), limite…………………..38 3.         Ereditatea – premisa naturala a dezvoltarii psihoindividuale…………….39 4.         Mediul – cadrul sociouman al dezvoltarii psihoindividuale……………...40 5.    Educatia – factor determinant al dezvoltarii psihoindividuale…………...40 6. Specificul influentelor educative si ale mediului la scolarul mic   si mijlociu……………………………………………………………...…41     III.  STRUCTURA SI DINAMICA PERSONALITATII……………….45   1.         Conceptul de personalitate:……………………………………………….45 2.         Caracteristicile dezvoltarii psiho-fizice a scolarului mic si mijlociu…......53 3.         Dimensiunea creativa a personalitatii. Formare, dezvoltare, exprimare,afirmare în plan individual si social…………………………………….59 4.         Metode si tehnici de cunoastere a personalitatii scolarului mic si mijlociu…………………………………………………………..62     IV. PROBLEMATICA SISTEMULUI INSTITUTIONAL DE ÎNVATAMÂNT SI A PROCESULUI DE ÎNVATAMÂNT…………….67   1.         Sistemul de învatamânt-concept, functii, structura, tendinte  de evolutie………………………………………………………………....67 2.         Procesul de învatamânt-concept, functii, structura, dimensiuni generale, caracteristici generale. Specificul abordarii sistemice si comunicationale      în învatamântul primar…………………………………………………....69 3.         Analiza procesului de învatamânt la nivelul interactiunii,  evaluarea initiala – predare –învatare – evaluare………………………...72 4.         Interdependenta formal – nonformal - informal la nivelul sistemului si al procesului de învatamânt…………………………………………………75 5.         Normativitate în procesul de învatamânt. Sistemul principiilor didactice. Fundamente, relevanta  pentru învatamântul primar,  practica, aplicatii………………………………………………………….78     V. FINALITATILE EDUCATIEI………………………………………...86   1.         Definirea si analiza conceptelor: finalitate, ideal, scop, obiectiv, sarcina, profilul educational al elevului…………………………………………..86 2.         Taxonomia finalitatilor. criterii si sisteme de referinta în clasificare ……………………………………………………………..94 3.         Operationalizarea obiectivelor educationale. concept, model, relevanta practica, limite, aplicatii………………………………………………...101     VI. ÎNVATAREA SCOLARA. ORIENTARI CONTEMPORANE ÎN TEORIA SI PRACTICA ÎNVATARII………………………………….106   1.         Conceptul de învatare scolara…………………………………………..106 2.         Conditiile interne ale învatarii scolare………………………………….113 3.         Conditii externe ale învatarii scolare…………………………………...116 4.         Interdependenta dintre conditiile interne si externe ale învatarii……….118 5.         Specificul învatarii la scolarul mic …………………………………….119 6.         Specificul învatarii la scolarul mijlociu………………………………...131     VII. PROBLEME  TEORETICE  SI  PRACTICE  ALE  CURRICULUMULUI  REFORMA CURRICULUMULUI  ÎN  ÎNVATAMÂNTUL  PRIMAR  ROMÂNESC……………………….…135   1. Analiza conceptelor: curriculum, arie curriculara, ciclu curricular, continut al învatamântului, situatie de învatare………………………………………………………………….135 2.         Relatia obiective-continuturi, metode de predare-învatare-evaluare...…140 3.         Factori determinanti si surse generatoare în elaborarea curriculumului..142 4.         Tipuri de curriculum ………………………………………………...…144 5.         Orientari si practici noi în organizarea curriculumului: interdisciplinaritate, organizare modulara, organizare de tip integrat, curriculum diferentiat si personalizat……………………………………………………………..147 6.         Documentele curriculare: planul-cadru, programe scolare, manualele, materialele-suport. Metodologia aplicarii lor în scoala………………...151 VIII.   PREDAREA. ORIENTARI  CONTEMPORANE  ÎN  TEORIA  SI PRACTICA PREDARII…………………………………………………157   1.         Conceptul de predare. relatia predare-învatare-evaluare……………….157 2.         Predarea – act de comunicare pedagogica eficienta……………………..160 3.         Strategii  si stiluri de predare…………………………………………...162 4.         Specificul predarii  în învatamântul primar…………………………….168 5.         Modele de determinare a eficacitatii si eficientei predarii si a comportamentului didactic al învatatorului…………………………….172     IX. METODOLOGIA SI TEHNOLOGIA INSTRUIRII……………...175   1.   Delimitari conceptuale: metodologie, tehnologie, strategie, metoda, procedeu, mijloc. Analiza interdependentelor. Rolul integrator al strategiilor didactice…………………………………………………….175 2.   Sistemul metodelor de instruire. Clasificarea si caracteristicile principalelor grupe de metode. Specificul metodelor de instruire pentru învatamântul primar……………………………………………………………………181 3.   Descrierea metodelor de instruire. Fundamente si posibilitati de aplicare eficienta, activizatoare, creativa. ………………………………………182 4.   Mijloace didactice si suporturi tehnice de instruire: rol, functii, valente formative……………………………………………………………..…205 5.  Instruirea asistata de calculator – directie strategica în perfectionarea metodologiei si tehnologiei instruirii………………………………...…208     X.  RELATII  SI  INTERACTIUNI  EDUCATIONALE……………...212   1.         Definirea si analiza conceptului de  relatie educationala………….……212 2.    Relatii si interactiuni educationale  în clasa de elevi………………...…213 3.    Caracteristicile demersului de “influenta educationala” în învatamântul primar………………………………………………………………..…221 4.    Atractia interpersonala în clasa de elevi………………………………...222 5.   Comunicarea interpersonala…………………………………………….224 6.   Climatul educational în clasa de elevi……………………………….….227     XI.  EVALUAREA…………………………………………………….….231   1.   Definirea si analiza conceptului de evaluare. Masurarea - aprecierea - decizia. Integrarea evaluarii în procesul de învatamânt……………..….231 2.   Functiile evaluarii ……………………………………………………...233 3.   Forme / tipuri de evaluare a rezultatelor si progreselor scolare: initiala, continua / formativa, finala / sumativa………………………………….233 4.  Metode si tehnici de evaluare a rezultatelor si a progreselor scolare …..234 5.  Factori perturbatori si erori în evaluarea scolara. Modalitati de corectare…………………………………………………245 6.  Metodologia proiectarii, elaborarii, aplicarii si interpretarii probelor evaluative……………………………………………………………….246 7.  Formarea capacitatii de autoevaluare la elevi…………………………..248 8.  Perfectionarea metodologiei de evaluare si perspectiva reformei învatamântului în România……………………………………………..249   XII.  PROIECTAREA  PEDAGOGICA  A  ACTIVITATILOR DE  INSTRUIRE  SI  EDUCARE.  MODURI  SI  FORME  DE  ORGANIZARE  A  ACTIVITATILOR  DIDACTICE………………..252   1.   Conceptul de proiectare pedagogica. Functiile proiectarii pedagogice………………………………………...252 2.  Etapele proiectarii pedagogice…………………………………………..254 3.  Niveluri ale proiectarii pedagogice.  Finalizarea proiectarii pedagogice:……………………………………..256 4.  Unitate si diversitate în proiectarea activitatilor de instruire si educatie. Modele de proiectare a lectiei, a altor activitati scolare si extrascolare…263 5.  Grile de evaluare. Criterii de autoevaluare…………………………..….264 6.   Moduri si forme de organizare a activitatilor didactice: concept, tipologie.  Lectia – activitate didactica de baza. Alte forme de organizare………...267 7.   Aplicatii: proiectarea unui sistem de lectii, de alte activitati scolare si extrascolare…………………………………………………………..…270     XIII. PERSONALITATEA  ÎNVATATORULUI / INSTITUTORULUI……………………………..274   1.         Structura personalitatii învatatorului: personalitatea de baza, câmpul psihopedagogic, reprezentarile psihopedagogice, credintele-convingerile psihopedagogice, personalitatea cristalizata, stil educational…………..274 2.   Statute si roluri ale cadrului didactic: planificare, organizare, control, îndrumare, evaluare, monitorizare, consiliere, decizie………………….277 3. Recrutarea, selectia si formarea cadrelor didactice……………………..279 4. Cariera didactica în România.  Învatatorul si realitatea socio-educationala……………………………..282 5. Deontologia pedagogica…………………………………………….…..284     XIV. EDUCATIA MORALA……………………………………………287   1.    Reperele întemeierii educatiei morale: reper subiectiv (psihologic), reper obiectiv (axiologic, normativ)…………………………………………..287 2.    Educatia morala, institutii sociale:  determinism si conexiuni specifice învatamântului primar ………………………………………………….289 3.    Limbajul moral: specificitati psiho-pedagogice, implicatii în activitatile instructiv-educative……………………………………………………..291 4.    Comportamentul moral: definire, forme de exprimare, Caracteristici………………………………………………………….........294 5.    Nivelurile si stadiile dezvoltarii si educarii  comportamentului moral………………………………………………..299 6.    Autoeducatia morala – parte constitutiva a educatiei morale: semnificatii, forme, surse, componente structural-functionale ………………………301 7.    Finalitatile si strategiile de formare si evaluare în cadrul  educatiei morale………………………………………………………...305     XV. CONSILIEREA PSIHOPEDAGOGICA  ÎN CICLUL PRIMAR…………………………………………………...314   1. Delimitarea conceptelor: consiliere, orientare scolara si profesionala….314 2. Clasa de elevi ca grup educational. Sintalitatea clasei de elevi……...…315 3. Consilierea psihopedagogica. orientarea scolara si profesionala: fundamente, obiective, continuturi, metodologie, cadrul institutional….317 4.  Documente utilizate în managementul clasei de elevi: planul activitatii educative, fisa de caracterizare psiho-socio-pedagogica a clasei de elevi; fisa de caracterizare psihopedagogica a elevului………………….……320 5.    Parteneriat si cooperare în domeniul consilierii……………………..….321     XVI. CONSILIEREA. MANAGEMENTUL CLASEI DE  ELEVI……………………………………………………………………..324     1. Delimitarea conceptelor: managementul organizatiei scolare, managementul clasei, microgrup scolar, consiliere, orientare scolara si profesionala……………………………………………………………..324 2.         Clasa de elevi ca grup educational. Sintalitatea clasei de elevi………...330 3. Consilierea psihopedagogica. orientarea scolara si profesionala: fundamente, obiective, continuturi, metodologie, cadrul institutional ....332 4.         Documente utilizate în managementul clasei de elevi: planul activitatii educative, fisa de caracterizare psiho-socio-pedagogica a clasei de elevi; fisa de caracterizare psihopedagogica a elevului……………………….335 5.         Parteneriat si cooperare în domeniul consilierii………………………..336   PROGRAMA PENTRU DEFINITIVARE  ÎN ÎNVATAMÂNT  ÎNVATATORI/INSTITUTORI………………….339 PROGRAMA PENTRU GRADUL II ÎN ÎNVATAMÂNT ÎNVATATORI/INSTITUTORI…………………………………………356                    

Evaluarea este alaturi de predare si invatare a treia mare componenta de educatie si invatare. Evaluarea permite constatarea gradului de eficienta a activitatilor didactice atat a prof. cat si a elevului. DEFINITIE Evaluarea defineste totalitatea activitatilor in care sunt colectate, organizate si interpretate datele ce arata eficienta predarii-invatarii. Evaluarea trebuie sa aiba 5 etape: 1. Stabilirea obiectivelor (ce vrei sa afli), a procedeelor si a instrumentelor folosite (prin ce mijloace), baremelor de corectare, notare, timpul afectat , locul desfasurarii etc. 2. Masurarea rezolvarii scolare prin mijloace si procedee prestabilite care sa fie in consonanta cu scopul urmarit 3. Apreciere si interpretarea rezultatelor 4. Formularea unor concluzii dupa interpretarea rezultatelor 5. Adoptarea unor decizii in functie de concluziile formulate in urma evaluarii. Intrebare fundamentala: CUM SE EVALUEAZĂ ? rezultatele cunostintele competentele procese evolutii adica volumul de cunostinte sau capacitatea de a le utiliza. Raspunsul este ca in acest moment nu avem un sistem de apreciere care sa intruneasca raspunsul la toate cerintele. Functiile evaluarii: 1. Functia diagnostic este de constatare si apreciere a rezultatelor activitatii scolare(nivelul de pregatire al elevilor si dezvoltarea lor intelectuala) 2. Functia de evidenta si control a activitatii didactice 3. Functia de cunoastere a conditiilor concrete in care are loc procesul didactic 4. Functia predictiva permite luarea unor decizii precum si anticiparea niveelului si ritmului de desfasurare a activitatii in etapa urmatoare 5. Functia de selectie si clasificare, permite stabilirea unor ierarhii: teste nationale sau tezele cu subiect unic 6. Functia de certificare, releva cunostintele si competentele dobandite prin parcurgerea unui ciclu de instruire 7. Functia formativa ce permite constientizarea de catre cei evaluati la nivelul la care se afla in acel moment. Aceasta dezvolta capacitatea de autoevaluare. 8. Functia motivationala ca rezultanta a constientizarii nevoi de invatare.

FINALITATILE EDUCATIEI     1.         Definirea si analiza conceptelor: finalitate, ideal, scop, obiectiv, sarcina, profilul educational al elevului 2.         Taxonomia finalitatilor. criterii si sisteme de referinta în clasificare: macro-micro (finalitati de sistem-finalitati de proces); grad de generalitate (obiective generale-specifice / intermediare; obiective cadru, obiective de referinta; concrete/operationale); continut psihologic (obiective cognitive, afective, psihomotorii); competente generale si specifice; temporalitate; masurabilitate s.a. 3.         Operationalizarea obiectivelor educationale. concept, model, relevanta practica, limite, aplicatii     1. DEFINIREA SI ANALIZA CONCEPTELOR: FINALITATE, IDEAL, SCOP, OBIECTIV, SARCINA, PROFILUL  EDUCATIONAL AL ELEVULUI   Din perspectiva educationala educatia are un caracter finalist. Ea este produsul actiunii oamenilor si, în consecinta, poate fi explicata si abordata numai prin prisma intentiilor urmarite si a rezultatelor obtinute. Sensul teleologic desemneaza faptul ca în orice moment educatia este orientata si dirijata în functie de finalitatile pe care le urmareste.              Finalitatile educatiei   Definitie: -  reprezinta un model metodologic de explicare si întelegere corecta a raportului dintre planul general, particular si concret al activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii la nivelul sistemului si al procesului de învatamânt; -          în sens pedagogic larg, sesizat de Viviane si Gilbert de Landsheere, finalitatea este „un motiv pentru care exista ceva”, care asigura „ratiunea de a fi a activitatii de educatie”.   Finalitatile instruirii exprima:   -          aspiratii, intentii pe termen lung; -          orientarea obligatorie a activitatii pedagogice catre anumite rezultate asteptate, anticipate de catre factorii implicati, societate, institutii specializate, indivizi; -        realizarea în trepte, progresiva, dinamica  a instruirii, dar de la actiuni simple, concrete, operationale, situative, catre finalitatea cu gradul cel mai mare de generalitate (idealul educatiei), prin intermediul altora, cu o sfera mai restrânsa (obiective); -          adaptarea, în timp, a continutului finalitatilor la modificarile valorilor promovate, conturate în dezvoltarea complexa a societatii; -         dependenta calitatii schimbarilor în învatamânt (continut, structura, strategii, resurse); -          modalitati variate de definire a complexitatii finalitatilor, dupa gradul de trecere de la particular la general, de la nivelul ideal la cel practic, real, imediat.     Finalitatile educatiei pot fi clasificate pe baza urmatoarelor criterii:           Dupa forma de obiectivare a orientarilor valorice:  - finalitati de tip proiect: idealul pedagogic, scopurile pedagogice, obiectivele generale ale sistemului de învatamânt;  - finalitati de tip produs: obiectivele specifice procesului de învatamânt, obiectivele operationale.           Dupa modul de raportare la sistemul de educatie:  - finalitati macrostructurale (raportate la nivelul macrostructural al sistemului de educatie: idealul pedagogic, scopurile pedagogice, obiectivele generale);  - finalitati microstructurale (raportate la nivelul microstructural al sistemului de educatie: obiectivele specifice procesului de învatamânt, obiectivele operationale).           Dupa gradul de generalitate reflectat:    - finalitati de maxima generalitate: idealul pedagogic, scopurile pedagogice;  - obiective pedagogice specifice: obiective cognitive, afective, psihomotorii;  - obiective pedagogice operationale, definite în cadrul activitatii didactice.           Dupa gradul de generalitate asumat:  - finalitate pedagogica (de exemplu: “o personalitate dezvoltata”);  scop pedagogic (de exemplu: “protejarea mediului”);  obiectiv pedagogic operational (de exemplu: “sa depisteze, în mediul apropiat, semnele concrete ale poluarii”).     Dupa gradul de raportare la teoria, respectiv la practica pedagogica:  - finalitati pedagogice teoretice, de maxima generalitate: idealul pedagogic, scopurile pedagogice;  - obiective pedagogice teoretice orientative: obiective pedagogice generale ale sistemului de învatamânt;  - obiective pedagogice aplicative: obiectivele operationalizabile pe domenii psihologice, pe domenii cu continut specifice;  - obiective concrete (operationale): obiectivele unei activitati didactice (lectii, excursii didactice).            Dupa gradul de divizare:  - finalitati indivizibile: idealul pedagogic, scopurile pedagogice ale sistemului de educatie;  - finalitati divizibile: obiectivele pedagogice specifice (incluse în programele scolare); obiectivele pedagogice operationale (incluse în planul activitatii didactice, elaborate de cadrul didactic) ( S. Cristea).           Idealul  pedagogic   Definitie: -    defineste „un model” determinat, în mod obiectiv, de tendintele de evolutie ascendenta a societatii, proiectate si realizate în plan cultural, politic, economic. El  include astfel tinta suprema sau modul perfect catre care tinde educatia si fiecare individ în educatia sa; -          prin intermediul sau societatea îsi proiecteaza propriile sale aspiratii, concretizate în calitatile fundamentale ale membrilor sai, indispensabile pentru mentinerea si functionarea ei ca sistem macrosocial.   Dimensiunile complementare ale idealului pedagogic:   -         dimensiunea sociala vizeaza: tendinta generala de dezvoltare a societatii pe termen mediu si lung; fundamentele filosofice si politice ale evolutiei sociale; valorile culturale si economice angajate în diferite prospecte sociale; deschiderile institutiilor sociale spre (auto)perfectionare; -          dimensiunea psihologica se refera la: tipul de personalitate care corespunde tendintei generale de evolutie a societatii; tipul de învatare sociala, bazat pe cunostinte fundamentale, cu grad de aplicabilitate si adaptabilitate maxima; substratul motivational al (auto)realizarii umane; -          dimensiunea pedagogica  se refera la posibilitatile de care dispune sau cu care va trebui investita actiunea educationala pentru a putea pune în practica acest ideal.    Rolul idealului educational:   -          realizeaza jonctiunea între ceea ce este  si ceea ce trebuie sa devina omul în procesul educatiei. Daca cerintele idealului sunt în contradictie cu aspiratiile generale ale societatii sau depasesc posibilitatile de realizare ale educatiei, atunci acel ideal are un caracter utopic, iar daca cerintele si exigentele sale se afla sub acest nivel, idealul înceteaza de a exercita un rol stimulator asupra educatiei. Valoarea pedagogica a oricarui ideal educativ depinde de echilibrul pe care reuseste sa-l stabileasca între realitate si posibilitate; -          din perspectiva teleologica, idealul pedagogic reprezinta o sinteza între idealul social, care vizeaza tipul de societate proiectat pe termen lung, si idealul psihologic, care vizeaza tipul de calitate superioara a personalitatii umane, corespunzator proiectului social elaborat pe termen lung; -    din perspectiva axiologica, idealul pedagogic reprezinta un reper managerial prioritar, fundamental pentru (re)proiectarea, (re)organizarea, (re)implementarea activitatii de educatie la toate nivelurile sistemului si procesului de învatamânt.     Evolutia idealului pedagogic din punct de vedere istoric:     -          în Atena, idealul educativ era exprimat în ideea dezvoltarii armonioase (kalokagathia), a acelui om în care se îmbina frumusetea fizica cu trasaturile moral-intelectuale ale personalitatii lui; -         în Sparta, idealul educativ era dominat de spiritul militar; -         Evului Mediu îi este propriu idealul cavaleresc si idealul religios; -        Renasterea a avut un ideal umanist, accentul punându-se pe dezvoltarea si înflorirea personalitatii umane (se insista astfel pe cunoasterea individualitatii umane, a libertatii si demnitatii sale); -         epoca luminilor întregeste idealul educational impunând încrederea nestramutata în puterea ratiunii umane, ca instrument de stapânire a naturii.  -        introducerea si extinderea masinismului, concomitent cu adâncirea diviziunii sociale a muncii, au impus o alta viziune asupra educatiei, concretizata într-un alt mod de a concepe idealul educational. Idealul urmeaza sa condenseze într-un tot unitar toate acele calitati intelectuale, fizice si morale de care trebuie sa dispuna oamenii asa cum „societatea îi vrea” ( E. Durkheim).   Idealul  educational din societatea noastra:   -          presupune formarea unei personalitati integral - vocationale si creatoare, capabila sa exercite si sa initieze roluri sociale în concordanta ca propriile aspiratii si cu cerintele sociale; -          implica doua laturi complementare, una antropologica si cealalta actionala. Prima se refera la desavârsirea interioara a personalitatii, la dezvoltarea sa integral - vocationala prin asimilarea valorilor culturale fundamentale si stimularea pe aceasta baza a calitatilor general-umane (aptitudini, atitudini, interese, motivatii etc). Este latura care faciliteaza detasarea individualitatii umane si contribuie la accentuarea “personalizarii” sale. Cealalta latura, actionala, vizeaza implicarea si exercitarea unei profesiuni în mod creator si cu un randament sporit (omul societatii din zilele noastre trebuie sa fie un om de actiune, implicat prin tot ceea ce face în procesul devenirii sociale) ( I. Nicola); -          dezvoltarea personalitatii umane, a diverselor trasaturi, în special, este rezultatul întrepatrunderii dintre factorii ereditari (dispozitii interne) si cei externi (mediul si educatia). Idealul educational, prin continutul sau proiectiv, realizeaza jonctiunea dintre acesti factori, anticipând finalitatea generala a educatiei.      Scopul   Definitie: -  este un obiectiv fundamental, cu grade diferite de generalizare, care desemneaza schimbari observabile si masurabile la nivelul sistemului si al procesului de învatamânt;  -          realizeaza, ca finalitate, acordul între ideal si obiectivele sale, este adecvat actiunilor didactice, precizeaza secvente-dimensiuni ale personalitatii, devine relativ în raport cu diversitatea situatiilor educative; -          elaborarea scopurilor pedagogice presupune delimitarea criteriilor valorice constante care contureaza, într-o anumita etapa istorica, liniile generale de proiectare si realizare a politicii educatiei, valabile la nivel de sistem pe termen mediu si lung.   Scopurile actiunii instructiv-educative pun în  evidenta:   -          orientarile strategice ale procesului de învatamânt, prin realizarea finalitatilor educative, pe nivele de formare, scolarizare sub forma unor rezultate asteptate de ideal; -          deciziile luate pentru realizarea idealului, prin curricula scolara; -          arata directia actiunii, strategia generala, proiectarea actiunilor; -          fata de ideal, stabilesc intentii, aspiratii pe termen mediu, cu un grad de generalitate, în actiuni determinate, anticipând etape si operatii, echilibrând aspectele informative-educative ale procesului de învatamânt; -          modul de planificare, organizarea instructiei si educatiei scolare cu precizarea rezultatelor pe etape (cicluri scolare), cu prevederea continuturilor, cu indicarea resurselor necesare; Trasaturi esentiale: -          caracterul de actiune, deoarece vizeaza directiile principale de actiune sociala, care sustin politica, planificarea educatiei, a învatamântului, elaborarea curriculumului; -          caracterul strategic pentru ca vizeaza liniile generale de inovatie pedagogica (didactica), pe termen lung si mediu, care sustin functional sistemul de învatamânt; -          caracterul tactic, prin precizarea criteriilor de elaborare a obiectivelor generale ale sistemului, care sustin proiectarea planurilor de învatamânt, a întregului curriculum; -          observarea, analiza, prevedea conditiilor disponibile; -          sugerarea ordinii succesiunii  adecvate a folosirii mijloacelor; -         alegerea alternativelor, stabilirea unor norme, reglementari; -          mobilizarea capacitatilor proprii, rationale, intentionale, în planuri de actiune, prevenirea piedicilor, prevederea consecintelor; -          depasirea conditiilor existente, învingerea dificultatilor; -          stabilirea  de variante actionale pentru asigurarea flexibilitatii modificarii pe parcursul actiunii; -          precizarea obiectivelor în care se finalizeaza actiunile, ca mijloc de orientare concreta a activitatii; -          adaptarea la posibilitatile elevului, cu eliminarea caracterului abstract, uniform, cu neglijarea capacitatilor individuale.   Documente legislative din care se desprind scopurile educatiei:           Scopurile pedagogice ale sistemului de învatamânt pot fi deduse din:   Articolul 4 (paragraful 1) din Legea Învatamântului, votata de Parlamentul României în 1995, care evidentiaza faptul ca idealul “personalitatii autonome si creative” implica:  - însusirea cunostintelor stiintifice, a valorilor culturii nationale si universale;  - dobândirea capacitatilor cognitive, abilitatilor practice, atitudinilor motivationale si caracteriale, necesare în plan intelectual, moral, tehnologic, estetic si fizic;  - asimilarea      strategiilor     de        învatare          necesare         (auto)instructiei permanente;  - formarea constiintei morale în spiritul respectarii depline a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului;  - profesionalizarea tinerei generatii la nivelul cerintelor societatii moderne informatizate (vezi Legea nr. 85). ? Obiectivele procesului de învatamânt, ale curriculumului precizat.   Definitie: -  continua drumul de concretizare, detaliere, specificare a scopurilor în plan actional bine delimitat, pe termene variate (scolaritate, ciclu curricular, an scolar, predarea-învatarea unei discipline, a unei teme, capitol, lectii, secvente); -          obiectivele didactice sunt enunturi care dau expresie intentiei de a determina o schimbare în personalitatea elevului ca urmare a implicarii sale în activitatea de predare si învatare (M. Ionescu); -          obiectivul desemneaza schimbari generale sau particulare proiectate în mod intentionat, observabile si masurabile si are grade diferite de generalitate; -          obiectivul educational este ipostaza cea mai concreta a finalitatilor si indica tipul de schimbari pe care procesul de învatamânt îl asteapta si îl realizeaza.   El se refera la achizitii de încorporat, redate în termeni de comportamente concrete, vizibile, masurabile si exprimabile. Spre deosebire de scop, care vizeaza evolutii si schimbari mai extinse din punct de vedere cognitiv, afectiv, comportamental, obiectivele se deduc din scopuri, iar acestea din ideal (C. Cucos).   Ca trasaturi generale obiectivele indica:   -          intentii care anticipa o modificare la nivelul personalitatii; -       rezultate concrete pe care sa le dovedeasca elevii în urma aplicarii curriculumului în functie de care profesorul urmareste realizarea scopurilor în continuare, asigura succesiunea obiectivelor specifice  aferente scopurilor, adapteaza actiunile; -         relatia cu celelalte elemente ale procesului de învatamânt de care depinde realizarea lor: prelucrarea continutului, alegerea metodelor, a mijloacelor, formelor de organizare, a variantei optime de proiectare, de dirijare a elevilor, stabilirea formelor de evaluare; -          modul de rationalizare a actiunilor instructiv-educative în jurul scopurilor derivate, ordonate, organizate, echilibrate; -       modul de reglare a actiunilor pe masura constatarii realizarii obiectivelor, a ceea ce s-a  asteptat, putând conduce chiar la reformularea scopurilor, obiectivelor dupa evaluarea posibilitatii reale de rezolvare a lor; -          modul de concretizare în sarcini de lucru pentru elevi, la variate nivele de dificultate (E. Joita).   Functii pe care le îndeplinesc obiectivele:   -         functia de orientare valorica a procesului didactic, demonstreaza ca formularea unui obiectiv nu constituie un simplu exercitiu/demers didactic în masura sa asigure cresterea gradului de organizare a predarii si învatarii, ci în acelasi timp constituie “o optiune si o aspiratie” care se subordoneaza unor valori referitoare la formarea personalitatii elevului. Dimensiunea valorica rezulta din conceptia despre cunoastere, societate si om. (Promovarea unor valori ca spiritul investigativ, imaginatia creatoare, gândirea abstracta presupune formularea unor obiective care sa pretinda nu doar achizitie de informatii si reproducerea acestora, ci, cu deosebire, analize, sinteze, generalizari, experimentari); -          functia de reglare a procesului de învatamânt face ca orice activitate instructiv-educativa în fiecare din fazele ei, de prospectare, proiectare si desfasurare, sa înceapa cu formularea obiectivelor. Modificarea unui obiectiv determina schimbari în toate componentele, verigile, câmpului sau de actiune. De asemenea, abandonarea sau nerealizarea obiectivului propus, presupune analiza retrospectiva a modului de desfasurare-realizare a muncii instructiv-educative, pentru a face modificarile care se impun, respectiv pentru a regla activitatea didactica asigurându-i eficienta;   -          functia de anticipare a rezultatelor scolare se refera la faptul ca în continutul obiectivelor indiferent de gradul lor de generalitate, se prefigureaza rezultatul asteptat la finele secventelor de instruire. Evitând formularile abstracte, generale, ambigue, ca de exemplu: “transmiterea de noi cunostinte”, “dezvoltarea gândirii”, “formarea trasaturilor de personalitate” etc., obiectivele se formuleaza în asa fel încât ele sa indice în termeni concreti cunostintele, nivelul de dezvoltare afectiva pe care dorim sa le constatam la elevi. Numai în acest fel obiectivele anticipa rezultatele scolare si mobilizeaza eforturile cadrului didactic si ale elevilor într-un sens clar, bine definit si în mod eficient;   -          functia evaluativa se refera la faptul ca verificarea, evaluarea si notarea randamentului muncii elevului presupun utilizarea unor criterii între care obiectivele sunt cele mai importante. Structura obiectivelor pedagogice: -          este evidenta la nivelul activitatii concrete de predare – învatare - evaluare; -     implica o structura ierarhica care include trei trepte de organizare, specifice finalitatilor educationale microstructurale:  obiectivele generale ale procesului de învatamânt vizeaza „scopurile” sau „telurile” care orienteaza activitatea tuturor cadrelor didactice pe toata perioada scolaritatii, integrând diferite produse partiale sau specifice realizate în timp si spatiu, la nivelul instruirii formale, nonformale si informale; obiectivele de generalitate medie vizeaza „scopurile” sau „telurile” unor niveluri, forme, discipline specifice de instruire care pot fi „semioperationalizate” prin actiuni ale tuturor cadrelor didactice din domeniul respectiv, care angajeaza: ? anumite parti ale materiei de învatat: capitole, subcapitole; ? anumite posibilitati de evaluare sumativa-cumulativa a cunostintelor, deprinderilor, strategiilor asimilate la diferite intervale de timp.   Obiectivele operationale vizeaza „telurile” sau „tintele” concrete ale fiecarei activitati didactice realizate de elevi sub conducerea manageriala a cadrului didactic, pe secvente de timp exacte care valorifica resursele interne si externe ale învatarii disponibile în situatia respectiva.        Sarcina  didactica  Definitie:   •          reprezinta un volum de cunostinte, capacitati care urmeaza a fi dobândite de elevi conform obiectivelor pedagogice specifice si concrete; •          pentru  cadrul didactic reprezinta un set de obligatii de predare, incluse într-un plan de activitate pentru atingerea unor obiective; •          pentru elev reprezinta un prilej de a dovedi posibilitatile de învatare (S. Cristea).   Profilul de formare educational Definitie: -          reprezinta o componenta reglatoare a curriculumului national pentru ca descrie asteptarile fata de absolventi si caracteristicile elevilor; -          este o schita, un model de atins, pe care cadrele didactice îl concretizeaza, îl practica în cunostinte, capacitati, competente, atitudini.   Absolventii învatamântului obligatoriu ar trebui:   - sa demonstreze gândire creativa prin formarea si utilizarea unor deprinderi de judecata critica prin ameliorarea unor strategii proprii de rezolvare a problemelor etc; sa foloseasca diverse modalitati de comunicare în situatii reale prin utilizarea deprinderilor de comunicare variata etc;  - sa demonstreze capacitatea de adaptare la situatii diferite;  sa-si dezvolte capacitatile de investigare si sa-si valorizeze propria experienta (C. Cucos).  

Clasificarea obiectivelor educaţionale : Clasificarea obiectivelor educaţionale a constituit obiectul mai multor studii de pedagogie generală sau didactică specială . Diferenţele care apar de la una la alta au cel puţin două cauze : Utilizarea unor criterii diferite . Progresul realizat în ştiinţele educaţiei. Astfel distingem mai multe tipuri de obiective : Obiective generale ; Obiective cadru ; Obiective de referinţă ; Obiective operaţionale. Obiectivele generale – sunt denumite şi finalităţi sau scopuri , deoarece ele stabilesc sarcinile activităţii . Obiectivele cadru – implică un grad ridicat de generalizare şi complexitate . Obiectivele de referinţă : sunt detalieri ale obiectivelor cadru şi ne arată rezultatele aşteptate ale învăţării pe parcursul anului . Obiectivele operaţionale – sunt stabilite de profesor la momentul întocmirii proiectului didactic . Ele sunt formate în funcţie de elevi , în funcţie de lecţie . Prin obiectivele operaţionale profesorul indică ce trebuie să facă elevii , în diferitele momente ale lecţiei . Fixand obiectivele operationale realizam cea mai importanta parte a proiectarii deoarece in functie de acestea vor fi selectate continuturile si strategiile didactice. Operationalizarea presupune doua activitati concrete : Derivarea din obiectivele de referinta a unor obiective ce pot fi atinse intr-o lectie sau secventa de lectie Formularea acestora in planul sau proiectul de lectie si stabilirea modului de aplicare a acestora precum si cuantificarea comportamentelor elevilor. Regulile obiectivelor operationale  – sa se indice activitatile elevilor si nu profesorilor – invatarea trebuie sa se axeze pe ceea ce este fundamental si sa nu se puna accent pe amanunte – sa se faca o descriere a continuturilor (ce trebuie sa stie elevul) si a conditiilor de realizare a invatarii (cum trebuie sa inveti) – sa se stabileasca clar si precis evaluarea performantei – sa fie stabilite care sa se adreseze tuturor elevilor – obiectivele trebuie sa aiba in vedere programa – obiectivele stabilite sa poata fi realizate in timpul didactic alocat fiecare obiectiv sa vizeze o singura operatie – sa fie exprimate prin verbe care definesc actiuni concrete, adica, sa arate, sa identifice, sa compare, sa clasifice, sa demonstreze, sa foloseasca, sa motiveze, sa comunice etc. Care sunt conditiile pe care obiectivele trebuie sa le indeplineasca pentru a fi operationale ? sa indice capacitatea pe care urmeaza sa si-o formeze elevul (asimilarea de noi cunostinte, formarea unor deprinderi intelectuale sau motorii si formarea unor aptitudini) sa precizeze actiunea concreta prin care elevul va demonstra ca si-a format capacitatea respectiva sa stabileasca conditiile in care acest comportament urmeaza sa se manifeste sa indice nivelul de performanta acceptabil pentru a putea considera ca invatarea a fost eficace (conditie foarte importanta, cea mai importanta) Un alt criteriu de clasificare a obiectivelor aplicate in invatare : cognitive afective psihomotorii Obiective cognitive – transmiterea si asimilarea cunostintelor, adica, cunoasterea faptelor si proceselor obiectului de invatamant, largirea orizontului cunoasterii, stocarea si prelucrarea informatiilor, reconstituirea unor evenimente, insusirea termenilor si notiunilor. Intrebare: Cum reusim sa ajungem la acest obiectiv ? Cum ne dam seama ca a fost indeplinit acest criteriu ? Raspuns : Trecand de la simplu la complex, de la concret la abstract, de la cauza la efect, de la efect la cauza  si ajungand la consecinte Intrebare : De ce e importanta ierarhizarea informatiei ? Raspuns : Sa aiba informatiile schematice, sa tina minte esentialul din tot ce a invatat si care sa-i foloseasca pe tot parcursul vietii. Obiective afective  – care vizeaza sentimente, valori, trasaturi de caracter, formarea unor convingeri de viata,atitudini morale, stimularea curiozitatii stiintifice Intrebare : De ce sunt importante aceste obiective ? Raspuns : Profesorul trebuie sa-i sadeasca elevului principii morale, atitudine pozitiva, trebuie sa-l faca sa distinga binele de rau, sa distinga notiunea de educatie si non-educatie Obiectivele psihomotorii – au in vedere formarea unor deprinderi intelectuale, de comportament, a puterii de stapanire si de dominare a emotiilor proprii. Intrebare : De ce sunt importante aceste obiective psihomotorii ? Raspuns : La deprinderi intelectuale profesorul poate sa le induca dorinta de a se autoeduca – la deprinderi de comportament poate dobandi conduita morala, constiinta cu care realizeaza valorile morale – aceste aptitudini ii ajuta sa evolueze in societate, ii pregateste pentru viata si sa invete sa colaboreze, sa supravietuiasca in interiorul unui grup.

Mijloace didactice și suporturi tehnice de instruire utilizate în învatamântul primar și preșcolar   1. Delimitari conceptuale: metodologie, tehnologie, metoda, procedeu. Analiza interdependentelor.   2. Sistemul metodelor de instruire: clasificare, caracteristicile principalelor grupe de metode.   3. Descrierea metodelor didactice. Fundamente si posibilitate de aplicare eficienta, activizatoare, creativa.   4. Strategii didactice: concept, clasificare, caracteristici. Aplicatii la disciplina predata.   5. Mijloace didactice si suporturi tehnice de instruire: rol, functii, valente formative, limite.   6. Instruirea asistata de calculator- directie complementar strategica in valorizarea si potentarea metodologiei instruirii si invatarii.   1. Delimitari conceptuale: metodologie, tehnologie, metoda, procedeu. Analiza interdependentelor.   Termenul de tehnologie didactica poate primi doua acceptiuni: - ansamblul mijloacelor audiovizuale utilizate in practica educativa (mai restrans); - ansamblul structurat al metodelor, mijloacelor de invatare, al strategiilor de organizare a predarii-invatarii, puse in aplicatie in interactiunea dintre educator si educat, printr-o stransa corelare a lor cu obiectivele pedagogice, cu continuturile transmise, formele de realizare a instruirii, modalitati de evaluare.   Tehnologia didactica este un proces complex, integrat, ce include imbinarea resurselor umane si materiale antrenate in analiza problemelor, include instrumentarea, implementarea si evaluarea solutiilor privind toate aspectele invatarii.   Metodologia didactica vizeaza ansamblul metodelor si procedelor didactice utilizate in procesul de invatamant. Metodologia instruirii precizeaza natura, functiile si clasificarile posibile ale diferitelor metode de invatamant.   Metoda didactica se refera la calea ce se urmeaza, drumul care conduce la atingerea obiectivelor educatiei. (G. Vaideanu)   Metodele reprezinta calea sau modalitatea de lucru: - selectionata de profesor si pusa in aplicare in lectii si activitati extrascolare cu ajutorul elevilor si in beneficiul acestora; - care presupune cooperarea dintre profesor si elevi si participarea acestora la cautarea solutiilor; - care-i permite profesorului sa se manifeste ca purtator competent al continuturilor invatarii si ca organizator al procesului de predare-invatare.   Metoda se aplica printr-o suita de operatii concrete numite procedee. Procedeul didactic reprezinta o secventa a metodei, un simplu detaliu. O metoda apare ca un ansamblu de procedee considerate a fi cele mai oportune pentru o situatie data de invatare.     2. Sistemul metodelor de instruire: clasificarea, caracteristicile principale, grupe de metode Metoda are un caracter simultan sau succesiv la realizarea mai multor obiective instructiv-educative.   Functii specifice metodei: - functia cognitiva (metoda devine pentru un elev un mod de a afla, de a cerceta, de a descoperi); - functia formativ-educativa (metoda de predare nu este numai calea de transmitere a unor cunostinte, ci un proces educativ); - functia instrumentala (metoda serveste drept tehnica de executie, mijlocind atingerea obiectivelor instructiv-educative); - functia normativa sau de optimizare a actiunii (metoda arata cum trebuie sa se procedeze, cum sa se predea si cum sa se invete astfel incat sa se obtana cele mai bune rezultate);   Clasificarea metodelor de invatamant - din punct de vedere istoric: • metode traditionale; • metode moderne;   - dupa extensia sferei de aplicabilitate: • metode generale (expunerea, prelegerea, conversatia, cursul magistral etc); • metode particulare (restranse la predarea unei discipline;   - in functie de modalitatea principala de prezentare a cunostintelor: • metode verbale-bazate pe cuvantul scris sau rostit; • metode intuitive-bazate pe observarea directa, concret-senzoriala a obiectelor, fenomenelor;   - dupa gradul de angajare a elevilor la lectie: • metode pasive-centrate pe memoria reproductiva si pe ascultarea pasiva; • metode active-necesita actiunea de explorare personala a elevilor;   - dupa functia didactica principala: • cu functie principala de predare si comunicare; • cu functie principala de fixare si consolidare; • cu functie principala de verificare si apreciere a rezultatelor scolare;   - in functie de modul de administrare a experientei ce urmeaza a fi insusita: • metode algoritmice-bazate pe secvente operationale stabile, construite inainte; • metode euristice-bazate pe descoperirea proprie a elevilor;   - dupa forma de organizare a muncii: • metode individuale-pentru fiecare element in parte; • metode de predare-invatare in grupuri; • metode frontale, cu intreaga clasa; • metode combinate (alterneaza variantele de mai sus);   - in functie de axa de invatare mecanica (prin receptare)-invatare constienta (prin descoperire) • sunt bazate pe invatarea mecanica (expunerea, demonstratii cu caracter expozitiv); • metode care apartin preponderent descoperirilor dirijate (conversatia euristica, observatia dirijata, instruirea programata); • metode de descoperire propriu-zisa (observarea independenta, rezolvarea de probleme, brainstormingul);     Caracteristicile principalelor grupe de metode Cele mai importante metode clasice sunt: expunerea, conversatia, demonstrarea si experimentul.     3. Descrierea metodelor didactice. Fundamente si posibilitate de aplicare eficienta, activizatoare, creativa    I. Expunerea reprezinta activitatea profesorlului de a transmite cunostinte noi sub forma unei prezentari orale, sistematice si coerente. Avantaje: - permite transmiterea unui volum mare de cunostinte intr-o maniera sistematica si intr-o unitate redusa de timp; - furnizeaza elevilor o modalitate corecta de abordare a unei teme si un exemplu de folosire a unui vocabular ales. Dezavantaje: - fluxul de informatii este univoc; - solicita memoria in dauna gandirii; - furnizeaza insusirea gandirii pe baza autoritatii profesorului.   S-a incercat perfectionarea expunerii prin: - renuntarea la elementele descriptive in favoarea celor explicative; - ancorarea unor idei in realitati economice, sociale, politice si culturale; - sugerearea de probleme pe care sa le rezolve elevii; - folosirea intrebarii retorice (ex: Oare vom reusi acest lucru? Dar daca vom incerca si altfel?); - folosirea sondajului de opinie.   O alta cale de modernizare a expunerii o reprezinta utilizarea ei in noi variante: - expunerea cu oponent: care consta in imbinarea prezentarii unui sistem de cunostinte de catre profesor cu intrebari puse de elevi sau de un alt profesor care sustine o teza contrara; - expunerea-dezbatere in care subiectul sau teme sunt dezbatute impreuna cu elevii in scopul adancirii semnificatiei lor.     II. Conversatia reprezinta modalitatea de lucru in care elevii stimulati si indrumati de catre profesor participa cu fortele si cunostintele lor la insusirea de noi adevaruri.   Optimizarea conversatiei s-a facut prin perfectionarea intrebarilor dupa cum urmeaza: - reducerea ponderii intrebarilor cu functie reproductiva in favoarea intrebarilor ce stimuleaza gandirea reproductiva; - accente pe intrebari divergente care pretind elevilor raspunsuri originale cat mai diverse, solicita imaginatie si reactualizarea cunostintelor; - un accent mai mare pus pe intrebari de evaluare care solicita elevilor sa faca judecari de valoare.   In paralel cu perfectionarea intrebarilor s-au modernizat si conditiile pedagogice de realizare a conversatiei prin:   - importanta mai mare acordata feed-back-ului; - folosirea conversatiei inverse in care elevii intreaba si profesorii raspund.   III. Demonstrarea reprezinta actiunea de imbogatire a sistemului de cunostinte a elevului prin infatisarea directa, nemijlocita sau mijlocita a fenomenelor realitatii obiective. Demonstrarea are drept scop asigurarea unei baze perceptive bogate in invatare.   Recomandari:   - crearea pe parcursul demonstrarii a unor situatii conflictuale pe care elevii sa le rezolve observand, actionand cu obiectele, fiind solicitati sa gandeasca si sa interpreteze; - demonstrarea cu metode similare; - demonstrarea cu ajutorul mijloacelor tehnice audio-video;   IV. Experimentul reprezinta actiunea de insusire a cunostintelor de catre elevi pe calea investigatiilor practice in laborator, in cabinete sau ateliere (sau pe cale experimentala)   Alte tipuri de experimente: - experimentul cu valoare de exercitiu; - de formare a deprinderilor; - experiment de cercetare;   Valente formative de experimente: - dezvoltarea spiritului de observatie; - dezvoltarea gandirii euristice; - dezvoltrea imaginii creatoare; - formarea spiritului stiintific; - dezvoltarea trasaturilor de vointa si caracter; - spirit de cercetare;   Cele mai importante metode moderne sunt: invatarea prin descoperire, problematizarea, algoritmizarea, modelarea didactica, dezbaterea, studiul de caz, instruirea programata, brainstorming.   4. Strategii didactice Invatarea prin descoperire reprezinta metoda de invatare prin care elevul descopera cu propriile forte intelectuale cunostinte noi. Ca si problematizare, descoperirea didactica este o metoda de tip euristic, diferenta dintre cele doua fiind: in cazul problematizarii ponderea cade pe aflarea solutiilor pornindu-se de la elemente deja cunoscute.   Exista trei tipuri de descoperiri:   - descopererea spontana-se produce intamplator, fara investigatii prealabile; - descoperirea stiintifica (opusa descoperirii spontane); - descoperirea didactica-elevul nu descopera ceva nou, ci redescopera informatii cunoscute in stiinta, tehnica.   Descoperirea didactica, ca si cea stiintifica are la baza o motivatie (urmareste un obiectiv), formuleaza si verifica ipoteze, foloseste diverse metode de cercetare. Descoperirea didactica angajeaza plenar elevii in invatare. Rolul principal revine elevilor (ei se documenteaza si realizeaza tot efortul pentru descoperire). Aplicarea acestei metode presupune o pregatire specifica a temei respective, o pregatire realizata de profesor.   Valente formative ale descoperirii didactice: - dezvolta spiritul de observatie; - dezvolta procesele psihice; - dezvolta calitatea de vointa; - cultiva sentimentul de admiratie si respect fata de stiinta; - introduce elevii in tehnica cercetarii; - pregateste elevii pentru educare permanenta.     5. Mijloace de invatare care faciliteaza transmiterea informatiilor didactice: - instrumente, aparate de laborator; - echipamente tehnice pentru laborator; - calculatoare; - jocuri didactice.   Mijloacele de invatare se dovedesc a fi utile in masura in care sunt integrate organic in contextul lectiilor si se imprima o finalitate explicit pedagogica, fara suprasolicitari sau exagerari. Mijloacele de invatare nu pot inlocui niciodata actul predarii in care rolul principal il joaca profesorul.   Orice apel la mijloacele audio-vizuale va pune in balanta o serie de:   - avantaje: • suplimenteaza explicatiile verbale; • mijlocesc elevilor e realitate mai greu accesibila pe o cale directa; • consolideaza cunostinte si abilitati.   - dezavantaje: • predispune la o anumita standardizare si uniformizare a perceperii si interpretare a realitatii; • imbie la receptare pasiva.   Stabilirea si integrarea mijloacelor de invatare trebuie racordate la obiectivele instruirii, continuturile concrete ale lectiilor, metodele si procedele didactice. Eficienta utilizariia cestora tine de inspiratia si experienta didactica profesorului in a alege, a combina, a doza.   6. Instruirea asistata de calculator-directie complementar strategica in valorizarea si potentarea metodologiei intruirii si invatarii   Invatarea asistata de calculator: - procesul este inevitabil in conditiile informatizarii invatarii; - este o organizare a invatarii, este o forma moderna de instruire cu accent pe individualizare; - este o metoda bazata pe un mijloc complex si polivalent (calculatorul).   Facilitati oferite de calculator in educatie: - calculatorul poate indeplini operatii variate, dificile, atat in grup cat si individual; - calculatorul poate furniza informatii solicitate de un numar mare de educati; - asigura asistenta pedagogica de calitate prin oferta de programe de invatare, respectandu-se sistemul celui educat, asigurand succesul scolar, asigurand programe de evaluare si a unor activitati de recapitulare, exercitii de stimulare a creativitatii etc.   Prin invatarea asistata de calculator profesorul este eliberat de o serie de sarcini si devine intr-o masura mai mare un formator, el devine mai mult un ghid, animator, evaluator, se poate ocupa tot mai mult de identificarea, cunoasterea si cultivarea capacitatii intelectuale si morale ale elevilor.   Invatarea asistata de calculator concorda un program de instruire care este un produs pedagogic si care este transpus intr-un program informatic (softul educational).   In contextul modernizarii si perfectionarii invatamantului contemporan si mai ales al scolii viitorului apare ca necesara si obiectiva aplicarea informaticii in invatare, utilizarea calculatoarelor, a programelor si limbajelor informatice, indeosebi prin sistemul educational modern, denumit, invatamant asistat de calculator.   Invatamanatul asistat de calculator necesita dotarea invatamantului si a tineretului studios cu cele mai moderne calculatoare, creative, capabile sa ia decizii in situatii complexe, pentru ca ele vor deveni unelte eficace indispensabile pentru obtinerea de performante ridicate in invatare, in munca intelectuala si profesionala. Invatamantul asistat de calculator necesita invatarea cu programele si sistemele codificate ale limbajelor informatice. Informatizarea invatamantului este ceruta de viata, peste 75% dintre profesori necesita utilizarea calculatorului.   Sistemul educational bazat pe invatamantul asistat de calculator a realizat trecerea de la invatarea indusa sau receptata – bazata pe intelegere, la invatarea interactiva – bazata pe dialogul inteligent cu calculatorul, care poate amplifica capacitatea de prelucrare si asimilare a informatiilor, poate spori performantele intelectuale.   Sistemul de invatamant informatizat va favoriza elevul, sa organizeze baza de date, fisiere tematice si problematice, sa elaboreze si sa multiplice lucrari personale cu scop didactic sau stiintific, diminuand intr-o oarecare masura rolul si locul bibliotecii, a cartilor, a stiloului si caietelor de notite.     Cele doua tipuri de invatare (indusa si interactiva) pot coexista, avand in vedere atat rezistenta traditiei cat si nevoia de progres, dezvoltare. Problema informatizarii sistemului educational este strans legata si de nivelul performantelor economice, stiintifico – tehnice. Informatizarea invatamantului poate sa ofere situatii de simulare de procese, permite vizualizari ale unei realitati virtuale in spatiu tridimensional, dinamizand intr-o masura importanta autoinv si autoevaluare, contactul permanent cu profesorii, perfectionarea personalul didactic.   Imbinarea armonioasa dintre inteligenta umana si cea artificiala a calculatoarelor se transforma intr-o sursa intelectuala doesebita pentru generarea de noi idei, solutii, tehnologii care sa duca la ridicarea performantelor invatarii si a profesiunilor.     Instruirea programata pe un calculator asigura o invatare indvidualizata, oferind posibilitatea realizarii concomitente si imediate a mai multor evenimente si obiective didactice – receptarea, intelegerea, intarirea, aplicarea si evaluarea, pe baza careia se realizeaza reglajul (autoreglajul), adica feed- back – ul (conexiunea inversa).   Programarea in instruirea programata pe calculator implica rezolvarea urmatoarelor evenimente – obiective didactice:   1) stabilirea obiectivelor operationale de specialitate si educative ale invatarii;   2) stabilirea continutului materiei de studiu, in ansablul ei;    3) stabilirea materiei de studiu, in asamblul ei; impartirea materiei de studiu pe pasi (secvente), informationali (teme, subteme, demonstratii si explicatii, exercitii si probleme;   4) controlul asupra informatiilor dobandite si realizarea feed –back   Principiile invatarii programate:   a) principiul pasilor mici, care determina divizarea materiei de studiu in pasi informationali si actionali relativ mici, pentru a usura succesul invatarii individuale.   b) principiul participarii si invatarii active; care determina pe fiecare elev sa recepteze si sa inteleaga materia parcursa si sa participe la darea de raspunsuri la intrebari si la rezolvarea de exercitii in cadrul fiecarei teme studiate, altfel nu poate continua studiul;   c) principiul repetarii integrate si intaririi imediate a cunostintelor, care determina repetarea materiei anterioare si fixarea materiei noi, ca urmare a programarii in cadrul fiecarei teme noi a unor intrebari si exercitii de rezolvat, care cuprind informatii din temele anterioare ca si din tema nou studiata; prin aceasta metoda se elimina studiul „in asalt”, asigura studiul ritmic, sistematic si continuu.;   d) principiul respectarii ritmului individual de invatare, care nu delimiteaza timpul de studiu al unei teme noi, elevul avand posibilitatea sa reia studiul pana reuseste sa recepteze, sa inteleaga si sa aplice cunostintele noi in corelatie cu cele anterioare; acest principiu stimuleaza abordarea unor programe de studiu adaptive (pentru incepatori, nivel mediu, avansati);   e) principiul asigurarii progresului gradat al performantelor in pregatire si al inlaturarii treptate a unor informatii suplimentare(asa – numitele puncte de sprijin); acest principiu prevede introducerea gradata, progresiva a complexitatii si dificultatilor materiei de studiu;   f) principiul feed – back – ului este un principiu fundamental al programarii si reglarii procesului de invatamant, care asigura conexiunea inversa, modificand fluxul de intrari, cu o marine de corectare ca urmare a abaterii fluxului de iesire fata de intrare.   Invatamantul programat foloseste urmatoarele tipuri de programare :   1.Programarea liniara, denumita si cu raspunsuri construite a fost initiata de Skinner. Se foloseste, indeosebi, in scoala primara si in gimnaziu. Fragmenteaza materia de invatat si stanjeneste sinteza cunostintelor, ea are avantajul ca prin secventele mici de materie informationala, usureaza intelegerea prin studiu independent.   2.Programarea ramificata, denumita si cu raspunsuri la alegere a fost initiata de N. Crowder. Divide materia de studiu in secvente mai mari. Se foloseste in liceu si in invatamantul superior, considerandu-se ca la aceste grade de invatamant exista o mai mare putere de intelegere. Programarea ramificata usureaza sinteza cunostintelor.    3.Programarea combinata foloseste imbinat cele 2 tipuri de programare prezentate mai sus.   Invatarea programata se realizeaza prin intermediul :   1. Manualelor de invatarea programata carea au avantajul ca elaborarea lor este mai putin costisitoare, elevii nu au retineri in a studia cu ele si pot relativ usor sa invete algoritmul de lucru. Au dezavantajele ca sunt voluminoase, realizeaza cu greutate generalizarile, elevii pot gasi algoritmul de aflare a raspunsului corect, fara a-l mai alege prin eforturi intelectuale personale.   2. Masinile de invatarea programata sunt in general calculatoarele. In acest caz se foloseste programarea liniara, ramificata sau combinata. Calculatorul de instruire poate fi integrat unui centru de calcul, cu o banca de date, compus din calculator, echipamente de transmitere, console si terminale. Alegerea raspunsurilor se face cu ajutorul unor taste alfanumerice. Raspunsurile sunt procesate si analizate si vor fi comparate cu raspunsurile corecte din programe, urmand a fi evaluate.   Caracteristicile invatarii programate:   1) asigura unitatea organica intre functiile de comunicare, stocare si control, determinand ameliorarea invatarii prin manifestarea feed –back – ului.   2) sporeste ritmul invatarii si se reduce timpul de studiu;   3) scuteste profesorul de o serie de acte didactice de rutina, pe care le pot indeplini cu succes masinile (de exemplu predarea, repetarea, evaluarea);   4) instruirea programata necesita imbinarea studiului prin intermediul manualului sau masinii cu lectura altor materiale bibliografice si cu experimentul, precum si cu mentinerea relatiei profesor – elev.  

Evaluarea scolara – actul prin care – referitor la o prestatie orala, scrisa sau practica – se formuleaza o judecata prin prisma unor criterii. Evaluarea si notarea scolara alcatuiesc o modalitate de codare numerica – insotita de aprecieri calitative – a rezultatelor obtinute de elevi, servindu-se de scara de la 1 la 10. Prin evaluare se intelege masurarea si aprecierea cantitativa a efectelor invatarii scolare.   Evaluarea este aplicabila in doua planuri: cu referire la efectele invatarii – vizeaza relatia profesor-elev: nivelul de pregatire a elevilor si evolutia acestuia in timp, in functie de posibilitatile lor reale de invatare prin raportare a performantelor obtinute de scoala la cele asteptate de societate.   cu referire la insusi procesul instructiv-educativ – vizeaza autoestimarea profesorului, factorii de indrumare si control ai invatamantului in vederea asigurarii unei verificari sistematice si integrale a performantelor elevilor, a conceperii si realizarii unui proces instructiv-educativ capabil sa cultive interesul ptr studiu al elevilor. ETAPE Procesul de evaluarii presupune mai multe etape: definirea obiectivelor procesului de invatamant. crearea situatiilor de invatare care sa permita elevilor achizitionarea comportamentelor preconizate prin obiective. selectarea metodelor si instrumentelor de evaluare necesare. desfasurarea procesului de masurare a cunostintelor achizitionate. evaluarea si interpretarea datelor obtinute. concluzii si aprecieri diagnostice si prognostice   Acţiunea de evaluare didactică include trei operaţii : MASURAREA, APRECIEREA şi DECIZIA.   Măsurarea presupune aplicarea unor tehnici specifice pentru a cunoaşte efectele acţiunii instructiv- educative şi a obţine date în perspectiva unui scop determinat. Exactitatea măsurii este condiţionată de calitatea instrumentelor de măsură folosite şi de modul cum sunt acestea aplicate. – presupune o determinare obiectivă prin surprinderea riguroasă a unor achiziţii şi nu implică emiterea unor judecăţi de valoare. Aprecierea sau evaluarea propriu-zisă constituie procesul de judecată de valoare a rezultatelor constatate, prin compararea acestora cu scopurile urmărite . – presupune şi semnificaţia unui rezultat observabil sau măsurabil într-un cadru de referinţă axiologic. Decizia – reprezintă operaţia de evaluare care asigură prelungirea aprecierii într-o notă şcolară, caracterizare, hotărâre, recomandare,etc. cu valoare de prognoză pedagogică. – se realizează în raport cu anumite criterii pedagogice, spre exemplu : a) potenţialul elevului, valorificat la maximum ; b) creşterea calitativă a activităţii didactice ; c) prin anticiparea corect-pozitivă, prin metamorfoza diagnozei în prognoză d) îndrumarea evaluatului prin termeni manageriali.           FUNCTII ALE EVALUARII   In cadrul sistemului de invatamant evaluarea are urmatoarele functii:   Functii de constatare si diagnosticare a performantelor obtinute de elevi, explicate prin factorii si conditiile care au dus la succesul sau insuccesul scolar (factori psihologici, de natura pedagogica, sociala, factori stresanti)   Functii de reglare si perfectionare continuaa metodologiei instruirii pe baza informatiilor obtinute din explicarea factorilor si a conditiilor ce au determinat rezultatele la invatatura.Aceasta functie se realizeaza prin feed-back   Functia de informare a parintilorelevilor si a societatii cu privire la rezultatele si evolutia pregatirii elevilor in scoala pt integrarea lor socio-profesionala   Functia motivationala, de stimulare a interesului pentru invatatura, autocunoastere si autoapreciere corecta, in raport cu obiectivele invatarii scolare   Functia de predictie (prognostica) si de decizie privind desfasurarea in viitor a activitatii instructiv-educative in scopul ameliorarii ei pe baza cunoasterii cauzelor ineficientei   Functii de selectionare si clasificare a elevilor in raport cu rezultatele scolare obtinute   Functia formativ–educativa, de ameliorare a metodelor de invatare folosite de elevi, de stimulare si optimizare a invatarii si de consolidare a competentelor scolare   Functia de perfectionare si inovarea intregului sistem scolar   FORME DE EVALUARE    Dupa modul de integrare a verificarii si evaluarii in procesul de invatamant:   Evaluarea initiala– probe initiale de evaluare, orale sau practice sunt elemente pe baza carora se alcatuieste programul de instruire de catre profesor(se stabileste nivelul de pregatire al elevului la inceputul unei perioade sau etape de lucru, la inceputul unei teme mari, capitol, precum si conditiile in care acesta se poate integra in programul de instruire)   Evaluarea sumativa, cumulativa sau de bilant,se realizeaza la finele unei etape de instruire, la finele studierii unei teme, al unui capitol si, periodic, la sfarsitul semestrelor, al anului scolar, al ciclului de scolarizare prin conceperea unor subiecte cuprinzatoare care sa acopere intreaga arie tematica abordata.   Evaluarea continua (formativa), presupune verificarea permanenta a rezultatelor, pe tot parcursul procesului de instruire, de obicei operandu-se pe secvente mici. Trecerea la secventa urmatoare se realizeaza numai dupa ce se cunoaste modul de desfasurare si eficienta educationala a secventei evaluate, rezultatele obtinute de elevi, prin adoptarea de masuri de ameliorare privind procesul de invatare si performantele unor elevi.   STRATEGII DE EVALUARE   – modalităţile sau tipurile specifice de integrare a operaţiilor de măsurare-apreciere-decizie în activitatea didactică/educativă, integrare realizabilă la diferite intervale de timp scurt, mediu şi lung şi în sensul îndeplinirii unor funcţii pedagogice specifice.   Din punct de vedere al situatiilor de evaluare, putem identifica doua strategii : –  evaluare realizata în circumstante obisnuite, bazata pe observarea activitatii elevilor; –  evaluare   specifica,   realizata   în   conditii   special   create   ce   presupune elaborarea   si  aplicarea  unor  probe,  partenerii  angajati  în  proces  fiind constienti de importanta demersurilor de verificare si apreciere întreprinse;   Dupa accentul pus pe proces sau pe sistem: –  evaluarea de proces– se refera la performantele elevilor; –  evaluarea de sistem – accentul se pune pe sistemul în care se desfasoara procesul de învatamânt   Dupa functia dominanta îndeplinita, putem identifica doua strategii: – evaluare  diagnostica se  realizeaza  o  diagnoza  descriptiva  ce  consta  în localizarea lacunelor si erorilor în cunostinte si abilitati dar si a “punctelor forte” si o diagnoza  etiologica  care  releva  cauzele  care  au  generat  neajunsurile constatate); – evaluare predictiva prin care se urmareste  prognozarea gradului în care elevii vor putea sa raspunda pe viitor unui program de instruire;   Dupa  modul în care  se integreaza în desfasurarea procesului didactic, putem identifica trei strategii: – evaluare  initiala,  realizata  la  începutul  demersurilor  instructiv-educative, pentru a stabili nivelul la care se situeaza elevii; – evaluare formativa, care însotete întregul parcurs didactic, organizând verificari sistematice în rândul tuturor elevilor din toata materia; – evaluarea sumativa, care se realizeaza de obicei, la sfâritul unei perioade mai lungi de instruire;   Dupa autorul care efectueaza evaluarea, putem identifica trei strategii: – evaluare interna, întreprinsa de aceeasi persoana/institutie care este direct implicata  si a condus activitatea de învatare (de exemplu, învatatorul sau profesorul clasei); – evaluarea externa, realizata de o alta persoana/institutie, alta decât cea care a asigurat derularea predarii si învatarii; – autoevaluare, efectuata de subiectul însusi asupra propriului progres;      Nu este mai putin importanta nici departajarea ce se face între: – evaluarea preponderent pedagogica, vizând în esenta ceea ce subiectii au asimilat, ceea ce stiu sa faca si ce capacitati si trasaturi si-au format; – evaluarea  preponderent  psihologica,  privind  functiile  psihice  implicate  în activitatea   de   învatare.   Evaluarile   psihologice   vizeaza   aptitudinea subiectului de a învata, adica ceea ce poate sa faca;   Dupa obiectul evaluarii: – evaluarea procesului de învatare (atât a achizitiilor cât  si a procesului în sine); – evaluarea performantelor (realizate individual, în grup sau de catre grup); – evaluarea a ceea ce s-a învatat în scoala sau a ceea ce s-a învatat în afara scolii;   Dupa domeniu: – evaluarea în domeniul psihomotor (capacitati, aptitudini, deprinderi); –  evaluarea în domeniul socio-afectiv ( atitudini); – evaluarea în domeniul cognitiv (cunostinte);   Dupa modul în care pot sau nu pot fi cuantificate rezultatele – evaluare cantitativa – rezulatele sunt cuanti-ficabile în functie de un punctaj; – evaluare calitativa – la care rezultatele nu pot fi masurate prin cuantificare;   Evaluarea iniţială (predictiva) – se efectuează la începutul unui program de instruire. – permite să se prevadă şansele de succes ale programului. – profesorul poate să verifice punctele forte şi punctele slabe ale elevilor – poate apoi alege modul cel mai adecvat de predare a noului conţinut, dar şi de a gândi modalităţi de instruire diferenţiată. – poate fi desfăşurată nu numai la începutul anului, ci şi la mijlocul sau sfârşitul lui, atât înaintea unei teme, cât şi în orice moment al ei – utilă pentru refacerea sau remedierea unei stări de fapt, pentru aplicarea unui scurt program de recuperare sau de refacere a noţiunilor fundamentale ce vor fi implicate în susţinerea învăţării următoare, pentru a omogeniza, într-un fel, fondul de cunoştinţe şi abilităţi indispensabile unui nou proces. Evaluarea continuă( formativă sau de progres) – pe tot parcursul desfăşurării procesului de învăţământ. – probe sau teste de diagnoză, formative şi de progres, adecvate, administrate la sfârşitul fiecărei unităţi parcurse -> se poate determina dacă fiecare elev a ajuns să-şi însuşească materia corespunzătoare – furnizeaza profesorului şi elevului un feed-back despre gradul de stăpânire a materiei şi despre dificultăţile întâmpinate sau cu alte cuvinte, unde se situează rezultatele parţiale faţă de cele finale proiectate – poate duce la reluarea explicaţiei, la modificarea unor elemente ale demersului didactic sau la organizarea unor programe de recuperare – funcţie de diagnosticare şi ameliorare a procesului instructiv-educativ (se constituie astfel într-un mijloc de prevenire a situaţiilor de eşec şcolar) – nu vizează sancţionarea rezultatelor slabe ale elevilor, ci evidenţierea rezultatelor bune, oricât de mici ar fi progresele înregistrate – este o evaluare centrată pe procese, destinată rectificării, reajustării şi adaptării acestora, ameliorării şi optimizării, reglării şi autoreglării învăţării şi predării. Evaluarea sumativă ( periodică sau finală) – o evaluare de bilanţ al instruirii(la sfârşitul parcurgerii unui ansamblu de sarcini de învăţare ce constituie un tot unitar, corespunzător, de exemplu unei programe, unei părţi mai mari din programă) sau indică rezultatele obţinute la sfârşitul unei perioade de învăţare- semestru, an şcolar, ciclu de studii, stadiu de ucenicie. – evidenţiază finalul, efectul terminal rezultat de pe urma învăţării parcurse şi nu cum s-a ajuns la acest produs – funcţie de constatare a rezultatelor şi de clasificare a elevilor- nu mai oferă ameliorarea în timp a rezultatelor şcolare ale elevului – se desfasoara intr-o perioadă compactă de trei săptămâni la sfârşitul fiecărui semestru – se vor realiza recapitulări, sistemmatizări ale materiei, care vor permite elevului să se concentreze asupra aspectelor esenţiale ale conţinuturilor parcurse, asupra conceptelor-cheie şi a exerciţiilor obligatorii, pregătindu-se astfel pentru probele de evaluare sumativă care urmează recapitulării – este utilizată pentru a furniza informaţii de tip bilanţ, în vederea: • diagnosticării într-o formă globală, a realizării obiectivelor generale (sau terminale) ale unei programe (sau părţi ale programei), a rezultatelor înregistrate de elevi la sfârşitul unei perioade de învăţare în raport cu aşteptările sau obiectivele fixate iniţial • certificării sau recunoaşterii atingerii unui nivel de pregătire, îndeplinirii unei învăţări pănă la sfârşit, dobândirii unor competenţe • adoptării unei decizii legate de promovarea/nepromovarea, acceptarea/respingerea, acordarea unei diplome, etc. • stabilirii unei diferenţieri sau ierarhizări (clasificări) intre elevi • confirmării infirmării eficienţei prestaţiei profesorilor, a unor strategii utilizate, a valorii unor programe, manuale şcolare şi suporturi didactice – se încheie cu atribuirea unei note sau a unui calificativ, ori a unui certificat, diplome. METODE DE EVALUARE = cale prin care profesorul oferă elevilor posibilitatea de a demonstra nivelul de stăpânire a cunoştinţelor, de formare a diferitelor capacităţi testate prin utilizarea unei diversităţi de instrumente adecvate obiectivului de evaluare propus. 1. Metodele tradiţionale • Probele orale • Probele scrise • Probele practice 2. Metode complementare • observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor • referatul • investigaţia • proiectul • portofoliul • autoevaluarea. Metodele tradiţionale Verificarea orala = conversatie(individuala, frontala sau combinata) prin care profesorul urmareste identificarea cantitatii si calitatii instructiei. – avantaje – comunicare deplina intre profesor si clasa de elevi – feed-back-ul este mult mai rapid – favorizeaza dezvoltarea capacitatilor de exprimare ale elevilor – dezavantaje – obiectivitatea ascultarii orale poate fi periclitata de interventiile unor variabile: starea de moment a educatorului, gradul diferit de dificultate a intrebarilor puse, starea psihica a evaluatilor etc. – nu toti elevii pot fi verificati, ascultarea fiind realizata prin sondaj. Verificarea scrisa – apeleaza la anumite suporturi scrise, concretizate in lucrari de control sau teze. – elevii isi prezinta achizitiile educatiei fara interventia profesorului – posibilitatea verificarii unui numar relativ mare de elevi intr-un interval de timp – raportarea rezultatelor la un criteriu unic de validare – avantajarea unor elevi timizi sau care se exprima defectuos pe cale orala – implica feed-back mai slab, in sensul ca unele erori sau neimpliniri nu pot fi eliminate operativ, prin interventia profesorului Probele practice- presupun aplicarea cunostintelor teoretice insusite precum si deprinderilor si priceperilor anterior formate. Metode complementare(moderne de evaluare) Observarea sistematică a comportamentului elevilor în timpul activităţii didactice furnizează profesorului o serie de informaţii utile, diverse şi complete, greu de obţinut astfel prin intermediul metodelor de evaluare tradiţionale. – prof. foloseste: – fişa de evaluare (calitativă) – scara de clasificare – lista de control/verificare Fişa de evaluare – date factuale despre evenimentele cele mai importante pe care profesorul le identifică în comportamentul sau în modul de acţinue al elevilor săi (fapte remarcabile, probleme comportamentale, evidenţierea unor aptitudini deosebite într-un domeniu sau altul) – interpretările profesorului asupra celor întâmplate, permiţându-i acestuia să surprindă modelul comportamental al elevilor săi. Scara de clasificare – însumează un set de caracteristici (comportamente) ce trebuie supuse evaluării, însoţit de un anumit tip de scară, de obicei scara Likert – elevului îi sunt prezentate un număr de enunţuri în raport de care aceasta trebuie să manifeste acordul sau dezacordul, discriminând între 5 trepte : – puternic acord – acord – indecis (neutru) – dezacord – puternic dezacord Lista de control/ verificare- prin intermediul ei doar se constată prezenţa sau absenţa unei caracteristici, comportamente etc. fără a emite o judecată de valoare oricât de simplă. – in listele de control se recomandă : – completarea informaţiilor asupra comportamentului elevului în timpul activităţilor didactice – aplicarea lor numind cazul copiilor cu dificultăţi de învăţare Referatul- permite o apreciere nunanţată a învăţării şi identificarea unor elemente de performanţă individuală a elevului, care îşi au originea în motivaţia lui pentru activitatea desfăşurată. – două tipuri de referate : a. referat de investigaţie ştiinţifică, bazată pe descrierea demersului unei activităţi desfăşurate în clasă şi pe analiza rezultatelor obţinute b. referat bibliografic, bazat pe informarea documentară, bibliografică. Investigaţia oferă posibilitatea elevului de a aplica în mod creativ cunoştinţele însuşite în situaţii noi şi variate, pe parcursul unei ore sau a unei succesiuni de ore de curs. – presupune definirea unei sarcini de lucru cu instrucţiuni precise, înţelegerea acesteia de către elevi înainte de a trece la rezolvarea propriu-zisă, prin care elevul demonstrează şi exersează totodată, o gamă largă de cunoştinţe şi capacităţi în contexte variate. – se poate formula şi sub forma unor teme pentru acasă, dar definitivarea se va face în clasă, prin comentarea concluziilor. – presupune parcurgerea cel puţin a următorilor paşi : · enunţarea sarcinii de lucru (de către profesor) · identificarea modalităţilor prin care se pot obţine datele/informaţiile necesare (de către elev, dar şi cu îndrumarea profesorului) · strângerea datelor/informaţiilor (de către elev) · stabilirea strategiei de utilizare a datelor/informaţiilor ( de către elev cu îndrumarea profesorului) · scrierea unui raport privind rezultatele investigaţiei (de către elev) – pune în valoare : • creativitatea şi iniţiativa • cooperarea şi participarea la lucru în echipă • constanţa şi concentrarea atenţiei • perseverenţa • flexibilitatea gândirii şi deschiderea către noi idei – trebuie adaptată vârstei elevului şi experienţei lor intelectuale  

Strategii didactice utilizate in procesul de predare-invatare-evaluare   • Strategia didactica =sistem complex si coerent de mijloace, metode, materiale si alte resurse educationale care vizeaza atingerea unor obiective. • - este conceputa ca un scenariu didactic complex, în care sunt implicati actorii predarii - învatarii, conditiile realizarii, obiectivele si metodele vizate. • - prefigureaza traseul metodic cel mai potrivit, cel mai logic si mai eficient pentru abordarea unei situatii concrete de predare si învatare( astfel se pot preveni erorile, riscurile si evenimentele nedorite din activitatea didactica).                                                              Componente ale strategiei didactice:   • sistemul formelor de organizare si desfasurare a activitatii educationale,   • sistemul metodologic respectiv sistemul metodelor si procedeelor didactice,   • sistemul mijloacelor de învatamânt, respectiv a resurselor utilizate,   • sistemul obiectivelor operationale.                                                   Tipuri de strategii didactice:   • strategii inductive, al caror demers didactic este de la particular la general; • strategii deductive( invers faţă de cele inductive) : general -> particular,legi sau principii-> concretizarea lor în exemple; • strategii analogice - predarea şi învăţarea se desfăşoară cu ajutorul modelelor; • strategii transductive cum sunt explicaţiile prin metafore; • strategii mixte: inductiv-deductive şi deductiv-inductive; • strategii algoritmice: explicativ-demonstrative, intuitive, expozitive, imitative, programate şi algoritmice propriu-zise; • strategii euristice - de elaborare a cunoştinţelor prin efort propriu de gândire, folosind problematizarea, descoperirea, modelarea, formularea de ipoteze, dialogul euristic, experimentul de investigare, asaltul de idei, având ca efect stimularea creativităţii.   • Strategia nu se confunda cu metoda sau cu metodologia didactica. Metoda vizeaza o activitate de predare-învatare-evaluare. Strategia vizeaza procesul de instruire în ansamblu si nu o secventa de instruire.                             1.Metode de invatare   • Metoda didactică se referă la drumul sau calea de urmat în activitatea comună a profesorului si elevilor, în vederea realizării obiectivelor instruirii.                                               Clasificarea metodelor de învățământ     • dupa criteriul istoric: • metode clasice, tradiționale; • metode moderne ; • dupa scopul didactic urmarit: • metode de comunicare de cunoștințe; • metode de fixare și consolidare; • metode de verificare și apreciere a rezultatelor. • dupa gradul de participare a elevilor la activitatea didactica:   • metode expositive(centrate pe profesor); • metode active(centrate pe elev);   continuarea o descarcati de aici.....  

Predare – invatare – evaluare   Predarea – componenta a procesului de invatamant   1. Concept – predarea este activitatea de a-l invata pe altul – interactiunea – cadru didactic – elev la care se adauga si pregatirea cadrului didactic pentru lectie – activitatea cu caracter multidimensional, intrucat presupune : – comunicare pedagogica, programare didactica, tehnologia elaborarii lectiei, elaborarea materialelor didactic, evaluarea rezultatelor   Definitia completa a predarii : Predarea este activitatea programata si realizata de cadrul didactic a carei functie esentiala este comunicarea de elemente ale cunoasterii, continute in programa scoala, concomitent cu dirijarea invatarii in vederea realizarii finalitatilor. Predarea trebuie vazuta intotdeauna ca actul de transmitere /comunicare de continuturi dar si invatarea altora (copil/elev).   2. Raportul predare-invatare-evaluare 1. Predarea conduce inevitabil la instruire intrucat, pe langa transmiterea de continuturi, se realizeaza prin invatarea altora – predarea nu trebuie se se confunde cu metodele de predare (metodologia) – predarea asigura transformarea cunoasterii, adica, convertirea informatiei in formatie – predarea se interconditioneaza cu invatarea si evaluarea, intrucat predarea trebuie sa asigure invatarea, dar si organizarea si reglarea demersului didactic (evaluarea demersului didactic); – predarea trebuie vazuta din perspectiva finalitatilor curriculare (scopuri, obiective, continuturi) – predarea se realizeaza din perspectiva obiectivelor operationale iar acestea din urma creeaza cadrul privind sarcina de invatare, sarcina ce este criteriul in cadrul evaluarii; – predarea realizata in functie de invatare a altora si din perspectiva reglatorie trebuie sa fie utila, adica, sa corespunda nevoilor, trebuintelor, cerintelor copiilor care invata.   3. Strategii didactice Strategia este un ansamblu structurat existent intre metodologie si mijloacele de invatamant, intr-un context oferit de organizarea clasei de elevi (frontal, grupal, individual) – strategia mai poate fi gandita din perspectiva cuplului sarcina de invatare + conditiile de invatare – strategia didactica poate fi grupata in : strategia de predare, strategie de invatare si strategii de evaluare – strategia de invatare-predare, conduc la strategii de instruire   Clasificarea strategiilor de predare adica, a modului in care organizeaza si conduce cadrul didactic transmiterea de continuturi dar si invatarea altora 1. Strategii in functie de forma de rationament pe care se bazeaza    a) strategii inductive, adica, cele strategii in care elevul este pus in situatia de a percepe fapte concrete, ca apoi sa ajunga la generalitati – inductivul pleaca de la concret pentru a se ajunge la abstract (de la clasa pregatitoare la clasa a II-a) b) strategii deductive – sunt acele strategii in care elevul pleaca de la abstract (rationamente, judecati, definitii, concepte) pentru a se ajunge la aspectele concrete de detaliu din cadrul abordarii c) strategii analoage – adica abordarea realitatii pronind de la analogii(asemanari) si modelari. d) strategii transductive, adica, translatam, mutam idei de aceeasi valoare dintr-o parte in alta fara sa aduca elemente de actualitate (noi).   2. Strategii in functie de gradul de invatare a elevilor (altora)   a) strategii algoritmice – sunt prescrise, adica, programarea si dirijarea stricta a invatarii altora b) strategii nealgortmice, adica, neprescrise, nu exista dirijare sau ea este redusa la minimum Din aceasta perspectiva a structurii nealgoritmice avem : – strategii euristice, adica, strategii bazate pe cautare si descoperire, dar sub influenta cadrului didactic (semidirijare) – strategii creative – elevul actioneaza fara interventia cadrului didactic (nota bene : nu orice lectie permite abordari creative) – strategii mixte   4. Strategii de predare  Defineste : – stilul este omul – stilul este expresia personalitatii fiecarui om – stilul este obiectivizarea personalitatii cadrului didactic intr-un context didactic actional – stilul este maniera specifica particulara in care cadrul didactic proiecteaza, organizeaza si desfasoara activitatea didactica   Categorii de stiluri : a) individuale – adica, stilul care tine de identitatea cadrului didactic b) strategii grupale, care reprezinta caracteristicile unor stiluri pe care le gasim la un grup de cadre didactice c) categorii si stiluri generalizate – caracteristicile se gasesc la marea majoritate a cadrelor didactice   Tipologii de stiluri de predare : a) stiluri normative – cadru didactic respecta cerintele si normele instituiei scolare din care face parte b) stiluri idiografic – adica, stilul bazat, centrat pe elevul instituiei scoalare respective, prin extrapolare (acest stil de predare tine de factorii psihici, de procesele psihice, de personalitatea copiilor) c) stilul intermediar, adica, stilul care impaca si cerintele instituiei si factura psihica a elevilor Din perspectiva comportamentala stilurile de predare pot fi structurate in : a) stil democratic – cadrul didactic se consulta cu elevii b) stil autoritar – cadrul didactic se impune prin rigiare stiintifica si prin disciplina in fata elevilor c) stil laissez-faire ( se citeste lezefer) – cadrul didactic e dispus la cerintele elevului

nu am nici un fisier codat. stai sa ma uit si-l incarc din nou

STRATEGII DIDACTICE   Strategia didactica = sistem complex si coerent de mijloace, metode, materiale si alte resurse                                   educationale care vizeaza atingerea unor obiective.                               - ocupa un loc central în cadrul activitatii didactice, deoarece proiectarea si organizarea lectiei se realizeaza în functie de decizia strategica a profesorului.                               - este conceputa ca un  scenariu didactic complex, în care sunt implicati actorii predarii - învatarii, conditiile realizarii, obiectivele   si metodele vizate.                               -  prefigureaza traseul metodic cel mai potrivit, cel mai logic si mai eficient pentru abordarea unei situatii concrete de predare si învatare( astfel se pot preveni erorile, riscurile si evenimentele nedorite din activitatea didactica).   Componente ale strategiei didactice: sistemul formelor de organizare si desfasurare a activitatii educationale, sistemul metodologic respectiv sistemul metodelor  si procedeelor didactice, sistemul mijloacelor de învatamânt, respectiv a resurselor utilizate, sistemul obiectivelor operationale.   Caracteristici ale strategiei didactice: implica pe cel care învata în situatii specifice de învatare; rationalizeaza si aduce continutul instruirii la nivelul/dupa particularitatile psihoindividuale creeaza premise pentru manifestarea optima a interactiunilor dintre celelalte componente ale procesului de instruire presupune combinarea contextuala, originala, unica, uneori, a elementelor procesului instructiv-educativ. Tipuri de strategii didactice:   strategii inductive, al caror demers didactic este de la particular la general; strategii deductive( invers faţă de cele inductive) : general -> particular,legi sau  principii-> concretizarea lor în exemple; strategii analogice - predarea şi învăţarea se desfăşoară cu ajutorul modelelor;        4. strategii transductive cum sunt explicaţiile prin metafore;                    5. strategii mixte: inductiv-deductive şi deductiv-inductive;        6. strategii algoritmice: explicativ-demonstrative, intuitive, expozitive, imitative, programate şi algoritmice propriu-zise;        7. strategii euristice  - de elaborare a cunoştinţelor prin efort propriu de gândire, folosind problematizarea, descoperirea, modelarea, formularea de ipoteze, dialogul euristic, experimentul de investigare, asaltul de idei, având ca efect stimularea creativităţii.   Strategiile didactice sunt realizate cu ajutorul metodelor de predare şi învăţare( informative şi activ-participative, de studiu individual, de verificare si evaluare). Strategia nu se confunda cu metoda sau cu metodologia didactica. Metoda vizeaza o activitate de predare-învatare-evaluare. Strategia vizeaza procesul de instruire în ansamblu si nu o secventa de instruire.     METODE DE INVATAMANT   = acele cai prin care elevii ajung, in procesul de invatamant, sub coordonarea educatorilor, la dobandirea de cunostinte, deprinderi, la dezvoltarea capacitatilor intelectuale si la valorificarea aptitudinilor specifice. Metoda - un plan de actiune, o succesiune de operatii realizate in vederea atingerii unui scop               - un instrument de lucru in activitatea de cunoastere si de formare a abilitatilor               - este o tehnica de care profesorul si elevii se folosesc pentru efectuarea actiunii de predare-invatare; ea asigura realizarea in practica a unei activitati proiectate mintal, conform unei strategii didactice.     Functii ale metodelor de invatamant: cognitiva - de dirijare a cunoasterii in scopul insusirii unor cunostinte; normativa - aspecte metodologice, respectiv, modul cum sa predea profesorul si cum sa invete elevul; motivationala - de stimulare a interesului cognitiv, de sustinere a procesului de invatare; formativ-educativ-compensatorie- de exersare, antrenare si dezvoltare a proceselor psihice.   Caracteristici ale metodelor didactice: 1. sunt demersuri teoretico-actionale executive   de predare- învatare care asigura derularea  si finalizarea eficienta a procesului instructiv- educativ 2. sunt in acelasi timp demersuri investigative (de cunoastere stiintifica), de documentare si experimental-aplicative contribuind la dezvoltarea teoriei si practicii pedagogice 3. cuprind si dinamizeaza elemente pedagogice teoretice  4. se  elaboreaza  si implementeaza corelat  cu:                                     #gradul si profilul învatamântului                                     # cu specificul disciplinei de învatamânt                                     # cu natura  si specificul activitatilor didactice                                     #cu nivelul de pregatire al celor care învata 5. se elaboreaza  si se aplica în strânsa legatura cu celelalte componente ale procesului de învatamânt 6. se elaboreaza  si se aplica în functie de particularitatile de vârsta si individuale ale agentilor actului pedagogic; 7. contribuie la realizarea obiectivelor didactice 8. au  caracter dinamic (elimina "uzurile morale" si adopta noul, sunt deschise perfectionarilor) 9. contribuie la realizarea eficienta a predarii-învatarii(unele servesc în mai mare masura  muncii profesorului , în  predare; altele servesc mai ales   elevului, învatarii) 10. sunt eficiente daca profesorul le combina si foloseste adecvat si creator.   Clasificari ale metodelor de invatamant:      1. din punct de vedere istoric: a) met. clasice sau traditionale - expunerea                                                  -  conversatia                                                  - exercitiul                                                  - demonstratia b) met. de data mai recenta sau moderne - problematizarea                                                                   -  expunerea insotita de mijloace tehnice                                                                   -  modelarea                                                                   -  algoritmizarea                                                                   - instruirea programata   2. in functie de modalitatea principala de prezenlare a cunostintelor: a) met. verbale - bazate pe cuvantul scris sau rostit; b) met. intuitive - bazate pe observarea directa, concret-senzoriala a obiectelor si fenomenelor realitatii sau a substitutelor acestora; sau: a) met. de comunicarc orala:               - metode expozitive - povestirea                                                - expunerea                                                -  prelegerea                                                -  explicatia                                                - descrierea               - metode interogative - conversatia euristica;               - metode care presupun discutii si dezbateri – problematizarea                                                                                      - brainstorming-ul; b) met. bazate pe contactul cu realitatea- demonstratia, modelarea, experimentul 3. dupa gradul de angajare a elevilor la lectie: a) met. expozitive sau pasive-pun accent pe memoria reproductiva si ascultarea pasiva; b) met. activ-participative - favorizeaza activitatea de explorare personala si interactiunea cu ceilalti colegi   4.  dupa forma de organizare a muncii: a) met. individuale - adresate fiecarui elev in parte ; b) met. de predare-invatare in grupuri de elevi (omogene sau eterogene); c) met. frontale - aplicate in activitatile cu intregul efectiv al clasei; d) metode combinate - alternari/imbinari intre variantele de mai sus   5. dupa functia didactica principala: a) metode de predare si comunicare; b) metode de fixare si consolidare; c) metode de verificare si apreciere a rezultatelor activitatii scolare   6. in functie de axa invatare -> prin receptare (invatare mecanica) – prin invatare prin descoperire (invatare constienta): a) metode bazate pe invatarea prin receptare – expunerea                                                                        - demonstratia cu caracter expozitiv  b) metode care apartin preponderent descoperirii dirijate: - conversatia euristica -  observatia dirijata - instruirea programata -  studiul de caz etc.  c) metode de descoperire propriu-zisa - observarea independenta                                                               - exercitiul euristic                                                               - rezolvarea de probleme                                                              -  brainstorming-ul etc.     Principalele metode de invatamant:   1. Expunerea didactica 2. Conversatia didactica     2.1. Conversatia euristica      2.2. Conversatia examinatoare (catehetica)      2.3. Conversatia in actualitate 3. Metoda demonstratiei       3.1. Demonstratia cu obiecte       3.2. Demonstratia cu actiuni       3.3. Demonstratia cu substitute       3.4. Demonstratia combinata       3.5. Demonstratia cu mijloace tehnice 4. Metoda observarii 5. Lucrul cu manualul 6. Metoda exercitiului 7. Algoritmizarea 8. Modelarea didactica 9. Problematizarea 10. Instruirea programata 11. Studiul de caz 12. Metodele de simulare 13. Invatarea prin descoperire         1.Expunerea didactica   #consta din prezentarea verbala monologata a unui volum de informatie, de catre educator catre educati, in concordanta cu prevederile programei si cu cerintele didactice ale comunicarii #metoda de predare traditionala, verbala, expozitiva #poate imbraca mai multe variante(in functie de varsta elevilor si de experienta lor de viata):                          -povestirea - prezentarea informatiei sub forma descriptiva sau narativa, respectand ordonarea in timp sau in spatiu a obiectelor, fenomenelor, evenimentelor.                         -explicatia - forma de expunere in care predomina argumentarea rationala, facandu-si loc deja problemele de lamurit, teoremele, regulile, legile stiintifice.                         -prelegerea scolara - forma de expunere in cadrul careia informatia este prezentata ca o succesiune de idei, teorii, interpretari de fapte separate, in scopul unificarii lor intr-un tot. #are un rol important deoarece pe de o parte, scurteaza timpul insusirii de catre elevi a culturii multimilenare a omenirii, ceea ce prin metode bazate pe descoperire ar fi mult mai dificil; pe de alta parte, ea constituie o ocazie permanenta pentru educator de a oferi educatului un model de ordonare, inchegare, argumentare, sistematizare a informatiei din diverse domenii. #trebuie sa respecte un minimum de cerinte:                  - continuturile prezentate - autentice si convingatoare, ceea ce implica pregatirea anticipata temeinica a expunerii.                  - sa fie respectate limitele si obiectivele programei: nici prezentarea simplista a continuturilor, nici incarcarea excesiva cu elemente care nu au legatura cu lectia, nu sunt procedee normale.                  -  volumul de informatie sa fie rezonabil, in raport cu varsta si cu experienta de invatare a copiilor.                  - stringenta logica si succesiune logica : expunerea sa aiba o idee centrala, din care decurg cateva idei principale; la randul lor, acestea trebuie sa fie explicate si sustinute prin idei de amanunt si exemple, respectiv ideile sa decurga unele din altele.                  - exemplele ilustrative sa fie doar in cantitate suficienta                  - in cazul povestirii,o cerinta aparte - caracterul plastic, emotional, sugestiv al expunerii, aceasta fiind sprijinita chiar pe elemente dramatice, mimica, gestica.                 - exprimarea : limbaj si stilul adecvat nivelului auditoriului ; claritate logica si corectitudine gramaticala.                 - mentinerea unui ritm optim (aproximativ 60-70 cuvinte pe minut)     2. Conversatia didactica    #consta in valorificarea didactica a intrebarilor si raspunsurilor (metoda verbala, ca si expunerea, dar mai activa decat aceasta) A. Conversafia euristica #conceputa astfel incat sa conduca la “descoperirea" a ceva nou pentru elev. #consta in serii legate de intrebari si raspunsuri, la finele carora sa rezulte, ca o concluzie, adevarul sau noutatea pentru elevul antrenat in procesul invatarii. #intrebarile si raspunsurile se incheaga in serii compacte, fiecare noua intrebare avandu-si germenele sau punctul de plecare in raspunsul anterior #conditionata de experienta de cunoastere de pana atunci a elevului, care sa-i permita sa dea raspuns la intrebarile ce i se pun B. Conversatia examinatoare (catehetica) #are ca functie principala constatarea nivelului la care se afla cunostintele elevului la un moment dat. #se deosebeste de cea euristica - nu mai este obligatorie constituirea in sisteme sau serii ale intrebarilor si raspunsurilor(fiecare intrebare impreuna cu raspunsul sau alcatuiesc un microunivers de sine-statator in raport cu celelalte intrebari si raspunsuri). #trebuie sa tina cont de cateva cerinte privind calitatile intrebarilor, pe de o parte, si ale raspunsurilor, pe de alta.                Calitatile ale intrebarilor:  a) sa fie formulate corect, atat sub aspect gramatical, cat si logic; b) sa fie precise; c) intrebarea sa aiba concizie convenabila si sa se refere la un continut limitat. d) intrebarile sa fie de o varietate suficienta: *intrebari care pretind date, nume, definitii;                                                                         * intrebari care pretind explicatii;                                                                           *intrebari care exprima situatii problematice e) intrebarea sa fie asociata de fiecare data cu timpul de gandire pe care il necesita, in functie de dificultatea ei. f) pe timpul formularii raspunsului, nu se intervine decat in cazul cand elevul comite ,,din start" confuzii grosolane.  g) nu sunt profitabile si nici indicate intrebarile care cer raspunsuri mono-silabice si nici cele care cuprind sugerarea raspunsului  h) mai intai se formuleaza intrebarea si se adreseaza intregii clase, iar numai dupa expirarea timpului aproximativ de gandire este numit cel care trebuie sa raspunda. i) nu sunt indicate intrebarile voit eronate                   Calitatile raspunsului:  a) sa aiba intotdeauna corectitudinea gramaticala si logica necesara, indiferent de materia scolara in cadrul careia se formuleaza.  b) raspunsul sa acopere intreaga sfera a intrebarii. c) raspunsul sa vizeze cu precizie continutul esential al intrebarii, avand in acelasi timp concizia cea mai convenabila.  d) pentru clasele mici - raspunsul sa fie prezentat intr-o propozitie sau fraza incheiata.  e) elevul sa fie indrumat sa evite formularile fragmentare, sacadate, eventual insotite de elemente care “paraziteaza" si uratesc vorbirea   C. Conversatia in actualitate #cerinte pt. elevi: pot fi antrenati in dezbatere numai cand dispun: (a) de informatia implicata in problema (b) de metoda necesara investigarii in sfera dezbaterii (c) de capacitatea de a intelege punctele de vedere ale celorlalti. #cerinte pt. profesori :  (a) sa fi creat climatul socio-afectiv necesar, bazat cu prioritate pe coeziunea grupului; (b) sa organizeze grupul de dezbatere in numar rezonabil (15-20), pentru a da fiecaruia posibilitatea sa-si exprime parerea; (c) sa se ingrijeasca de cea mai buna dispunere in spatiu a grupului; (d)  sa evite pe cat posibil sa-si impuna propria parere, asumandu-si doar rolul de moderator; (e) sa se ingrijeasca de o repartizare aproximativa a timpului, pentru tratarea fiecarei probleme cuprinse in dezbatere.   3. Metoda demonstratiei   # metoda de predare - invatare, in cadrul careia mesajul de transmis catre elev se cuprinde intr-un obiect concret, o actiune concrete sau substitutele lor. # forme de demonstratie (in functie de mijlocul pe care se bazeaza fiecare):                    (a) demonstratia cu obiecte in stare naturala;                    (b) demonstratia cu actiuni;                    (c) demonstratia cu substitutele obiectelor, fenomenelor, actiunilor;                    (d) demonstratia de tip combinat;                    (e) demonstratia cu mijloace tehnice.  a. Demonstratia cu obiecte -sursa principala a informatiei elevului consta dintr-un obiect natural (roci, seminte, plante, substante chimice) pe cat este posibil incadrate in contextul lor de existenta (de pilda, plantele sau unele animale de laborator). -avantaj -> imprima invatarii o nota deosebit de convingatoare b. Demonstratia cu actiuni - sursa cunoasterii pentru elev este o actiune pe care educatorul i-o arata, iar tinta de realizat este transformarea actiunii respective intr-o deprindere - cerintele didactice de respectat:                       - asezarea, gruparea, instruirea prealabila a elevilor                       - o exersare prealabila suficienta a actiunii de catre instructor                     - demonstratia sa fie infaptuita efectiv, sa constea din actiune reala, iar nu din “mimare" sau simpla verbalizare.                     - sa se impleteasca in cat mai scurt timp cu exercitiul, adica actiunea sa fie preluata de catre elev                     - sa fie sprijinita pe explicatiile instructorului. c. Demonstratia cu substitute #are o extensie deosebit de mare (substitutele sau materialele confectionate sau preparate mai usor la indemana educatorului) planse harti din diferite domenii fotografii si tablouri materiale tridimensionale #avantajele utilizarii acestei metode: 1. distanta in timp si spatiu nu permite, in multe cazuri,apelul direct la obiectele sau fenomenele concrete; 2. alcatuirea prea complicata a obiectelor si fenomenelor din realitate - prin intermediul substitutelor, se poate simplifica, fie prin vizualizare, fie prin schematizare; 3. imposibilitatea recurgerii la existente naturale 4. substitutele pot sta la dispozitia invatamantului timp nelimitat 5. efort financiar mai mic, in raport cu originalele d. Demonstratia combinata - demonstratia prin experiente                                - demonstratia prin desen didactic Demonstratia prin experiente - combinatia dintre demonstratia cu obiecte si cea cu actiuni. Demonatratia prin desen didactic - efectuarea desenului de catre educator in fata elevilor, acestia din urma desenand in paralel cu el( demonstratie ce combina actiunea cu substitutul) e. Demonstratia cu mijloace tehnice # se sprijina pe mijloacele tehnice: mijloace audio; mijloace video; mijloace audio-vizuale. # avantaje: 1. redau cu mare fidelitate, atat in plan sonor, cat si vizual; 2.  pot surprinde aspecte care pe alta cale ar fi imposibil sau cel putin foarte greu de redat; 3.  gratie diferitelor tehnici de trucaj, pot separa, descompune si reda fenomene insesizabile pe alta cale; 4.  permit reluarea rapida, ori de cate ori este nevoie, asadar evita consumul stanjenitor de timp; 5. datorita ineditului pe care il contin si chiar aspectul lui estetic pe care il implica, ele sunt mai atractive pentru elevi si mai productive. # cerinte: - organizarea speciala a spatiului in care se fac demonstratiile de acest fel (perdele opace, pupitre etc.);                   - alegerea judicioasa a momentului utilizarii demonstratiilor de acest fel, pentru a nu ,,bruia" activitatea elevului;                  - pregatirea speciala a educatorului pentru utilizarea si pentru intretinerea in stare functionala a dispozitivelor, materialelor, aparaturii cuprinse in acest demers.     4. Metoda observarii   # consta in urmarirea sistematica de catre elev a obiectelor si fenomenelor ce constituie continutul invatarii, in scopul surprinderii insusirilor semnificative ale acestora. # metoda de invatare prin cercetare si descoperire # functie formativa # presupune parcurgerea catorva etape:-organizarea observarii                                                                -observarea propriu-zisa                                                                - prelucrarea datelor culese                                                                - valorificarea observarii       5. Lucrul cu manualul   # metoda de invatamant bazata pe citirea din manual si explicarea, in clasa, sub indrumarea stricta a educatorului. # are o desfasurare specifica, pornind de la lectura integrala, continuand cu analiza pe parti sau aspecte si incheind cu incercarea de redare a intregului si aplicatiile aferente.   6. Metoda exercitiului # consta in executarea repetata si constienta a unei actiuni in vederea insusirii practice a unui model dat de actiune sau a imbunatatini unei performante # nu se limiteaza doar la formarea deprinderilor, vizeaza in acelasi timp consolidarea unor cunostinte # este compatibila cu orice continut de invatamant # exercitiile pot fi grupate in functie de cel putin doua criterii: dupa forma - exercitii orale                         -  exercitii scrise                         -  exercitii practice b.  dupa scopul si complexitatea lor - exercitii de introducere intr-un model dat sau exercitii introductive ->elevilor li se explica pentru prima oara o activitate, pe care ei o aplica in paralel cu explicatiile profesorului                                                             - exercitii de insusire sau consolidare a modelului dat, denumite si exercitii de baza -> elevul reia in intregime si in chip repetat, actiunea ce i s-a explicat                                                             -  exercitii de legare a cunostintelor si deprinderilor mai vechi cu cele noi,  numite si exercitii paralele, avand scopul de a integra deprinderile in sisteme din ce in ce mai largi                                                            - exercitii de creatie sau euristice # cerinte : a. Elevul sa fie constient de scopul exercitiului si sa inteleaga bine modelul actiunii de invatat. b. Exercitiile sa aiba varietate suficienta, altfel riscand sa formam numai partial deprinderea propusa ca scop. c. Exercitiile sa respecte o anumita gradatie de dificultate in aplicarea lor. Deprinderile mai complicate se formeaza prin integrarea succesiva a unor deprinderi mai simple . d. Exercitiile sa aiba, continuitate in timp, altfel putand sa apara lacune, care impiedica elevul sa-si formeze in mod normal deprinderile vizate. e. Exercitiile sa aiba ritm optim si durata optima. f. Exersarea sa fie permanenta insotita de corectura  si de autocorectura   7. Algoritmizarea   # metoda de predare-invatare constand din utilizarea si valorificarea algoritmilor. # algoritmizarea inseamna gasirea de catre profesor a inlantuirii necesare a operatiilor fiecarei activitati de invatat # elevul isi insuseste, pe calea algoritmizarii, cunostintele sau tehnicile de lucru, prin simpla parcurgere a unei cai deja stabilite, pe cand in cadrul invatarii de tip euristic insusirea are loc pe baza propriilor cautari.   8. Modelarea didactica   # metodei de predare-invatare in cadrul careia mesajul ce urmeaza transmis este cuprins intr-un model(modelul reprezinta o reproducere simplificata a unui original, in asa fel incat sa fie pus in evidenta elementul care intereseaza) # poate fi realizata prin mai multe procedee: marire sau reducere la scara a unor reproduceri similare (machete, mulaje) concretizare (redarea figurativa a unor cifre sau grupuri de cifre) abstractizare (redarea prin anumite formule numerice sau literale a unor serii intregi de obiecte, procese, actiuni) analogie (imaginarea unui obiect nou sau aparat, a caror functionare sa fie conceputa prin comparatie cu structura sau utilizarea altui obiect sau aparat existent, asemanator).   # utilizarea modelului implica activizarea elevului   9. Problematizarea   # denumita si predare prin rezolvare de probleme sau, mai precis, predare prin rezolvare productiva de probleme. # o metoda didactica ce consta din punerea in fata elevului a unor dificultati create in mod deliberat in depasirea carora, prin efort propriu. elevul invata ceva nou. # tipuri de situatii problematice : a) cand exista un dezacord intre vechile cunostinte ale elevului si cerintele impuse de rezolvarea unei noi situatii;  b) cand elevul trebuie sa aleaga dintr-un lant sau sistem de cunostinte, chiar incomplete, numai pe cele necesare in rezolvarea unei situatii date, urmand sa completeze datele necunoscute;  c) cand elevul este pus in fata unei contradictii intre modul de rezolvare posibil din punct de vedere teoretic si dificultatea de aplicare a lui in practica; d) cand elevul este solicitat sa sesizeze dinamica miscarii chiar intr-o schema aparent statica e) cand elevului i se cere sa aplice, in conditii noi, cunostintele anterior asimilate. # favorizeaza aspectul formativ al invatamantului (elevul participa efectiv si sustinut si isi dezvolta interesele de cunoastere) # cerinte : existenta unui fond aperceptiv suficient al elevului ; dozarea dificultatilor intr-o anumita gradatie; alegerea celui mai potrivit moment de plasare a problemei in lectie; existenta unui interes real pentru rezolvarea problemei; asigurarea unei relative omogenitati a clasei, la nivelul superior; un efectiv nu prea mare in fiecare clasa de elevi; evitarea supraincarcarii programelor scolare.   10. Instruirea programata   # este o metoda multifunctionala, cuprinzand o inlantuire de algoritmi, dar si de probleme de rezolvat, prezentate preponderent in forma verbala, dar si cu includerea unor aspecte intuitive. # Principiile instruirii programate: 1.Principiul pasilor mici - materia se imparte in fragmente, pana la nivelul de intelegere al copiilor. (marimea acestor pasi poate sa difere in functie de nivelul la care s-ar afla cei care invata). 2. Principiul raspunsului efectiv - potrivit lui, pentru a se putea merge mai departe, nu sunt ingaduite golurile de raspuns sau ,,sariturile".(de regula fiecare raspuns se sprijina pe rezolvarea altora anterioare lui) 3. Principiul confirmarii imediate - dupa fiecare raspuns formulat, elevul sa-l confrunte cu lista sau "cheia" raspunsurilor exacte. (Aceasta confirmare informeaza elevul daca poate sau nu sa continue cu secventa urmatoare) 4. Principiul ritmului individual - fiecarui elev i se poate pune la dispozitie programul de invatat, pe care il parcurge in functie de posibilitatile sale. # tipuri : -programarea ramificata                - programarea combinata # mijloacele utilizate in instruirea programata : fisele programate                                                                            -manualele programate                                                                            - masinile de invatat (calculatoarele- pe langa afisarea programelor pe ecran, realizeaza si conducerea invatarii) #avantaje: posibilitatea sporita de intelegere, prin divizare, a materiei inlaturarea inconvententelor de ritm al invatarii, data fiind individualizarea capatarea treptata a independentei de catre elev, de unde atenuarea macar partiala a efectului lipsei de cadre didactice, sau lipsei asistentei didactice in familia elevului economia de timp.   11. Studiul de caz   # metoda ce consta din confruntarea elevului cu o situatie reala de viata, prin a carei observare, intelegere, interpretare, urmeaza sa realizeze un progres in cunoastere # etape ale studiului de caz: a) alegerea cazului si conturarea principalelor elemente semnificative; b) lansarea cazului, care poate avea loc in mai multe forme, intre care lansarea ca o situatie problematica;  c) procurarea informatiei in legatura cu cazul; d) sistematizarea materialului, prin recurgerea la diverse metode, intre care cele statistice;  e) dezbatere asupra informatiei culese, care poate avea loc prin diverse metode  f) stabilirea concluziilor si valorificarea proprie: un referat, o comunicare, o suita de ipoteze de verificat in viitor, o hotarare de luat. # avantaje : a) situarea elevului chiar in mijlocul realitatii concrete=> intelegerea esentei adevarurilor si retinerea lor durabila, precum si aplicarea in contexte reale; b) caracterul prin excelenta activ al metodei - toti elevii se pot angaja in rezolvarea cazului; c) cultiva spiritul de responsabilitate in grup si capacitatea de initiativa;  d) favorizeaza socializarea elevului si capacitatea de colaborare.   12. Metodele de simulare (jocul de rol)   # metoda jocurilor este prezentata pe doua categorii: de o parte cea a jocurilor didactice sau educative,pe de alta parte categoria jocurilor simulative # jocurile educative au, intr-o masura si intr-o perioada, caracter imitativ empiric(sunt proprii varstei si educatiei prescolare). # jocurile simulative - au alt registru si alta semnificatie, ele fiind veritabile ocazii de antrenament, pentru indeplinirea unor roluri reale in viata (la varste scolare mai mari si se prezinta mai ales sub forma jocurilor de rol). # invatarea pe simulatoare -tot o metoda compozita - imbina mai multe dintre metodele anterior citate si prezentate # Jocul de rol - o metoda activa de predare-invatare, bazata pe simularea unor functii, relatii, activitati, fenomene, sisteme etc                           - urmareste formarea comportamentului uman pornind de la simularea unei situatii reale                           - avantaje: - activizeaza elevii din punct de vedere cognitiv, afectiv, actional, punadu-i in situatia de a interactiona; - prin dramatizare, asigura problematizarea, sporind gradul de intelegere si participare activa a cursantilor; - interactiunea participantilor asigura un autocontrol eficient al conduitelor si achizitiilor; - pune in evidenta modul corect sau incorect de comportare in anumite situatii; - este una din metodele eficiente de formare rapida si corecta a convingerilor, atitudinilor si comportamentelor.                          - dezavantaje sau dificultati legate de utilizarea metodei: - este o metoda greu de aplicat (presupune nu numai aptitudini pedagogice, ci si aptitudini regizorale si actoricesti la conducatorul jocului) - desi activitatea bazata pe jocul de rol dureaza relativ putin -aproximativ o ora - proiectarea si pregatirea sa cer timp si efort din partea cadrului didactic - exista riscul devalorizarii jocului de rol, ca rezultat al considerarii lui ca ceva pueril, facil de catre elevi; - este posibila aparitia blocajelor emotionale in preluarea si interpretarea rolurilor de catre unii elevi.         # Etapele pregatirii si folosirii jocului de rol a.  Identificarea situatiei interumane care se preteaza la simulare prin jocul de rol - este foarte important ca situatia ce urmeaza a fi simulata sa fie relevanta obiectivului, comportamentelor de insusit de catre elevi in urma interpretarii rolurilor. b.  Modelarea situatiei si proiectarea scenariului - situatia de simulat este supusa analizei sub aspectul statusurilor si categoriilor de interactiuni implicate. Din situatia reala sunt retinute pentru scenariu numai aspectele esentiale: status-urile si rolurile cele mai importante care servesc la constituirea unui model interactional. Urmeaza apoi sa se elaboreze scenariul propriu-zis, respectiv noua structura de status-uri si roluri, care, fireste este mult simplificata fata de situatia reala. c.   Alegerea partenerilor si instruirea lor relativ la specificul si exigentele jocului de rol - este vorba de distribuirea rolurilor si familiarizarea participantilor cu sarcinile de realizat. Status-urile si rolurile sunt descrise amanuntit pentru fiecare participant in parte pe o fisa; distribuirea poate fi la alegere sau prestabilita de catre conducatorul activitati. d.    Invatarea individuala a rolului de catre fiecare participant prin studierea fisei - este necesar ca participantii sa fie lasati 15-20 de minute sa-si interiorizeze rolul si sa-si conceapa modul propriu de interpretare. e.     Interpretarea rolurilor f.     Dezbaterea cu toti participantii a modului de interpretare si reluarea secventelor in care nu s-au obtinut comportamentele asteptate. La dezbatere participa si observatorii. Este necesar ca interpretilor sa li se dea prioritate pentru a comunica ceea ce au simtit . # Tipuri de jocuri de rol: a. Jocuri de rol cu un caracter mai general : - jocul de reprezentare a structurilor (de ex: organizarea unei intreprinderi sau institutii poate fi reprodusa  intr-o sala de dans, prin distributie spatiala corespunzatoare a mobilierului, a status-urilor si rolurilor de indeplinit)                                                                                            -  jocul de decizie (elevilor li se distribuie status-uri si roluri menite a simula structura unui organism de decizie, confruntarea cu o situatie decizionala importanta-elevii insisi sunt pusi in situatia de a lua decizii)                                                                                            - jocul de arbitraj - usureaza intelegerea si dezvoltarea capacitatilor de solutionare a problemelor conflictuale ce apar intre doua persoane, doua grupuri, doua unitati economice etc.                                                                                          - jocul de competitie (de obtinere a performantelor). Prin acest tip de joc se urmareste simularea obtinerii unor performante de invingere a unui adversar, real sau imaginat b. Jocuri de rol cu caracter mai specific: jocul de-a ghidul si vizitatorii                                                                   jocul de negociere   13. Invatarea prin descoperire   # se refera la o situatie in care materialul de invatat nu este prezentat intr-o forma finala celui ce invata (asa cum se petrece in invatarea prin receptare), ci reclama o anumita activitate mentala anterioara rezultatului final in structura cognitiva.       MIJLOACE DE INVATAMANT   Mijloace de invatamant  = ansamblul de obiecte, instrumente, produse, aparate, echipamente si sisteme tehnice care sustin si faciliteaza transmiterea unor cunostinte, formarea unor deprinderi, evaluarea unor achizitii si realizarea unor aplicatii in cadrul procesului instructiv-educativ.   Mijloacele tehnice de instruire = ca ansamblu al mijloacelor de invatamant cu suport tehnic si care pretind respectarea unor norme tehnice de utilizare speciale, respectiv echipamentele tehnice-aparatele dispozitivele, masinile, utilajele, instalatiile utilizate in procesul didactic.       Clasificarea mijloacelor tehnice de instruire (in functie de analizatorul solicitat precum si de caracterul sistemic sau dinamic al celor prezentate)   - mijloacele  tehnice vizuale : retroproiectorul, harti, fise de lucru - mijloacele  tehnice auditive : radioul, casetofonul, etc - mijloacele  tehnice audio-vizuale : video-player, tv, calculatorul   Scopuri didactice (pt folosirea acestor mijoace)   - sensibilizarea elevilor in vederea desfasurarii activitatii didactice - sprijinirea perceperii noului de catre elevi - comunicarea, transmiterea, demonstrarea/ilustrarea noului - intelegerea noului de catre elevi - aplicarea si exersarea noilor cunostinte teoretice si practice - fixarea si consolidarea noilor cunostinte si competente       - verificarea si evaluarea cunostintelor si abilitatilor elevilor.   Caracteristici ale mijloacelor tehnice de instruire   a. flexibilitatea sau adaptabilitatea -  se refera la posibilitatile de adaptare a acestora  la  necesitatile de moment             b. generalitatea (reprezinta o proprietate asociata flexibilitatii) - se refera la posibilitatea de a codifica in diferite forme, informatiile mesajelor transmise spre receptorul uman c. paralelismul - se refera la posibilitatea utilizarii simultane a aceluiasi mijloc in mai multe scopuri sau de catre mai multi utilizatori, in aceeasi unitate de timp. d. accesibilitatea - o proprietate a mijloacelor tehnice determinata de complexitatea lor si de usurinta cu care ele pot fi utilizate (cu cat un mijloc tehnic este mai complex, cu atat accesul utilizatorilor depinde in mai mare masura de programe speciale de instruire pentru cunoasterea si manuirea aparatelor). e. Siguranta si functionarea - este o caracteristica aflata in corelatie cu fiabilitatea si intretinerea si se refera la respectarea anumitor reguli si operatii la punerea in functiune, la utilizarca si la oprirea aparatelor.   Functiile pedagogice ale mijloacelor de invatamant   Functia de instruire Functia de motivare a invatarii si de orientare_a intereselor profesionale ale elevilor Functia demonstrative Functia formativa si estetica Functia de scolarizare substitutiva sau de realizare a invatamantului la/de la distanta Functia de evaluare a randamentului elevilor   Mijloacele de invatamant pot fi grupate in doua mari categorii:   a) mijloace de invatamant care cuprind mesajul didactic: - obiecte naturale, originale - animale vii sau conservate, ierbare, insectare, diorame, acvarii, materiale - suporturi figurative si grafice - harti, planse, albume, panouri; - mijloace simbolic-rationale - tabele cu formule sau simboluri, planse cu litere, cuvinte, scheme structurale sau functionale; - mijloace tehnice audiovizuale - diapozitive, filme, suporturi audio si/sau video; b) mijloace de invatamant care faciliteaza transmiterea mesajelor didactice : - instrumente, aparate si instalatii de laborator; - echipamente tehnice pentru ateliere; - instrumente muzicale si aparate sportive; - masini de instruit, calculatoare si echipamente computerizate; - jocuri didactice obiectuale, electrotehnice sau electronice; - simulatoare didactice, echipamente pentru laboratoare fonice; FORME DE ORGANIZARE A PROCESULUI DE INVATAMANT   Moduri de organizare a activitatii didactice (în functie de maniera de desfasurare)   activitati frontale activitati de grup activitati individuale.   a. Activitatile frontale cuprind: lectia, seminarul, laboratorul, activitatile în cabinetele pe specialitati, vizita, excursia, spectacolul etc. Predarea frontala - se bazeaza pe principiul tratarii nediferentiate, al muncii egale cu toti elevii din aceeasi clasa.                              - profesorul are rolul principal, organizează, conduce şi dirijează activitatea elevilor, este denumit magistral.                                          - predominanta este activitatea profesorului - bazată exclusiv pe expunere, pe transmitere de cunoştinţe unei clase întregi de elevi => reduce invăţarea la achiziţionarea pasivă de cunoştinţe şi limitează foarte mult activitatea colectivă propriu-zisa.                                         - elevii execută în acelaşi timp şi în acelaşi sistem, aceleaşi sarcini, dar fiecare lucreaza strict individual, fără a se stabili legaturi de interdependentă între ei. => comunicarea între colegi şi posibila invaţare prin cooperare sunt reduse la maximum, ele având loc numai în afara predării, în pauze şi în timpul liber                                        - este totusi de preferat atunci când se intenţioneaza expunerea unor noţiuni fundamentale, sintetizarea unei informaţii mai cuprinzătoare, efectuarea unor demonstraţii, sensibilizarea şi câştigarea adeziunii pentru o idee, ori atunci când se caută modelarea unor opinii şi atitudini prin abordarea unor teme profund caracter emoţional-educativ.   b. Activitatile de grup dirijate cuprind: consultatii, meditatii, exercitii independente, vizita în grupuri mici, cercul de elevi, întâlniri cu specialisti (oameni de stiinta, scriitori), concursuri si dezbateri  scolare, sesiuni de comunicari si referate, reviste scolare. De tip tradiţional rămâne şi predarea în grup, pe clase convenţionale, cu un efectiv de aproximativ 30 de elevi. De asemenea poate fi folosita si organizarea pe grupe a activităţii elevilor => profesorul îndrumă şi conduce activitatea unor subdiviziuni/microcolectivităţi (denumite grupe) alcătuite din elevii unei clase şi care urmaresc anumite obiective educaţionale, identice sau diferite de la o grupă la alta.Aceste grupe (3-8 elevi)  pot fi omogene -microcolectivităţi formale, respectiv alcătuite după criterii bine stabilite în prealabil şi cu o structură precisă (de exemplu, elevi cu acelaşi nivel de pregatire la disciplina respectivă, cu aceleaşi nevoi educaţionale, cu aceleaşi interese sau motivaţii) sau neomogene/ eterogene – microcolectivităţi informale, respectiv constituite prin  iniţiative  spontane, individuale, după prerinţele elevilor şi care au un coordonator Organizarea în binom (perechi) alcătuite fie de profesor, fie de elevi în mod aleatoriu, după anumite preferinţe sau după criterii bine precizare. Organizarea combinată a activităţii elevilor se referă la îmbinarea celor prezentate mai sus, in funcţie de obiectivele operaţionale urmărite şi     curacteristicile concrete ale contextelor educaţionale     c. Activitatile individuale cuprind studiul individual, efectuarea temelor pentru acasa, studiul în biblioteci, lectura suplimentara  si de completare, întocmirea de proiecte, referate, desene, scheme, alte lucrari scrise, comunicari  stiintifice, alte proiecte practice. - pun accentul pe munca independentă, fară supraveghere directă şi consultantă din partea profesorului - există mai multe variante de organizare individuală a activităţii alevilor: cu sarcini de instruire comune pentru toti elevii, cu teme diferenţiate pe grupe de nivel, cu teme diferite pentru fiecare elev. In acest ultim caz, activitatea se numeşte individualizata sau personalizată, pentru că ţine cont de particularităţile fizice şi psihice ale fiecărui elev, de nivelul pregătirii sale, aptitudinile lui, de nevoile lui educaţionale. - profesorul va organiza activitatile didactice astfel încât sa sporeasca sansele de reusita a atingerii obiectivelor propuse, adoptând o varietate de activitati la specificul si potentialul elevilor sai.     INTERACTIUNEA OBIECTIVE-CONTINUTURI-STRATEGII IN INSTRUIREA SCOLARA   Strategia este legata de obiectivele operationale si continuturile  scolare si are implicatii directe privind performanta scolara, deoarece rezultatele scolare sunt dependente de modul de aplicare si dirijare de catre profesor a interactiunilor dintre strategiile didactice si obiectivele didactice. O strategie didactica prescrie modul în care elevul este pus în contact cu continutul de învatare, adica traiectoria pe care urmeaza sa-i fie condus efortul de învatare. Ea confera solutii de ordin structural procedural cu privire la proiectarea si combinarea diferitelor metode, mijloace, forme si resurse de predare-învatare, pentru ca elevii sa ajunga la achizitiile dorite, iar obiectivele educationale sa fie atinse. Relaţie obiective-continuturi-strategii in instruirea scolara  exprimă algoritmul ce trebuie urmat în elaborarea proiectării didactice: • se stabilesc la început obiectivele-cadru (generale), apoi cele de referinţă şi operaţionale, precizându-se activităţile de învăţare; • urmează analiza resurselor umane (clasa de elevi), ţinând seama de nivelul de inteligenţă al elevilor, de motivaţia învăţării şi de aptitudinile lor. Se vor avea în vedere golurile din cunoştinţe, nivelul de cunoştinţe al elevilor, deprinderile şi modul de învăţare; • conţinuturile procesului de predare - învăţare se stabilesc în funcţie de obiective, de resursele umane şi materiale existente; • strategiile didactice şi metodele de predare - învăţare - evaluare se stabilesc în raport de obiectivele educaţionale şi de conţinuturi; • în funcţie de obiective, conţinuturi şi strategii se precizează formele de organizare a activităţilor didactice, adică tipurile de lecţii şi alte activităţi educaţionale; • toate acestea se realizează de către profesor prin comportamentul său didactic.                                                                                                                                          

INVATAREA CONCEPT: Invatarea = munca intelectuala si fizica desfasurata in mod sistematic de catre elevi, in vederea insusirii continutului ideatic si formarii abilitatilor necesare dezvoltarii continue a personalitatii plus, poate fi definita ca act de elaborare de operatii si de strategii mintale/cognitive   Aspecte ale invatarii: Aspectul procesual al invatarii – cuprinde momente sau procesele care compun o secventa de invatare .In activitatea procesuala se disting urmatoarele etape: - perceperea materialului - intelegerea acestuia - insusirea cunostintelor - fixarea in memorie - aplicarea cunostintelor - actualizarea cunostintelor - transferul cunostintelor Aspectul motivational al invatarii – se refera la gradul de implicare a elevului in actul invatarii si in realizarea sarcinilor de instruire. Motivatia invatarii reprezinta ansamblul mobilurilor care declanseaza , sustin energetic si directioneaza activitatea de invatare. In concluzie putem defini invatarea scolara ca procesul de achizitie mnezica, de asimilare activa de informatii, de formare de operatii inielectuale, de priceperi si deprinderi intelectuale/motorii si de atitudini.   CONDITII ALE INVATARII C. interne C. externe   A. Conditii interne In procesul invatarii sunt implicate a. pe de o parte majoritatea proceselor cognitive, volitive, afective, apoi atentia, limbajul, motivatiile, aptitudinile, interesele, fiecare avand un rol bine definit. b.pe de alta parte sunt implicati si factori biologici si psihologici ce determina eficienta sau ineficienta acesteia.   1. Perceptiile – rol important in invatare deoarece ofera materialul necesar reprezentarilor, memoriei si gandirii, diferentiaza un obiect de altul prin reflectarea structurii si a semnificatiei Astfel in procesul invatarii profesorul trebuie sa aiba in vedere dezvoltarea la elevi a diferitelor tipuri de perceptie, mai ales a celei vizuale (aprox. 90% din informatii ne vin pe aceasta cale) – pe baza perceptiei se dezvolta si spiritul de observare Astfel perceperea activa a obiectelor si fenomenelor va fi insotita de explicatiile verbale ale profesorului, pt. a completa prin informatii suplimentare imaginile elevilor asupra acestora. 2. Reprezentarile – ofera materialul necesar gandirii pentru generalizari sub forma de notiuni, legi, reguli, principii, precum si memoriei, pt. a fi folosit mai tarziu prin actualizare 3. Gandirea – rol esential in procesul invatarii – proces de formare a conceptelor si structurilor operationale , de intelegere a realitatii si adaptare prin rezolvare de probleme 4. Memoria – constituie baza activitatii de invatare – proces psihic de intiparire si stocare a informatiei, de reactualizare, prin recunoastere sau reproducere a acesteia intr-o forma selectiva. Pt. a creste eficienta invatarii – cand materialul de invatat este redus ca volum si usor de inteles -> repetari concentrate / reproduceri prin mecanismul asociatiilor – cand materialul este voluminos -> fragmentarea lui, esalonarea repetarilor Profesorul trebuie sa foloseasca exercitii de repetare logica si creativa, sa aiba in vedere dezvoltarea la elevi a memoriei voluntare, a rapiditatii, a volumului, promptitudinii si fidelitatii acesteia. – va cauta sa evite oboseala elevilor prin crearea de motivatii , caracterul inteligibil al continutului transmis si intelegerea acestuia folosind materialul didactic si metodele participative Asadar conditiile unei memorari eficiente sunt: – cunoasterea de catre elevi a scopului memorarii (motivatia) – intelegerea cunostintelor – repetarea perseverenta a materialului pentru fixarea temeinica – cunoasterea rezultatelor si autoreglarea   5. Imaginatia – proces de constructie a unor imagini sau idei noi, prin combinarea experientei anterioare – are rol deosebit in elaborarea de produse noi, originale – Crearea de imagini noi are loc cu ajutorul unor procedee cum sunt: reorganizarea cunostintelor, combinarea si recombinarea lor, disocierea si fuzionarea in forme noi, metaforizarea, schematizarea etc. 6. Atentia – prin intermediul ei se realizeaza orientarea selectiva si concentrarea proceselor psihice in scopul cunoasterii materialului de invatat, care este selectat si filtrat in functie de interese si motivatii – eficienta invatarii depinde in mare masura de concentrarea si stabilitatea atentiei, de distributivitatea si flexibilitatea ei. Elevii nu pot avea o atentia concentrata mai mult de 15-20 de minute. De aceea trebuie evitata supraincarcarea cu material de invatat iar la unele lectii mai grele sunt necesare sarcini concrete de lucru, metode variate, materiale didactice si forme distractive. b. Factori biologici : varsta, starea sanatatii organismului, potentialul genetic, somnul, bioritmul intelectual etc. Factori psihici : nivelul de inteligenta, aptitudinea scolara, aptitudini speciale, spiritul de observare etc. B. Conditii externe Includ a. factori socio-organizationali b. factori temporali c. factori psihoergonomici   De asemenea statusul profesorului este foarte important. Profesorul trebuie sa fie pregatit pentru activitatile didactice. Aceasta pregatire incepe cu alcatuirea planificarii materiei de predat (va preciza la fiecare capitol nr. de lectii, scopul, obiectivele operationale, strategiile didactice si instrumentele de evaluare a cunostintelor sau deprinderilor). Pe baza planificarii va elibera proiectele didactice tinand seama de prevederile programei scolare, de manual, de nivelul de cunostinte al elevilor Dupa fiecare lectie profesorul trebuie sa se autoanalizeze (cat a reusit sa transmita, daca elevii au inteles, cum ar trebui sa procedeze la lectiile urmatoare) Dupa fiecare capitol este bine sa testeze elevii pentru a se convinge sa si-au insusit cunostintele pentru a trece la capitolul urmator Organizarea activitatii de invatare trebuie sa inceapa o data cu fiecare lectie. In acest scop, dupa ce a realizat predarea unui obiectiv operational, profesorul va face fixarea cunostintelor (chestionare orala, aplicatii practice, rezolvari de exercitii sau probleme) apoi va trece la obiectivul urmator, iar in final va face o fixare generala, dupa care va urma tema pentru acasa.La anumite lectii va elabora fise de lucru, va organiza invatarea in grup, activitati independente Factorii socio-organizationali se refera la modalitatile de organizare a procesului invatarii de catre scola, profesor, familie, mass-media Scoala: – functionalitatea spatiilor scolare si diversificarea lor in functie de situatiile de invatare, schimbarea locurilor de invatare (cabinete, laboratoare, Sali de clasa) – atmosfera de munca din scoala si din clasa de elevi – orarul scolii – materialul didactic, tehnicile audiovizuale – dotarea laboratoarelor si mobilierul Profesorul: – trebuie sa organizeze invatarea a. i. sa-i creeze fiecarui elev conditii sa invete, in raport cu posibilitatile lui, cu ritmul sau de munca intelectuala – materialul prezentat trebuie sa fie accesibil, adecvat nivelului de gandire si de cunostinte al elevului, sa fie structurat logic si prezentat in mod gradat: de la simplu la complex, de la usor la greu, de la cunoscut la necunoscut – precizarea obiectivelor la fiecare lectie si cunoasterea lor de catre elevi relevarea ideilor de viata – integrarea noilor cunostinte in cele anterioare – crearea unei motivatii optime a invatarii – folosirea metodelor activ-participative, a unor intrebari-problema , a dezbaterilor, confruntari de idei – aplicarea si transferul cunostintelor – informarea elevilor asupra rezultatelor invatarii Factorii temporali – invatarea esalonata in timp e mai eficienta decat invatarea comasata – pauzele lungi sunt favorabile invatarii unui material dificil ( se recomanda la inceput pauze scurte/apoi din ce in ce mai lungi) – dupa o invatare intensa e recomandata o stare de inactivitate , odihna activa sau somn c. Factorii psihoergonomici – decurg din relatia om-masina , intrucat scoala moderna utilizeaza pe scara tot mai larga tehnici audio-vizuale, calculatoare, masini de instruire si evaluare a rezultatelor, aparate, instrumente si utilaje ofera un potential de informare , motivare si formare a elevilor, sprijinindu-i. Pe langa acesti factori mai exista o serie de factori: – factori stresanti – factori fizici (zgomote puternice, aer poluat) – factori fiziologici (starea sanatatii, subnutritia) – factori psihosociali (supraincarcarea, relatii tensionale) care scad eficienta invatarii si randamentul scolar TIPURI (STILURI) DE INVATARE   Elevii preferă să înveţe în diferite moduri: unora le place să studieze singuri, să acţioneze în grup, altora să stea liniştiţi deoparte şi să-i observe pe alţii. Alţii preferă să facă câte puţin din fiecare. Mulţi oameni învaţă în moduri diferite faţă de ceilalţi în funcţie de clasă socială, educaţie, vârstă, naţionalitate, rasă,cultură, religie. Stilul de învăţare se referă la „simpla preferinţă pentru metoda prin care învăţăm şi ne aducem aminte ceea ce am învăţat”; se refera la faptul că indivizii procesează informaţiile în diferite moduri, care implică latura cognitivă, elemente afectiv-emoţionale, psihomotorii şi anumite caracteristici ale situaţiilor de învăţare. Fiecare dintre noi are o capacitate de a învăţa în diferite moduri. Pentru a determina ce stil de învăţare avem, trebuie observam modul in care invăţăm ceva nou. Specialiştii subliniază rolul deosebit pe care îl joacă cadrele didactice, contribuţia acestora „în meseria de a-i învăţa pe elevi cum să înveţe” adaptată nevoilor, intereselor, calităţilor personale, aspiraţiilor, stilului de învăţare identificat.   Invatarea şcolară este marcată de diferente individuale, de stiluri diferite în care elevii invată. Există o mare varietate de astfel de stiluri. Elevi diferiti invată în moduri diferite. Fiecare are modul lui preferat de a invăta; fiecare parcurge o situatie de invătare în maniera sa personală; fiecare reactionează în felul lui în fata unei sarcini de invătare; fiecare se angajează in chip personal în solutionarea problemei; fiecare are sensibilitatea lui la anumite lucruri şi ritmul propriu de invătare; fiecare îşi elaborează un stil de a gândi, de a memoriza etc. Elevi diferiti se folosesc de stiluri diferite. In activitatea lor de invătare independentă, ca şi în activitatea din clasă, ei folosesc pe cont propriu asemenea stiluri. De exemplu, unii elevi invată mai bine un continut extrem de structurat, de secvential, altii, dimpotrivă, principii generale; unii pot invăta cantităti mari de detalii, chiar de mare finete, in timp ce altii – aspectele globale, de sinteză etc.   Recunoasterea si inţelegerea acestor diferente în stilurile de invătare personale necesita, acceptarea si utilizarea unei mari varietati de metode, procedee, materiale didactice de prezentare a continuturilor noi. Există mai multe stiluri de învăţare După analizatorul implicat sunt 3 stiluri de învăţare de bază: 1.vizual – puncte tari: Îşi amintesc ceea ce scriu şi citesc Le plac prezentările şi proiectele vizuale Îşi pot aminti foarte bine diagrame, titluri de capitole şi hărţi Înţeleg cel mai bine informaţiile atunci când le văd 2.auditiv: punctele tari: Îşi amintesc ceea ce aud şi ceea ce se spune Le plac discuţiile din clasă şi cele în grupuri mici Îşi pot aminti foarte bine instrucţiunile, sarcinile verbale/orale Înţeleg cel mai bine informaţiile când le aud 3. tactil-kinestezic: punctele tari: Îşi amintesc ceea ce fac şi experienţele personale la care au participat cu mâinile şi întreg corpul (mişcări şi atingeri) Le place folosirea instrumentelor sau preferă lecţiile în care sunt implicaţi activi/participarea la activităţi practice Îşi pot aminti foarte bine lucrurile pe care le-au făcut o dată, le-au exersat şi le-au aplicat în practică (memorie motrică) Au o bună coordonare motorie   După eficienţă, învăţarea poate fi: 1.receptiv-reproductivă 2.inteligibilă 3.creativă   După modul de organizare a materialului de invăţat, distingem: – învăţare programată – euristică, – algoritmică, – prin modelare – rezolvare de probleme, – prin descoperire inductivă, deductivă analogică şi pe secvenţe operaţionale   După operaţiile şi mecanismele gândirii implicate în învăţare, deosebim: – învăţare prin observare, – imitare, – prin condiţionare reflexă, – condiţionare operantă, – prin descriminare, – asociere verbală, – prin identificare   În funcţie de conţinutul învăţării, adică de ceea ce se învaţă, deosebim: – învăţarea senzorio-motorie (învăţarea deprinderilor), – învăţarea cognitivă (învăţarea noţiunilor), – învăţarea afectivă (învăţarea convingerilor, sentimentelor, atitudinilor) – învăţarea conduitei moral-civice. Forme de invăţare 1.Învăţarea spontană 2.Invatarea neorganizată din cadrul familiei sau al profesiunilor 3. Invăţarea scolară – are un caracter sistematic, organizat – este dirijată de către profesor – se realizează cu ajutorul unor metode şi tehnici eficiente de învăţare respectând principiile didactice – este supusă feed-back-ului, pe baza verificării şi evaluării permanente a rezultatelor obţinute de elevi, fiind ameliorată prin corectarea greşelilor. 4.Învăţarea socială constă în insuşirea experienţei social-istorice de către tânăra generaţie, în scopul formării comportamentului social. Există de fapt, două forme mari de învăţare în care se încadrează toate tipurile analizate mai sus: spontană şi sistematică. In concluzie, nu se fac aprecieri daca un stil de invatare este mai bun decat altul. Principalul este ca fiecare elev tinde sa-si formeze, cu timpul, un stil propriu de invatare, si pe care, practicându-1 sistematic, se va gasi intr-o situatie confortabila. Profesorul trebuie sa evalueze corect diferite stiluri de invatare si sa elaboreze lectii care sa se adreseze acestor stiluri; sa permita fiecarui copil sa invete folosind stilul sau specific.

Comunicarea educationala CURS I Bibliografie : “Psihologia educației” – comunicaea didactica, Dorin Sălăvastru, editura Polirom 2004 ” Comunicarea eficientă ” – Ovidiu Pâinisoara Definitie : Comunicarea reprezinta transmiterea unui mesaj intre doua sau mai multe persoane (participanti) Comunicarea poate fi : – intrapersonala – interpersonala Jurnalul reflexiv – este o metoda (instrument) prin care elevul este pus a rezolve singur intrebari/probleme etc. Prin acest model elevul isi expica si isi cunoaste punctele slabe sau cele tari, il ajuta la autocunoastere, cu scopul de a imbunatatti si depasi pe cele slabe si mentine pe cele tari. Forme de comunicare : I. 1. Comunicarea intrapersonala – cu noi insine 2. Comunicarea interpersonala – cu alte persoane II. 1. Pe verticala – in functie de ierarhie – superior – inferior si invers 2. Pe orizontala – pe acelasi nivel ierarhic III. In functie de comportament avem mai multe tipuri de limbi : – verbal (cuvinte/simboluri) – nonverbal (comportament, gesturi,mimica) – metalimbajul (transmitem intentionat – manipulare) – Paraverbalul (paralimbajul – intonatie/ritm/tonul) Limbajul verbal – este ceea ce transmitem verbal si prin simboluri (scris si cuvinte) Comunicarea nonverbala – se tine cont si de popor/cultura atunci cand decodificam gesturi, mimica, pozitia corpului. Foarte importanta este pentru cadrul didactic, comunicarea verbala – ceea ce transmite prin comportament, imbracaminte etc. Paracomunicarea tine de : – intonatie – de timbrul vocii – de ritmul in care se vorbeste – de volum (tare sau incet) – la 10-12 ani se formeaza constientizarea motivatiei pentru a invata. Trebuie sa creeam contexte motivationale pentru a-i atrage pe elevi spre invatare. Totul, dar mai ales in scoala se desfasoara intr-un cadru bine definit (creem mediu pedagogic). Comunicarea didactica – exprima un proces complex, multifizic si pe mai multe canale de comunicare intre doua entitati/indivizi/grupuri, ce isi asuma reciproc rolul de emitator si de receptor in cadrul procesului de invatare. Comunicarea didactica – este o forma a comunicarii pedagogice prin care se transmit continuturi specifice disciplinelor de invatamant in vederea generarii unor noi forme, activitati si principii de invatare. Se caracterizeaza prin : – dimensiunea explicativa a continutului discursului didactic – structurarea comunicarii conform logicii pedagogice cu scopul de a facilita intelegerea unui adevar si nu doar simpla lui enuntare – selectarea si organixarea continutului (curriculum, manual, auxiliare etc.) Ipostazele comunicarii didactice : In clasa se indentifica un sistem de comunicare cu 2 circuite de baza : I. 1. – vertical – profesor – elev si elev profesor 2. – orizontal – comunicarea intre elevi, profesori, intre profesori si alti factori implicati in procesul de invatamant. II. Dupa codul utilizat de profesori si elevi : – comunicare verbala, nonverbala, metaverbala, paraverbala Comunicarea verbala (limbajul verbal si limbajul scris) implica un mesaj codificat sub forma de discurs /dialog Comunicarea verbala la nivelul procesului de invatare necesita o structurare logica a continutului precum si precizie si claritate in ceea ce priveste exprimarea si adecvarea mesajului la nivelul experientei de cunoastere si lingvistice ale interlocutorului. Comunicarea nonverbala In cadrul procesului didactic comunicarea nonverbala este foarte importanta si consta in : – gesturi mimica, pozitia corpului, miscarea capului si aceasta poate modifica, nuanta sau chiar semnificatia totala a comunicarii verbale. Comunicarea paraverbala – nuanteaza comunicarea verbala prin : tonalitate, particularitati de pronuntie, ritmul si debitul vorbirii, intonatie. Utilizate adecvat in cadrul procesului de invatare confera o anumita nuanta comunicarii didactice. Este important cum am transmis mesajul, daca a ajuns unde trebuie si cum trebuie. Feed – backul Este foarte important in comunicarea didactica pentru ca il informeaza pe profesor/invatator/educator asupra modului in care a fost perceput, inteles mesajul transmis. Aceasta confera rezultate, diagnostice in timp real primind rezultatele si efectele imediate ale comunicarii didactice, cadrul didactic putand interveni in timp util pentru corectarea neajunsurilor. Feed-backul secundar al invatarii pe care il ofera E(emitatorul) lui R(receptorul) cu scopul de a regla activitatea dominanta a receptorului (corectarea temei, mota, lauda, critica, mimica, gestica, tonul vocii/intonatia cadrului didactic care se intoarce catre elev) Ambele tipuri de feed-back nu trebuie neglijate, ambele sunt foarte importante in procesul de invatare

Diferentiere si individualizare in procesul de invatamant            Ce este diferentierea si individualizarea ?        1.DIFERENTIEREA =adaptarea activitatii de predare- invatare- evaluare,sub raportul continutului,al formelor de organizare si al strategiilor didactice la:  - particularitatile copiilor                                           - capacitate de invatare                                            -ritm de gandire si actiune                                            -abilitati                                           - motivatii                                            -interese,aptitudini etc. - la tipurile de individualitati   2.INDIVIDUALIZAREA =adaptarea activitatii didactice la potentele / particularitatile individuale ale copilului   3.FUNCTIILE  ESENTIALE   *faciliteaza realizarea idealului educativ *asigura rezultate scolare mai bune *previne si diminueaza situatiile de esec la integrarea scolara *depisteaza la timp si stimuleaza interesele si aptitudinile copiilor *previne si elimine fenomenele de suprasolicitare si subsolicitare *potenteaza capacitatile cognitive *conduce la formarea unor trasaturi de personalitate   ESTE IMPORTANT SA : observam copilul la joaca si la munca asiguram o ambianta in continua schimbare intelegem ritmul propriu de dezvoltare al copilului stabilim obiective clare,individuale si de grup bazate pe interese si necesitati sa respectam copiii si sa le apreciem ideile sa incurajam copiii inin rezolvarea problemelor proprii,sa le stimulam respectul reciproc sa adresam intrebari determinand copiii sa gaseasca raspunsurile NECESITATEA  INVATARII  DIFERENTIATE  SI  INDIVIDUALIZATE DECURGE DIN:   -Specificul ratiunii umane cu diferente psihice si      psihofiziologice     -Idealul educational = formarea unei personalitati armonioase si creatoare,capabila sa se adapteze la schimbare si sa  ralizeze rolurile cu care o investeste societatea   « Cunoasterea copilului este cheia de bolta a pedagogiei »                 (Iosif Gabrea) « Cunoasterea personalitatii copilului este tot atat de importanta ca si cunoasterea lumii in care si prin care invatamantul isi atinge scopurile »                 (B.Suchodolski) « Nu trebuie sa i se predea copilului altceva decat ceea ce este potrivit cu capacitatile sale si cu cunostintele pe care deja le poseda »(J.Locke)   CONDITII GENERALE   PENRU  ORGANIZAREA  UNUI INVATAMANT  DIFERENTIAT SI INDIVIDUALIZAT   *cunoasterea temeinica a fiecarui copil,atat a particularitatilor varstei cat si a potentelor individuale *cunoastera temeinica a nivelului pregatirii anterioare a copilului ;un rol deosebit il au formele de evaluare initiala *insusirea de catre copil a unor deprinderi,tehnici de munca specifice fiecarei categorii de activitati *cunoasterea si stapanirea de catre copii a deprinderilor de munca intelectuala *elaborarea materialelor ce vor fi puse la dispozitia fiecarei categorii de copii si a fiecarui copil in parte,spre a asigura progresul lor necontenit *alegerea celor mai productive strategii,adaptate particularitatilor grupului de copii si fiecarui copil,dupa nevoile sale                                 SPECIFICITATEA  ORGANIZARII UNUI INVATAMANT                                DIFERENTIAT  SI INDIVIDUALIZAT IN GRADINITA       *cunoasterea initiala a copiilor                                         nivel de cunostinte                                     nivelul capacitatilor cognitive                                    ritmul de munca                                   calitatile atentiei                                    efortul voluntar                                      interesele,inclinatiile                                     deprinderile intelectuale si motorii                                  gradul de maturizare socio-afectiva                                      gradul de independenta   *realizarea obiectivelor pedagogice de catre toti copiii,adecvand metodologia la particularitatile individuale *organizarea invatarii diferentiate si individualizate la toate tipurile de activitati si pe tot parcursul desfasurarii secventelor de predare invatare *evitarea suprasolicitarii ca si a subsolicitarii *antrenarea diferentiata nu numai a copiilor cu dificultati in invatare sau cu lacune,ci si a copiilor cu inclinatii speciale *imbinarea activitatii diferentiate si individualizate cu activitatea frontala,favorizand astfel potentarea capacitatii de invatare dar si relationarea copiilor,formarea capacitatii de cooperare si competitie                    FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITATII  DIFERENTIATE                                                                   IN GRADINITA                                          (intre aceste forme exista interferente) invatamantul  frontal- permite in anumite momente,formularea diferentiata a unor sarcini ; invatamantul  in grupuri mici,de nivel ;si in cadrul centrelor de interes ; invatamantul individualizat / personalizat                                           AVANTAJE  SI  DEZAVANTAJE                                                   1. invatamantul frontal avantaje *ofera prilej tuturor copiilor de a audia raspunsuri la intrebarile formulate(ce au diferite grade de dificultate) *permite prezentarea cunostintelor in inlantuirea lor logica *prescolarii isi insusesc tehnici de munca specifice fiecarei categorii de activitati  *invata cum se folosesc instrumente de munca intelectuala *munca fiind sistematic organizata,asigura insusirea temeinica si sistematica a cunostintelor *obisnuieste copiii cu ordinea si disciplina,creeaza ambianta sociala necesara intrucat se adreseaza unui auditoriu colectiv *ofera insusirea unor algoritmi de munca *permite analize,sinteze,comparatii,generalizari,directionate de educatoare dezavantaje *sunt solicitati cu precadere copiii ce manifesta interes crescut si dau raspunsurile asteptate *lasa prea putine posibilitati pentru initiativa si munca independenta *nu promoveaza colaborarea,actiunea in colectiv *nu se dezvolta in suficienta masura capacitatea de adaptare la situatii noi *nu se cultiva suficient gandirea divergenta invatamantul pe grupe are in vedere :nivelul intelectual al copiilor,ritmul de invatare,interesele copiilor,continuturile si tematicile abordate avantaje *obiectivele invatarii se realizeaza luand in considerare interesele si potentele celor educati *stategiile pot fi selectate si adaptate particularitatilor si nivelului fiecarui grup *se realizeaza in bune conditii educatia sociala a copiilor *influenteaza dezvoltarea psihica a copiilor si contribuie la dezvoltarea lor morala *prescolarii isi insusesc unele tehnici de cercetare *ofera mai multe posibilitati de actiune si manifestare a copilului decat conducerea frontala *ofera oportunitati pentru satisfacerea intereselor de cunoastere,a independentei si initiativei *treptat ajung sa descopere anumite legitati ale lumii inconjuratoare *copiii sunt mai activi si au ocazia de a aborda mai multe solutii de rezolvare a situatiilor ivite in procesul de invatare *stimuleaza atentia si spiritul critic *traiesc emotii provocate de reusita *invata sa persevereze pentru a contribui la reusita muncii in grup *faciliteaza solidaritate intre membrii grupului si influenteaza condita dezavantaje *este mai dificila urmarirea muncii fiecarei grupe *sunt solicitati cu precadere copiii mai prompti in raspunsuri *evidentiaza competitia intre copii,nu intotdeauna benefica invatamantul individualizat avantaje *copilul cucereste pas cu pas cunostintele *investeste mai mult efort personal pentru intelegerea fenomenelor *il obisnueste cu diferite responsabilitati,oferindu-i o mai larga autonomie *isi insuseste deprinderi de munca fizica si intelectuala *stimuleaza formarea deprinderilor de munca independenta *dezvolta spiritul de initiativa,priceperea de organizare a muncii *il determina sa caute noi mijloace de informare,sa gaseasca solutii viabile de solutionare a situatiilor ivite *sporeste increderea in fortele proprii *dezvolta mai intens procesele psihice *dezvolta aptitudini *ajuta la eliminarea lacunelor *respecta particularitatile de varsta si individuale *ofera libertate si initiativa *favorizeaza spiritul de investigare *are certe valente formative ;munca individuala permite asimilarea temeinica a cunostintelor,priceperilor si deprinderilor *dezvolta autonomia in comportare dezavantaje *nu favorizeazacolaborarea,stabilirea de relatii,altruismul *poate incuraja individualismul,egocentrismul *il poate izola pe copil de colectiv daca activitatea nu este dirijata atent si nu este imbinata si cu activitati frontale sau de grup *influenta educatoarei este mult diminuata *activitatea individuala rapeste mai mult timp     FISELE DE ACTIVITATE INDIVIDUALA – permit fiecarui copil sa execute o munca personala adaptata posibilitatilor intelectuale Acestea vizeaza—asimilarea de noi cunostinte pentru diferite categorii de activitati,teme,subteme ; formarea priceperilor si deprinderilor ; consolidarea cunostintelor Categorii fise de recuperare,destinate sa completeze lacunele,sa corecteze cunostintele fise de exercitii- cuprinzand aplicatii cu dificultati crescande(corelate cu cerintele                               programei)                    --fise de dezvoltare—cuprinzand un supliment de informatii si exercitii,fata de   programa comuna,menite sa dezvolte interesele si aptitudinile